A venit și un moment pe care îl anticipam deja de ceva vreme… Ciclul de comentarii din acest an, cu tema erori și nuanțe de interpretare în traducerile ”clasice”, a ajuns la pericopa Ki Tisa. Capitolul 34 al Cărții Exodului (inclus în această pericopă) reprezintă însă și punctul la care am ajuns în proiectul de traducere la care lucrez. Acest lucru înseamnă că de acum înainte și până la finalul acestui ciclu de comentarii, rolurile vor fi inversate. Până acum, proiectul de traducere a fost cel care ajutat la redactarea comentariilor săptămânale. De acum înainte, comentariile săptămânale vor ajuta la continuarea proiectului de traducere, asta desigur dincolo de rolul pe care îl au de a vă oferi săptămânal un prilej de reflecție asupra subtilităților textului biblic.

Desigur, identificarea ”în direct”, săptămână de săptămână, a erorilor și nuanțelor de traducere este o întreprindere ceva mai dificilă decât a fost cea de până acum. Însă întâmpin cu nerăbdare provocarea și mă bucur că voi învăța lucruri noi și interesante alături de voi.

Dar înainte de trece la pericopa acestei săptămâni, vă adresez o invitație să recitiți comentariul de săptămâna trecută, în care — la vremea transmiterii lui prin email — s-a strecurat o greșeală. Am operat corectura necesară, care în fapt nici nu îmi aparține, ea fiind sugerată de către unul dintre cititori, în secțiunea de opinii din subsolul site-ului. Îi mulțumesc așadar și pe această cale domnului Asher Shafrir pentru că mi-a semnalat eroarea și m-a îndemnat să o corectez.

* * *

Versetul 31:13, la care ne vom opri mai întâi în acest articol, este unul deosebit de interesant. În el, mai multe nuanțe importante de interpretare sunt ratate de traducerile clasice. Iată traducerile:

  • [DC]: ”Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: «Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi și urmașii voștri un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc.»”
  • [BOR]: ”Spune fiilor lui Israel așa: «Băgați de seamă să păziți zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine și voi din neam în neam, ca să știți că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfințește.»”
  • [GG]: ”Vorbește cu fiii lui Israil și spune-le: «Luați aminte să păziți zilele de Sâmbătă ale mele, căci ele sunt semn între mine și voi în neam de neam, ca să știți că eu sunt Domnul care vă sfințește.»”
  • [NTR]: ”Vorbește-le fiilor lui Israel și spune‑le: «Să țineți neapărat Sabatele Mele, pentru că lucrul acesta este un semn între Mine și voi de‑a lungul generațiilor voastre, ca să știți că Eu, Domnul, vă sfințesc».”

În primul rând, traducerile ratează la începutul versetului o construcție specială: ואתה דבר (”veata daber”), care se traduce prin iar tu, vorbește”. În comentariul său, Rași explică această finețe de limbaj punctând faptul că Dumnezeu a dorit să îl avertizeze pe Moșe în particular despre importanța Șabatului:

Chiar dacă ți-am dat [până acum] numeroase porunci referitoare la construirea și ritualul Tabernacolului, chestiunea Șabatului să nu fie minoră în ochii tăi! — Rași asupra Exodul 31:13

În al doilea rând, avem sintagma אך את שבתתי תשמרו (”ah et șabtotai tișmoru”) — însă Șabaturile Mele să le păstrați”. Desigur, ideea de importanță a Șabatului este surprinsă și de traducerile clasice, însă cuvântul אך (”ah”) — ”însă” este extrem de important în tradiția iudaică. Realizând o juxtapunere și totodată o antiteză între activitățile efectuate pentru construirea Tabernacolului și Șabat, textul biblic vine să introducă aici o limitare importantă. Conform explicațiilor Talmudului (Tratatul Roș Hașana 17b și alte surse), conform comentariilor și tradiției iudaice, acest cuvânt este cel care face ca Șabatul să aibă astăzi caracterul pe care îl are în iudaism. Datorită acestui cuvânt, cele treizeci și nouă de melahot, de tipuri de activități care au fost făcute pentru construirea Tabernacolului sunt interzise de Șabat.

Apoi avem semnificația aparte a cuvântului תשמרו (”tișmoru”). Chiar și în traducerile clasice, el este redat prin verbul ”a ține” (DC și NTR), respectiv ”a păzi” (BOR și GG). Cuvântul poate avea însă și alte sensuri în acest context, cum ar fi ”a păstra” sau ”a respecta”. El reprezintă în fapt atât ideea de a păstra în minte (a conștientiza) Șabatul ca o zi specială și sfântă, dedicată lui Dumnezeu, cât și de a respecta interdicțiile și poruncile pozitive asociate cu această zi (ex: cele 39 melahot, porunca de a face Kiduș, de a aprinde lumânări înainte de debutul Șabatului etc.)

Și în final, o nuanță interesantă desprinsă din comentariul lui Rași… Dumnezeu poruncește păstrarea Șabatului לדעת (”ladaat”) că ”Eu sunt Domnul care vă sfințește”. Ce înseamnă לדעת (”ladaat”)? În ebraică, este verbul ”a ști” la infinitiv, motiv pentru care mai multe variante de traducere sunt posibile în contextul versetului nostru. În primul rând, putem traduce într-adevăr prin ”[păstrați Șabatul] ca să știți că Eu sunt Domnul […]”, așa cum interpretează traducerile clasice. Însă putem traduce și prin ”[păstrați Șabatul] ca să se știe că Eu sunt Domnul […]”.

Diferența pare minoră, însă are vaste implicații. Pentru cine este Șabatul un semn în acest context? Știm din finalul versetului că semnul este acela că Dumnezeu sfințește poporul evreu, însă cine exact trebuie să fie conștient de acest act de sfințire? Traducerile clasice sugerează că mesajul ar fi pentru evrei, ei devenind conștienți — prin respectarea Șabatului — că Dumnezeu îi sfințește.

Rași are însă o altă opinie:

Versetul nu spune ”ca tu să știi”, ci ”ca să se știe”. Mesajul este pentru națiunile lumii, pentru ca ele să știe că ”Eu sunt Domnul care sfințește [poporul evreu]” — Rași asupra Exodul 31:13

Distincția este desigur foarte interesantă. Evreii au numeroase alte ”semne” ale legământului lor cu Dumnezeu, spre exemplu semnul circumciziei (brit mila), filacteriile (tefilin) etc. Există și un semn ale legământului lui Dumnezeu cu întreaga omenire, respectiv semnul curcubeului. Însă Șabatul este un semn aparte. El reprezintă un legământ exclusiv între Dumnezeu și evrei (idee punctată și de comentariul lui Hizkuni), însă faptul că acel legământ există este comunicat întregii omeniri, pentru a clarifica statutul poporului lui Israel între națiunile lumii.

* * *

Și iată încă o idee, de această dată din versetul 32:18. Vorbind despre momentul întoarcerii lui Moșe de pe munte, Tora ne redă un dialog dintre Moșe și Iehoșua. Din tabără se aude zgomot, evreii fiind în plină celebrare idolatră în jurul vițelului de aur. Iehoșua presupune că este vorba despre un ”sunet de război”, însă Moșe are o altă părere:

El a spus: ”Nu este sunet de victorie și nici nu este sunet de înfrângere. Un sunet de suferință aud eu.” — Exodul 32:18

Traducerea de mai sus diferă radical față de traducerile clasice și asta în special deoarece ebraica este relativ complicată și ambiguă. Există trei sintagme care trebuie elucidate aici:

  • קול ענות גבורה (”kol anot gvura”)
  • קול ענות חלושה (”kol anot halușa”)
  • קול ענות (”kol anot”)

Prima expresie poate fi elucidată prin ”un sunet răsunând a tărie” sau ”un sunet de victorie”, așa cum o redă Rași. Este acel sunet produs de către învingători atunci când se bucură că au câștigat o bătălie.

A doua expresie poate fi elucidată prin ”un sunet răsunând a slăbiciune” sau — urmând aceeași idee a paradigmei războiului — prin ”un sunet de înfrângere”. Este sunetul produs de învinși atunci când îi jelesc pe cei căzuți sau își deplâng soarta în urma pierderii unei bătălii.

Ce înseamnă însă קול ענות (”kol anot”). Traducerile clasice interpretează expresia foarte diferit:

  • [DC]: ”ce aud eu este glasul unor oameni care cântă”
  • [BOR]: ”eu aud glas de oameni beli” (cred că, deși nu este propriu-zis un adjectiv și nu l-am găsit în dicționar, termenul ”beli” face aici referire la unitatea de măsură pentru intensitatea sunetului — belul ?)
  • [GG]: ”ce aud eu e glasul unora care zbiară”
  • [NTR]: ”ci zgomot de petrecere este ceea ce eu aud”

În comentariul său asupra acestui verset, Rași face o observație interesantă: în ebraică, termenul ענות (”anot”) are o rădăcină comună cu cuvântul ענה (”ané”) care înseamnă ”a vexa”, ”a răni” sau ”a provoca suferință”. Pornind de la această rădăcină comună, Rași citează Midrașul cu următoarea explicație:

קול ענות (”kol anot”) înseamnă un sunet de blasfemiere și blestem (Midraș, Șemot Raba 41:1), care provoacă suferință sufletului celui care îl aude. — Rași asupra Exodul 32:18

Conform acestei interpretări, expresia s-ar traduce prin ”eu aud un sunet de suferință”, Moșe punctând aici faptul că, la auzul manifestărilor idolatre din jurul vițelului de aur, el suferă și este profund mâhnit și îndurerat de comportamentul poporului. Această interpretare explică de altfel și reacția lui din chiar următorul verset, atunci când nu numai că aude sunetul dezmățului, ci și vede dansurile din jurul idolului și aruncă din mâna sa Tablele Mărturiei, simbol al legământului cu Dumnezeu, spărgându-le la piciorul muntelui.

Este o interpretare plină de miez și cred una care merită atenție. (Desigur, pentru conformitate, trebuie să punctez că ea nu este singura interpretare, unii comentatori evrei, spre exemplu Ibn Ezra, alegând variante similare cu cele indicate în traducerile clasice.)

Șabat Șalom!

 

Share This