În pericopa Mișpatim, una dintre cele mai bogate în porunci pericope săptămânale, Tora ne spune următoarele:

Dacă doi oameni se ceartă și unul din el în lovește pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără a-i pricinui moartea însă obligându-l să stea în pat, cel care l-a lovit să nu fie pedepsit [cu moartea] dacă celălat se va ridica și se va putea mișca afară, [chiar și] sprijinindu-se într-un baston. Însă să-l despăgubească pentru încetarea lucrului și să-l îngrijească până la vindecare (ורפא ירפא). — Exodul 21:18-19

Cuvintele în ebraică din textul de mai sus, ורפא ירפא (”verapo ierapé”) se traduc de fapt ad litteram în felul următor: ”și vindecătorul să vindece”. Ele constituie conform tradiției iudaice, baza medicinii, în sensul că — așa după cum spune și Talmudul în Tratatul Bava Kama 85a — ”din acest verset este derivată permisiunea pe care medicul o primește pentru a vindeca”.

Privite din perspectiva modernității, ideile anterioare pot părea ușor stranii… Cum adică ”permsiunea de a vindeca”? De ce ar avea doctorul nevoie de așa ceva și de la cine ar putea-o solicita și obține? Ideea pe care tradiția iudaică o susține aici este însă una comună multor religii și tradiții: aceea că sursa reală a vindecării nu sunt oamenii și priceperea lor într-ale medicinii, ci Dumnezeu însuși. Medicul, în această interpretare, este doar un agent, un ”delegat” dacă doriți, al lui Dumnezeu, care are grijă de bolnavi și le aduce însănătoșirea.

Desigur, ideea vehiculată de Talmud nu este menită a jigni medicii și nici a le nega rolul absolut crucial pe care îl au în vindecarea bolnavilor. În iudaism, medicii sunt priviți cu foarte mult respect, iar salvarea vieții unui om sau ameliorarea suferinței acestuia — fie că este făcută de către un nespecialist, fie de către un medic sau un cadru medical — este o mițva, o poruncă a Torei și o faptă demnă de toată lauda. Pentru a salva o viață umană, iudaismul permite practic încălcarea tuturor poruncilor Torei, cu cele trei excepții notabile numite crimă, idolatrie și relații sexuale imorale.

Însă în esență — indiferent de cât de priceput este medicul, de cât de bun este medicamentul și de cât de bine pusă la punct este schema de tratament — iudaismul susține ideea că sursa reală, de bază, a vindecării, este Dumnezeu. În același mod în care El le dăruiește oamenilor viața, El le-o și susține, le-o păstrează și le-o continuă în fiecare moment. Și de aceea nu ne poate surprinde faptul că pentru sănătate și pentru menținerea acesteia, pentru păstrarea condiției fizice necesare funcționării normale a organismului uman, iudaismul are o serie întreagă de rugăciuni și binecuvântări. În ele, evreii Îl preamăresc pe Dumnezeu pentru realul miracol pe care îl face zilnic păstrându-ne trupul funcțional, pentru a putea activa, simți, trăi și pentru a ne bucura de viață. De la binecuvântarea rostită după consumarea de alimente (Bore Nefașot), în care Îl menționăm pe Dumnezeu ca fiind creator și păstrător al sufletului și trupului nostru și până la binecuvântarea de după folosirea toaletei (Așer Yațar) sau la rugăciunea rostită în fiecare Șabat pentru însănătoșirea bolnavilor (Mi Șeberah) — iudaismul conține în ritualul său, sinagogal sau în alte contexte, variate expresii ale recunoștinței pe care I-o purtăm lui Dumnezeu pentru faptul că suntem sănătoși și, desigur, dorința de a ne redobândi sănătatea atunci când ea este șubredă.

Însă binecuvântarea din Șmone Esre în care Îi cerem lui Dumnezeu să ne mențină sau redea sănătatea reprezintă probabil modelul standard de rugăciune pe această temă. În ea, nu numai că ne reafirmăm credința în Dumnezeu ca salvator și aducător de bunăstare, dar și invocăm rugăciunile pe care Acesta le-a îndeplinit în această direcție spre binele înaintașilor noștri. Textul este următorul:

Vindecă-ne, Doamne și vom fi vindecați, mântuiește-ne și vom fi mântuiți, căci Tu ești slava noastră. Și trimite o vindecare completă pentru toate rănile noastre, căci Dumnezeu [și] Rege tămăduitor, adevărat și milostiv ești Tu. Binecuvântat ești Tu, Doamne, Tămăduitorul bolnavilor poporului Tău Israel. — Binecuvântarea a opta din Șmone Esre

După cum arată în comentariul său rabinul contemporan Jack Abramowitz (fost director de programe al organizației americane pentru tineret NCSY), a opta binecuvântare din Șmone Esre parafrazează cuvintele profetice ale lui Ieremiahu în același mod în care cea de-a șaptea binecuvântare îi parafrazează cuvintele din Psalmi ale regelui David. De fapt, citatul din Ieremiahu este chiar și mai fidel originalului (versetul din Ieremiahu 17:14), singura modificare fiind aceea că singularul din original (”vindecă-mă”, ”mântuiește-mă”, ”slava mea”) este înlocuit în binecuvântare de plural (”vindecă-ne”, ”mântuiește-ne”, ”slava noastră”).

De altfel, această temă a modificării singularului în plural este una clasică în ritualul rugăciunii iudaice. Invocând puterea și meritul colectivității, rugăciunea iudaică apelează la mila divină nu în nume propriu, individual, ci în formula completă a națiunii. Chiar dacă prin faptele sale un individ nu merită salvarea, binecuvântarea, succesul, ca parte integrantă și identificată din poporul lui Israel el o poate cere și are mai multe șanse de a o primi, datorită meritului colectiv și a dorinței lui Dumnezeu de a proteja ansamblul poporului evreu.

Conform explicațiilor comentatorilor, cele două aspecte pe care le menționează binecuvântarea (vindecare și mântuire) sunt corespondente la două componente ale ființei umane: termenul רפאנו (”refaeinu”) — ”vindecă-ne” pledează pentru înlăturarea suferinței fizice și repararea părților nefuncționale ale corpului, în timp ce termenul הושיענו (”hoșieinu”) — ”mântuiește-ne” sau ”salvează-ne” pledează pentru restaurarea forței, a puterii, în acele părți ale corpului afectate de boală. Împreună, repararea și reînvigorarea contribuie la o însănătoșire completă, pe care iudaismul o și consacră ca și concept în sintagma רפואה שלמה (”refua șeleima”), folosită ca urare de însănătoșire chiar și în vremurile moderne.

Totodată, cele două cereri se referă și la vindecarea fizică și vindecarea spirituală. În iudaism, trupul și sufletul sunt considerate ”îngemănate”, bunăstarea trupului fiind adesea condiționată de bunăstarea sufletului și viceversa. Acest concept este de altfel preluat și de alte rugăciuni din ritualul iudaic și își are de fapt originea în înseși versetele Torei:

Ai grijă de tine și păzește-ți cu multă grijă sufletul, în toate zilele vieții tale — Deuteronom 4:9

Aparent doar un îndemn la protecția spirituală, acest verset a fost interpretat dintotdeauna de tradiția iudaică ca fiind o poruncă duală: ”ai grijă de tine” reprezintă corpul (latura fizică), în timp ce ”păzește-ți sufletul” reprezintă sufletul (latura spirituală). În același mod, și binecuvântarea din Șmone Esre este duală. În ea, Îi solicităm lui Dumnezeu să ne ofere atât integritatea și forța fizică, cât și cea spirituală, pentru a continua să existăm, să ne bucurăm de viață și să Îl slujim cu credință.

În final, binecuvântarea încheie petiția prin formula ”Tămăduitorul poporului Tău Israel”, menită — după cum am indicat și anterior — să ne identifice ca parte dintr-un întreg: poporul evreu. ”Înarmați” cu meritul colectiv al națiunii și cu promisiunea colectivă făcută de Dumnezeu înaintașilor noștri, venim astăzi înaintea Lui cu cererile noastre individuale.

Însă în ciuda acestei formule de încheiere, rugăciunea evreiască pentru sănătate și bunăstare nu este una exclusivistă, adică în detrimentul sau în spiritul indiferenței față de bunăstarea celorlalte popoare, a celorlalți oameni. Chiar dacă nu incluse în Șmone Esre (o compoziție, în ultimă instanță, dedicată nevoilor directe ale poporului evreu), rugile pentru bunăstarea neevreilor sunt și ele o parte integrantă din spiritualitatea iudaică. În fiecare Șabat, spre exemplu, în sinagogile din întreaga lume, evreii rostesc o rugăciune specială pentru sănătatea și bunăstarea conducătorilor țării în care trăiesc. Această rugăciune, numită תפילת בשלומה של מלכות (”Tefila bișloma șel malhut”) — ”Rugăciune pentru pacea și bunăstarea conducerii” a fost compusă în secolul al 14-lea de către rabinul spaniol David Abudraham și ideea care stă la baza ei are ecouri în multe surse iudaice, spre exemplu în profeți, Mișna, Talmud și codexurile de lege mozaică. Ideea de bază este aceeași ca și cea în care exprimăm, în binecuvântarea din Șmone Esre, dualitatea cererii noastre: așa cum lui Dumnezeu Îi cerem și sănătatea fizică, și cea spirituală, tot așa Îi cerem să ofere această sănătate nu doar nouă, ca popor evreu, ci și celorlalți oameni, a celor printre care trăim. Numai în acest spirit al ”globalizării” binecuvântării lui Dumnezeu, putem vorbi despre o universalizare reală a conceptelor de vindecare, sănătate și bunăstare. Numai așa, în cadrul unei comunități extinse sănătoase, putem și noi ca evrei să existăm ca indivizi și ca popor sănătos. Și numai așa putem, în ultimă instanță, să sanctificăm cu adevărat Numele lui Dumnezeu, a Cărui esență (sub forma sufletului) există în fiecare ființă umană, de la Crearea lumii și până astăzi.

Șabat Șalom și sănătate multă, desigur, tuturor!

Share This