În pericopa din această săptămână, în debutul celebrului episod al luptei cu îngerul, Iacov este singur:
Iacov a rămas singur și un bărbat s-a luptat cu el până la revărsatul zorilor. – Geneza 32:25
Mulți comentatori analizează simbolistica acestui episod: de la motivul pentru care Iacov a revenit în miez de noapte pe malul opus al pârâului, la identitatea exactă a misteriosului atacator, la concluziile acestui incident și la faptul că în urma sa, Iacov își dobândește numele de Israel. Însă există și surse care își concentrează atenția asupra primelor cuvinte din acest verset, mai precis asupra imaginii în care Iacov este cu adevărat singur (לבדו – ”levado”).
În Bereșit Raba 77:1, rabinii midrașului remarcă faptul că același cuvânt ebraic לבדו – ”levado” (”singur”) apare în textul biblic nu doar în relație cu Iacov, ci și în relație cu Dumnezeu. Exemplul pe care îl oferă rabinii în midraș este versetul din Isaia 2:17, unde profetul ne spune că ”Dumnezeu singur va fi preamărit în acea zi.”
Există oare vreo legătură – în afară de utilizarea aceluiași cuvânt ebraic, folosit de altfel și în alte episoade biblice – între cele două ipostaze: a lui Iacov-Israel fiind singur și a lui Dumnezeu fiind singur?
În scrierile sale pe marginea acestei pericope, rabinul Ieruham Levoviț (1875-1936), conducător al renumitei ieșive Mir din Belarus, notează că noțiunea de levado nu descrie de fapt doar singurătatea propriu-zisă, ci este asociată și cu o calitate intrinsecă a celui care o posedă. În Midraș și în literatura cabalistică, unul din atributele lui Dumnezeu este levado, atributul de a fi aparte, de sine stătător, independent, singular, unic. Prima zi a Creației este descrisă în Geneza 1:5 prin sintagma: ”și a fost seară, și a fost dimineață: o zi”, sau, mai precis: ”ziua unu”, interpretată adesea și ca ”ziua Celui Unic”, adică ziua lui Dumnezeu. În prima zi a Creației, conform tradiției iudaice, Dumnezeu a fost complet singur în independența și unicitatea Lui, complet levado, până și îngerii fiind creați de către El abia în ziua a doua.
Acest atribut de levado, de unitate în unicitatea absolută, Îl caracterizează pe Dumnezeu nu doar în relație cu Creația, adică momentul de debut al lumii. El continuă să fie un atribut divin în orice moment al existenței lumii și – poate chiar mai semnificativ – și la finalul acesteia, în Era Mesianică. În poemul Adon Olam din ritualul iudaic regăsim ideea că לבדו ימלך נורא (”levado imloh nora”), ideea că Dumnezeu cel de temut va domni absolut singur, levado, în Era Mesianică.
Desigur, ideea că Dumnezeu este levado nu este una surprinzătoare. Ne așteptăm la o asemenea afirmație, este un fapt cunoscut și recunoscut! Ceea ce ne surprinde poate este versetul pericopei noastre, în care Tora îi asociază lui Iacov același atribut de levado.
În lupta lui cu misteriosul personaj din versetele pericopei, cu manifestarea divină întruchipată de îngerul păzitor al lui Esav, Iacov ne este descris și el ca fiind levado. Tora nu spune însă că Iacov este doar singur fizic, adică departe de familie și apropiați, ci și că el este independent, unic, aparte, de sine stătător. În aceste momente de cotitură pentru existența lui fizică și spirituală, pentru istoria globală a poporului evreu, Iacov este față în față cu propria conștiință, cu Dumnezeu Însuși, cu misiunea și destinul său, și este capabil să își extragă forța de a înfrunta toate acestea din chiar atributul levado care Îi este de obicei asociat lui Dumnezeu.
Iacov este Israel, patriarhul par excellence al poporului evreu. Iar atunci când profetul păgân Bilam îl privește pe Israel de pe înălțimile muntelui de unde fusese tocmit să-l blesteme, el nu remarcă doar forța și frumusețea lui Israel, ci și independența, integritatea, statornicia, unitatea în unicitate pe care atributul levado le întruchipează: הן עם לבדד ישכן (”hen am levadad ișkon”) – ”iată un popor sălășluind deoparte” (Numeri 23:9).
Fără îndoială, ideea că Israel este un popor aparte, un așa numit ”popor ales”, nu este nouă. Această idee nu este însă elitistă, ci dimpotrivă, responsabilizantă. De la acest popor Israel, sălășluind deoparte, Dumnezeu cere un nivel mai ridicat de spiritualitate, de moralitate, de dreptate, de atașament față de calea lui Dumnezeu. Levado nu înseamnă a fi mai bun, mai puternic sau mai special, ci denotă capacitatea de a exista independent, trăgând seva hrănitoare din însăși credința în Dumnezeu, care este levado.
În zilele noastre, când poporul lui Israel trece prin încercări din cele mai grele, când ne regăsim adesea singuri în fața violenței, urii, terorii sau nepăsării – înțelegerea acestui concept de levado este imperioasă. Ca evrei, suntem recunoscători și onorați de fiecare gest de susținere din partea prietenilor noștri, a indivizilor, organizațiilor și națiunilor care, în numele moralității, dreptății și integrității, ne iubesc, ne sprijină și ne ajută. Însă chiar și atunci când suntem obligați să înfruntăm singuri greutățile care ne apar în cale, când încercările lașe și imorale ale unora de a ne izola, discredita și condamna par să reușească – chiar și atunci continuăm să rămânem Israel, un popor aparte, un popor integru și unic, un popor levado, cu destinul derivat din însăși integritatea și unicitatea lui Dumnezeu.
Să ne ajute Atotputernicul să depășim toate greutățile, să vedem pacea reinstaurată în Israel cât mai curând, să-i vedem pe cei răpiți reîntorși acasă și pe cei în suferință tămăduiți! Să ne ajute Dumnezeu să trecem prin toate vicisitudinile și temerile și să ieșim din luptă, asemenea lui Iacov, biruitori și cu capul sus.
Șabat Șalom!
Opinii recente