A venit și un moment pe care îl anticipam deja de ceva vreme… Ciclul de comentarii din acest an, cu tema erori și nuanțe de interpretare în traducerile ”clasice”, a ajuns la pericopa Ki Tisa. Capitolul 34 al Cărții Exodului (inclus în această pericopă) reprezintă însă și punctul la care am ajuns în proiectul de traducere la care lucrez. Acest lucru înseamnă că de acum înainte și până la finalul acestui ciclu de comentarii, rolurile vor fi inversate. Până acum, proiectul de traducere a fost cel care ajutat la redactarea comentariilor săptămânale. De acum înainte, comentariile săptămânale vor ajuta la continuarea proiectului de traducere, asta desigur dincolo de rolul pe care îl au de a vă oferi săptămânal un prilej de reflecție asupra subtilităților textului biblic.
Desigur, identificarea ”în direct”, săptămână de săptămână, a erorilor și nuanțelor de traducere este o întreprindere ceva mai dificilă decât a fost cea de până acum. Însă întâmpin cu nerăbdare provocarea și mă bucur că voi învăța lucruri noi și interesante alături de voi.
Dar înainte de trece la pericopa acestei săptămâni, vă adresez o invitație să recitiți comentariul de săptămâna trecută, în care – la vremea transmiterii lui prin email – s-a strecurat o greșeală. Am operat corectura necesară, care în fapt nici nu îmi aparține, ea fiind sugerată de către unul dintre cititori, în secțiunea de opinii din subsolul site-ului. Îi mulțumesc așadar și pe această cale domnului Asher Shafrir pentru că mi-a semnalat eroarea și m-a îndemnat să o corectez.
* * *
Versetul 31:13, la care ne vom opri mai întâi în acest articol, este unul deosebit de interesant. În el, mai multe nuanțe importante de interpretare sunt ratate de traducerile clasice. Iată traducerile:
- [DC]: ”Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: «Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi și urmașii voștri un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc.»”
- [BOR]: ”Spune fiilor lui Israel așa: «Băgați de seamă să păziți zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine și voi din neam în neam, ca să știți că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfințește.»”
- [GG]: ”Vorbește cu fiii lui Israil și spune-le: «Luați aminte să păziți zilele de Sâmbătă ale mele, căci ele sunt semn între mine și voi în neam de neam, ca să știți că eu sunt Domnul care vă sfințește.»”
- [NTR]: ”Vorbește-le fiilor lui Israel și spune‑le: «Să țineți neapărat Sabatele Mele, pentru că lucrul acesta este un semn între Mine și voi de‑a lungul generațiilor voastre, ca să știți că Eu, Domnul, vă sfințesc».”
În primul rând, traducerile ratează la începutul versetului o construcție specială: ואתה דבר (”veata daber”), care se traduce prin ”iar tu, vorbește”. În comentariul său, Rași explică această finețe de limbaj punctând faptul că Dumnezeu a dorit să îl avertizeze pe Moșe în particular despre importanța Șabatului:
Chiar dacă ți-am dat [până acum] numeroase porunci referitoare la construirea și ritualul Tabernacolului, chestiunea Șabatului să nu fie minoră în ochii tăi! – Rași asupra Exodul 31:13
În al doilea rând, avem sintagma אך את שבתתי תשמרו (”ah et șabtotai tișmoru”) – ”însă Șabaturile Mele să le păstrați”. Desigur, ideea de importanță a Șabatului este surprinsă și de traducerile clasice, însă cuvântul אך (”ah”) – ”însă” este extrem de important în tradiția iudaică. Realizând o juxtapunere și totodată o antiteză între activitățile efectuate pentru construirea Tabernacolului și Șabat, textul biblic vine să introducă aici o limitare importantă. Conform explicațiilor Talmudului (Tratatul Roș Hașana 17b și alte surse), conform comentariilor și tradiției iudaice, acest cuvânt este cel care face ca Șabatul să aibă astăzi caracterul pe care îl are în iudaism. Datorită acestui cuvânt, cele treizeci și nouă de melahot, de tipuri de activități care au fost făcute pentru construirea Tabernacolului sunt interzise de Șabat.
Apoi avem semnificația aparte a cuvântului תשמרו (”tișmoru”). Chiar și în traducerile clasice, el este redat prin verbul ”a ține” (DC și NTR), respectiv ”a păzi” (BOR și GG). Cuvântul poate avea însă și alte sensuri în acest context, cum ar fi ”a păstra” sau ”a respecta”. El reprezintă în fapt atât ideea de a păstra în minte (a conștientiza) Șabatul ca o zi specială și sfântă, dedicată lui Dumnezeu, cât și de a respecta interdicțiile și poruncile pozitive asociate cu această zi (ex: cele 39 melahot, porunca de a face Kiduș, de a aprinde lumânări înainte de debutul Șabatului etc.)
Și în final, o nuanță interesantă desprinsă din comentariul lui Rași… Dumnezeu poruncește păstrarea Șabatului לדעת (”ladaat”) că ”Eu sunt Domnul care vă sfințește”. Ce înseamnă לדעת (”ladaat”)? În ebraică, este verbul ”a ști” la infinitiv, motiv pentru care mai multe variante de traducere sunt posibile în contextul versetului nostru. În primul rând, putem traduce într-adevăr prin ”[păstrați Șabatul] ca să știți că Eu sunt Domnul […]”, așa cum interpretează traducerile clasice. Însă putem traduce și prin ”[păstrați Șabatul] ca să se știe că Eu sunt Domnul […]”.
Diferența pare minoră, însă are vaste implicații. Pentru cine este Șabatul un semn în acest context? Știm din finalul versetului că semnul este acela că Dumnezeu sfințește poporul evreu, însă cine exact trebuie să fie conștient de acest act de sfințire? Traducerile clasice sugerează că mesajul ar fi pentru evrei, ei devenind conștienți – prin respectarea Șabatului – că Dumnezeu îi sfințește.
Rași are însă o altă opinie:
Versetul nu spune ”ca tu să știi”, ci ”ca să se știe”. Mesajul este pentru națiunile lumii, pentru ca ele să știe că ”Eu sunt Domnul care sfințește [poporul evreu]” – Rași asupra Exodul 31:13
Distincția este desigur foarte interesantă. Evreii au numeroase alte ”semne” ale legământului lor cu Dumnezeu, spre exemplu semnul circumciziei (brit mila), filacteriile (tefilin) etc. Există și un semn ale legământului lui Dumnezeu cu întreaga omenire, respectiv semnul curcubeului. Însă Șabatul este un semn aparte. El reprezintă un legământ exclusiv între Dumnezeu și evrei (idee punctată și de comentariul lui Hizkuni), însă faptul că acel legământ există este comunicat întregii omeniri, pentru a clarifica statutul poporului lui Israel între națiunile lumii.
* * *
Și iată încă o idee, de această dată din versetul 32:18. Vorbind despre momentul întoarcerii lui Moșe de pe munte, Tora ne redă un dialog dintre Moșe și Iehoșua. Din tabără se aude zgomot, evreii fiind în plină celebrare idolatră în jurul vițelului de aur. Iehoșua presupune că este vorba despre un ”sunet de război”, însă Moșe are o altă părere:
El a spus: ”Nu este sunet de victorie și nici nu este sunet de înfrângere. Un sunet de suferință aud eu.” – Exodul 32:18
Traducerea de mai sus diferă radical față de traducerile clasice și asta în special deoarece ebraica este relativ complicată și ambiguă. Există trei sintagme care trebuie elucidate aici:
- קול ענות גבורה (”kol anot gvura”)
- קול ענות חלושה (”kol anot halușa”)
- קול ענות (”kol anot”)
Prima expresie poate fi elucidată prin ”un sunet răsunând a tărie” sau ”un sunet de victorie”, așa cum o redă Rași. Este acel sunet produs de către învingători atunci când se bucură că au câștigat o bătălie.
A doua expresie poate fi elucidată prin ”un sunet răsunând a slăbiciune” sau – urmând aceeași idee a paradigmei războiului – prin ”un sunet de înfrângere”. Este sunetul produs de învinși atunci când îi jelesc pe cei căzuți sau își deplâng soarta în urma pierderii unei bătălii.
Ce înseamnă însă קול ענות (”kol anot”). Traducerile clasice interpretează expresia foarte diferit:
- [DC]: ”ce aud eu este glasul unor oameni care cântă”
- [BOR]: ”eu aud glas de oameni beli” (cred că, deși nu este propriu-zis un adjectiv și nu l-am găsit în dicționar, termenul ”beli” face aici referire la unitatea de măsură pentru intensitatea sunetului – belul ?)
- [GG]: ”ce aud eu e glasul unora care zbiară”
- [NTR]: ”ci zgomot de petrecere este ceea ce eu aud”
În comentariul său asupra acestui verset, Rași face o observație interesantă: în ebraică, termenul ענות (”anot”) are o rădăcină comună cu cuvântul ענה (”ané”) care înseamnă ”a vexa”, ”a răni” sau ”a provoca suferință”. Pornind de la această rădăcină comună, Rași citează Midrașul cu următoarea explicație:
קול ענות (”kol anot”) înseamnă un sunet de blasfemiere și blestem (Midraș, Șemot Raba 41:1), care provoacă suferință sufletului celui care îl aude. – Rași asupra Exodul 32:18
Conform acestei interpretări, expresia s-ar traduce prin ”eu aud un sunet de suferință”, Moșe punctând aici faptul că, la auzul manifestărilor idolatre din jurul vițelului de aur, el suferă și este profund mâhnit și îndurerat de comportamentul poporului. Această interpretare explică de altfel și reacția lui din chiar următorul verset, atunci când nu numai că aude sunetul dezmățului, ci și vede dansurile din jurul idolului și aruncă din mâna sa Tablele Mărturiei, simbol al legământului cu Dumnezeu, spărgându-le la piciorul muntelui.
Este o interpretare plină de miez și cred una care merită atenție. (Desigur, pentru conformitate, trebuie să punctez că ea nu este singura interpretare, unii comentatori evrei, spre exemplu Ibn Ezra, alegând variante similare cu cele indicate în traducerile clasice.)
Șabat Șalom!
P.S. la traducerea în limba engleză apare puţin altfel:
(13)
יג לֹא תוֹסִיפוּ, הָבִיא מִנְחַת-שָׁוְא–קְטֹרֶת תּוֹעֵבָה
הִיא, לִי; חֹדֶשׁ וְשַׁבָּת קְרֹא מִקְרָא, לֹא-אוּכַל אָוֶן
.וַעֲצָרָה
„Bring no more vain oblations; it is an offering of abomination unto Me; new moon and sabbath, the holding of convocations–I cannot endure iniquity along with the solemn assembly.”
(14)
יד חָדְשֵׁיכֶם וּמוֹעֲדֵיכֶם שָׂנְאָה נַפְשִׁי, הָיוּ עָלַי
.לָטֹרַח; נִלְאֵיתִי, נְשֹׂא
„Your new moons and your appointed seasons My soul hateth; they are a burden unto Me; I am weary to bear them.”
1) Printre cele 39 de tipuri de melahot (Şabat) este interzisă aprinderea focului (2) precum şi uciderea oricărei fiinţe vii (35).
Aceasta în timp ce unele texte recomandă (sau recomandau /timpul trecut) arderi de tot cu aprinderea focului şi ucidere de animale sacrificate:
[Acestea sunt sarbatorile Domnului, in care veti vesti adunari sfinte, ca sa se aduca Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mancare, jertfe de vite si jertfe de bautura, fiecare lucru la ziua hotarata.] (Lev.23:37)
[din pietre intregi sa zidesti altarul Domnului Dumnezeului tau. Sa aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului Dumnezeului tau;] (Deut.27:6)
[… pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de luna noua si de sarbatori, cum este scris in Legea Domnului.] (2Cron.31:3) – trad.D.C.
Ce să pot să înţeleg din aceste contradicţii?
2) Referitor tot la Sabate, în Isaia 1:13 (şi 1:14 – „Urăsc …”) apare un text puţin diferit:
[Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!] – trad. D.Cornilescu
sau
[Nu mai aduceti daruri zadarnice! Tamaierile Imi sunt dezgustatoare; lunile noi, zilele de odihna si adunarile de la sarbatori nu le mai pot suferi. Insasi praznuirea voastra e nelegiuire!] – trad. BOR
iar mai departe, la versetul 1:23 …
[Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.] – Cornilescu
[Mai-marii tai sunt razvratiti si partasi cu hotii; toti iubesc darurile si umbla dupa rasplata. Ei nu judeca orfanul, iar pricina vaduvei nu ajunge pana la ei.] – BOR
Ultimele versete (Isaia 1:23) însă semănă prea bine cu realitatea actuală (cel puţin pe aici) pentru a nu fi o profeţie corectă şi universal valabilă.
Este greşit?
1. Ritualurile din Tabernacol reprezintă o excepție la regulile Șabatului. De altfel, sursa principală a celor 39 de melahot o reprezintă activitățile care au fost făcute pentru construirea și ritualul Tabernacolului. Atât în Tabernacol cât și mai apoi în Templul din Ierusalim, Șabatul prespunea (ca și celelalte zile) jertfe animale care erau sacrificate și apoi arse pe altar. În afara Tabernacolului și Templului însă, evreii trebuiau să respecte Șabatul, respectiv să să abțină de la cele 39 de categorii de activități și derivatele lor.
2. N-am idee la ce vă referiți și care este legătura cu articolul.
Mulţumesc mult!
La 2) mă refer la exact acelaşi subiect (ȘABAT – CUM ȘI PENTRU CINE?) dar prin versetele profetului Isaia (din Tora, Profeţi, Scrieri = V.T.).
Este însă posibil ca în iudaism să fie puse (acum) în umbră prin ignorare aceste texte doar pentru că Isaia ar fi fost considerat (ulterior şi de către alţii) ca profet „pre-creştin”.
Încerc o apropiere mai mare de adevăr şi de voinţa Domnului, fără prejudecăţi, fără a face deosebire între profeţi, chiar dacă unii dintre ei au fost „folosiţi” ulterior ca „privilegiaţi” în „ramuri derivate” ale altor religii, cu unele îndepărtări (rătăciri) de la esenţă. Şi aici mă gândesc la Isaia, la Eliahu (=Ilie?) sau chiar la Abraham (Avraam) de unde au derivat şi alte „ramuri”.
Textele punctate (de mine) din Isaia le percep ca o exprimare a dezgustului Domnului faţă de ofrandele şi tămâierile din Sabate, însă în condiţii de nelegiuire (spirituală) şi de schimbări de calendar prin luni noi (şi) Sabate (noi), adunări de sărbătoare (noi):
[…Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!]
Aceasta în ideea că iertarea păcatelor (” …greşalele de voie sau fără de (ne)voie”) prin compensare cu eventuale tămâieri, ofrande, rugăciuni, etc. – nu este posibilă, ci o iluzie, dacă nelegiuirea este unită (sau „compensată”) cu sărbătoarea.
Este greşită percepţia mea?
Iudaismul nu ignoră și nici nu pune în umbră scrierile lui Isaia și nici nu-l consideră profet ”pre-creștin”.
Versetele din Isaia sunt interpretate în iudaism ca o mustrare la adresa poporului, uneori mult mai procupat de ritualul efectiv decât de respectarea poruncilor divine. Altfel spus, Dumnezeu este mai interesat ca evreii să Îi respecte poruncile și să facă ceea ce ”este drept în ochii Domnului”, decât să respecte cu lux de amănunte ritualul jertfelor. Comportamentul corect, în conformitate cu voința divină, valorează mai mult în ochii lui Dumnezeu decât ritualismul exagerat.
Mulţumesc!
va rog sa ma scuzati, si daca doriti stergeti comentariile mele, de nestiutor, dar sunt in continua cautare, si de aceea bajbai cand dau cu stangul in dreptul, e doar iluzia unei apartenente la poporul lui israel a multora, si poate am cazut si eu in ea, e adevarat privind din punctul dv de vedere al iudaismului noi neamurile suntem relativ mai liberi dar aceasta libertate excesiva a dus societatea intr un punct din care cu greu mai poate iesi, si unii ca mine cred totusi ca sfintenia este o cale buna, si dreapta e calea Divinului si a iubirii desavarsite a lui Dumnezeu….fiti binecuvantat, si sa stiti niciodata nu am intentionat sa fac prozelitism sunt doar in cautare…
Vă mulțumesc pentru clarificări. Scuze acceptate! (Și nu este necesar să șterg vreun comentariu.) Respect faptul că sunteți ”în căutare”, după cum ați afirmat. Iar dacă site-ul DvarTora vă poate ajuta în vreun fel în elucidarea anumitor idei și concepte, vă invit să îl folosiți.
Puteți posta în continuare comentarii, cu condiția ca ele să fie scurte și în directă legătură cu subiectul articolelor în subsolul cărora postați. Vă rog totodată să rețineți că site-ul DvarTora are un caracter iudaic (și deci și informațiile, ideile și răspunsurile postate pe el sunt iudaice) și, de asemenea, că nu dispun întotdeauna de timpul, spațiul sau expertiza necesare pentru a oferi un răspuns comprehensiv la toate întrebările și subiectele.
Multumesc mult domnule Sorin pentru frumoasa explicație la pericopa săptămanii! Shabbat shalom umevorah!
Cu mare plăcere! Șabat Șalom.
Aici aduc din nou aceasta aparare in fata Sabatului poruncit inca de la creatiune „tuturor oamenilor” nu doar evreilor, deoarece poporul evreu a aparut dupa Avraam, cand Domnul a poruncit circumcizia, acesta e semnul evreilor, in rest Sabatul, curcubeul si poruncile sunt pentru toti oamenii. Poruncile date lui Moise e drept ca poate fi dedus ca se adreseaza lor cand spune ca sa si aduca aminte de ziua de Sabat sa o sfinteasca pentru ca i a scos din tara egiptului, insa ea era de la inceputul creatiei, aceasta porunca…deci in alta ordine de idei, toti cei care fac voia Tatalui, pazesc toate poruncile si sfintesc ziua de Sabat, sunt copii Lui, laudat sa I fie Numele! Nicidecum nu este doar pentru evrei, doar pentru evrei este circumcizia, singurul semn intre ei si Elohim, de aceea cei care aleg sa fie si dupa nume evreu atunci fac circumcizia, in rest este numit „copil de Dumnezeu”, este din „poporul lui Israel”. De acolo vine si promisiunea ca va strange pe poporul Sau cum isi strange closca puii, din toate natiunile, unde sunt impreastiati, aici nu face referire numai la evrei ci la toti copii Lui. Eu respect invataturile Tora cat si iudaismul, insa aceste aspecte trebuie foarte atent studiate deoarece sunt adevarate! Nu o spun eu ci o spune Kabala, o spun multi rabini care au primit intelepciune si lumina in viata lor de la Elohim ca sa lumineze si pe altii, de aceea spune ca sa fim lumini in lume sa luminam. Shalom!
V-am explicat deja de mai multe ori că Șabatul este o instituție divină pentru evrei. Acest articol indică în mod clar și neechivoc acest lucru. Neevreii nu au obligația să respecte Șabatul și, conform multor opinii rabinice, au chiar o interdicție de a-l respecta în totalitate.
V-am explicat totodată că noțiunea de evrei este cea pe care o prescrie halaha (legea mozaică), respectiv persoane născute din mamă evreică sau convertite la iudaism în fața unui tribunal rabinic acreditat în acest scop. Orice om este liber să studieze iudaismul, să ”simtă evreiește” sau să ”facă voia divină” etc., însă aceste lucruri nu conferă în mod automat statutul de evreu (dpdv. etnic sau religios) sau de membru al poporului lui Israel.
Reiterez așadar rugămintea să nu insistați în a provoca polemici inutile pe această temă (sau oricare alta). Vă rog totodată să nu folosiți site-ul DvarTora pentru a încerca să convingeți pe alții de propriile dumneavoastră credințe sau interpretări ale textului biblic sau legii poruncite de Dumnezeu. Site-ul DvarTora prezintă un punct de vedere iudaic, pe care vă rog să îl respectați ca atare. Vă mulțumesc anticipat.
Da, in sfarsit am inteles, am reluat citirea in Facerea si am inteles, multumesc de rabdare, si da aveti dreptate! si atunci care este planul lui Adonai cu noi neamurile? pana la urma cred ca asta e important de stiut…si care e religia care trebuie sa o urmam? pentru ca eu nu vreau sa urmez religiile idolatre, nici cele sectare, dar totusi omul are nevoie de religie, atat la venire in lume cat si la plecare…un umil sfat va cer in acest sens! Fiti binecuvantat!
Conform iudaismului, neevreii au doar obligația (impusă de legea divină) de a respecta Cele Șapte Legi Noahice – le puteți găsi către finalul acestui articol, alături de explicații suplimentare pe subiect.