Capitolul 13 din Cartea Numeri, cel cu care începe pericopa Șelah, este relativ bine tradus în variantele clasice. Motivul este probabil acela că o primă parte din el este dedicată numelor celor doisprezece conducători de triburi pe care Moșe i-a trimis din Pustia Paran să iscodească Țara Canaanului, și, în fond, numele de persoane nu prea sunt supuse erorilor. Iar restul capitolului este relativ simplu (comparat cu alte fragmente biblice), atât ca limbaj cât și ca narațiune.

Desigur însă, nicio traducere nu poate fi perfectă, așa că și în acest capitol întâlnim câteva subtilități ratate sau termeni impropriu redați. Să luăm spre exemplu versetul 13:22, unde variantele clasice vorbesc despre ”Ahiman, Șesai și Talmai, copiii lui Anac” (DC) sau ”copiii lui Enac” (BOR sau GG) sau ”anachiții” (NTR). Termenul ebraic este însă unul care nu denotă neapărat un nume propriu, ילדי הענק (”ielidei haanak”) putând fi tradus și prin ”descendenții uriașului”.

În comentariile lor asupra acestui verset, Behor Șor și Hizkuni explică faptul că țara era într-adevăr locuită de oameni cu statură impunătoare (”uriași”), pe care Tora îi și menționează explicit în versetele 28 și 33.

Un detaliu aparent minor, însă care a condus în acele momente la descurajarea poporului, la raportul negativ asupra posibilităților de cucerire a țării și la consecințele nefaste care au urmat, inclusiv la faptul că întreaga generație a fost nevoită să petreacă patruzeci de ani în deșert și să moară acolo, înainte ca urmașii lor să ia în posesie Țara Canaanului.

* * *

O altă particularitate de limbaj din versetul 22, ratată de toate variantele clasice, este faptul că ebraica spune următoarele: ויעלו בנגב ויבא עד חברון (”vaiaalu baNeghev vaiavo ad Hevron”) — ”și au urcat în Neghev și a ajuns până la Hebron”. Nu, în traducerea anterioară nu există o eroare! Primul verb este într-adevăr la plural (”au urcat”), în timp ce al doilea este la singular (”a ajuns”). O interpretare inedită a comentatorilor sugerează că Tora s-ar referi aici explicit la unul dintre spioni, anume Caleb ben Iefune, care s-a despărțit de ceilalți și a făcut un detur la Hebron, la mormântul patriarhilor Avraham, Ițhak și Iaakov, pentru a se ruga și reculege.

Opinia — menționată de Rași în comentariul său și discutată în Talmud (Tratatul Sota 34b) — este susținută de textul biblic cu o aluzie în pericopa Devarim:

Niciunul din bărbații care fac parte din acest neam, din această generație rea, nu va vedea țara cea bună pe care am jurat să o dau părinților voștri! În afară de Caleb fiul lui Iefune: el o va vedea și lui îi voi da pământul pe care a mers și copiilor lui, pentru că l-a urmat pe Domnul cu toată inima! — Deuteronom 1:35-36

Referința este tocmai la orașul Hebron și împrejurimile sale, acesta fiind pământul pe care tribul lui Caleb l-a primit ca posesiune în Țara Canaanului.

* * *

Iar în capitolul 15, în ultimul paragraf al pericopei, cel în care ne este deslușită porunca de a purta țițit (ciucurii tradiționali din colțurile veșmintelor), mai găsim o serie de mici probleme de interpretare. Dincolo de simbolistica aparte a acestor ciucuri, pe care am discutat-o deja pe larg în alte comentarii și articole (spre exemplu aici), traducerile clasice conțin câteva inadvertențe din care vom menționa doar două mai importante.

Versetul 38 vorbește despre porunca de ”a pune un fir albastru peste ciucurele acesta” (DC) sau ca ”pe deasupra ciucurilor de la poalele hainelor să pună un șiret de mătase violetă” (BOR). Realitatea este că ciucurii din colțurile veșmintelor trebuiau într-adevăr să conțină un fir de culoare albăstruie (mai precis o nuanță de turcoaz numită thelet), așadar nici ideea de a plasa respectivul fir colorat ”deasupra” ciucurilor și nici culoarea propriu-zisă nu sunt redate corect în traduceri.

Iar versetul 39 precizează rolul respectivilor ciucuri, și anume acela de a aminti oamenilor de poruncile divine. Traducerea este însă deficitară, îndemnând oamenii să nu își urmeze propriile pofte, ale inimii și ochilor care ”îi îndeamnă la desfrânare” (BOR) sau ”îi târăște la curvie” (DC) sau ”îi face să comită adulter” (NTR). Sintagma ebraică este אשר אתם זנים אחריהם (”așer atem zonim ahareihem”) care conține într-adevăr un cuvânt derivat de la termenul זנות (”znut”) care înseamnă prostituție, desfrânare sau adulter. Însă în acest context, porunca Torei nu urmează sensul propriu al cuvântului, ci este formulată la figurat. ”Adulterul” este comis aici față de Dumnezeu, nesocotirea voinței Sale fiind comparată cu infidelitatea conjugală. În aceste condiții, o traducere mai apropiată de original ar fi: ”[nu umblați după inima voastră și după ochii voștri] după care vă abateți”.

Șabat Șalom!

Share This