Pericopa Beșalah pe care o citim în acest Șabat este și ea o pericopă fără porunci. Tema ei este una narativă, conținând în versetele ei descrierea Exodului din Egipt și Cântarea de la Mare, concepte deosebit de importante în iudaism. Deși regăsim în pericopă câteva idei care, în alte contexte și versete, devin porunci din cele 613 ale Torei, niciunul din versetele pericopei nu este o sursă explicită pentru vreuna din porunci. Ca exemple de idei pe care le regăsim mai târziu ca porunci putem aminti ideea de a ne ”odihni” de Șabat (cap. 16) sau cea legată de lupta cu Amalek (cap. 17).
Pentru acest scurt eseu mi-am propus însă să abordez un alt subiect: o poruncă rabinică (nu biblică!) legată de Șabat, pe care Mehilta și Talmudul o asociază și cu un pasaj din pericopa acestei săptămâni. Iată versetele despre care vorbim:
”Vedeți că Domnul v-a dat Șabatul – de aceea El vă dă în ziua a șasea pâine pentru două zile. Fiecare să rămână în locul său. Nimeni să nu iasă din locul său în ziua a șaptea.” Și poporul s-a odihnit în ziua a șaptea. – Exodul 16:29-30
De fapt, sintagma tradusă mai sus prin ”locul său” apare în ebraică sub două forme diferite, cu două interpretări diferite. Avem în primul rând cuvântul תחתיו (tahtav) – lit: ”posteriorul său” și avem apoi cuvântul מקמו (mekomo) – ”locul său”. Cele două noțiuni sunt strâns legate una de alta în acest context, după cum vom vedea imediat.
Haideți să elucidăm un pic noțiunile:
Dalet amot (lit: ”4 coți”) – amintit aici prin prima sintagmă ”locul său” – este definit în iudaism ca fiind un spațiu circular cu raza de 4 coți (aprox. 2 metri) în jurul unei persoane. Acest ”spațiu personal” este definit și folosit în mai multe domenii halahice în legea iudaică, cu precădere însă la posibilitatea de mișcare și de transport pe domeniul public de Șabat.
Probabil că mulți dintre voi știu deja că Șabatul are multe restricții în iudaism. Mai precis, conform legii mozaice există 39 de melahot, activități pe care legea mozaică le interzice de Șabat, toate fiind legate într-un fel sau altul de construirea Tabernacolului din deșert. Una dintre aceste interdicții este hoțaa, care presupune transferul obiectelor dintr-un domeniu privat într-un domeniu public și viceversa, precum și transportarea obiectelor pe domeniul public. Această interdicție, derivată în parte din episodul cu israelitul care aduna lemne de Șabat (Numeri 15:32-36), stipulează că transportarea obiectelor pe o distanță mai mare de 4 amot (4 coți = aprox. 2 metri), pe domeniul public, de Șabat, constituie o încălcare a Șabatului.
Desigur, ca și cu alte legi și reguli din iudaism, există o sumedenie de detalii legate de această interdicție. În cele ce urmează, nu îmi propun să le elucidez și nici măcar să le amintesc pe toate, pentru că o astfel de întreprindere este uriașă – credeți-mă, cărți întregi au fost scrise pe tema celor 39 de melahot! Voi spune doar că interdicția de a transporta obiecte pe domeniul public de Șabat este considerată încălcată dacă obiectul este transportat pe o distanță mai mare de 4 amot. Spațiul personal de 4 amot este un soi de ”excepție” de la această regulă, în sensul că – stricto senso – deplasarea unui obiect în acest spațiu personal nu se ridică la nivelul unei încălcări propriu-zise a legii biblice. (Și apropo, încă o clarificare este necesară: purtatul de haine sau bijuterii nu este considerat ”transportat” și este permis de Șabat. Sunt și aici multe de spus, dar nu mai intru în amănunte.)
În alte domenii ale legii mozaice, spațiul personal de dalet amot (4 amot) are implicații similare. Spre exemplu, acest spațiu este menționat și în contextul achiziționării de către un găsitor al unui obiect pierdut, în spațiul personal al altcuiva – o noțiune care poartă numele de kinian dalet amot. Există și referințe ale acestei zone personale în contextul impurității rituale, spre exemplu în sensul că un kohen (urmaș al lui Aaron) trebuie să fie atent la distanța la care se apropie de o sursă de impuritate rituală, respectiv de un cadavru sau mormânt. Și multe altele…
Cred însă că ați înțeles ideea de bază: dalet amot este definit de lege ca fiind un spațiu personal cu proprietăți speciale. La acest spațiu se referă acel תחתיו (tahtav) – lit: ”posteriorul său” din versetul pericopei noastre.
Tehum Șabat (lit: ”limita de Șabat”) este o altă noțiune importantă în iudaism. Înainte de a o defini însă, trebuie să precizăm că ea nu este nicidecum sinonimă cu noțiunea (mult mai cunoscută și răspândită) de eruv pentru Șabat. În contextul interdicției de a transporta obiectele pe domeniul public, eruv este un procedeu rabinic de a transforma o zonă din domeniul public într-un domeniu privat, pentru a face posibilă transportarea obiectelor de Șabat. Modul exact în care se realizează un eruv este deosebit de complex și, tocmai de aceea, sunt multe orașe și regiuni din lume (inclusiv în România) în care – deși acolo trăiesc evrei și funcționează sinagogi și comunități evreiești – nu există, din păcate, un eruv. Construirea lui, întreținerea și verificarea lui periodică, înainte de fiecare Șabat, sunt aspecte dificile, complicate și costisitoare, și de aceea în multe orașe eruv-ul lipsește, cu consecința că obiectele de orice fel nu pot fi transportate de către evrei de Șabat, pe stradă.
Tehum Șabat este însă altceva, nu un eruv. El este o limită în jurul localității în care cineva petrece Șabatul, până la care acea persoană are voie să călătorească de Șabat. Desigur, după cum probabil știți, evreii nu au voie să călătorească de Șabat folosind mașina, autobuzul sau orice alte mijloace de transport electrice sau mecanizate. În plus față de acea interdicție, tehum Șabat definește o limită suplimentară: dincolo de ea, un evreu nu are voie să meargă nici pe jos de Șabat. Această limită, definită de legea mozaică, este de 2000 de amot (aprox. 1km) în afara localității în care persoana petrece Șabatul. În anumite condiții și cu pregătiri prealabile, ea poate fi extinsă până la 4000 de amot (aprox. 2km) într-o direcție anume.
Nu intru în mai multe detalii nici aici. Pentru cei interesați de subiect, vă sugerez două articole în engleză (aici și aici) care explică în detaliu toate aceste legi despre tehum Șabat, cu surse halahice și precizări amănunțite.
Mai fac doar o singură precizare, legând cele două noțiuni în contextul versetului pericopei noastre. Dalet amot (spațiul personal de 4 amot) are aplicabilitate și în conjuncție cu tehum Șabat (limita de călătorie de Șabat), în următorul sens: dacă un evreu iese totuși dincolo de tehum Șabat, el nu mai are voie să se deplaseze mai departe, însă se poate mișca totuși liber în spațiul său personal de 4 amot, rămânând așadar ”blocat” în acel spațiu restrâns până la ieșirea Șabatului.
Atât pentru astăzi. Vă las cu ideea – deja consacrată – că până și pericopele în care nu avem explicit nicio poruncă a Torei, textul biblic rămâne totuși o sursă importantă pentru numeroase obligații și interdicții. În cazul noțiunilor de dalet amot și tehum Șabat, prezente în pericopa Beșalah, majoritatea rabinilor sunt de părere că aceste restricții sunt de natură rabinică, aceasta fiind și concluzia Talmudului legat de tehum Șabat – v. Sota 30b. Aceste interdicții sunt așadar impuse de înțelepți pentru a preîntâmpina încălcarea legilor biblice, însă chiar și în acest caz, modul în care ele apar ca aluzii în textul scris rămâne, după mine, unul deosebit de interesant și instructiv.
Șabat Șalom!
Opinii recente