Săptămâna aceasta, vă propun să explorăm împreună o întrebare interesantă despre un episod straniu din cea de-a doua pericopă pe care o citim în sinagogi: pericopa Balak. Subiectul pericopei este încercarea (sau, mai precis, încercările) profetului Bilaam de a blestema poporul evreu pentru a-i permite regelui Balak să triumfe în luptă și să îi nimicească. Rezultatul acestor încercări, după cum știm foarte bine, este unul lamentabil: nu numai că Bilaam nu blestemă poporul, ci dimpotrivă, el rostește o binecuvântare care este inclusă chiar și astăzi în rugăciunile noastre zilnice: ”Ce frumoase sunt corturile tale, Iacov, locuințele tale, Israel!”
În mijlocul călătoriei lui Bilaam, Tora ne vorbește însă despre celebrul episod în care măgărița acestuia reușește să îl salveze de furia unui înger trimis de Dumnezeu să îl oprească pe Bilaam din drum. Pe scurt povestea este că un înger al lui Dumnezeu îi ține calea lui Bilaam, invizibil pentru acesta, dar vizibil pentru măgăriță. Dintr-un motiv pe care Tora nu ni-l precizează explicit, măgărița se abate de pe drum, întâi într-o parte, apoi în cealaltă, pentru ca în final, pe o bucată de drum prea îngustă pentru a permite evitarea pericolului, măgărița să se așeze jos și să refuze să mai înainteze. Bilaam își bate animalul de fiecare dată, pentru ca după a treia bătaie, măgărița să îi vorbească și să îl dojenească:
”Ce ţi-am făcut de m-ai bătut de trei ori?”, îi spune aceasta. Bilaam i-a răspuns măgăriţei: ”Pentru că ţi-ai bătut joc de mine! Dacă aş avea o sabie în mână, te-aş ucide chiar acum.” Măgăriţa i-a răspuns: ”Nu sunt eu măgăriţa ta, pe care ai călărit din zilele tinereţii tale până astăzi? Am eu obiceiul să mă port astfel?” ”Nu”, i-a răspuns el. – Numeri 22:28-30
Chiar și luat doar până aici, episodul este straniu: o măgăriță vorbitoare, ba chiar mai mult, capabilă să discute logic cu stăpânul ei și încercând să îl convingă că îi vrea de fapt binele. În Mișna (Pirkei Avot 5:6), rabinii ne spun că gura acestei măgărițe ar fi fost creată ca unul din cele zece lucruri făcute de Dumnezeu în secundele premergătoare primului Șabat după Creație. Poate că acest amănunt este menit să ne impresioneze sau poate că el are rolul să explice cumva dialogul de mai sus: măgărița nu este un simplu animal, ci un miracol divin inserat în istoria lumii încă de la începuturile acesteia.
În orice caz, după un asemenea dialog, după fapta eroică a măgăriței care și-a pus viața în pericol pentru a-l salva pe Bilaam (fără ca el să fie măcar conștient de pericolul care îl pândea), ne așteptăm ca măgărița să fie tratată bine. Desigur, nu ne așteptăm la vreo statuie – în fond, am văzut cu toții ce se poate întâmpla când în istoria evreilor apare statuia unui animal: vițelul de aur – însă măcar ne-am aștepta la câteva versete suplimentare ale Torei, în care fapta măgăriței să fie confirmată și recompensată în ochii lui Dumnezeu.
Și totuși, Tora ne oferă o continuare foarte ciudată:
Atunci Domnul i-a deschis ochii lui Bilaam şi el l-a văzut pe îngerul Domnului stând în mijlocul drumului cu sabia scoasă în mână. El s-a prosternat cu faţa la pământ. Îngerul Domnului l-a întrebat: ”De ce ţi-ai bătut măgăriţa de aceste trei ori? Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci calea ta este una nechibzuită înaintea mea. Măgăriţa m-a văzut şi s-a abătut de aceste trei ori dinaintea mea. Dacă nu s-ar fi abătut (אולי נטתה מפמי), pe tine te-aş fi ucis cu siguranţă, dar pe ea aş fi cruţat-o.” – Numeri 22:31-33
Deci – ne spune Tora – dacă nu s-ar fi abătut, îngerul l-ar fi ucis pe Bilaam și ar fi cruțat măgărița. Însă acum, că măgărița s-a abătut de la drum, care să fie deznodământul? Ce s-a întâmplat cu măgărița? A supraviețuit sau nu în condițiile în care ea s-a salvat pe Bilaam de la moarte?
Deși ne-am fi așteptat poate la acest lucru, Tora nu ne dă un răspuns explicit. Rași, cel mai mare comentator biblic al tuturor timpurilor, înclină către ideea că măgărița nu a supraviețuit episodului. Conform explicației lui, ea a fost creată de Dumnezeu special pentru a-l salva pe Bilaam și pentru a-l mustra, însă misiunea ei se încheie aici. Motivul invocat de Rași (cf. Midraș Tanhuma) pentru a argumenta că măgărița nu supraviețuiește este însă unul și mai surprinzător: pentru a-i proteja onoarea lui Bilaam.
Similar cu versetul 20:15 din Cartea Leviticului, unde Tora decretează că un animal cu care cineva a avut relații sexuale (zoofilie) trebuie să fie omorât alături de omul care l-a corupt, tot așa și aici măgărița este menită să moară, pentru ca alți oameni să nu spună: ”Acesta este animalul care l-a umilit pe Bilaam!” În esență, mesajul lui Dumnezeu pare să fie aici că nu numai viața umană este deasupra vieții unui animal, dar chiar și onoarea unui om este deasupra vieții unui animal!
Alți comentatori oferă alte motive pentru moartea măgăriței.
Spre exemplu, Ibn Ezra ne spune că oamenii nu pot vedea ”fața” lui Dumnezeu fără să moară (chiar și lui Moise îi este refuzată această cerere în Exodul 33:20, deși există episoade în Tora în care oamenii supraviețuiesc întâlnirii cu îngerii – spre exemplu Avraam și Lot). În consecință, pentru faptul că a văzut îngerul (o proiecție a voinței divine), Bilaam merita să moară și la fel merita și măgărița. Faptul că doar măgărița a murit este aici văzută ca o expresie a milei divine sau un rezultat direct al angajamentului lui Bilaam de a respecta pe viitor întocmai poruncile divine.
Rabeinu Bahia oferă un alt motiv: pentru ca emoriții să nu ajungă să venereze măgărița, ținând seama că ea poseda calități umane: intuiție, logică, spirit de observație, darul vorbirii etc. Și desigur, alte surse prezintă și o idee mai simplă, anume că măgărița și-a îndeplinit în aceste versete rolul pe care Dumnezeu i-l conferise în cadrul Creației (acela de a-l salva și mustra pe Bilaam) și deci motivația pe care o avea existența ei dispăruse.
Patru motive: (1) protejarea reputației unui om; (2) consecința întâlnirii dintre uman și divin; (3) pentru a nu deveni obiect de idolatrie; și (4) împlinirea rolului pentru care fusese creată. Din aceste patru motive – ne spun comentatorii – măgărița a murit imediat după episodul descris de pericopă.
Există însă și o altă școală de gândire care nu proclamă moartea măgăriței, explicația în acest caz pornind de la o altă traducere a cuvintelor îngerului (în special a cuvintelor pe care le-am marcat și în ebraică în citatul anterior):
Poate că nu s-a abătut dinaintea mea (אולי נטתה מפמי), căci pe tine te-aş fi ucis cu siguranţă. Dar pe ea am cruțat-o. – Numeri 22:33
Cum adică: ”poate că nu s-a abătut”?!? Tora ne spune clar că măgărița s-a abătut. Însă motivul exact pentru care s-a abătut nu ne este dezvăluit. S-a abătut oare ”dinaintea îngerului” sau ”din cauza îngerului”? (Termenul ebraic מפני poate avea ambele sensuri.) Dacă măgărița s-a abătut doar dinaintea îngerului, adică din teamă că îngerul o va lovi, atunci reacția ei este perfect normală și naturală, orice animal fiind înspăimântat de apariția subită a cuiva în calea sa. Dar dacă măgărița s-a abătut din cauza îngerului, adică datorită faptului că îngerul îi apăruse înainte sub o formă cu adevărat înspăimântătoare și neobișnuită în care măgărița a fost capabilă să distingă ceva supranatural, atunci poate că ea merita salvată, deoarece (1) ea nu avea nicio vină, fiind forțată de apariția înspăimântătoare să se abată și (2) ea dovedise că are un ”ochi” pentru miraculos, un adevărat ”al șaselea simț” care o făcea neprețuită.
În mod paradoxal, versetele Torei pot susține chiar și acest sens, această interpretare. Mai mult, folosirea cuvântului אולי (ulai), în mod normal tradus prin ”poate”, menține nuanța de ambiguitate a textului. Aparent, nici chiar îngerul, proiecție a voinței divine, nu pare să știe cu adevărat care a fost motivația exactă a măgăriței în acele momente. El știe exact doar ce i-a poruncit Dumnezeu să facă, respectiv să îl oprească pe Bilaam, dar nu poate discerne cu absolută certitudine ce gândesc ființele umane sau animalele. Și din acest motiv, din cauza acestei incertitudini, textul conține în rândurile sale și posibila variantă de interpretare în care măgărița supraviețuiește episodului.
Concluzia vă las să o desprindeți singuri și să decideți care din aceste explicații și interpretări vi se pare mai convingătoare. Sau altfel spus: voi ce credeți că s-a întâmplat în final? A supraviețuit măgărița lui Bilaam sau nu?
Șabat Șalom!
O întrebare-subiect interesantă:
„Sau altfel spus: voi ce credeți că s-a întâmplat în final? A supraviețuit măgărița lui Bilaam sau nu?”
–
Gen.2:19 (DC):
„Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; …”
Dacă fiarele câmpului l-au văzut (atunci) pe Domnul Dumnezeu şi nu au murit pe loc din acest motiv – nu vad pentru ce nu ar fi supravieţuit măgăriţa lui Balaam.
Cu atât mai mult cu cât Balaam a fost salvat de (prin) măgăriţa sa şi probabil că nici nu a ucis-o ulterior (când poate că avea şi sabie asupra lui).
Mai interesant însă mi se pare însă textul din Num.22.34:
„… Am păcătuit, căci nu ştiam …” (trad.DC) sau
„… Am pacatuit, pentru ca n-am stiut …” (trad.BOR).
Cu alte cuvinte, de voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără de ştiinţă, păcatul rămâne păcat (şi nu devine „greşeală” scuzabilă prin neştiinţă).
Este corect?
Unde scrie că animalele l-ar fi văzut pe Dumnezeu? Geneza 2:19 spune că omul le-a văzut și le-a numit.
Termenii de ”păcat” și ”greșeală” sunt adesea interschimbabili în textul biblic. Spre exemplu, și uciderea lui Cain a fost un păcat în esență, dar fiind prima crimă din istorie, nu este foarte clar dacă agresorul (Cain) a știut pe deplin consecințele loviturilor pe care i le-a aplicat lui Abel, astfel că este posibil ca ”păcatul” lui să fi fost de fapt o ”greșeală”.
Nu, nu scrie nicăieri că fiarele câmpului (animalele) l-ar fi văzut pe Dumnezeu. Scrie însă că Dumnezeu le-a adus la om, CA SĂ VADĂ (nu ca să audă) cum are să le numească (omul). (Legea reciprocităţii dintre acţiune şi reacţiune i s-a dezvăluit lui Sir Isaac Newton ceva mai târziu.) Însă mai scrie că OMUL (nu şi că animalul) nu poate să vadă faţa lui Dumnezeu şi să trăiască (Exod.33.20).
(Exod.23.20-21,DC):
[20. Iata, Eu trimit un Inger inaintea ta, ca sa te ocroteasca pe drum si sa te duca in locul pe care l-am pregatit.
21. Fii cu ochii in patru inaintea Lui si asculta glasul Lui; sa nu te impotrivesti Lui, pentru ca nu va va ierta pacatele, caci Numele Meu este in El.
23. Ingerul Meu va merge inaintea ta …]
Aici apar două informaţii relevante (în percepţia mea):
1. „… ai ochii în patru înaintea Lui şi ascultă …”
2. „nu va ierta păcatele”
Dacă au fost necesari „ochii în patru” … ar fi fost ceva de văzut sau doar ceva de auzit? 🙂
Mai mult m-as intreba de unde avea Balaam putere sa blesteme sau sa binecuvanteze avand in vedere ca nu era evreu ci dintr-un alt neam si nici nu cred ca era adept al cultului abrahamic. Practic putea sa il lase sa blesteme cat voia ca isi racea gura de pomana. Avea Balaam vreo putere cumva?
Da, avea. Vă recomand să recitiți pericopa și veți afla mai multe despre subiect. În plus, versetul Deut. 34:10 afirmă despre Moise că ”nu s-a mai ridicat niciun alt profet în Israel precum Moise” (emfaza îmi aparține), din care rabinii a dedus că în Israel nu s-a mai ridicat, însă printre popoarele lumii a existat totuși un profet de talia lui Moise, iar acel profet este Balaam (Sifrei Deuteronom 357).
Magarita probabil n-a supravietuit ci a murit la fel cu Bilaam
Cred ca textul ridica foarte multe probleme
Intai binecuvantarea si blestemul – binecuvantare si blestem care sunt definite in Deuteronom 11.26-28 (nu cunosc numele exact al corespondentei in textul ebraic)
Poporul evreu era dupa 40 de ani de mars, perioada in care se smerise si se curatise de rau
Numele Domnului veghease la inceput prin propria prezenta iar ulterior prin ingerul sau asupra evreilor porniti din Egipt
Smerenia si curatia facea ca poporul sa poata fi vrednic sa i-a in stapinire tara promisa, desi ulterior ni se spune ca popoarele care au cazut in fata evreilor au cazut pt necuratia lor si nu pt meritele poporului evreu
Apoi, in al doilea rand textul pericopei ne spune ca initial Numele Domnului i-ar fi spus lui Bilaam sa nu mearga in tara Moabului
Iar ulterior ca sa il incerce, desi ii spusese initial sa nu mearga in Moab, i-ar fi spus ca poate sa mearga
De aceea Numele Domnului a trimis ingerul sau in fata magaritei
Bilaam era probabil preot al Numelui Domnului, la fel cu Melhisedec si socrul lui Moshe.
Credinta personala a fiecarui om in Numele Domnului nu este limitata la poporul evreu
Fiecare are dreptul sa creada si sa implineasca legile, poruncile si oranduirile Lui
Singura natiune aleasa este intr-adevar poporul evreu
Dar daca se vor gasi suficienti care sa creada in legile, poruncile si oranduirile Lui, poate ca vom avea si noi ca natiune romana un viitor
In alt treilea rand Bilaam a decedat dupa cum ne spune Numeri 31.8
Probabil si magarita odata cu el
Numele Domnului sa fie laudat si slavit
Shalom, Rabbi! Multumiri sincere pentru acest comentariu incarcat de multiple corelari din invatatura iudaica. Ca sa nu mai vorbim de finalul deschis, foarte natural, atragind cititorii sa participe ca intr-un show interactiv. Precis il voi folosi in emisiunea mea la Radio Blaj. Shabat shalom u mevorah intregii dvs. familii. Cu adinca multumire, Avram ben Shulim