În chiar ultimul verset al capitolul 25 din Cartea Exodului, Tora încheie indicațiile legate de modul în care trebuia construit Tabernacolul cu un îndemn relativ criptic:

Să vezi și să faci, după forma lor care îți este arătată pe munte. – Exodul 25:40

Într-un comentariu pe marginea acestei pericope, Baal Ha’Turim, rabinul Iaacov ben Așer (aprox. 1269-1343) notează faptul că verbul וראה (uree) – posibil de tradus atât cu sens imperativ: ”și să vezi”, cât și cu sens de viitor: ”și vei vedea” – apare în debutul unui verset biblic doar de trei ori în întregul Tanah / Biblia Ebraică: aici, adică în pericopa Teruma, și de două ori în Cartea Psalmilor. În toate cele trei contexte, versetul în care regăsim această particularitate este ultimul verset din capitol, constituindu-se așadar ca un soi de concluzie a discursului. Și în fiecare din cele trei contexte, verbul se referă la ceva ce în mod normal nu putem percepe ușor, la ceva ascuns, greu de contemplat, de conceput și de înțeles.

În Psalmi 128:6, textul biblic ne spune: וראה בנים לבניך שלום על ישראל (uree vanim levaneha șalom al Israel) – ”Și vei vedea fii ai fiilor tăi – pace peste Israel.”

În Psalmi 139:24, textul ne spune וראה אם דרך עצב בי ונחני בדרך עולם (uree im dereh oțev bi, uneheini bedereh olam) – ”și vezi dacă există vreo cale stricată în mine, și condu-mă pe drumul veșniciei.”

Iar aici, în textul pericopei noastre, Dumnezeu îl îndeamnă pe Moșe să privească atent la ceea ce i-a fost ”arătat pe munte”, pentru a putea făuri accesoriile Tabernacolului cu precizie și atenție la fiecare detaliu.

În Talmud, Tratatul Menahot 29a, rabinul Iosi ben Iehuda explică următoarele: ”Un chivot de foc și o masă de foc și o menora de foc au coborât din ceruri, și Moșe le-a putut vedea forma și detaliile, și a făurit obiectele din Tabernacol după asemănarea acelei viziuni.” Conform tradiției iudaice, Moșe însuși – deși înzestrat cu imensă înțelepciune și inegalabilă cunoaștere de Dumnezeu – nu a fost capabil să rețină și să înțeleagă toate detaliile legate de făurirea unora dintre obiectele din Tabernacol. Simbolistica lor, semnificația lor aparte, modul în care ele trebuiau alcătuite și amplasate pentru a se integra în modelul pe care îl avea în minte Dumnezeu pentru locul ales pentru Prezența Sa în mijlocul poporului – toate acestea au fost o întreprindere mult prea grea pentru Moșe. Lecția este clară: înțelegerea pe care omul o poate avea asupra esenței și planului divin este limitată, sumară. Și de aceea, pentru ca Tabernacolul să poată fi finalizat, Dumnezeu Însuși i-a arătat lui Moșe o viziune a acestor obiecte, o imagine de foc, menită să îl călăuzească și să-l inspire. Numai ”văzând” acea viziune, Moșe a putut s-o reproducă într-o sculptură din aur care nu doar că s-a conformat întocmai dimensiunilor și detaliilor indicate de Dumnezeu, dar a și devenit capabilă să capteze esența a ceea ce Creatorul intenționase pentru acele obiecte.

Însă faptul că verbul וראה (uree) – ”și vei vedea” sau ”și să vezi” – apare atât de rar în debut de verset, și de fiecare dată în versetul concluzie a unui capitol, sugerează o conexiune între cele trei apariții. Ne întrebăm desigur care ar putea fi această conexiune și cum ne afectează ea. Știm bine că modul de fabricare a accesoriilor Tabernacolului nu este un subiect care preocupă prea mult pe omul modern, nu este un subiect actual. Însă poate că tema celor două versete din Psalmi este…

În viața sa pe pământ, ca ființă inteligentă dar limitată, omul experimentează multe lucruri pe care nu le poate înțelege pe deplin. Uneori – sau mai bine spus ”adesea”, sau chiar ”întotdeauna” – avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a percepe cu adevărat esența unui lucru, a unui eveniment, a unei experiențe prin care trecem.

Versetul din Psalmi 128:6 vorbește despre viitorul nostru, despre copii și copii ai copiilor noștri. Este un subiect desigur foarte actual și important în viața fiecărui om, dar totodată un subiect foarte sensibil și inerent incert. Ne întrebăm adesea: Cum va arăta acest viitor? Vom avea oare copii? Ne vor urma ei calea? Vor avea succes în viață? Vor fi oameni spirituali? Inteligenți? Iubitori de pace? Doar Dumnezeu știe cu adevărat! Însă speranța unui părinte că totul va fi bine în viața copiilor săi există, iar versetul din Psalmi ne dă permisiunea să o avem, să ne rugăm pentru ea: ”Și vei vedea fii ai fiilor tăi – pace peste Israel.

Și iarăși, întrebările ne invadează… Este oare acest drept de a spera și a ne ruga unul cu care ne naștem? Un drept inalienabil? Ne putem oare mări cumva șansele ca rugăciunile și speranțele noastre să devină realitate? Ei bine, versetul din Psalmi 139:24 ne dă răspuns și la această a doua serie de întrebări… Ca să reușim, trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, să ne purificăm. Și pentru a face asta, Îl rugăm tot pe Dumnezeu să ne ajute: ”și vezi dacă există vreo cale stricată în mine, și condu-mă pe drumul veșniciei.”

Luate separat, cele trei versete par independente ca finalitate și tematică. Cel din pericopa noastră este despre un eveniment singular în istorie, cel al construirii Tabernacolului după imaginea arătată de Dumnezeu pe munte. Cel din Psalmul 128 este o viziune că vom avea copii și că ei vor urma calea păcii. Iar cel din Psalmul 139 vorbește despre îmbunătățirea naturii umane în general, cu sprijinul și prin intervenția lui Dumnezeu.

Luate împreună însă, cele trei versete constituie însă o lecție importantă despre relația dintre om și Dumnezeu. Creați după imaginea lui Dumnezeu, oamenii sunt datori să-I urmeze Acestuia poruncile, să caute să-L înțeleagă, să ”vadă” (וראה – ”uree”) ce Își dorește Dumnezeu de la ei și să caute să împlinească acea dorință. Atunci când suntem în dubiu, Dumnezeu este prezent – dacă Îl căutăm – ca să ne îndrume și să ne călăuzească, ajutându-ne să evităm ”căile stricate” care există în fiecare dintre noi. Și în final, mergând statornic pe calea dreaptă a descoperirii și respectării voinței divine, îmbunătățindu-ne permanent caracterul și evoluând moral și spiritual, devenim demni să primim și răsplata divină, aici simbolizată de urmași care să ne continue inițiativa și să aducă ”pace peste Israel”.

Să ne ajute Atotputernicul să fim întotdeauna atașați de cuvântul și voința Lui, și să merităm călăuzirea Lui eternă pentru a crea o lume mai bună pentru toți, un viitor care să ne facă cu adevărat mândri – și pe noi, dar și pe El!

Șabat Șalom!

Share This
Sari la conținut