[Haftara Vaiețe: Hoșea 12:13-14:10]

Există un verset în Haftara pericopei din această săptămână de care — la un moment dat în istoria poporului evreu — a depins tot iudaismul. În perioada imediat următoare Distrugerii Templului din Ierusalim, atunci când religia mozaică era într-o mare cumpănă, acest verset din scrierile profetului Hoșea a constituit călăuza către o ”reformare” a tradiției, în sensul tranziției de la ritualul Templului către ritualul sinagogal.

Versetul în cauza este următorul:

Ia cuvinte cu tine și întoarce-te la Dumnezeu. Spune-I: ”Iartă orice păcat și primește ceea ce este bun și lasă buzele noastre să plătească pentru boi.” — Hoșea 14:3

Interpretarea acestui verset nu este simplă. Fraza centrală ונשלמה פרים שפתינו — ”uneșalma farim sefateinu” a cunoscut în istorie o sumedenie de încercări de traducere. Tradiția iudaică a pornit însă de la cuvintele unuia din rabinii secolului al 4-lea e.a., Rabi Abahu care aduce în prim-plan un Midraș în care se face o analogie între ritualul sinagogal propriu-zis și jertfele care erau aduse în Templu:

Cine va plăti (נשלמה — ”neșalma”) jertfele boilor pe care Ți-i sacrificam? Buzele noastre — adică rugăciunea pe care o vom rosti cu ele.

Desigur, ideea menționată de acest Midraș nu este nouă. Talmudul poartă o discuție întreagă, în Tratatul Brahot 26a, asupra naturii și originii rugăciunii: este rugăciunea o continuare a tradiției instituite de patriarhi (Avraham, Ițhak și Iaacov) sau este ea inspirată de ritualul Templului? Concluzia Talmudului: Rugăciunea sinagogală de astăzi își are originile în tradiția patriarhilor, însă rabinii au asociat-o și ritualului Templului.

Și aici stă cheia întregului ritual iudaic… Pornind dintr-o expresie spontană a atașamentului față de Dumnezeu (tradiția patriarhilor) și continuând apoi timp de multe sute de ani cu o expresie înregimentată a aceluiași atașament (ritualul fix al Templului) — rugăciunea iudaică s-a ”distilat” până în zilele noastre, permițându-ne în fapt nouă să rezistăm ca evrei. Fără aceste două componente, spontaneitate și ritual fix, conversația cu Dumnezeu probabil nici nu ar fi început în timpul patriarhilor și nici nu ar fi continuat după ce Templul a încetat să mai existe.

Versetul din Hoșea enunță concis aceeași idee: ritualul iudaic este rodul a două concepte împletite și inseparabile. În sinagogi, ritualul este aparent fix și imuabil. Cuvintele sunt bine determinate, ba chiar mai mult, cartea de rugăciune iudaică se numește Sidur, care înseamnă ”ordine”. Aparent, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Însă există de fapt două părți distincte ale rugăciunii iudaice: una individuală și una colectivă. În rugăciunea individuală, ni se permite să adăugăm cereri personale. Spre exemplu, dacă un prieten sau membru de familie este bolnav (Doamne ferește!), putem adăuga o rugăciune particulară în paragraful care Îl menționează pe Dumnezeu ca ”tămăduitor al bolnavilor”. Prin contrast, în rugăciunea colectivă, rostită de oficiant, nu pot fi adăugate astfel de cereri individuale. În rugăciunea individuală se aude ”vocea” patriarhilor, iar în cea colectivă se aud ”sunetele” Templului.

Versetul din Hoșea vorbește de fapt despre buze, ca simbol al individualității și spontaneității fiecăruia (fiecare om vorbește în felul său, nu-i așa?), dar și despre boii sacrificați în Templu, ca simbol al colectivității și ritualului fix. Atunci când Templul exista, relația cu Dumnezeu era una fixă. Când Templul a fost distrus, relația a devenit flexibilă și mobilă. Când nu I-am mai putut oferi lui Dumnezeu jertfe pe altar, ”am luat cuvinte cu noi și ne-am reîntors către El” — așa cum ne spune și profetul Hoșea. L-am rugat să ne ierte păcatele și să ne privească faptele favorabil, am transferat ritualul ”in the cloud” (ca să folosesc o expresie din vocabularul tehnologic al secolului 21) și am mers mai departe.

Așa am supraviețuit ca evrei. Așa ne-am adaptat. Așa am menținut o legătură cu El care părea la un moment dat pierdută. Și așa vom continua până când tot El va decide că este timpul să ne reîntoarcem la Templul Reconstruit במהירה בימינו, odată cu instaurarea Erei Mesianice.

Șabat Șalom!

Share This