Din intelepciunea Talmudului
„Asta-noapte am avut un vis”, i-a spus un rabin altuia. „Si ma tot macina acest vis, pentru ca nu il inteleg.”
„Povesteste-mi visul tau”, l-a rugat prietenul rabin.
„In visul meu, se facea ca prietenii mei si cu mine beam bere, iar apoi am inceput sa bem bauturi mai tari. Apoi ne-am delectat cu un vin delicios si in final m-am trezit. Spune-mi, ce crezi ca inseamna visul meu?”, intreba rabinul.
„Este un semn bun sa visezi bauturi alcoolice”, raspunse al doilea rabin. „Insa vinul are o semnificatie speciala.”
„Care este semnificatia vinului?”
„Ceea ce spui tu este corect”, raspunse primul rabin, „insa asta nu se aplica celor ca noi, care sunt invatati. Pentru ca in cazul nostru vinul este intotdeauna un semn bun, caci noi ii intampinam pe altii si ii invitam sa ne manance painea si sa ne bea vinul. Suntem intotdeauna foarte bucurosi sa ne impartim vinul cu altii, pentru ca altii sa poata sa-si imparta bucuria cu noi.”
Primul rabin ramase un timp fara sa spuna nimic. Dupa o gandire aprofundata asupra celor spuse de prietenul sau, ii spuse acestuia: „Asa este! Vinul este intotdeauna un semn bun. Asa ca fie ca intreaga lume sa se straduiasca sa fie invatati precum suntem noi, pentru ca inimile noastre sunt bucurate de faptul ca impartim bucuria cu altii si pentru ca sufletele noastre nu sunt niciodata indurerate.”
– Brachot 57
Dvar Tora
Nu m-am gandit niciodata ce personalitate iudaica as dori sa fiu daca as putea sa imi aleg din intreaga panoplie de evrei care s-au perindat pe scena istoriei. Nu m-am gandit pentru ca poate sunt constient ca – asa cum spunea odata un rabin – atunci cand ajungem fiecare dintre noi in fata lui Dumnezeu, dupa ce vom fi incheiat existenta aici pe pamant, intrebarea care ne va fi adresata nu va fi „de ce nu ai fost ca Avraham, Moshe sau David?”, ci „de ce nu ai fost tu insuti, de ce nu ai dat tot ce ai fi putut sa dai?”. Nu m-am intrebat pentru ca sunt multumit cu ceea ce sunt. Insa astazi mi-am pus aceasta intrebare, aproape simultan cu un raspuns pe care l-am si formulat: cred ca as dori sa fi fost Iosef!
De ce Iosef? De ce tocmai el, cand atat de multi si de variati in realizari au fost evreii in miile de ani de istorie? Si de ce tocmai el care – Tora ne povesteste – a trecut prin atatea probleme, necazuri si incercari incat putini ar fi ajuns ceea ce el a ajuns? Cu vise profetice de marire in care fratii sai nu credeau, cu o tentativa de fratricid a carui victima aproape ca a cazut, vandut ca rob intr-o tara straina, aruncat apoi in inchisoare pentru o fapta pe care nu o comisese… Si totusi, Iosef as vrea sa fi fost!
La inceputul pericopei pe care o citim saptamana aceasta, Miketz, Iosef iese din inchisoare, dupa ce petrecuse acolo doi ani in care speranta parea pierduta pentru ca, asa cum citim la finalul pericopei trecute, „seful paharnicilor [cel care ar fi putut sa contribuie la gratierea sa] nu si-a adus aminte de Iosef si l-a uitat” [Geneza 40.23] Iar motivul pentru care Iosef iese din inchisoare si lucrurile pe care le-a facut el merita comentate cu lux de amanunte, pentru ca inseamna mult pentru timpurile acelea.
Pe malul fluviului Nil, Faraonul Egiptului viseaza doua vise, unul cu vaci slabe inghitind vaci grase, celalalt cu spice seci inghitind spice bogate si coapte. Si iata ca aceste doua vise, despre care insasi Tora spune ca erau de fapt unul singur („[Faraonul] a visat in continuare…” [41.5] si „Faraonul s-a trezit si iata! Un vis!” [41.7]) sunt imposibil de interpretat de catre toti inteleptii si magii Egiptului. Comentatorii (Rashi) spun ca interpretari au existat totusi, insa nici una dintre ele nu a fost acceptata de catre Faraon. Iar Iosef, eroul pericopei noastre din aceasta saptamana este adus sa ofere o interpretare corecta. Iar motivele pentru care as dori sa fiu Iosef se pot regasi toate in comportamentul lui in fata Faraonului si in ceea ce a facut dupa, pentru bunastarea Egiptului.
In primul rand, pe Iosef renumele l-a precedat. Desi numit un simplu „tanar evreu, un sclav” [41.12] de catre mai-marele paharnicilor, Iosef a ajuns in fata Faraonului cu renumele de interpret de vise, renume castigat in inchisoare, in povestea din pericopa trecuta. Iar renumele de interpret de vise a fost atat de mare si imboldul divin al lui Iosef de a-si urmari si duce la indeplinire destinul a fost atat de puternic, incat Iosef si-a permis chiar sa ii sugereze din proprie initiativa Faraonului masurile care trebuiau luate pentru a lupta cu foametea care ameninta lumea.
In al doilea rand, Iosef a avut initiativa, un lucru mare pe care astazi lumea il trece cu vederea – cred eu – pentru simplul fapt ca ne-am dezobisnuit sa mai avem initiativa. In actiunea lui, motivata de convingeri religioase puternice si de o credinta intr-un destin maret, Iosef a riscat enorm. Si-a riscat viata indraznind sa ii sugereze Faraonului, celui care se considera un zeu, sa se implice el insusi in bunastarea poporului sau: „Sa caute Faraonul un om cu discernamant si inteligent si sa il numeasca peste toata Tara Egiptului. Si sa continue Faraonul si sa il lase [pe acel om] sa numeasca la randul lui supraveghetori peste tara…” [41.33-34] A fost aproape ca un fel de construire a unei echipe: Faraonul trebuia sa invete sa se implice in tara lui si sa o ajute la vreme de restriste. Trebuia sa urmeze un curs de leadership, pentru a isi intelege poporul, pentru a le intelege nevoile, pentru a deveni dintr-un mare conducator al Egiptului – un bun si eficient conducator al Egiptului. Si si-a riscat apoi din nou viata refuzand-o pe sotia Faraonului si declinand avansurile acesteia…
In al treilea rand, Iosef a fost un om care a stiut sa vorbeasca. Intotdeauna cu discursuri bine adresate, mergand direct la cel care trebuia sa le primeasca si in modul in care acesta trebuia sa le primeasca: „Uite, cu mine aici, stapanul casei se preocupa numai de mancarea pe care o mananca si tot ce are a plasat in mainile mele. Nu este nimeni mai mare in casa decat mine, iar el [Faraonul] nu mi-a interzis niciodata nimic in afara de tine, care esti sotia lui. Cum as putea oare sa comit acest enorm rau si sa pacatuiesc in fata lui Dumnezeu?” [39.8-9], o intreaba el in pericopa trecuta pe sotia paharnicului care ii facea avansuri. De observat ca mentionarea pacatului impotriva lui Dumnezeu apare ca ultim argument, deoarece argumentele logice trebuiau sa primeze in discutia cu o idolatra, daca Iosef dorea sa fie inteles.
In al patrulea rand, Iosef a fost un evreu, pe care chiar si altii il priveau ca evreu. A fost un evreu, singurul traind intr-o tara straina, cu obiceiuri straine, crescandu-si insa copiii pe care – Tora ne spune – „Asenat, fiica lui Poti-Fera, preotul lui On, i i-a facut lui” [41.50] Lui i i-a facut, urmand traditia lui, purtand nume evreiesti (Manashe si Efraim), crescand in traditie iudaica… Iosef a fost un evreu pentru ca numele de Tzafnat Paneah pe care Faraonul i-l confera nu este mentionat deloc in Tora dupa ce Iosef il primeste. Pe tot parcursul naratiunii, Iosef ramane Iosef, evreul.
Apoi, Iosef a fost un excelent organizator. Sa hranesti o tara pe parcursul a sapte ani de foamete, sa saturi un popor si sa faci avere pentru Faraon in acelasi timp este o intreprindere enorma, dar in care Iosef s-a angrenat personal cu intreaga sa putere: „Iosef s-a retras din fata lui Faraon si a trecut prin toata Tara Egiptului”. [41.46]
Iosef a fost un om care s-a stapanit pe sine insusi. A plans atunci cand era singur, insa a reaparut in public fara lacrimi si lamentatii, privind clar spre viitor, punand intrebari si incercand sa ofere raspunsuri… Si a mai fost un mare strateg, cu o viziune globala si cu cunostinta despre urmatorul pas pe care trebuie sa il faca. O singura privire asupra intalnirilor dintre el si fratii lui poate confirma asta…
In urma cu cateva saptamani, spuneam ca am vazut pe peretele Scolii Lauder-Reut din Bucuresti o fotografie cu o pisica privind in oglinda si vazandu-si reflexia sub forma unui leu. Iar textul de sub fotografie era „Cel mai important lucru este modul in care te vezi pe tine insuti”. Iosef a fost un sclav, care s-a privit pe el insusi cu incredere, un strain intr-o tara straina care a devenit al doilea dupa Faraon, guvernator peste intreaga Tara a Egiptului. Si totul pentru ca a avut niste vise pe care le-a urmat… A avut idei pe care le-a pus in practica si a riscat!
Iosef a riscat pentru ca a inteles ca numai asa va putea avea sansa de castig. Pentru ca a inteles ca – asa dupa cum spunea si un ziar de limba spaniola: „A rade implica riscul de a te arata prost. A plange implica riscul de a te arata sentimental. A te lega de oameni este riscul unei deceptii. A demonstra sentimente este riscul unei regresii. A-ti povesti visele implica riscul de a fi ridicol. A iubi implica riscul de a nu fi iubit. A avansa contra curentului implica riscul unui esec. INSA TREBUIE RISCAT! PENTRU CA PERICOLUL CEL MAI MARE ESTE ACELA DE A NU RISCA! Un om care nu risca nu are numic, nici suferinta, nici durere, dar nici nu poate invata, simti, schimba, creste sau iubi. Un om care nu risca este legat de tot ce ofera securitate, este un fel de sclav care a renuntat la libertate. NUMAI CEL CARE RISCA ESTE LIBER!”
Iar Iosef si-a demonstrat libertatea. A demonstrat ca traieste, ca are un cuvant de spus, ca are convingeri si ca lupta pentru a fi auzit. Iosef a demonstrat ca evreitatea nu este o calitate, ci o datorie si un mod de viata. A demonstrat ca vrea cu orice pret sa poata spune, in fata lui Dumnezeu, ca a fost cu adevarat ca Iosef, implinindu-si destinul.
Sa ne cunoastem… VIITORUL
Si totusi, Iosef nu a visat prea multe. Insa noi, cei de astazi, ar cam trebui sa incepem sa visam si sa ne gandim daca vrem un viitor… Daca ne uitam la trecut, putem invata si ne putem mandri, dar daca nu privim la viitor, totul se va opri la noi, la invatatura si mandria noastra… Trebuie sa visam si sa ne educam copiii, dandu-le „paine” si „vin” pentru viitor. Iosef a ajuns din sclav vice-Faraon! Iar multi oameni astazi sunt sclavii propriei lor comoditati: „Nu se mai poate face nimic… E prea tarziu… Evreii in Romania sunt prea putini si oricum majoritatea sunt batrani si vor muri…”, se aud voci de peste tot. Este comod sa auzim asta si sa oprim totul aici. E comod sa nu riscam sa fim activi, dar nu e benefic…
Jointul e activ in Romania pentru a ne ajuta. Federatia se ingrijeste de tineri si batrani deopotriva. Dar este timpul sa ne ajutam si noi insine. Simtiti ca intre bunici si nepoti, intre batrani si tineri este o prapastie? Umpleti-o cu dragoste si invatatura!!! Invatati impreuna, alfabetul ebraic, despre Israel, sa cititi din sidur sau ziare, ascultati impreuna muzica, sau cantati-o, povestiti despre trecut! Invatati sa fiti, asa cum as vrea si eu sa fi fost, Iosef!
Trecutul ne obliga, iar la viitor trebuie sa incepem sa ne gandim! Si nu sa spunem ca tinerii vor duce mai departe iudaismul in Romania. Trebuie ca NOI sa il ducem mai departe, cu totii si fiecare in parte. Aduceti-va aminte unde ati invatat pentru prima data despre Shabat sau unde ati vazut ca evreii poarta kipa pe cap. ACASA, IN FAMILIE! Acolo trebuie sa invete si tinerii acestia in care ne punem cu totii atata baza. Sentimentul de familie nu se invata la Talmud Tora sau la cor, ci acasa!
Sunt oameni care cred ca sunt prea batrani pentru a incepe sa invete, pentru a incepe sa practice iudaismul. Nu exista nimic mai fals! Rabi Akiva a invatat alfabetul ebraic la 40 de ani, iar la 80 de ani era mare! Am intrebat odata pe cineva de ce nu se implica mai mult in comunitate si iudaism in general. Mi-a raspuns: „Am facultate, am probleme… Acum investesc in mine, iar mai incolo o sa dau poate si comunitatii ceva”. Adica iudaismul nu inseamna a investi in tine?!? Idei precum modul in care va arata familia ta sau a sti ceva mai mult despre poporul tau nu inseamna tot o investitie in tine?!?
„Este intr-o pasa revolutionara astazi!” sau „Este suparat Sorin astazi!”, veti spune poate… Nu e vorba nici de una, nici de cealalta. Si nici despre vreun sac cu semne de exclamare pe care l-am gasit si m-am decis sa il desert in comentariul acesta. Este vorba ca Statul Israel a fost creat exact pe lucruri din acestea care de obicei par vise… Dar cand oamenii au spus: „Im tirtzu, ein zo agada! (Daca veti vrea, nu va fi o poveste!)”, s-a putut!
Este vorba doar de a intelege ca VIITORUL ESTE IN PRIMUL RAND ASA CUM NI-L DORIM. Il vrem senin si plin de elan, din partea tinerilor si batranilor deopotriva, il vrem intruchipat intr-o comunitate evreiasca vie, care sa respire pentru ca vrea sa traiasca si nu pentru ca am avut un trecut care ne obliga – il vom avea!
Acum este Hanuca, iar pericopa Miketz se citeste intotdeauna de Hanuca. Pentru ca Hanuca inseamna inaugurare (Hanucat HaBait), lumina (Hag HaUrim) si educatie (Hinuh). Si pentru ca Iosef, eroul principal al pericopei Miketz, a crezut in toate acestea si le-a practicat. El era singur in Egipt, si ce usor era sa ridice din umeri si sa coboare de pe scena istoriei! Dar a luptat pentru ca a vrut un viitor!
Am fost anul acesta in Hanukiada si am vazut comunitati care pot atat de mult! Traim in Romania in comunitati vii si daca vom crede ca vor fi vii si peste 50 de ani, atunci vor fi vii… Intotdeauna cand aud ca „acestia sunt ultimii evrei din Romania”, raspund – asa cum am auzit si eu la randul meu de la altii – „Asa-i! Dar evreii acestia au copii si nepoti!!!” Daca iudaismul este parte din viata noastra, atunci nu suntem ultimii. Iar eu mi-am jurat sa nu fim ultimii. Avem seminarii, avem intalniri cu tineri si generatie de mijloc, avem cursuri de Talmud Tora si trebuie sa avem case in care iudaismul sa fie constant o investitie pentru viitor. Avem atatea lucruri frumoase din care putem (si trebuie) sa fim parte!
Vreau sa fiti si dumneavoastra (evrei de toate varstele) parte din juramantul meu de a nu fi ultimii!
Iudaismul este frumos. Haideti sa il traim, asa cum l-a trait Iosef in pericopa Miketz, cu renume, cu initiativa, cu stapanire de sine si RISCAND! Numai riscand, putem castiga! Va putem ajuta, putem invata impreuna, putem crea un viitor viu pentru noi toti…
Trebuie insa sa vrem nu numai sa fim evrei si sa ne identificam ca evrei, ci si SA TRAIM CA EVREI!
HANUCA SAMEAH! HODESH TOV! SHABAT SHALOM!
un mesaj PLIN DE VIATA;multumesc
iudaismul si iudeii nu pier niciodata,doar daca va pieri cerul si pamintul….interesant msj ,