După aproape două săptămâni de ”absență motivată”, ocazionată de sărbătoarea de Pesah, revenim la pericopele săptămânale… Pericopa Aharei Mot, pe care o citim în acest Șabat, detaliază ritualul efectuat de Kohen Gadol (Marele Preot) în ziua de Iom Kipur (Ziua Iertării Păcatelor), pentru ca spre final să vorbească pe larg despre relațiile sexuale interzise și despre idolatrie.

Prima oprire pe care o facem în această săptămână este asupra unui cuvânt legat de ritualul de Iom Kipur. Mai exact, este vorba despre versetul 16:29, în care Tora concentrează practic esența zilei de Iom Kipur, celebrată în a zecea zi a lunii a șaptea, luna Tișrei, și oferă implicit motivația pentru toate ritualurile și tradițiile acestei zile speciale. Sintagma ebraică folosită este una pe cât de interesantă, pe atât de stranie: תענו את נפשתיכם (”teanu et nafșoteihem”).

Traducerile clasice oferă două variante distincte de interpretare: ”să vă smeriți sufletele” (DC și NTR) sau ”să postiți” (BOR și GG). Primele două variante sunt lăudabile deoarece mențin în traducere termenul ”suflet” (נפש — ”nefeș”), prezent în original. Ultimele două sunt de asemenea lăudabile deoarece descriu, printr-un termen consacrat românesc, esența zilei de Iom Kipur: postul.

Problema este că nici una și nici cealaltă din variante nu traduc corect din ebraică verbul: תענו (”teanu”) provine de la rădăcina עינוי (”inui”) care înseamnă ”suferință”, ”chin” sau ”durere”. O traducere mai aproape de original ar fi  așadar ”îndurerați-vă sufletele” sau ”faceți-vă sufletele să sufere”.

Conform tradiției iudaice, ziua de Iom Kipur are într-un fel acest rol. Desigur, obiectul ”îndurerării” este mai mult trupul nostru, de care nu ne îngrijim în respectiva zi decât în mod minimal: nu mâncăm, nu bem, nu folosim parfumuri sau loțiuni, nu ne spălăm, nu întreținem relații maritale și nu purtăm încălțăminte din piele (simbol al confortului și, în antichitate, al statutului social). De Iom Kipur, atmosfera zilei este focalizată pe spiritual, pe repararea greșelilor și obținerea iertării divine. Noțiunea de ”smerire a sufletului” nu este de altfel foarte departe de adevăr, însă conotația din verset este mai nuanțată: de Iom Kipur avem obligația să facem în așa fel încât să simțim nu doar smerenie (umilință), ci și propriu-zis durere — moral-spirituală și nu fizică — pentru păcatele pe care le-am comis. Căința (în ebraică: ”teșuva”) presupune conștientizarea păcatului, recunoașterea greșelii și o rezoluție fermă de a le evita pe viitor. Iar acest lucru poate fi realizat doar simțind și interiorizând durerea cauzată de faptele rele pe care le-am făcut. Numai așa putem tinde în viitor către mai bine, ”reparând” durerea sufletului și redându-i astfel integritatea spirituală.

* * *

Și cu această idee a grijii pentru suflet, mai facem o oprire și asupra versetului 18:18, care este parte din secțiunea referitoare la relațiile sexuale interzise. Acest verset vorbește despre interdicția de a avea relații sexuale cu o femeie și cu sora ei. Traducerile clasice introduc însă nuanțe stranii și deviază de la sensul pe care iudaismul îl conferă acestui verset:

  • [DC]: ”Să nu iei pe sora nevestei tale, ca să-i faci în necaz, descoperindu-i goliciunea alături de nevasta ta, cât timp ea este încă în viață.”
  • [BOR]: ”Să nu iei concubină pe sora femeii tale, ca să descoperi rușinea ei în vremea ei, vie fiind ea.”
  • [GG]: ”Femeie, o dată cu sora ei, să nu iei, ca să le faci dușmance, descoperind goliciunea uneia lângă cealaltă, care este încă în viață.”
  • [NTR]: ”Să nu o iei pe sora soţiei tale ca să-i descoperi goliciunea. Dacă faci lucrul acesta cât timp soţia ta mai este încă în viaţă îi faci un mare necaz.”

Fiecare din traducerile clasice prezintă (cel puțin) câte o problemă…

Pentru DC, interdicția pare să fie limitată doar la cohabitarea ”alături de nevasta ta”, implicația fiind că dacă ea nu este de față relația cu sora ei ar fi permisă?!? De asemenea, traducerea pare să sugereze un motiv pentru această cohabitare, care aparent ar limita interdicția: ”ca să-i faci în necaz”. Ce s-ar întâmpla însă — ne putem întreba — dacă respectiva cohabitare cu sora ar fi făcută cu un alt scop, unul neutru sau poate, de ce nu, pozitiv în esența sa (ex: plăcerea sexuală)? Devine oare respectiva cohabitare permisă în acest caz?

BOR oferă o traducere ciudată. Sincer, eu unul nu prea înțeleg sintagma: ”în vremea ei, vie fiind ea”. Și de ce interdicția se limitează doar la relația de concubinaj? Implicația aici este aceea că dacă un om o ia de nevastă pe sora soției (deci nu are cu ea doar o relație de concubinaj), relația lor n-ar fi interzisă conform acestui verset. (Strict conform legii biblice, un evreu avea voie să își ia mai multe soții. Această permisiune a fost limitată ulterior prin decret rabinic, în prezent poligamia fiind interzisă.)

GG prezintă aceeași problemă ca cea din DC, exprimarea ”ca să le faci dușmance” implicând că dacă relația cu sora are un alt scop, ea ar deveni cumva permisă.

Iar NTR separă versetul în două: o poruncă (”să nu iei pe sora soției”) și o consecință (”dacă faci lucrul […]”). În plus, noțiunea deosebit de importantă legată de cronologie (”cât timp soția ta mai este încă în viață”) este asociată conform acestei interpretării doar cu consecința, însă nu și cu porunca. Conform traducerii NTR așadar, pare că porunca de a nu lua pe sora soției se aplică permanent, indiferent dacă soția mai este în viață sau nu, singura diferență fiind că încălcarea ei în timpul vieții soției îi provoacă acesteia ”un mare necaz”.

Adevărul este că iudaismul a clarificat toate aceste aspecte și toate detaliile pe care acest verset le conține. Conform legii mozaice, unui evreu îi este interzis să cohabiteze și/sau să se căsătorească cu sora soției, cât timp aceasta din urmă este încă în viață. Interdicția rămâne în vigoare chiar și dacă el divorțează de soție, punând astfel capăt legal relației lor. Chiar și în acest ultim caz — în care soții redevin practic liberi să se recăsătorească — el nu are voie să o ia în căsătorie pe niciuna din surorile soției (pe care Tora le numește צרות — ”țarot””rivale”), cât timp fosta soție este încă în viață. Doar după moartea soției, statutul de צרות încetează pentru toate surorile și omul are voie să se căsătorească cu oricare dintre ele, evident cu condițiile ca cea pe care o alege să fie nemăritată, majoră și să își dorească această relație.

Conform interpretării și elucidării halahice (de lege mozaică), o traducere mai apropiată de original și realitate ar fi așadar următoarea:

Să nu iei o femeie în plus față de sora ei, făcându-le astfel rivale, ca să descoperi goliciunea uneia în timpul vieții celeilalte. — Leviticul 18:18

Sunt trei lucruri pe care le remarcăm aici:

În primul rând, poziția celor două femei este inversată în original: ”să nu iei o femeie în plus față de sora ei” față de ”să nu iei pe sora nevestei tale” (DC). Din această perspectivă, GG se situează cel mai aproape de original.

În al doilea rând, motivația pentru care această uniune este interzisă este radical diferită de motivația celorlalte uniuni interzise menționate în acest capitol. Dacă la celelalte era vorba în principal de incest sau imoralitate, aici este vorba de rivalitatea celor două femei. În comentariul său asupra versetului, Ramban (Nahmanide) face această observație interesantă, explicând simplu că ”surorile trebuie să fie prietene una cu cealaltă, și nu rivale”. Dincolo de moralitatea situației, Tora ne predă aici o lecție despre normalitatea relațiilor interumane, mai exact a relațiilor de familie: orice acțiune care provoacă probleme în familie trebuie evitată. Oamenii trebuie să se înțeleagă unul cu celălalt și să țintească perpetuu spre ceea ce tradiția iudaică numește שלום בית (”șalom bait”) — ”pace în casă”.

Iar în al treilea rând, trebuie să remarcăm limitarea temporală. Acest verset este singurul din capitol care conține o poruncă divină cu ”dată de expirare”: moartea soției. Deoarece își are rădăcina în dorința de menajare a sentimentelor femeii și în menținerea relațiilor bune între rude, odată cu moartea soției surorile devin permise, deoarece motivul principal al interdicției a încetat. Iar acest lucru reflectă încă o dată — dacă mai era necesar — infinita înțelepciune, grijă pentru oameni și empatie a Celui care a poruncit totul, Dumnezeu.

Șabat Șalom!

Share This