După o pauză care a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit, iată că DvarTora revine în activitate cu un nou comentariu. Desigur, sper ca timpul să îmi permită să continui și în săptămânile viitoare în ciuda programului personal deloc degajat, însă în orice caz, mă bucur pentru un nou început. Și — coincidență sau providență? — chiar despre revenire vom discuta în următoarele paragrafe…

Cea de-a cincea binecuvântare din Șmone Esre și a doua din seria de בקשות — ”bakașot”, cereri propriu-zise pe care I le adresăm lui Dumnezeu în această rugăciune, este binecuvântarea despre pocăință și reîntoarcere. În ebraică, acest concept poartă numele de תשובה — ”teșuva” și este un concept central al religiei și spiritualității iudaice. De altfel, perioada dintre Roș Hașana (Anul Nou Iudaic) și Iom Kipur (Ziua Iertării Păcatelor) poartă în tradiția iudaică chiar numele de עשרת ימי תשובה — ”Aseret Iemei Teșuva”, Cele Zece Zile de Pocăință. Este o perioadă de introspecție, de căutare, de bilanț, în care fiecare este îndemnat să privească atent în propriul suflet și în propriile acțiuni, pentru a le perfecționa și îndrepta pe viitor.

De fapt, teșuva înseamnă atât căință, cât și reîntoarcere, revenire, reconectare. Este un concept pe cât de complex, pe atât de dificil (adesea) de pus în aplicare. Pentru o reîntoarcere totală, un evreu este dator nu numai să își recunoască greșeala, ci și să îi repare consecințele, să își ia angajamentul ferm de a nu mai repeta erorile și chiar să pună în aplicare practic acest angajament abținându-se de la greșeli similare în viitor, atunci când contextul care le-a generat pe primele este recreeat.

În Șmone Esre, reîntoarcerea invocată în cea de-a cincea binecuvântare este însă mai specifică, mai punctuală. Ea are trei etape succesive și ceea ce mi se pare cel mai interesant este interdependența lor și modul în care ele decurg una din cealaltă. Cele trei etape menționate în binecuvântare sunt următoarele:

Întoarce-ne, Tatăl nostru, spre (1) Învățătura Ta și apropie-ne, Regele nostru, de (2) serviciul Tău divin și înapoiază-ne cu (3) pocăință desavârșită înaintea Ta. Binecuvântat ești Tu, Doamne, căruia Îi place pocăința. — A cincea binecuvântare din Șmone Esre

În iudaism, drumul omului către Dumnezeu începe cu învățătura. Spre deosebire de alte religii în care conceptul de credința oarbă este sugerat și chiar încurajat, iudaismul propune ca apropierea de Divinitate să înceapă cu studiul. Așa cum Avraham, primul evreu, a ajuns să Îl descopere pe Dumnezeu prin observarea și studiul naturii, tot așa și oamenii zilelor noastre sunt îndemnați să studieze pentru a se apropia de spiritualitate. Diferența principală este însă obiectul studiului: Tora. În timp ce Avraham nu o avea la dispoziție pentru a o învăța (deși tradiția iudaică îl creditează cu respectarea preceptelor acesteia pe care le dobândise pe cale profetică), noi cei care trăim astăzi avem la dispoziție Tora. Iar prin studiul ei, prin atașamentul față de valorile pe care Tora le introduce, evreii vin mai aproape nu doar de mesajul divin, ci și de Dumnezeu Însuși.

De altfel, ceea ce mie personal mi s-a părut întotdeauna foarte interesant este că în toate cele 613 porunci ale Torei, nici una nu legiferează credința în Dumnezeu. În iudaism, credința este rezultatul studiului. Desigur, există prima din עשרת הדברות (”Aseret Hadibrot”) — ceea ce omenirea a ajuns să cunoască sub titlul de Cele Zece Porunci — în care credința în Dumnezeu pare să fie poruncită:

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din Țara Egiptului, din casa robiei. — Exodul 20:2

Însă mulți comentatori iudaici subliniază în primul rând faptul că sintagma ”Aseret Hadibrot” se traduce de fapt corect prin ”Cele Zece Enunțuri, și nicidecum ”porunci” și, în plus, prima ”poruncă” nici nu conține vreun verb la imperativ. ”Eu sunt Domnul” este o sintagmă interpretată de tradiția iudaică mai mult ca o modalitate prin care Dumnezeu Se ”prezintă” poporului evreu înainte de a le oferi Tora în timpul Revelației de la Sinai.

Și atât de puternică și înrădăcinată în cultura și spiritualitatea iudaică este această interpretare și ideea absenței credinței din lista poruncilor propriu-zisă, încât Talmudul o enunță explicit, sub forma unui aforism cu profunde implicații:

Rabinul Hanina a spus: Totul este în mâinile lui Dumnezeu, în afară de teama de Dumnezeu — Talmud, Tratatul Brahot 33b

În accepțiunea Talmudului, această frază se referă cu precădere la caracterul omului, pe care fiecare și-l modelează în funcție de experiențele prin care trece. Și aici intervine cererea pe care o rostim în rugăciunea de Șmone Esre. Cerându-I lui Dumnezeu să ne ”apropie de Învățătura Lui”, ceea ce Îi cerem de fapt este să ne ajute ca prin această învățătură să ne modelăm caracterul astfel încât să devenim nu doar mai înțelepți, ci și mai apropiați de El și, în general, de spiritualitate.

Iar apoi, pornind de la reîntoarcerea către învățătură, evreului i se deschide și drumul reîntoarcerii către serviciul divin. În iudaism, Dumnezeu nu poate fi abordat în abstract. Doar studiind și interiorizând mesajul pe care Acesta l-a oferit omenirii în Tora, putem realiza apropierea de divinitate pe care ne-o dorim. În instituțiile de învățământ iudaic, în școli sau ieșivot, în timpul studiului individual sau cu un partener (havruta), evreii dobândesc nu doar înțelepciune, ci și o conectare la fluxul spiritual care susține lumea.

În lumea de astăzi, în care oamenii în general doresc să obțină totul facil și imediat, lecția pe care cea de-a cincea binecuvântare din Șmone Esre ne-o predă este una deosebit de valoroasă: reîntoarcea adevărată și completă, către noi înșine și către Dumnezeu, cere timp și dedicație. Departe de a fi o simplă chestiune de credință, ea cere studiu, devotament, căutare, întrebări, ba chiar uneori și dubii, șovăieli sau temeri…

De la învățătură către serviciu divin și către reîntoarcerea definitivă și totală — iată parcursul pe care tradiția iudaică îl prescrie pentru fiecare om animat de dorința de a se autodepăși și de a accede către Dumnezeu. Este un parcurs care începe cu o cerere, o binecuvântare, dar care continuă prin energia, răbdarea, dedicația și perseverența noastră. Să ne ajute Dumnezeu pe toți să ne continuăm călătoria, acum și întotdeauna!

Șabat Șalom și פסח כשר ושמח (”Pesah Kașer veSameah”) — o sărbătoare de Pesah cu bucurii și fericire, cu libertate în suflete și în gânduri, alături de toți cei apropiați!

Share This