Cititorii au vorbit. Rezultatul sondajului pe care l-am propus prin email pentru a alege împreună tema acestui ciclu de comentarii a dezvăluit ceea ce, sincer, suspectam deja: cititorii site-ului DvarTora au dorințe variate, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. Toate opțiunile propuse au generat interes, însă primele trei opțiuni alese au fost, în ordine descrescătoare a numărului de voturi primite: (1) eseuri despre valori iudaice, (2) eseuri pornind de la texte din Midraș, Talmud, Zohar și hasidism și (3) eseuri pe marginea comentariilor lui Ramban (Nahmanide).
Nu veți fi așadar surprinși probabil dacă în acest ciclu de comentarii voi încerca să satisfac într-o oarecare măsură toate aceste dorințe.
Există un verset în pericopa Bereșit care se repetă aproape obsesiv: ויהי ערב ויהי בוקר יום … (”vaiehi erev, vaiehi voker, iom …”) – ”și a fost seară și a fost dimineață, ziua …” Este desigur versetul care marchează finalul descrierii primelor șase zile ale Creației (ziua de Șabat având o încheiere diferită). Multe pagini au fost scrise și multă cerneală a curs pe marginea acestor versete. Comentatorii au încercat să elucideze modul în care Dumnezeu a ales să creeze lumea într-o anumită ordine, să răspundă la întrebarea cum împăcăm noțiunea de ”zi” de 24 de ore cu miliardele de ani pe care știința ni le propune ca vârstă probabilă a Universului, să facă paralele între textul biblic și știință etc.
Însă există o idee foarte interesantă la care vă propun să ne oprim acum, o idee propusă de Talmud și care împletește în ea trecutul, prezentul și viitorul. Ideea la care mă refer este cea în care fiecare din cele șapte zile ale Creației ar corespunde unei perioade de o mie de ani din istoria omenirii. (Vă reamintesc că am intrat acum, conform calendarului evreiesc, în anul 5780 de la Crearea Lumii, așadar suntem aproape de finalul celui de-al șaselea mileniu).
Iată ce spune Midrașul:
Cele șase zile ale Creației întruchipează întreaga istorie, căci lumea urmează să existe timp de șase mii de ani (Talmud, Tratatul Roș Hașana 31a). De aceea este scris: ”o zi a lui Dumnezeu reprezintă o mie de ani” – Midraș Raba
Pornind de la această remarcă, Ramban (Nahmanide) oferă următoarea cronologie:
Prima zi – creația primei zile a fost lumina (Geneza 1:3), care corespunde cu cei aproape o mie (mai exact 930) de ani de viață a lui Adam, care era ”lumina lumii”, deoarece și-a recunoscut cu adevărat Creatorul.
A doua zi – Dumnezeu a zis: ”să fie o întindere în mijlocul apelor și ea să despartă între ape și ape” (Geneza 1:6-7). În al doilea mileniu, Noe (Noah) și fiii săi au fost separați de generația cea rea, care a fost judecată și pedepsită prin intermediul apelor Potopului.
Ziua a treia – în această zi, pământul a răsărit din mijlocul mărilor și a produs vegetație și pomi fructiferi (Geneza 1:9-12). Ea reprezintă al treilea mileniu, în care Avraham a început să predea lumii adevărul despre Dumnezeul Unic. Avraham a rodit (asemenea pomilor), căci a atras mulți oameni către cunoașterea lui Dumnezeu. Și rodirea a continuat până când urmașii lui Avraham au primit Tora pe Muntele Sinai.
A patra zi – Dumnezeu a creat soarele și luna, cei doi ”mari luminători”, luminătorul cel mare și luminătorul cel mic (Geneza 1:16). Ea corespunde celui de-al patrulea mileniu, în timpul căruia Primul și Cel De-al Doilea Templu din Ierusalim au servit ca lăcaș al Prezenței Divine pe pământ și ca loc de unde lumina se răspândea în întreaga lume.
A cincea zi – este ziua peștilor, păsărilor și reptilelor (Geneza 1:20-21). Istoric, ea reprezintă perioada unei epocii întunecate culminând în Evul Mediu, în care oamenii s-au comportat unii cu alții precum peștii și animalele. A fost totodată epoca în care Israel a fost sub asuprirea altor popoare, epoca în care ”omul a fost făcut [neajutorat] precum peștii mării, precum târâtoarele care nu au conducător; [popoarele lumii] l-au prins [pe Israel] cu un cârlig și cu năvoade” – Habacuc 1:14-15) și în care aproape nimeni nu l-a căutat pe Dumnezeu.
Ziua a șasea – ale cărei prime ore au fost folosite pentru a crea animalele pământului, pentru ca mai apoi Dumnezeu să creeze omul – este epoca de acum, un mileniu marcat de imperii puternice și adesea fără milă, asemenea animalelor. Este o epocă ulterior urmată de venirea lui Mașiah (Mesia), un om care va ajuta la realizarea scopului divin în Creație și va aduce cu sine intrarea în cel de-al șaptelea mileniu, Lumea Viitoare.
Ziua a șaptea – Șabatul, care corespunde desigur Erei Mesianice, o perioadă de pace, bunăstare și spiritualitate perfectă. – parafrază după Ramban, Geneza 2:3
Desigur, ideea lui Ramban poate părea șocantă la prima vedere sau chiar o simplă tragere la temă… Însă ideea unei paralele între cele șase zile ale Creației și istoria lumii se regăsește și în scrierile altor comentatori, cum ar fi Abarbanel sau Rav Avraham bar Hiya HaNasi, nu doar un rabin de marcă, dar și un astronom, matematician și translator.
Și – probabil infinit mai important decât veridicitatea absolută a ideii și decât corectitudinea calculelor matematice și a cronologiei care o însoțesc – ideea are merit pentru că ea dă un sens nou originii, istoriei și destinului omenirii. Conform acestei interpretări, evenimentele trecute nu sunt doar rodul purei întâmplări ci și o parte din planul divin. Vorbim astfel despre o ordine și o structură pe care Dumnezeu a țesut-o încă de la începuturi în însăși esența lumii, ”un timp pentru toate și un anotimp pentru orice lucru sub soare” (Eclesiastul 3:1). Lumea nu este așadar doar un simplu accident cosmic și existența umană în lume nu este doar o simplă combinație de condiții de mediu și gene.
În explicația oferită de Ramban, oamenii au o misiune în lume și un timp bine precizat pentru a o îndeplini. Ceea ce tradiția iudaică a consacrat sub numele de tikun olam (ideea de a face o lume mai bună decât cea în care ne-am născut) capătă astfel o nouă dimensiune. Evoluția civilizației umane, de la origini până în prezent, are o direcție și un scop: acela de a ne face conștinenți și a ne sensibiliza la ideea de a continua la planul divin debutat acum 5780 de ani. אשר ברא אלקים לעשות (”așer bara Elokim laasot”) – ne spune Tora în Geneza 2:3. Lumea a fost creată de către Dumnezeu ”spre a fi făcută”, adică pentru a continua să evolueze și să se extindă, fizic și spiritual. O lume statică sau aleatoare nu este ceea ce Dumnezeu Și-a dorit. Există un plan, un drum și o țintă, iar noi, oamenii, suntem parte integrantă dintr-o călătorie deosebit de importantă.
În explicația lui Ramban, Tora ne propune să conștientizăm că scena debutului de lume nu este aleatoare. Ea conține însăși esența istoriei, esența civilizației umane. Dumnezeu ne-a creat ca ființe conștiente, inteligente și cu libertate de alegere. Ne-am început existența într-o lume perfectă, în Grădina Edenului. Am fi putut rămâne acolo, să ”lucrăm și să păzim grădina” (Geneza 2:15), dar acest lucru ar fi însemnat să nu știm nimic despre lumea din afară. Dumnezeu ne-a dat o alegere și am făcut-o. Am ales curiozitatea, am ales să cunoaștem și să ne mișcăm. Am mâncat din Pomul Cunoașterii, nesocotind voința divină, dar prin acest lucru nu numai că am învățat că orice acțiune are consecințe, dar am și descoperit un nou ”loc de joacă”, lumea de dincolo de gardul grădinii. Și am pornit în explorare, am plecat de ”acasă” și am devenit adulți.
Așa a început istoria noastră: evoluând continuu, înfruntând greutățile, urmându-ne misiunea și destinul de a recrea odată, aici pe pământ, acea Grădină a începuturilor, acea uniune și sincronizare de fizic și spiritual, de ”ape de deasupra” și ”ape de dedesubt”, acea lume ideală a reapropierii și recunoașterii lui Dumnezeu.
Mileniile lumii sunt de fapt anii vieții noastre – poate nu ca indivizi sau popor, dar cu siguranță ca umanitate. Ele reprezintă evoluția noastră, curba noastră de creștere, modul în care mergem continuu înainte, învățăm din experiențe (pozitive și negative deopotrivă) și ne reapropiem constant, pas cu pas, de ceea ce am pierdut odinioară.
Fie voia lui Dumnezeu ca evoluția noastră să conducă într-adevăr cât mai curând către ”ziua a șaptea”, către Șabatul pe care îl așteptăm cu toții, în fiecare zi și în fiecare ceas! Și fie să găsim în noi puterea de a contribui la crearea acelui moment magic, în care ciclul urmează să se încheie în fascinanta și inimaginabila călătorie a omului – trup și suflet – înapoi către Creatorul Său!
Șabat Șalom!
Ciudată comparația oamenilor cu îngerii!
Îngerii nu au Liberul arbitru așa cum a avut Adam și Chava și totuși, Lucifer, unul dintre cei mai frumoși îngeri din Cer, a ales să se răzvrătească împotriva lui HaShem; ba mai mult, „deghizându-se” în șarpe,a reușit să-i corupă pe Chava și Adam la neascultarea poruncii date de HaShem.
Fascinant ! Da…inapoi la Creatorul nostru ! Felicitari pentru acest minunat eseu.
Shalom!
Întrebarea mea la acest subiect este următoarea :
Dacă urmașii lui Avraham au primit Tora pe Muntele Sinai, asta înseamnă că până atunci ei nu au avut o Tora ca urmași ai părintelui nostru Avraam?
În Tora este scris că părintele nostru Avraam a ascultat de: ,,porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele.”
Adonay i s-a arătat și i-a vorbit lui Ițaak în cartea Bereshit capitolul 26:5 scrie.
Într-adevăr, Tora propriu-zisă nu a fost dată și acceptată de poporul evreu decât abia în cadrul Revelației de la Sinai. Cu toate acestea, tradiția iudaică îi creditează frecvent pe patriarhi cu respectarea poruncilor Torei, pe care le cunoșteau, prin profeție, înainte de Revelație. Alternativ, patriarhii au trăit o viață ”sincronă” cu principiile pe care ulterior Tora urma să le consacre. O discuție mai amplă pe marginea acestui subiect puteți găsi în acest articol.
În ce privește urmașii lui Avraham, ei au trăit o viață relativ insulară, păstrându-și identitatea moștenită de la generațiile anterioare, fără a duce neapărat o viață 100% conform poruncilor Torei. Spre exemplu, Iacov ia două surori de soție (pe Leea și pe Rahel), deși acest lucru este explicit interzis în Leviticul 18:18.
Iacov a fost pus în situația de a lua două surori de soții datorită obiceiului locului în care locuia unchiul său Lavan, deșii Iacov pentru Rahel pe care o iubire slujise inițial, însă, nu scrie că și Rahel a împărtășit aceiași iubire față de Iacov.
Corect. Exemplul meu era menit doar a ilustra că patriarhii au încălcat ocazional legile pe care Tora urma mai apoi, după momentul Sinai, să le impună poporului evreu.
„Spre exemplu, Iacov ia două surori de soție (pe Leea și pe Rahel), deși acest lucru este explicit interzis în Leviticul 18:18.”
–
Cu tot respectul, dar percep această „explicaţie” ca extrem de surprinzătoare.
Oare Iacov ar fi făcut bine (şi nu rău) să respecte la vremea sa o lege dată de Dumnezeu în Lev.18.18, respectiv ulterior, pe vremea lui Moise?
Ar fi la fel de bine ca „raţiunile” acestui principiu să fie aplicate şi pentru o eventuală … „poruncă nouă”?
Cu siguranţă că înţelegeţi la ce mă refer … 🙂
Vă recomand și lectura acestui articol, legat de această tradiție / interpretare conform căreia patriarhii ar fi respectat poruncile Torei înainte ca ele să fi fost date explicit la Revelație.
Habar n-am la ce vă referiți în partea a doua a comentariului…
Mulţumesc!
–
Da, aveţi dreptate aparent.
La Gherar, Dumnezeu i S-a arătat lui Isaac, fiul lui Avraam (Gen.26.1-5) şi i-a zis:
„Eu voi fi cu tine si te voi binecuvanta … pentru ca Avraam a ascultat de porunca Mea si a pazit ce i-am cerut, a pazit poruncile Mele, oranduirile Mele si legile Mele.” (DC).
Dar oare chiar toate poruncile (orânduirile şi legile) să le fi păzit Avraam?
Şi mă refer la (Gen.2.24) „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.” (Sarai, Sara, Agar … ?)
şi nu neapărat la (Gen.18.6) „Apoi a luat unt si lapte, impreuna cu vitelul pe care-l gatise … au mancat.”
Pretinsa „poruncă nouă” (la care mă refer în partea a doua a comentariului) este o preluare a poruncii din Lev.19.18 „… Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti …” dar prezentată ulterior (altora) ca „poruncă nouă” (dar în lipsa precizării „Eu sunt Domnul.”)
Shalom Rabbi! A fost o perioada foarte luminata de marile sarbatori evreiesti. Am incheiat-o zilele trecute cu Simhat Tora, la sinagoga din Cluj Napoca. Surpriza a venit de la rabinul de la Chabad, care ne-a invitat pe toti la el acasa. Si tinerii evrei (majoritatea studenti francezi) stiu sa faca atmosfera la asa o sarbatoare. Au fost musafiri speciali alti doi rabini si vocile lor erau maiastre. Chiar daca am ajuns acasa dupa ora unu noaptea, sufletul meu plutea de atita multumire adinca.
Am citit comentariul la pericopa „Bereshit” si bineinteles ca va forma „corpul” primei mele emisiuni din noul ciclu de studiu, pe care il sustin – gratis si benevol – la Radio Blaj, iata, din 2005. Va multumim din suflet pentru tot efortul dumneavoastra de a raspindi lumina Torei in cele 4 puncte cardinale. Eu nu fac decit – ca o oglinda– sa reflect cit mai fidel aceasta lumina datatoare de viata. Le citesc la telefon aceste comentarii si unei tinere familii de medici stabilite de 7 ani in Franta si ei sunt entuzismati de bogatia de informatii si ma incurajeaza sa continui.
Shabat Shalom, Rabbi! Cu adinca recunostinta – Eugenia & Avram Faibis – Blaj, Romania
Vă mulțumesc mult pentru gândurile bune! 🙂 Mă bucur din suflet că materialele de pe site-ul DvarTora vi se par utile și interesante. Toate cele bune și un an nou 5780 plin de sănătate, bucurii și împliniri!
Am două întrebări:
1) CE urmează după era Mesianică (după ziua a șaptea)?!
2) HaShem știa ce va alege Adam și Chava (Eva),căci altfel, omenirea n-ar fi evoluat; totuși, HaShem i-a pedepsit transformându-i din ființe nemuritoare în ființe muritoare!
A fost un fel de „lecție de viață” dată de HaShem lui Adam și Chava, implicit și urmașilor lor(omenirii)?!
1. Nu se știe nici dacă va urma ceva și, dacă da, nici ce.
2. Cine zice că a fi muritor este o pedeapsă?
Bun!(deși, după mine este DISCUTABIL!); moartea nu este o pedeapsă, dar, nu este nici o recompensă/cadou cu sensul: bine ați făcut, continuați tot așa!
Adam și Chava, au fost izgoniți de către HaShem din Grădina Edenului, pentru neascultarea poruncii date de El!; în plus, au fost puși doi Heruvimi la intrarea în Grădina Edenului, pentru a nu-i lăsa să intre pe Adam și Chava, spre a nu avea posibilitatea de a mânca din Pomul Vieții, iar prin acest lucru,să devină nemuritori!
Dacă puteți, explicați-mi vă rog, de ce a procedat așa HaShem, cu Adam și Chava!(pornind de la premisa că, HaShem nu i-a pedepsit pe Adam și
Chava, transformându-i în muritori). Mulțumesc!
Cine zice că lucrurile se împart în alb și negru, respectiv recompensă și pedeapsă. Există și noțiunea de ”consecință”, mult mai profundă uneori decât primele două. Este posibil ca oamenii să ajungă să își aprecieze existența mai mult atunci când ea este limitată și când știu că au un timp anume pentru a-și îndeplini misiunea în viață. Sufletul omului are posibilitatea de a accede în spiritualitate, tocmai pentru că este muritor și are liber arbitru. Prin contrast, îngerii sunt limitați și nu pot accede – sunt doar ”proiecții” ale voinței divine. Personal, prefer statutul uman în acest caz, pentru că îmi dă un rost în viață! 🙂