Dvar Tora
Saptamana trecuta, la Oneg Sabatul pe care l-am petrecut la Restauratul Ritual al C.E. Bucuresti, o poveste spusa de rabinul Eliezer Glanz mi-a atras in mod special atentia. Era o poveste preluata din Midrash si citata de asemenea in lucrarea „Haiei Hamusar” si vorbea despre rabinul Israel Salanter. Mi-a placut pentru ca, alaturi de alte cateva pe care as vrea sa le alatur in acest comentariu, povestea are o relevanta extraordinara pentru zilele noastre, cand trecem adesea cu vederea lucruri deosebit de importante…
Odata, in timp ce locuia la un han, intr-una dintre calatoriile sale, rabinul Israel Salanter a folosit numai foarte putina apa pentru a isi spala mainile (netilat iadaim) inainte de a-si incepe masa.
„Puteti sa folositi cata apa doriti. Avem o servitoare care aduce apa de la fantana”, ii spuse hangiul. „In plus, in Shulhan Aruh sta scris ca atunci cand un evreu isi spala mainile trebuie sa foloseasca apa din abundenta.”
„Pentru a aduce apa de la fantana, slujnica ta trebuie sa care o povara foarte grea, si asta traversand un deal.”, spuse rabinul Salanter. „Nu am voie eu sa o fac sa munceasca mai mult, chiar daca apa este folosita pentru o mitzva!”
Rabinul Natan Tzvi Finkel obisnuia sa spuna ca daca doi oameni discuta despre Tora pe un ton excesiv de tare, deranjand astfel pe cei din jur de la ceea ce au ei de facut, cei doi sunt vinovati de furt.
Cineva intreba: „Dar cei doi indeplinesc o porunca, prin faptul ca discuta despre Tora.”
„Diamantele sunt valoroase”, raspunse rabinul. „Dar asta nu da nimanui dreptul de a le arunca in capul altcuiva.”
Rabinul Israel Salanter a vazut o data pe cineva cum a intrat in sinagoga pentru a rosti Kedusha impreuna cu obstea. In graba sa, omul a calcat pe pantofii proaspat lustruiti pe unul dintre enoriasi. Dupa rugaciune, rabinul Salanter i-a spus omului ca are datoria de a achita costul unei noi lustruiri. Rabinul Salanter a mai spus: „Intregul merit al recitarii rugaciunii este anulat daca prin recitarea aceasta i s-a provocat cuiva o pierdere financiara.”
Veti intreba poate de ce am ales aceste trei povesti si ce legatura au ele cu pericopa de saptamana aceasta, Vaikra. Ei bine, in versetul 1.2 din Leviticul, Tora ne spune urmatoarele: „Vorbeste fiilor lui Israel si spune-le lor: «Cand un om (in ebraica ‘adam’) dintre voi aduce o ofranda lui Dumnezeu, din vite, din turme sau din cirezi sa fie adusa aceasta ofranda.»”
Comentand acest pasaj, Rashi citeaza Midrashul si explica o exceptie de la regula generala. De obicei atunci cand Tora se refera la un om oarecare, termenul ebraic folosit este ish, iar aici, in primele versete din Vaikra, se foloseste cuvantul adam. De ce? Pentru a arata ca asa cum primul om (Adam) nu a adus niciodata o jertfa dintr-un lucru furat de la altcineva (pentru ca la vremea respectiva totul ii apartinea), tot asa sunt obligati toti oamenii (sub titulatura generica de adam) sa nu aduca drept ofranda un obiect sau animal furat.
„Si care este legatura cu zilele noastre?”, veti intreba. „In fond, astazi nu mai avem Mishkan, nici jertfe, nici lucruri pe care sa le aducem la kohen… De ce ne-ar afecta acest verset al Torei?” Raspunsul este – si aici vreau sa revin la primul paragraf al acestui comentariu – ca astazi ni se intampla adesea sa trecem cu vederea peste lucruri pe care le consideram neimportante, mergand (mai mult sau mai putin) pe principiul „Scopul scuza mijloacele!”
Avem dreptul oare sa ne grabim cu masina spre serviciul unde facem (nici o indoiala in aceasta privinta) un lucru deosebit de important si util – si sa stropim cu noroi pe un pieton? Oare importanta muncii noastre justifica „minora” pierdere a acelui om?!? Are voie un patron sa forteze un angajat sa stea peste program, chiar daca munca pe care o face este cu adevarat o mitzva? Avem voie sa nu ne pese atunci cand cineva este in pericol sau suferinta, doar pentru faptul ca lucrul pe care il facem in momentul respectiv ni se pare deosebit de important?
In urma cu ani, inainte de razboi, in preajma sarbatorii de Rosh Hashana, shamash-ul (responsabilul) fiecarei sinagogi obisnuia sa mearga din poarta in poarta si sa trezeasca oamenii la 5-6 dimineata pentru a veni la sinagoga sa spuna Slihot (rugaciunile pentru iertarea pacatelor). Aparent, un obicei frumos si o mitzva in acelasi timp… Insa, conform unor comentatori, shamash-ii respectivi erau la limita dintre o mitzva si o grava incalcare a Torei, deoarece „furau” din timpul si orele de somn ale celorlalti membri de familie pe care ii trezeau odata cu enoriasii.
Desigur, sunt lucruri importante si lucruri peste care se poate trece… Dar ceea ce este deosebit de important este ceea ce Tora ne spune in debutul pericopei Vaikra: sa fim atenti la faptele noastre si sa cantarim intotdeauna. Pentru ca nu avem voie nici chiar in numele unui ideal maret sau al unei superbe opere caritabile sa provocam suferinta inutila sau pagube de orice natura altora.
Si – dincolo de toate acestea – Tora ne mai spune un lucru pe care multi mai au inca sa il invete sau aprofundeze: acela ca „sangele tau este la fel de rosu ca si al meu”, ca drepturile tale sunt aceleasi cu ale mele, ca proprietatea ta este la fel de importanta ca a mea, ca timpul tau este la fel de valoros ca al meu. Este o lectie (sau mai bine zis absenta unora de la aceasta lectie) pe care am invatat-o dureros de-a lungul istoriei.
Sa speram doar ca ne va da Dumnezeu puterea ca in fiecare moment sa ne gandim si la altii si sa nu comitem greseli, sa nu traim cu impresia ca suntem cei mai importanti din univers… Si sa speram ca vom intelege cu totii, de toate nationalitatile, religiile sau ideologiile, ca „veahavta lereaha camoha” (iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti) este o valoare universala, peste care nimeni, sub nici un pretext, nu are voie sa treaca… Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Un mic preambul la Purim
extrase din editia speciala de Purim 5762
[APA „MURDARA”]
A fost odata ca niciodata un rege care obisnuia sa le faca locuitorilor din regatului lui vizite anuale. In fiecare luna mergea cateva zile in cate un oras provincial, sa mai stea de vorba cu poporul, sa mai afle ce se intampla prin tara…
Si iata-l ajungand intr-o buna zi intr-un oras in care oamenii l-au intampinat cu cele mai alese mancaruri, cu cele mai fine vinuri, cu cele mai parfumate si dulci fructe. Regele a stat la masa, s-a desfatat si a cantat cu bucurie impreuna cu supusii sai. La sfarsitul mesei, oamenii i-au adus sa bea apa si regele a vazut ca toata apa era murdara si cu noroi. Si a intrebat: „Asa apa aduceti voi regelui vostru? Apa mai curata n-ati gasit?!?”. Iar oamenii i-au raspuns ca acea apa era singura care exista in regiune, ca ei insisi trebuiau sa o bea, asa murdara si rea la gust cum era, pentru ca alta nu se gasea. Si a spus regele supusilor sai: „Am sa va aduc o instalatie de filtrare a apei, sa faceti apa asta curata si limpede precum cristalul, si dulce ca mierea!” Si instalatia respectiva a fost adusa chiar a doua zi. Localnicii erau incantati, in sfarsit puteau sa bea si ei apa normala, in sfarsit traiau ca oamenii.
Dupa inca un an, cu ocazia vizitei sale periodice, regele a ajuns din nou in oras si a vazut ca toate casele cele frumoase erau arse din temelii si ca oamenii abia mai traiau prin bordeie si cocioabe. Si a intrebat: „Ce s-a intamplat aici?”. Iar oamenii i-au raspuns: „Ei bine, in oras a izbucnit un incendiu, iar noi am luat apa murdara si am pus-o in instalatia de filtrare. Si pana a fost filtrata complet, orasul a ars din temelii.”
„Prostilor, a strigat regele, instalatia pe care v-am dat-o eu era pentru vremuri normale, pentru situatii normale! Dar atunci cand este un incendiu, trebuia sa folositi apa pe care o aveati la indemana, asa murdara cum era…”
In multe din comunitatile in care traim astazi, fie ele mari sau mici, de multe ori traim in vremuri de „incendiu”. Si daca spunem „voi invata si apoi voi da mai departe” sau „nu stiu destul, deci nu pot sa ii ajut inca pe ceilalti”, riscam sa ne trezim cu „orasul ars din temelii”. Se spune ca daca un om stie numai litera ALEF si altul stie literele ALEF si BET, nu numai ca al doilea trebuie sa ii predea primului litera BET, dar – mai mult – ii este un fel de rabin, de profesor. Putem invata unii de la altii, chiar daca stim fiecare putin. Sunt oameni care stiu putina istorie, sunt altii care stiu putina religie, sunt altii care stiu putina ebraica sau putina filosofie. Trebuie sa invatam unii de la altii, sa folosim si ceea ce – pe nedrept – numim „apa murdara”. Nimeni nu va ajunge vreodata la perfectiune si nimeni nu trebuie sa astepte sa fie „mare” pentru a ajuta pe altii.
Cei care ati fost la seminarul de la Cristian, cei care ati fost la Szarvas, la Borsec, la seminarii de leadership, la cate si mai cate… Putem sa va numim (asa cum am spus, pe nedrept) „apa nu tocmai pura”, pentru ca nici unul dintre voi nu a invatat acolo TOTUL. Dar este nevoie de voi, este nevoie de noi toti, sa ne purificam si sa crestem in timp ce ii ajutam si pe altii sa creasca. Adunati cativa evrei si cititi impreuna JEM-uri sau vorbiti-le cateva minute despre pericopa saptamanii, despre Hertzl, Israel sau Moshe, aprindeti impreuna lumanari de Hanuca si invatati-i binecuvantarile sau mancati impreuna la comunitate si spuneti Birkat Hamazon! Veti vedea ce pura si dulce va fi apa atunci…
[O RETETA DE HUMANTAS]
trimisa de Nevo Iosef
Aluatul:
200 g margarina
4 linguri ulei
1/2 pahar de suc de portocale sau brandy
4 1/4 pahare de faina
1 pachet de praf de copt
esenta de vanilie
2 oua si 3/4 pahare zahar.
Umplutura:
1/2 pahar de apa calda
1/2 pahar zahar
100 g mac
2 linguri nuci (zdrobite), smochine sau curmale
Aluatul, odata preparat se imparte in bile mici care se preseaza sub forma unor discuri de 4-5 cm diametru. Se pune putina umplutura, se lipesc marginile discului ca sa se obtina o forma trunghiulara si se dau la cuptor pana se rumenesc (ca pentru un aluat fraged).
Umplutura se prepara astfel: se amesteca zaharul, macul si apa fierbinte, se da jos de pe foc la racit, se adauga nucile, curmalele sau smochinele.
Beteavon (pofta buna)! Hag Purim Sameah ! Shabat Shalom!
Nu uitati: de Shabat Zahor toti evreii (barbati si femei) trebuie sa vina la sinagoga pentru a asculta pasajul care vorbeste despre stergerea amintirii lui Amalek
Eu am folosit „apa murdara” pentru „apa nu tocmai pura”. „Trebuie sa bem apa de langa noi” spune Sharon Salzberg. Va multumesc mult pentru dvartora. Este cea mai buna prietena a mea