O continuare naturală a pericopei de săptămâna trecută, Tazria, pericopa acestei săptămâni descrie cu lux de amănunte ritualul purificării unui mețora, adică a unei persoane care a fost afectată de țaraat, așa-numita (deși termenul este eronat) ”lepră biblică”. Pericopa abordează de asemenea subiectul relativ delicat al impurității femeilor în perioada menstruației și în afara acesteia, precum și cel al impurității bărbaților atunci când au o scurgere de lichid din corp.
Desigur, subiectul este neplăcut și straniu pentru cititorul modern. Însă în iudaism, și în special în textul biblic, subiectul purității și impurității rituale, sub diversele sale forme, este unul deosebit de vast și important. Există numeroase modalități de contaminare rituală, precum și ritualuri asociate purificării. Ce este însă important de notat – o noțiune care influențează atât traducerea cât și interpretarea versetelor cu care avem acum de-a face – este că, în iudaism, impuritatea rituală nu are legătură cu păcatul sau greșeala, ci este mai curând un concept legat de proximitatea morții.
Astfel, sursa principală de impuritate este un trup uman mort, care poate contamina ritual oameni și obiecte, atât prin contact direct, cât și prin simpla proximitate sub același acoperiș (tumat ohel). O explicație foarte sumară și superficială a acestor reguli ar fi aceea că iudaismul Îl asociază pe Dumnezeu cu viața, în timp ce moartea este, într-un fel, o antiteză a proximității Divinității și a spiritualității.
Implicațiile sunt vaste. De la interdicția pe care o au kohenii de a intra într-o clădire în care este un trup mort sau într-un cimitir (excepție făcând rudele de gradul întâi) și până la impuritatea rituală a femeilor sau a unui mețora (cum este cazul pericopei noastre) – toate aceste reguli își au de altfel originea în această idee. Spre exemplu, impuritatea legată de menstruație este generată de pierderea unei vieți potențiale, menstruația reprezintând practic evacuarea unui ovul nefecundat. O scurgere nefirească de lichid din corp sau o rană de tip ”lepră” sunt indicații ale unei maladii fizice sau spirituale, respectiva afecțiune determinând o contaminare rituală pe perioada căreia un om nu avea voie să se atingă de lucruri sfinte, să intre în Tabernacol (deci îndepărtarea de Divinitate) și, uneori, nici să locuiască măcar printre alți oameni.
Referitor strict la traducerea versetelor, ce remarcăm în pericopa Mețora este că multe erori și nuanțe sunt similare cu ceea ce am notat deja săptămâna trecută, în articolul despre pericopa Tazria. Spre exemplu, în NTR asistăm din nou la o încercare de a simplifica forțat terminologia legată de mețora (cel afectat de țaraat). În versetele 14:1-2, NTR vorbește spre exemplu din nou despre ”cel infectat” și despre ”rana infecțioasă”, pornind de la ideea că maladia respectivă este o boală infecțioasă. Desigur, acest lucru este eronat din perspectiva iudaismului, după cum am explicat deja săptămâna trecută.
* * *
În versetul 14:5, în descrierea ritualului de purificare și reintegrare socială a unui mețora, asistăm la o altă eroare de traducere. Iată variantele clasice:
- [DC]: ”Preotul să poruncească să se înjunghie una din aceste păsări într-un vas de pământ, în apă curgătoare.”
- [BOR]: ”După aceea preotul va porunci să se junghie una din păsări deasupra unui vas de lut, la apa curgătoare.”
- [GG]: ”Apoi preotul să poruncească să junghie una dintre păsări deasupra unui blid de lut plin cu apă de izvor.”
- [NTR]: ”Preotul să poruncească să fie înjunghiată una dintre păsări într‑un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare.”
Finalul versetului este în ebraică אל כלי חרש על מים חיים (”el cli heres al maim haim”), ceea ce se traduce fidel prin ”într-un vas de lut, asupra apei vii”. De fapt, termenul מים חיים (”maim haim”) se referă la apă luată în respectivul vas direct dintr-un izvor sau dintr-o altă sursă de apă curgătoare. Simbolistica este că această ”apă vie” urmează să redea statutul pur unui om care până în acel moment fusese izolat de comunitate, impur, ”mort” – dacă putem spune așa – în ochii poporului.
Cu siguranță însă preotul nu înjunghie pasărea nici ”în apă curgătoare” (DC), nici ”la apa curgătoare” (BOR) și nici ”deasupra unei ape curgătoare” (NTR). Sintagma nu indică o locație geografică, ci vorbește despre proveniența apei cu care urma să fie umplut vasul. Prin urmare, traducerea care se apropie în acest caz cel mai mult de original este GG.
* * *
Următoarea oprire o facem în versetul 15:2, care are următoarele traduceri clasice:
- [DC]: ”Orice om care are o scurgere din trupul său, prin chiar faptul acesta este necurat.”
- [BOR]: ”Dacă un bărbat va avea curgere din trupul său, pentru curgerea lui este necurat.”
- [GG]: ”Dacă un bărbat va avea curgere din trupul său, această curgere este necurată.”
- [NTR]: ”Când un bărbat are o scurgere din trupul său, scurgerea îl face necurat.”
O traducere corectă ar fi o combinație între DC și GG. Textul Torei nu are termeni precum ”dacă” sau ”când”, iar finalul versetului, în care Tora menționează זובו טמא הוא (”zovo tame hu”), înseamnă de fapt: ”scurgerea sa este impură”. În comentariul său asupra acestui verset, Rași explică următoarele:
”Scurgerea sa este impură” – Acest fragment ne învață că orice strop [din acea scurgere sau secreție] transmite impuritate și nu că doar omul care are respectiva scurgere este impur. – Rași, cf. Sifra și Talmud Nida 55a
Desigur, după cum precizează și Rași și chiar și versetele Torei, și omul în sine poate transmite impuritatea la obiectele cu care vine în contact și, temporar, chiar la alte persoane care vin în contact cu respectivele obiecte. Însă și un simplu strop din respectiva secreție poate contamina ritual, nu doar persoana care o emite. Și acest ultim aspect este, din păcate, ratat complet de traducerile DC, BOR și NTR.
* * *
Și o ultimă oprire pentru acest articol, în versetul 15:28 care vorbește despre modalitatea de purificare a unei femei după o scurgere de sânge. Versetul ne spune că după ce scurgerea încetează, femeia trebuie să numere șapte zile, urmând ca în a opta zi să aducă o ofrandă și să redevină pură. (Ritualul și durata exactă a perioadei de impuritate sunt diferite astăzi din cauza edictelor rabinice și a tradițiilor iudaice care au adăugat restricții suplimentare.)
Porunca de a număra zilele ”curate” este însă foarte specifică în ebraică, iar traducerile clasice ratează nuanța: וספרה לה שבעת ימים (”vesafra la șivat iamim”), ceea ce înseamnă ”să numere pentru ea șapte zile”. Porunca nu este doar aceea de a număra, cum redau traducerile ”clasice”, ci de a număra ”pentru ea”.
Pentru un ochi neavizat, diferența este minoră și nesemnificativă. Din perspectivă iudaică însă, ea are implicații halahice, de lege mozaică. Atunci când Tora poruncește unei persoane să numere – cum se întâmplă de exemplu în cazul numărării Omerului – rabinii au instituit rostirea unei binecuvântări înainte de numărarea propriu-zisă. Însă în cazul femeii care își numără zilele ”curate”, numărarea trebuie făcută fără o binecuvântare, deoarece ea depinde în mod intrinsec de menținerea statutului pur în respectivele zile. Astfel, dacă femeia vede într-una dintre zile că scurgerea a reînceput, numărătoarea trebuie repornită, vizând obținerea unei serii neîntrerupte de șapte zile ”curate”. De aceea, Tora precizează că numărătoarea este ”pentru ea”, adică dependentă de ceea ce ea, respectiva femeie, vede în timpul perioadei de purificare.
Șabat Șalom!
Opinii recente