Primul lucru pe care îl remarcăm atunci când citim pericopa Țav în ebraică și apoi în traducere este că primele șapte versete din capitolul 6 (primul al pericopei) sunt complet diferite. Acest lucru se datorează modului de cotație diferit din versiunea clasică ebraică vs Septuaginta, traducerea care a stat la baza majorității (dacă nu tuturor) traducerilor actuale în română.
Conform cotației ebraice, capitolul 5, cel care încheie pericopa anterioară, Vaikra, are 26 de versete. Conform traducerilor în română, el are doar 19 versete și din acest motiv cotațiile pe care le vom utiliza în acest comentariu pentru identificarea versetelor vor trebui să fie însoțite de o explicație suplimentară.
Însă nu aceasta este problema principală… Versetele în care Dumnezeu îi poruncește lui Moșe să îi dea o poruncă lui Aaron și fiilor săi în legătură cu jertfa de ardere-de-tot vor constitui așadar prima oprire în acest comentariu. Versetul 6:2 în cotația ebraică (6:9 în cea ”clasică”) ne dă prilejul unor observații interesante.
Iată traducerea NTR a acestor versete, celelalte traduceri în română fiind similare și în consecință având practic aceeași problemă:
După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: ”Iată ce să le porunceşti lui Aaron şi fiilor săi: «Cu privire la legea arderii de tot, aceasta să rămână pe vatra altarului toată noaptea, până dimineaţa şi în felul acesta focul de pe altar să ardă continuu. Preotul să se îmbrace cu veșminte de in, după ce şi-a luat izmenele pe el; să ia cenuşa arderii-de-tot de pe altar şi să o pună lângă altar. […] – Leviticul 6:9-12 în cotația ”clasică”
Prin contrast, iată o traducere mai apropiată de originalul ebraic:
Domnul i-a spus lui Moșe, spunând: ”Poruncește-i lui Aaron și fiilor săi, spunând: «Aceasta este legea arderii-de-tot – ea este arderea-de-tot [care rămâne] pe vatră pe altar toată noaptea până dimineața și asupra căreia focul altarului rămâne aprins. Preotul să se îmbrace cu tunica sa de in, să îmbrace izmene de in pe pielea sa și să ridice cenușa [lăsată] de focul care a consumat arderea-de-tot pe altar și să o pună lângă altar.” – Leviticul 6:1-3 în cotația iudaică
Ce avem de remarcat și de explicat?
În primul rând, cuvintele ”după aceea” sunt introduse în traducere complet artificial. În original, ele nu există. Ce pot specula aici este faptul că ideea de continuitate, de legătură cu versetele anterioare, a fost introdusă tocmai pentru a justifica într-o oarecare măsură cotația diferită a versetelor. Astfel, conform cotațiilor ”clasice” românești, atunci când ajungem la acest verset, capitolul 6 al Cărții Leviticului este deja în plină desfășurare (acest verset fiind cotat ca versetul 9). Prin contrast, în ebraică, nu numai că acest verset este primul dintr-un nou capitol, însă el este și primul verset al unei noi pericope, Țav. Oricum, conform originalului, porunca pe care Dumnezeu i-o dă acum lui Moșe nu este prefațată de cuvintele ”după aceea”.
Apoi, fragmentul care pornește de la al doilea set de ghilimele este în ebraică o formulare descriptivă și nu o parte propriu-zisă din porunca divină. Dumnezeu îi oferă lui Moșe elementele necesare pentru a identifica ofranda la care se referă porunca (respectiv ”cea care rămâne pe flacără pe altar toată noaptea”) și nu neapărat în ce mod trebuie să decurgă ritualul.
Continuând, remarcăm în traducerea NTR faptul că fragmentul ”și în felul acesta focul de pe altar să ardă continuu” este redat ca fiind o simplă consecință a faptului că ofranda rămâne pe altar. În realitate, porunca de a menține focul aprins pe altar este o precizare separată și independentă de ofrande, un detaliu semnificând prezența continuă a lui Dumnezeu în mijlocul evreilor. În comentariul său asupra acestor versete, Ramban (Nahmanide) precizează că porunca de a menține focul aprins pe altar este chiar una din cele 613 porunci ale Torei, kohenii având misiunea de a pune suficiente lemne pe altar pentru ca focul să fie păstrat arzând continuu, chiar și noaptea, atunci când nu se aduceau ofrande noi.
Iar în final, în porunca referitoare la adunarea cenușei (ultimul verset din fragmentul citat anterior), inadvertențele de traducere abundă. Textul original marchează מדו בד (”mido bad”), însemnând ”tunica lui de in” și nu doar ”veșminte de in”, în timp ce מכנסי בד (”mihnesei bad”) înseamnă ”pantaloni de in”, fără a specifica pronumele posesiv.
Apare totodată și un verb interesant, verbul להרים (”leharim”), având conotația de ”a ridica” sau ”a separa” [cenușa de pe altar], nuanță ratată de traducerile clasice. Ritualul era îndeplinit de către kohen, care separa din cenușa ofrandelor zilei o lopată de cenușă pe care o punea pe pământ, la răsărit de rampa care oferea acces către altar. (Este posibil ca verbul ”a ridica” să fie aici și o aluzie la această rampă, pe care kohenii urcau pentru a ajunge la altar.)
Și în finalul analizei acestui grup de versete, câte ceva despre semnificația ultimului verset…
Una dintre ideile prezente aici este aceea că până și un ritual aparent degradant și relativ minor – acela de a îndepărta cenușa zilei precedente – are în iudaism o conotație spirituală de înălțare. De altfel, multe din ritualurile îndeplinite în Tabernacol și Templu erau în esența lor acțiuni pe care oamenii nu le asociază neapărat cu puritatea, de exemplu: sacrificarea animalelor, stropirea sângelui pe altar, arderea animalelor pe altar etc. Verbul ”a ridica” din acest verset vine să ne învețe că simpla apropiere de Dumnezeu, faptul că îndeplinim cu luare aminte și cu dedicație poruncile Sale, este un act înălțător și profund spiritual, indiferent de acțiunea efectivă pe care o facem în cadrul ritualului.
* * *
Și deși am mai putea face multe opriri în pericopa Țav, vă mai ofer doar câteva explicații asupra nuanțelor prezente în versetele 22-27. În traducerile clasice, aceste versete vorbesc despre interdicțiile de a mânca ”grăsime de bou, de oaie sau de capră” (NTR) și de a mânca ”cu sânge o pasăre sau un animal” (NTR).
În primul rând, termenul ebraic חלב (”heilev”) nu se referă în contextul biblic la grăsimea care în mod normal însoțește carnea de vită, oaie sau capră. Acea grăsime este permisă la consum, desigur după ce animalul a fost sacrificat ritual prin șehita și apoi carnea a fost trecută prin procesul de meliha în care este îndepărtat sângele. Versetul de aici se referă la țesutul gras care înconjoară organele interne și care – conform versetelor 7:3-4 – trebuia ars pe altar. Desigur, limba română nu are doi termeni distincți pentru cele două tipuri de grăsime, fiind așadar de înțeles că traducerile clasice utilizează același termen atât pentru grăsimea permisă cât și pentru cea interzisă. Însă în orice caz, cred că precizarea este importantă și de aceea am ales să o aduc aici.
Și în al doilea rând, interdicția referitoare la sânge este redată corect în trei dintre versiunile clasice (DC, BOR și GG), însă nu și în varianta NTR care introduce o nuanță inexistentă în original: ”să nu mâncați cu sânge carnea […]”. Așadar, traducerea NTR sugerează eronat că interdicția s-ar referi doar la consumul de carne cu sânge, implicația fiind că a mânca doar sângele în sine (fără carne) nu ar fi o problemă. Însă porunca biblică este aceea de a nu mânca sângele, chiar și atunci când acesta este consumat ca atare, singur. (Sângele peștilor este permis deoarece nu este menționat în acest verset.)
* * *
Și un ultim comentariu general pe care simt nevoia să îl fac legat de traducerile și interpretările versetelor de tipul celor pe care le-am analizat azi…
În iudaism, fiecare verset al Torei – fie el din Geneza sau Exodul (cărțile creării lumii și respectiv a formării poporului evreu), fie din Leviticul (cartea detaliilor ritualului Tabernacolului) – este deosebit de important. Fiecare detaliu, fiecare nuanță, fiecare finețe a poruncilor divine – chiar și a celor legate strict de ritualuri pe care astăzi nu mai avem posibilitatea să le îndeplinim, în absența Templului din Ierusalim – merită să fie redată fidel și cu acuratețe.
Am remarcat în traducerile clasice o oarecare ”laxitate” legată de aceste detalii, în special de cele din finalul Cărții Exodului și din ceea ce am analizat până acum din Cartea Leviticului. Adesea, traducerile românești surprind doar sensul general al versetelor, însă formularea exactă sau detaliile precise sunt cumva trecute într-un plan secundar, mai puțin important. Probabil că acest lucru se datorează în parte și faptului că aceste detalii de ritual nu au aceeași semnificație și greutate în creștinism (să nu uităm că traducerile ”clasice” sunt în esență creștine).
Însă pentru evrei, pentru tradiția, ritualul și legea mozaică, aceste detalii au o semnificație și o importanță deosebită. Ele sunt parte din cuvântul lui Dumnezeu, sunt modul în care Dumnezeu a ales în acele vremuri să îi apropie de El pe strămoșii noștri. Ele conturează și colorează ritualurile din care adesea putem deriva lecții de viață, moralitate și valori – a se vedea, de exemplu, explicația anterioară legată de îndepărtarea cenușii. Și de aceea, în iudaism, a înțelege și a explica corect și complet aceste versete (ca și toate celelalte ale Torei) este o datorie sfântă și totodată un privilegiu!
Și pentru că în această joi vom celebra sărbătoarea de Purim, vă doresc o sărbătoare fericită și cu bucurii, pe care să o împărțiți deopotrivă cu familie, prieteni și cu cei nevoiași, ascultând citirea tradițională a Meghilei, oferind daruri la prieteni și la săraci și reînnoind – asemenea evreilor din timpul lui Mordehai și Ester – legământul etern dintre Dumnezeu și poporul lui Israel.
Purim Sameah și Șabat Șalom!
Si,sint de parere ca niciodata nici un Crestin nu va putea intelege atit de adinc si bine Biblia ca un Evreu.Posibil, ceva prin Noul Testament …cit despre Vechiul Testament sintem asa de departe…De aceea imi plac foarte mult comentariile iudaice.
Un exceptional comentariu al ” detaliilor” .Foarte frumos ! Dar ,un mic detaliu important ,in crestinism nu au aceeasi semnificatie si greutate ,dar pentru un crestin adevarat care iubeste Biblia fiecare deatliu din TOATA Biblia are o mare semnificatie si greutate.Vorbesc din punctul meu de vedere.
Vă felicit din toată inima pentru ceea ce trimiteți și vă mulțumesc din suflet!
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dvs. și poporul Israel!