Fiii lui Reuven si fiii lui Gad aveau multe vite. Ei au vazut Tara lui Iaezer si Tara lui Ghilead si iata – era mult loc [de pasune] pentru vite. Fiii lui Gad si fiii lui Reuven au venit si au spus lui Moshe, Preotului Eleazar si conducatorilor obstii, spunand:

Atarot si Dibon si Iaezer si Nimra si Heshbon si Eleale si Sebam si Nevo si Beon – tara aceasta pe care Dumnezeu a lovit-o inaintea adunarii lui Israel, este un loc bun pentru vite, si robii tai au vite. Ei au spus: ”Daca am capatat trecere inaintea ta, sa se dea tara aceasta in stapanirea robilor tai si sa nu ne treci peste Iordan.” Moshe a spus fiilor lui Gad si fiilor lui Reuven: “Fratii vostri sa mearga la razboi si voi sa va asezati aici? De ce inmuiati voi inima fiilor lui Israel de la a trece Iordanul catre Tara pe care le-a dat-o Dumnezeu?” — Numeri 32:1-7

In urma cu patru ani, in 5762, in comentariul la aceleasi pericope, Matot si Masei, unul din lucrurile pe care le aduceam in discutie era acelasi episod, in care doua triburi si jumatate din Israel (Reuven, Gad si jumatate din Menashe) cer sa ramana in afara Israelului, de partea cealalta a Iordanului. Si, cu toate ca de obicei incerc sa nu repet comentarii din anii precedenti, voi reveni asupra acestui subiect si il voi privi prin prisma istoriei, incercand sa explic in cateva cuvinte motivele acestei cereri…

REUVEN a fost, desigur, primul fiu al lui Iaacov. In vremuri de foamete, atunci cand fratii s-au intors din Egipt si i-au spus tatalui lor ca vice-faraonul Egiptului (de fapt fratele lor Iosef, pe care nu il recunoscusera) insista ca Beniamin, mezinul familiei, sa ii urmeze la palatul regal, cel care pledeaza in fata batranului Iaacov este chiar Reuven. Vorbindu-i tatalui sau, el spune: “Daca nu il voi aduce pe Beniamin inapoi, poti sa imi omori cei doi fii.” (Geneza 42:37-38). Iaacov il refuza fara ezitare.

Cel care reuseste sa obtina consimtamantul lui Iaacov de a-l lua pe Beniamin este Iehuda, care se ofera pe sine insusi ca gaj pentru reintoarcerea lui Beniamin. “Daca nu il voi inapoia”, ii spune Iehuda lui Iaacov, “[considera ca] am pacatuit in fata ta in toate zilele vietii mele.” (Geneza 43:9) Si, in aceste conditii, Iaacov aproba.

Diferenta dintre Iehuda si Reuven este evidenta: Iehuda isi asuma responsabilitatea. El se dedica intru totul lui Beniamin si este gata sa se sacrifice pe sine insusi daca il va pierde in Egipt. La polul opus, Reuven garanteaza securitatea lui Beniamin cu alte vieti, nu cu viata proprie, el isi ofera copiii drept gaj, iar acest lucru este inacceptabil pentru Iaacov. In aceste conditii, nu este surprinzator ca fiii lui Reuven sunt cei care nu inteleg mesajul “kol Israel arevim ze la’ze” (evreii sunt cu totii responsabili unul pentru celalalt) si doresc (cel putin la inceput) sa ramana departe de fratii lor, atunci cand acestia vor lupta pentru Tara Promisa.

GAD este unul din copiii Zilpei, slujnica Leei. El este descris ca fiind foarte puternic in binecuvantarea pe care tatalui sau Iaacov i-o da la finalul Cartii Genezei. Asa dupa cum explica Rashi, “armate [numeroase] vor fi gasite in tribului lui Gad” (Geneza 49:19). Si cu toate acestea, atunci cand Iosef este vandut de catre fratii lui, Gad nu intervine pentru a-l ocroti. Din nou, este de inteles ca Gad devine un trib care cere sa traiasca in afara Israelului, separat de acesta.

MENASHE este fiul cel mare al lui Iosef. La nasterea lui, Iosef spune: “Pentru ca Dumnezeu m-a facut sa uit (nashani, radacina numelui Menashe) toata suferinta din casa tatalui meu”. (Geneza 42:51) Iata asadar o descriere a unui om care doreste sa uite, sa se separe de familie, sa nu se mai gandeasca la parinti atunci cand in casa acestora exista suferinta. Fara a fi o coincidenta, Menashe doreste in pericopa acestei saptamani sa se separe de Israel.

Iar Moshe le spune acestor doua triburi si jumatate ca pot trai in afara Israelului, insa numai dupa ce mai intai ii ajuta pe fratii lor sa ia in posesie Tara Promisa. Iar ceea ce vrea de fapt Moshe este sa le aduca aminte celor la care sentimentul de arevut, de raspundere fata de altii (in acest caz, de raspundere familiala) este zdruncinat, ca au aceasta responsabilitate. Aceste doua triburi si jumatate sunt in final cele care trec primele, in fruntea tuturor, Iordanul, si lupta cot la cot cu fratii lor: “Precum Dumnezeu a vorbit slujitorilor tai, asa vom face. Vom trece dincolo, inarmati, inaintea lui Dumnezeu, in Tara Canaanului, si a noastra va fi mostenirea de dincolo de Iordan.” (Numeri 32:31-32)

Si in vremurile de astazi, ca si atunci, alegerea este a noastra daca suntem cu Israel sau separati de el. Fie ca este vorba de traditia iudaica, fie chiar de Statul Israel care se confrunta in aceste zile cu atatea nenorociri. Sunt voci astazi, unele chiar printre evrei, care spun ca Israelul este atroce si ca omoara civili nevinovati, femei si copii. Dar oare cati civili nevinovati, cate femei si cati copii au murit in atatea atentate teroriste cu care Israelul trebuie sa “doarma in acelasi pat” zi de zi, ceas de ceas? Oare atatia civili, femei si copii, nu au fost nevinovati cand au pierit in flacarile autobuzelor sau restaurantelor aruncate in aer de catre dementi care se intituleaza “luptatori pentru libertate”?!? Si oare armata israeliana ar fi nevoita sa ucida chiar si un singur civil daca militanti Hezbollah sau ai altori grupari la fel de extremiste si fanatice nu s-ar ascunde printre civili, nu si-ar lua drept scut viu pe propriile lor sotii si pe proprii lor copii, in scoli si case de unde trag rachete si focuri de arma, ca sa omoare alte sotii si alti copii?!?

In ziua de astazi ni se ofera tuturor, evrei si neevrei deopotriva, sansa sa ne uitam atent la ceea ce inseamna arevut, responsabilitate. Sa privim secventele pe care le vedem la stiri astazi si sa ne aducem aminte de altele, din urma cu doar saptamani sau zile, in care femei si copii, tineri si batrani, civili complet nevinovati, erau carbonizati pe drumul catre servici, scoala sau supermarket, de o bomba a unui fanatic.

In pericopa saptamanii, Israelul pleca la razboi pentru a lua in stapanire Tara pe care le-o promisese Dumnezeu si pentru a eradica idolatria, sacrificiile umane si imoralitatea din Israel. In zilele noastre, Israelul pleaca la razboi pentru a se apara si a eradica terorismul, crima, ura si indoctrinarea, instigarea la violenta si genocid pe care o profereaza conducatori dementi, ce au ca singur scop declarat, in ciuda tuturor mainilor intinse de catre Israel si de catre comunitatea internationala, “sa stearga Israelul de pe harta”. Astazi, Israelul pleaca la razboi pentru a supravietui si a declara lumii intregi ca nu poate tolera ca oameni nevinovati sa fie macelariti si sa traiasca permanent sub teroare, sa fie rapiti, atacati si ucisi fara ca nimeni sa nu ia vreo atitudine.

Iar astazi, noi, cei care privim la televizor, mai ales noi, cei care suntem in Diaspora, putem sa trecem nepasatori si sa cerem “mostenirea de dincolo de Iordan”, sau putem sa fim impreuna cu fratii nostri, cu cei care se apara pentru a trai, si sa luptam impreuna cu ei, atat cat putem de aici, pentru a le arata ca ne pasa. Fie ca le trimitem un mesaj prin Internet, fie ca sustinem dreptul Israelului de a trai si a de a se apara in fata celor care o neaga, fie ca dam un telefon unui prieten sau unei rude care traieste sub teroare si sub razboi in Israel – toate acestea sunt modul nostru de a spune ca suntem alaturi de cauza vietii, de o tara si niste locuitori care au dreptul sa existe, sa iubeasca, sa isi creasca fiii si fiicele in pace.

Sa fim alaturi de Israel in aceste momente si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru a darui soldatilor, dar si femeilor, copiilor si tuturor civililor de pretutindeni liniste si pace si dreptul la viata. Si sa speram ca vom auzi si vesti bune din Tara Sfanta, vesti fara ura si instigare, fara violenta si terorism, fara razboi si moarte.

Tuturor, noua si lor, Shabat Shalom!

Share This