Pericopa acestei săptămâni este plină de evenimente, care de care mai interesante: Dumnezeu i se arată lui Avraham; Sodoma, Gomora și orașele câmpiei sunt distruse prin foc divin; Lot este salvat din mijlocul prăpădului; fiicele lui Lot comit incest cu tatăl lor, dând naștere la națiunile lui Amon și Moav; Sara este răpită în Gherar; este promis și se naște Isaac (Ițhak); Hagar și Ișmael sunt alungați din familia patriarhală; Avraham încheie un pact de neagresiune cu Avimeleh; Dumnezeu îi poruncește lui Avraham să-și aducă fiul ca ofrandă pe altar.

Aproape fiecare verset din pericopă discută ceva major, ceva fără de care istoria poporului evreu nu ar fi fost cea pe care o cunoaștem astăzi. În fapt, chiar nu mi-a fost simplu săptămâna aceasta să găsesc o ”comoară ascunsă” în textul pericopei, pentru că fiecare verset și capitol este în sine o comoară…

Și totuși, am găsit un detaliu pe care aș vrea să-l explorăm împreună, atât din perspectiva textului biblic propriu-zis, cât și a interpretărilor și completărilor pe care le oferă Midrașul, Talmudul și sursele rabinice pe această temă. Ne spune Tora în finalul poveștii lui Lot:

Și [Domnul] a prăpădit orașele acelea și toată câmpia și pe toți locuitorii orașelor și vegetația pământului. Soția lui [Lot] s-a uitat din spatele lui și s-a prefăcut într-un stâlp de sare. – Geneza 19:25-26

Din cauza răutății locuitorilor Sodomei, Gomorei și orașelor câmpiei, Dumnezeu hotărăște să aducă distrugerea asupra întregii regiuni. Foc și pucioasă cad din ceruri, totul este ars și prefăcut în scrum. Salvați sunt doar Lot și familia lui apropiată, respectiv soția și fiicele sale, cu care Lot fuge la munte, către Țoar. Și aproape parcă pentru a justifica evenimentele următoare, mai precis pentru a face posibilă relația incestuoasă pe care Lot o are cu fetele lui (v. Gen. 19:30-38), soția lui Lot dispare din peisaj, prefăcută într-un stâlp de sare.

Însă dacă Dumnezeu o dorea într-adevăr înlăturată din scenă pe soția lui Lot, de ce nu a făcut-o să moară înainte de fuga din Sodoma? De ce și-a găsit ea sfârșitul tocmai atunci? Ce i-a cauzat moartea exact în acel moment? Și de ce a fost transformată ea într-un stâlp de sare?

În comentariul său asupra acestui verset, Rași citează Midrașul (Bereșit Raba 50:4 și 51:5), care ne oferă un indiciu asupra acestei pedepse neobișnuite. Conform rabinilor, soția lui Lot nu era tocmai ”pe aceeași lungime de undă” cu soțul ei în ceea ce privește ospitalitatea și grija față de străini. Astfel, în timp ce Lot insistă ca îngerii să nu înnopteze pe stradă și să accepte să stea în casa lui (Gen. 19:3), Midrașul ne spune că soția lui Lot nu a dorit câtuși de puțin să aibă oaspeți. Textul midrașului consemnează chiar un dialog între Lot și soția sa, pe această temă. ”Vrei să înveți din obiceiul rău al lui Avraham?”, își întreabă ea soțul atunci când el o trimite la vecini să împrumute niște sare pentru a-și primi cum se cuvine oaspeții. Desigur, întrebarea este o aluzie la începutul pericopei, unde Avraham o trimite pe Sara să pregătească turte pentru aceiași oaspeți (v. Gen. 18:6).

În final, la insistența lui Lot, soția sa se duce la vecini să împrumute sare, dar folosește această ocazie pentru a ”se scăpa” că are oaspeți – o acțiune pe care locuitorii Sodomei o detestau profund și chiar o pedepseau aspru. Turnându-și soțul și punându-și oaspeții în pericol de moarte prin subterfugiul sării, soția lui Lot și-a pierdut dreptul de a mai fi salvată din distrugere, găsindu-și sfârșitul – după faptă și răsplată, sau, cum se spune în ebraică מידה כנגד מידה (mida keneghed mida) – ”măsură contra măsură” – prin preschimbarea într-un stâlp de sare.

Răspunsul Midrașului este ingenios și interesant, însă problematic. Din textul biblic, pare că motivul pentru care soția lui Lot a fost preschimbată într-un stâlp de sare este că ”s-a uitat [în urmă] din spatele lui” și nicidecum pentru că ar fi comis anterior un păcat care implica sarea. Care să fie așadar adevărul?

Pentru a rezolva această problemă, este necesar să privim cu atenție la textul biblic și, mai precis, la verbele pe care Tora le folosește când descrie reacția oamenilor la distrugerea Sodomei. Cei doi protagoniști care trebuie puși în antiteză aici sunt soția lui Lot și… Avraham.

În versetul 19:26, Tora ne spune că soția lui Lot ”s-a uitat” către Sodoma. La doar două versete distanță, în 19:28, Tora ne spune că Avraham ”a privit” peste Sodoma și Gomora. Verbele în ebraică sunt להביט (lehabit), în cazul soției lui Lot și, respectiv, להשקף (lehașkef), în cazul lui Avraham. Care să fie oare diferența dintre aceste două verbe, aparent sinonime perfecte în limba română?

Verbul להביט (lehabit) denotă o privire curioasă, insistentă, o zgâială către ceva. Prin contrast, verbul להשקף (lehașkef) denotă o privire contemplativă și atentă, privitorul identificându-se în parte, aproape ”reflectându-se” în obiectul privit.

Kli Yakar (rabin ceh al secolului al XVI-lea) explică faptul că soția lui Lot s-a uitat înapoi către Sodoma din pură curiozitate, dorind să-și întipărească pe retină imaginea distrugerii orașului din care ea tocmai fusese salvată. Prin contrast, privind peste Sodoma distrusă, Avraham resimte durere și se identifică profund cu soarta celor pe care nu a reușit să-i salveze. (Alternativ, conform interpretării lui Sforno, Avraham s-a uitat ca să vadă dacă într-adevăr pedeapsa cuvenită celor ticăloși este pe măsura faptelor lor, confirmând astfel integritatea justiției divine.) Prima este o privire izvorâtă din egoism și curiozitate morbidă, a doua o privire meditativă, contemplând la ceea ce omul primește după faptele sale.

Această diferență de optică, de privire asupra lumii înconjurătoare, este probabil și una din diferențele fundamentale între Avraham și contemporanii săi. Spre deosebire de ei, Avraham era capabil de empatie și grijă față de cei din jur, față de suferința lor, față de bunăstarea lor. Prin contrast, mulți (toți?) dintre cei din jurul său trăiau fiecare pentru sine, uneori chiar încercând să facă rău celor din jur.

Din păcate pentru ea, soția lui Lot era un exponent al vremii ei: o femeie altfel obișnuită (poate din acest motiv nici nu este numită în textul biblic, deși Midraș Tanhuma o numește Edith), incapabilă sau nedornică să se identifice cu suferința altora. Ea nu își dorește să primească oaspeți, face tot posibilul să scape de ei, le pune chiar viața în pericol în încercarea sa, iar apoi privește înapoi pentru a vedea suferința altora și a se bucura de ea.

Probabil tocmai de aceea, în surse rabinice ulterioare (ex: Mehilta sau Sefer Ha’Yașar), ni se spune că atunci când Dumnezeu i-a dat voie lui Moise (Moșe) să vadă toate țara Canaanului, el a putut vedea inclusiv stâlpul de sare în care a fost transformată soția lui Lot. Pentru ca toate generațiile viitoare să-și aducă aminte de faptă și răsplată, și să învețe să urmeze calea lui Avraham – a milei, empatiei și grijii pentru alții – și nu a soției lui Lot – a curiozității morbide și dorinței de a-i vedea pe alții cum suferă.

Șabat Șalom!

Share This
Sari la conținut