În urmă cu cinci ani, într-un comentariu pe marginea pericopei Haiei Sara pe care o citim în această săptămână, aduceam în discuție o particularitate interesantă din Tora. De doar patru ori în tot textul Torei, cititorul este surprins să găsească o notă de cantilație specială: שלשלת (șalșelet).

Conform majorității comentatorilor, cele patru apariții ale notei șalșelet denotă ezitarea, nesiguranța. Prima apariție a acestei note este în pericopa săptămânii trecute, Vaieira, în Geneza 19:16, unde Lot ezită să urmeze îndemnul divin de a pleca din Sodoma pe cale să fie distrusă. A doua apariție este în pericopa noastră, în Geneza 24:12, când slujitorul lui Avraham, Eliezer, ezită să ducă la îndeplinire porunca stăpânului său, gândindu-se că în caz de eșec ar fi putut beneficia el însuși de pe urma averii acestuia. A treia apariție este în pericopa Vaieșev, în Geneza 39:8, unde Iosef ezită înainte de a refuza avansurile soției lui Potifar, în condițiile în care relația cu ea i-ar fi putut asigura un trai mai ușor. Iar a patra apariție este în pericopa Țav, în Leviticul 8:23, unde Moise (Moșe) ezită să înjunghie berbecul jertfei prin care renunța la statutul său temporar de Mare Preot, pe care i-l preda din acel moment, pentru totdeauna, fratelui său Aaron și fiilor săi.

Patru ipostaze, patru momente de șovăială. Dacă le privim atent, fiecare din aceste momente sunt strâns legate de o situație în care protagonistul este pe care să piardă ceva: poziția și statutul în Sodoma, în cazul lui Lot; accesul potențial la averea lui Avraham, în cazul lui Eliezer; perspectiva unei vieți mai bune, în cazul lui Iosef; preoția, în cazul lui Moise.

Pare că în fiecare din aceste momente, ceea ce Tora ne punctează prin șalșelet este o fațetă clasică a condiției umane: oamenii au vise și idealuri, obișnuințe și conforturi personale, iar atunci când sunt pe cale să le piardă, ezită. În aceste momente, devine evident că dilemele de zi cu zi, alegerea între corect și convenabil, între moral și benefic pentru sine, nu sunt niciodată ușoare.

De curând însă, am descoperit că interpretarea că șalșelet ar însemna ezitarea nu este singura pe care o avansează tradiția iudaică și comentatorii. Dimpotrivă, există și alte nuanțe interesante ale acestei note speciale de cantilație, alte posibile explicații ale sale care ne extind substanțial orizontul interpretativ.

Spre exemplu, am găsit explicația că șalșelet denotă o tranziție și totodată o legătură dintre elemente. În Talmud (tratatul Ketubot 27a), termenul arameic שושילתא (șușilta), echivalentul ebraicului șalșelet este folosit pentru a desemna un lanț format din zale, fiecare din ele cu importanța sa particulară, dar fiecare făcând parte dintr-un întreg. În ebraica modernă, sensul este similar, cuvântul fiind înrudit și cu שרשרת (șarșeret), cu același sens.

Interesant este că atunci când este intonată în ritualul sinagogal, nota de cantilație șalșelet sună ca și cum ar fi compusă din trei note pazer înlănțuite și unite. (Desigur, este dificil de redat în cuvinte această sonoritate, dar ca să vă faceți o idee, ea ar suna ceva de genul: Șal-Șe-E-e-e-e-E-e-e-e-E-e-e-e-Let).

În pericopa Haiei Sara, locul unde apare nota șalșelet este atunci când Eliezer se roagă lui Dumnezeu să-l ajute să găsească o soție pentru Isaac (Ițhak). Conform acestei explicații, în contextul pericopei noastre, nota simbolizează atât legătura dintre Isaac și Rebeca (pe care Eliezer o pețește), cât și legătura dintre cei trei patriarhi. Fără căsătoria dintre Isaac și Rebeca, legătura dintre Avraham și Iacov n-ar fi fost posibilă, ar fi fost ruptă. Șalșelet-ul de aici simbolizează așadar continuitatea dintre generații, lanțul continuu al tradiției iudaice.

M-am întrebat însă: oare regăsim această idee de tranziție și înlănțuire în celelalte trei episoade din Tora marcate prin șalșelet? Ei bine, răspunsul este afirmativ. În Geneza 19:16, tranziția este evidentă: Lot este nevoit să plece din locul unde se stabilise către o altă destinație. Legătura este între trecutul său în Sodoma, prezentul ca fugar dintr-un oraș condamnat și un viitor incert. În Geneza 39:8, faptul că Iosef refuză avansurile soției lui Potifar poate fi considerat un moment de tranziție, de cumpănă, în viața sa. În fond, în urma acestui refuz, el este acuzat pe nedrept de viol, ajunge în închisoare, unde deslușește visele slujitorilor lui Faraon, care, mai apoi, îl roagă să-i deslușească și lui visul și îl numește mai-mare peste întregul Egipt. Iar în Leviticul 8:23, șalșelet reprezintă momentul de tranziție dintre ritualul temporar îndeplinit de Moise la inaugurarea Tabernacolului și ritualul permanent pe care urmau să-l îndeplinească din acel moment Aaron și fiii lui.

* * *

O a treia interpretare este în antiteză cu prima, propunând ideea că, departe de a fi un simbol pentru ezitare, șalșelet denotă fermitatea și perseverența în acțiune. Rabeinu Behaiei (comentator spaniol, sec. XIII) consideră, spre exemplu, că refuzul lui Iosef de a ceda avansurilor soției lui Potifar (Geneza 39:8) nu a fost șovăitor, ci dimpotrivă, clar și răspicat. Similar, Lot a plecat din Sodoma fără a se uita înapoi (spre deosebire de soția lui care s-a uitat și a fost preschimbată într-un stâlp de sare – v. Geneza 19:26), deoarece a avut încredere totală în îndemnul îngerilor trimiși de Dumnezeu. În pericopa noastră, Eliezer (Geneza 24:12) s-a rugat cu fervoare și insistență până când Dumnezeu a dat curs cererii lui și i-a scos-o înainte pe Rebeca. Iar în Leviticul 8:23, Moise a executat ritualul de inaugurare poruncit de Dumnezeu cu strictețe și a sacrificat berbecul de învestire astfel încât să poată colecta de la el suficient sânge pentru a unge pe mâna, piciorul și urechea lui Aaron și a fiilor săi, în vederea învestirii în funcție.

* * *

O a patra interpretare, adusă în prim-plan de scrierile rabinului francez Iosef Ibn Caspi (sec. XVI) pornește de la forma șalșelet-ului: o formă de zigzag numită în ebraică תנוע ומעוותת (tenua umeuvetet), o notă aflată ”în mișcare și distorsionare”.

În comentariile sale, rabinul Jonathan Sacks subsumează această interpretare cu prima pe care am adus-o în discuție, aceea a conflictului intern sau a nesiguranței prin care trece personajul. Dar dincolo de dilemele existențiale sau de moment pe care le sugerează, șalșelet este, prin forma sa, și un simbol al modului în care omul își trăiește viața și interacționează cu cei din jurul său și cu Dumnezeu. Relațiile nu sunt lineare, ci au meandre, zigzag-uri, suișuri și coborâșuri. Rezultatele nu sunt obținute instantaneu, drumurile în viață nu sunt de cele mai multe ori drepte, ci dimpotrivă, pline de cotituri și obstacole. Iar în final, nivelul cel mai înalt de tonalitate atins de șalșelet (la intonarea ei în ritual), este nu doar culminația celor trei paliere, ci și rezultatul lor. Procesul și strădania investită sunt cele care conduc la rezultat. Mișcarea perfect rectilinie, în special cea ascendentă (așa cum evoluează șalșelet-ul în intonare), nu este posibilă decât teoretic. La nivel practic, drumul este dificil: urcăm, ne odihnim, uneori coborâm un pic, reluăm traseul ascendent și repetăm. Doar la final, rezultatele sunt cele pe care ni le propunem și, adesea, acel proces cere efort și ne schimbă ca oameni. Asemenea șalșelet-ului, oamenii ”se mișcă și se distorsionează” în drumul lor prin viață către țelurile pe care și le propun.

* * *

O a cincea abordare este legată de un nume alternativ pe care îl are în tradiția iudaică această notă specială. În lucrarea sa Mișpatei Hateamim, rabinul Benjamin Wolf Heidenheim (1757-1832) se referă la această notă de cantilație sub numele de מרעים (mereim) – ”tunet”. Legătura tunetului cu șalșelet-ul nu este evidentă (nici chiar la nivel sonor), dar interpretarea este că această notă de cantilație introduce o doză de emfază, de zgomot mare, un apel la ”deșteptare” pentru cititor, care este astfel invitat să acorde o atenție sporită textului. Totodată, asemenea tunetului, care se revarsă din ceruri către pământ, șalșelet-ul este menit a simboliza faptul că Prezența Divină este invocată și convocată către pământ atunci când cuvântul punctat de șalșelet este intonat.

În ciuda faptului că este aparent stranie, această explicație funcționează perfect în cele patru ipostaze pe care le-am analizat, cele patru în care nota apare în textul Torei. În povestea lui Lot, distrugerea Sodomei este pe cale să înceapă, Dumnezeu manifestându-Se din ceruri către pământ în acele momente. În pericopa noastră, Prezența Divină este invocată prin rugăciune de către Eliezer, dornic să fie ajutat să găsească femeia potrivită pentru Isaac. În povestea lui Iosef, acesta refuză avansurile soției lui Potifar tocmai pentru că Îl conștientizează pe Dumnezeu și porunca Sa de a rămâne un om moral și a nu ceda tentației adulterului (a se vedea Geneza 39:9, unde Iosef își motivează refuzul spunând: ”Cum pot să fac oare această mare ticăloșie și să păcătuiesc față de Dumnezeu?”). Iar în povestea lui Moise, odată încheiat ritualul de inaugurare a Tabernacolului, Prezența lui Dumnezeu este chemată să coboare asupra evreilor în mijlocul cărora el funcționa.

* * *

Și o a șasea interpretare este că șalșelet ar fi o legătură între nivelele spirituale ale lumii. În lucrarea sa ”Understanding the Tanya”, rabinul Adin Steinsaltz (1937-2020), binecunoscut talmudist, comentator și exeget modern, leagă cuvântul șalșelet de השתלשלות העולמות (hiștalșelut haolamot), în traducere aproximativă ”înșiruirea (sau înlănțuirea) lumilor”.  Acest concept – dezvoltat în Zohar și în literatura hasidică și, desigur, amintit în Tanya (lucrare compusă de rabinul Shneur Zalman din Liadi, fondatorul mișcării Chabad) – explică faptul că atunci când Dumnezeu a creat lumea, acest proces de creație a avut loc printr-o serie de ”limitări” succesive (ebr: צימצומים – țimțumim) ale Divinității, altfel infinită și omniprezentă, care au ”făcut loc” astfel lumii nou create. Rezultatul acestui proces este că fiecare dintre sferele lumii este caracterizată de un nivel mai mare sau mai mic de ”ascundere” a Prezenței Divine. Astfel, sferele cele înalte conținând desigur o Prezență Divină sporită, în timp ce în sferele inferioare Dumnezeu este ascuns. Ideea principală este că aceste sfere spirituale ale lumii sunt interconectate, asemenea zalelor dintr-un lanț. Folosind șalșelet-ul, Tora ne indică faptul că în acele momente protagoniștii respectivelor pasaje biblice încercau, prin rugăciunea sau acțiunea lor, să Îl aducă pe Dumnezeu mai aproape de lumea lor, să Îi ”coboare” Prezența din ceruri pe pământ. Desigur, conceptul nu este tocmai simplu de înțeles și ilustrat – și nici nu pretind să fac acest lucru – însă personal, faptul că această explicație există mi se pare un lucru deosebit de interesant.

* * *

Indiferent dacă este simbol de șovăială sau fermitate, de legătură dintre oameni sau generații, dacă desemnează un mecanism intern de evoluție a individului sau funcționează ca emfază sau încercare de a-L aduce pe Dumnezeu mai aproape, șalșelet-ul este o notă particulară în Tora. Ea ne aduce aminte de natura umană, de complexitatea lumii în care trăim, de sentimentele și convingerile care ne încearcă, de faptul că existența noastră umană nu este lineară, ci variază în timp, spațiu și în relație cu ceea ce ne înconjoară.

Sunt ferm convins că dacă ați analiza și voi atent această particularitate a textului Torei – pe cont propriu sau cu ajutorul altor comentarii – ați descoperi și mai multe posibile interpretări și explicații. Și de aceea, ca temă pentru acasă (prima din acest ciclu!), vă ofer o provocare: în textul biblic mai există încă trei versete în care apare un șalșelet. De această dată, versetele nu sunt din Tora, ci din restul Bibliei Ebraice (Tanah), ele fiind Isaia 13:8, Amos 1:2 și Ezra 5:15. Ce semnificații pentru șalșelet credeți că ați putea desprinde din acele trei versete? Se înscriu ele oare în vreuna (sau mai multe) din interpretările de mai sus? Sau poate găsiți voi o a șaptea interpretare, mai elocventă, interesantă și cuprinzătoare decât acestea?

Mult succes la studiu și interpretare și, desigur, Șabat Șalom!

Share This