Și Dumnezeu a spus: „Să facem om în imaginea noastră, după asemănarea noastră!” – Geneza 1:26

Este un verset care i-a pus în dificultate chiar și pe cei mai înțelepți. În cuvintele Midrașului, Moșe însuși s-a mirat de această formulare stranie și L-a întrebat pe Dumnezeu dacă nu era mai potrivit ca ea să fie evitată, pentru a nu-i încuraja pe politeiști în ereziile lor… De ce avem atunci „să facem” și nu „să fac”? De ce avem „imaginea noastră” și nu „imaginea mea”? Dumnezeu este unic și El vorbește aici. Și totuși, versetul folosește pluralul, așa că întrebarea nu poate fi evitată: cu cine vorbește? Cine ”să facem”?

Una dintre soluțiile propuse de Midraș merită cu siguranță explorată:

Când a venit timpul ca Atotsfântul, binecuvântat fie El, să îl creeze pe om, îngerii din ceruri s-au împărțit în tabere. Unii din ei au spus: ”Nu este bine să fie creat omul!” iar alții au spus: „Este bine să fie creat!” Despre aceasta scrie în Psalmi 85:11: „Bunătate și adevăr s-au întâlnit; dreptate și pace s-au sărutat.” Bunătatea a spus: „Să fie creat, pentru că va face fapte bune!” Adevărul a spus: „Să nu fie creat, pentru că va fi plin de minciună!” Dreptatea a spus: „Să fie creat, pentru că va face dreptate!” Pacea a spus: „Să nu fie creat, pentru că se va certa și va lupta necontenit cu alții.” Ce a făcut atunci Atotsfântul? A apucat adevărul și l-a azvârlit pe pământ, precum este scris ”ai azvârlit adevărul către pământ” (Daniel 8:12). Îngerii au spus atunci înaintea lui Dumnezeu: „Stăpâne al lumii, ce ai făcut? De ce Îți înjosești propriul sigiliu? Fie ca adevărul să se ridice din pământ, precum este scris ”adevărul va izvorî din pământ (Psalmi 85:12)” – Bereșit Raba 8:5

Ceea ce la o privire superficială pare doar o legendă cu atribute personificate, cu metafore ciudate și aluzii nu tocmai lesne de deslușit, este de fapt o foarte profundă și plină de tâlc descriere a însăși naturii umane.

Creați după imaginea lui Dumnezeu, oamenii se nasc capabili de toate cele menționate aici: de fapte bune și rele, de adevăruri și minciuni, de dreptăți și nedreptăți, de pace și război. Acestea sunt balizele existenței umane, între care fiecare dintre noi este însărcinat de Creator să-și trăiască viața pe acest pământ. Privind în jur, putem observa relativ ușor toate aceste tipuri de oameni. Uneori ne gândim că faptele făcute de ei sunt normale, alteori ele ne surprind prin imensitatea lor, prin cât de mult ies în evidență față de cele făcute de alți oameni sau de societatea în ansamblul ei. Uneori lăudăm acele fapte, alteori le pedepsim. Dar în esență recunoaștem că aceste extreme sunt de fapt ”coperțile” personalității omului, punctele de minim și maxim între care oscilează faptele lui.

Însă dacă privim un pic mai atent, remarcăm un lucru uimitor: doar patru dintre atributele amintite în paragraful anterior – bunătatea, adevărul, dreptatea și pacea – vorbesc în Midraș. Doar acestea primesc drept la replică în scenariu. Ele sunt singurele al cărui glas se face auzit, singurele care exprimă o opinie înaintea lui Dumnezeu. Antonimele lor – cruzimea, minciuna, nedreptatea și războiul – fac doar figurație și rămân mute. Ele sunt amintite antitetic, prin comparație, nu direct.

De ce oare avem această particularitate? Pentru că Midrașul precizează de fapt dorința lui Dumnezeu, planul Lui pentru om. Dacă L-am întreba pe Dumnezeu ce Își dorește de la om, răspunsul Lui ar fi unul simplu: ”Vreau să facă fapte bune, să grăiască adevăr, să înfăptuiască dreptate și să alege după pace.” Aproape fiecare capitol al Torei, fiecare pildă de înțelepciune iudaică, fiecare dintre psalmii lui David atestă și converge către această concluzie.

Desigur, conform voinței divine, omul primește și liber arbitru, adică libertatea de a hotărî singur ce drum vrea să urmeze în viață. Dar Tora ne ghidează către ceea ce vrea Dumnezeu cu adevărat. Avraham este ales pentru că ”va porunci copiilor lui și casei lui după el să păstreze calea Domnului spre a face dreptate și judecată” (Geneza 18:17). Faraonul Egiptului este pedepsit pentru cruzimea lui față de sclavii evrei (Exodul 12:12). Dumnezeu declară război etern lui Amalek pentru faptul de a-i fi atacat pe cei slabi și neputincioși (Exod 17:16). Iar Moșe le spune evreilor în ultimul lui discurs înainte de a muri: ”Am pus înaintea ta viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața!” (Deuteronom 30:19). Iar exemplele din înțelepciunea rabinică sunt și ele nenumărate. ”Iubește pacea, aleargă după ea, iubește-i pe oameni și apropie-i de Tora” (Pirkei Avot 1:12).

Midrașul pe care l-am citat anterior ne spune că în final, în ciuda opoziției îngerilor, Dumnezeu a decis să creeze omul. Dar odată cu actul de creație, El i-a dăruit și un ajutor neprețuit: propriul Lui sigiliu, emet, sigiliul adevărului, pe care l-a ”azvârlit pe pământ”. Acceptând că Tora este adevărul lui Dumnezeu, că ea reprezintă voința Lui, folosind-o ca ghid pentru viața de zi cu zi, omul creat are șansa și datoria să se ridice la înălțimea a ceea ce Dumnezeu așteaptă de la el.

Potențialul de a oscila între extremele condiției umane este într-adevăr real și de netăgăduit. Dar dorința lui Dumnezeu este clară: ar trebui să îmbrățișăm acele atribute ”vorbitoare” din Midraș, singurele a căror părere se face auzită, singurele care contează cu adevărat, singurele care înseninează și susțin lumea în loc să o înnegureze și să o distrugă.

Să dăm așadar curs acestei dorințe divine! Să ne atingem potențialul și să ne ridicăm la stadiul acela de om creat ”în imaginea lui Dumnezeu” de care până și Creatorul nostru să fie mândru!

Șabat Șalom și multă pace, consolare, putere și liniște în Israel, acum și întotdeauna! Dumnezeu va da putere poporului Său, Dumnezeu va binecuvânta pe poporul Său cu pace!

Abonează-te acum!

Dacă site-ul DvarTora ți se pare interesant și util, completează numele și adresa ta de email în formularul alăturat și vei primi prin email -- automat și gratuit -- fiecare comentariu nou publicat pe site.

ABONEAZĂ-TE!

Îți mulțumim! Am adăugat adresa ta în baza de date.