Dati-mi voie, va rog, sa gandesc cu voce tare saptamana aceasta si sa va spun lucruri pe care le stiti deja…

Daca ar fi sa aleg lucrul care imi place cel mai putin la America, sunt ferm convins ca unul dintre candidatii la acest „post” ar fi lipsa de timp. In New York cel putin (caci prin alte parti din Statele Unite lucrurile sunt mai linistite), nimeni nu are timp. Toata lumea este pe fuga, alearga de la un proiect la altul, exista numeroase termene limita, totul trebuie sa fie eficient si rapid… Oricum, in ziua de astazi, o astfel de idee nu este limitata la New York. Chiar si in Romania oamenii muncesc adesea de la 8 dimineata pana la 6 seara (opt ore, nu-i asa? :-)), si in Romania exista „sfarsit de luna”, „venirea unui control” si o sumedenie de alte lucruri care imping chiar si mai departe ora la care putem merge acasa dupa o zi de munca.

Sa nu fiu inteles gresit! Munca este o realitate a societatii si nu spun in nici un caz ca aceia care lucreaza din zori si pana in noapte sunt oameni rai, Doamne, fereste! Munca este buna, fara indoiala. Realizam lucruri marete, influentam pozitiv viata altora, avem satisfactia implinirii… Insa cum ramana cu familia? Cum ramane cu faptul ca mamele aici in America au doar 6 saptamani (o luna si jumatate!) de concediu post-natal? Cum ramane cu faptul ca multi aproape ca nu isi vad copiii treji decat in weekend, pentru ca in restul zilelor pleaca la servici inainte ca ei sa se trezeasca si ajung acasa abia dupa ce s-au culcat? Cum ramane cu atatia care nu mai stiu exact ce inseamna cuvantul „concediu”, pentru ca nu au mai avut asa ceva de patru ani? Si cum ramane cu multi care sunt nevoiti sa amane vreme de multi ani casatoria sau copiii, pentru ca stiu ca daca ar face-o acum nu ar putea sa acorde prea mult timp familiei.

Pericopa pe care o citim in aceasta saptamana poarta numele lui Itro, socrul lui Moshe. Si m-a fascinat intotdeauna motivul pentru care una din cele mai importante pericope ale Torei, pericopa in care Dumnezeu da poporului evreu Cele Zece Porunci pe Muntele Sinai, are acest nume. De ce nu este pericopa numita Parashat Moshe (Pericopa lui Moshe) sau Parashat Aseret Hadibrot (Pericopa Celor Zece Porunci)? Ce a facut Itro pentru a merita onoarea?

Sunt multi comentatori care ofera raspunsuri la aceasta intrebare…

Unii citeaza Midrash-ul si explica faptul ca dupa primirea Celor Zece Porunci, Itro, pe care Tora il numeste kohen Midian (preotul Midianului) s-a convertit la iudaism. La fel cum, intr-un fel, intreg poporul evreu „s-a convertit la iudaism” cand au rostit „naase ve’nishma” („vom face si vom asculta”), promitandu-i astfel lui Dumnezeu ca vor respecta poruncile Torei, si Itro (spune Midrash-ul) s-a convertit la iudaism. La fel cum evreii au pornit pe drumul transformarii din sclavi in oameni liberi, din idolatri in monoteisti, la fel si Itro a pornit pe drumul transformarii din „preotul Midianului” in „socrul lui Moshe”.

Alti comentatori explica faptul ca Itro i-a dat lui Moshe o valoroasa lectie de leadership, o lectie care l-a ajutat pe acesta sa fie mai eficient in a judeca poporul evreu. El l-a indemnat (in versetele 18:18-23) sa imparta autoritatea, sa numeasca supraveghetori si judecatori care sa rezolve problemele mai mici, pastrand pentru sine pricinile importante si dificile.

Insa as dori in continuare sa sugerez ca Itro mai are si un alt merit, poate chiar mai important decat cele doua enumerate mai sus… Si pentru aceasta va trebui sa privim cu mai multa luare aminte cateva versete din chiar debutul pericopei noastre.

Si Itro, socrul lui Moshe, a luat-o pe Tzipora, sotia lui Moshe dupa ce ea a fost trimisa [acasa] si pe cei doi fii ai ei […] Si Itro, socrul lui Moshe, a venit cu fiii lui si cu sotia lui la Moshe, in desert, unde era tabara, la Muntele lui Dumnezeu. Si i-a spus lui Moshe: „Eu, socrul tau Itro, vin la tine, si sotia si cei doi fii ai ei impreuna cu ea.” (Exodul 18:2, 18:6)

Comentand asupra cuvintelor „dupa ce a fost trimisa [acasa]” (in ebraica: ahar shiluheia), Rashi explica faptul ca Tzipora a fost intr-adevar trimisa acasa de catre Moshe atunci cand Dumnezeu i-a aparut si i-a dat misiunea de a elibera poporul evreu din robia egipteana. Un dialog dintre Aaron si Moshe, mentionat in midrash ne spune ca motivul principal al despartirii dintre Moshe si Tzipora a fost faptul ca Moshe a crezut ca Tzipora si fiii sai vor fi in pericol in Egipt. Era o perioada in care evreii erau sclavi si nimeni nu ar fi dorit ca familia lui Moshe sa aiba aceeasi soarta.

Multi comentatori sunt de parere ca Moshe si Tzipora au divortat chiar, ca s-au separat complet atunci cand Moshe a acceptat misiunea divina. Chiar si Onkelos, traducatorul Torei in arameica, foloseste cuvantul „patra” (de la radacina patur), implicand „eliberare completa”, in cazul de fata „divort”.

Insa mai exista si o alta problema… Moshe era prea ocupat pentru a fi cu familia lui! Pericopa noastra dovedeste acest lucru: „A doua zi, Moshe a stat sa judece poporul si poporul a venit la Moshe de dimineata pana seara.” Cand sa aiba Moshe grija si de Tzipora si de fiii sai daca de dimineata pana seara judeca poporul?!? Misiunea care ii fusese incredintata, aceea de a conduce poporul evreu, ii consuma tot timpul! Acestea nu mai erau vremurile cand se afla in Midian si pastorea turma lui Itro. Acum Moshe trebuia sa aiba grija de trei milioane de evrei proaspat eliberati din robie, pe drumul lor prin desert catre o Tara a Fagaduintei. Mai putea el oare avea grija de propria sa familie?

Si cred ca Moshe, in fata acestei situatii, a incearcat sa isi protejeze familia nu numai de pericolul egiptean, ci si de pericolul (intern) de a nu putea sa le acorde prea mare atentie. El a divortat sau s-a separat doar de sotia lui pentru ca a stiut cat este de dificil sa iti vezi partenerul de viata (sot sau sotie) muncind din zori si pana in noapte si neavand timp deloc pentru tine si pentru copii…

Si, cu toate acestea, versetele pericopei noastre, o numesc pe Tzipora in continuare „eshet Moshe ahar shiluheia”, „sotia lui Moshe dupa ce a fost trimisa [acasa]”. As spune eu, „sotia lui Moshe chiar si dupa ce a fost trimisa acasa„. Pentru ca existau doi copii, Gershom si Eliezer, si probabil si o dragoste mare, care ii tineau in continuare legati unul de celalalt. Tzipora era sotia lui Moshe pentru ca era mama copiilor lui, pentru ca, intr-o oarecare masura macar, aveau o familie impreuna…

Si acesta este momentul in care intervine Itro. Prin simplul lui gest de a il sfatui pe Moshe sa isi reorganizeze activitatea zilnica, sa „angajeze o secretara” (a se citi aici, evident, judecatorii pentru cauzele mai marunte, pe care ii numeste in versetele 18:24-26), Itro face mult mai mult decat sa ajute la eficientizarea institutiei de judecata. Itro ii readuce pe Moshe si Tzipora impreuna, alaturi de fiii lor, Gershon si Eliezer. Itro salveaza o familie! El le ofera o noua sansa sa gaseasca timp pe care sa-l petreaca unul cu celalalt si reface astfel unitatea unei familii care parea pierduta.

Sincer vorbind, cred ca acesta este unul din motivele, daca nu chiar MOTIVUL, pentru care Itro merita sa numeasca pericopa care contine Cele Zece Porunci. Pentru ca Revelatia divina de la Sinai reprezinta una dintre cele mai puternice legaturi dintre Dumnezeu si poporul evreu. Este momentul in care legamantul este pecetluit, in care „familia” este cu adevarat inchegata, in care Dumnezeu devine Parinte, Tora devine mama si evreii devin copii.

In finalul pericopei, in chiar ultimele versete, un comentariu al lui Rashi asupra unei porunci a Torei aparent fara nici un fel de legatura cu ideile noastre, pune lucrurile chiar si mai mult in perspectiva.

Daca vei construi un altar din piatra, sa nu il construiesti din pietre cioplite, caci de indata ce ai ridicat o unealta din fier asupra lui l-ai profanat. (Exodul 20:25)

Rashi spune urmatoarele: „Acest verset vine sa ne invete ca daca ridici o unealta de fier asupra [pietrelor din care este construit] altarul, l-ai profanat, pentru ca altarul este facut sa prelungeasca viata omului iar fierul este facut sa o scurteze. […] In plus, altarul este cel care aduce pacea intre Israel si Parintele lor ceresc. De aceea, sa nu ridici unelte de fier asupra lui. Iar acest lucru este un kal va’homer (principiu exegetic in care o lege iudaica mai stricta este dedusa dintr-una mai putin stricta; a se citi raspunsul la intrebarea 238). Daca o piatra, care nu vede, nu aude si nu vorbeste, doar pentru faptul ca aduce pace, Tora ne spune ca fierul sa nu treaca peste ea, cu atat mai mult un om care aduce pacea intre sot si sotie, intre familii si intre oameni – nu i se vor intampla lucruri rele.„

Cred ca ceea ce incearca Rashi sa ne spune in acest comentariu este ca Itro ar trebui apreciat enorm chiar si numai pentru faptul de a fi reunit o familie, aceea a lui Moshe. Doar pentru sfatul bun pe care l-a oferit si care i-a permis lui Moshe sa aiba cateva minute, poate chiar ore, in plus zilnic – minute sau ore in care sa aiba grija de propria familie – numai si pentru atat, Itro merita tot creditul.

Itro ii aduce aminte lui Moshe ca pentru a crea un popor trebuie ca relatiile de familie sa fie mentinute. „Familia este celula de baza a societatii”, auzim adesea, in diverse contexte. Insa cred ca trebuie cu totii sa interiorizam acest mesaj cu adevarat. Daca sunteti prea prinsi de probleme, inconjurati-va de oameni care sa va ajute. Rugati un prieten, din cand in cand, sa aiba grija de copii si iesiti cu sotia sau sotul (dupa caz) in oras. (Veti putea, sunt convins, sa faceti acelasi serviciu cu o alta ocazie.) Jucati-va cu copiii si nu ii priviti numai cand dorm. Sariti din cand in cand peste meciul sau stirile de la televizor sau peste telenovela, sau peste jocul pe calculator, si petreceti un pic de timp impreuna cu cei apropiati. Un pic de timp cu ei, nu doar in prezenta lor… Luati-va concediul cu regularitate. Banii pe care seful ii ofera in schimbul acestui concediu sunt tentanti, poate chiar aproape indispensabili. Insa ganditi-va ca nu vor insemna mai nimic daca familia, Doamne fereste, se destrama, pentru ca sotia, sotul si copiii nu petrec niciodata timp impreuna… Faceti-va timp pentru cei dragi, caci sunt de mii de ori mai importanti decat marirea de salariu, promovarea sau „recunostinta vesnica” a sefului.

Si inca un sfat, daca imi este permis sa il ofer… Intotdeauna mai exista inca ceva de facut pana la casatorie, pana la copii, si, pentru cei casatoriti, pana la un concediu impreuna cu familia sau pana la un sfarsit de saptamana in care sa nu sune telefonul si sa nu „trebuie sa facem ceva foarte urgent”. Insa exista si o responsabilitate, poate chiar cea mai importanta dintre toate, fata de familie si prieteni. Viata trece si e pacat sa fie petrecuta numai cu munca! Copiii nu pot creste fara parinti, relatiile au de suferit daca tot ce se intampla implica doar scoala sau serviciul, si nu pe cei apropiati.

Desigur, trebuie, ca in toate, un echilibru. Munca este utila, contributia pe care o avem la aceasta lume este si ea deosebit de importanta. Insa nu uitati ca cel putin la fel de de important este si faptul ca „sotia”, „Tzipora” nu trebuie trimisa (sau obligata sa plece) de acasa impreuna cu „fiii ei”.

Asa dupa cum am spus, gandesc acum cu voce tare si spun lucruri cunoscute… Si cred ca si eu trebuie sa aud mesajul pe care vi-l transmit acum. Este mesajul lui Itro pe care am face bine sa il ascultam cu totii. Este mesajul acela simplu, atat de simplu incat adesea nu ii acordam atentia ce i se cuvine. Este adesea un strigat de ajutor, in multe familii si societati moderne, pe care il lanseaza acele valori care conteaza cu adevarat. Sa le auzim strigatul si sa le pastram la loc de cinste in viata noastra.

Shabat Shalom!

Abonează-te acum!

Dacă site-ul DvarTora ți se pare interesant și util, completează numele și adresa ta de email în formularul alăturat și vei primi prin email -- automat și gratuit -- fiecare comentariu nou publicat pe site.

ABONEAZĂ-TE!

Îți mulțumim! Am adăugat adresa ta în baza de date.