În Tora, Sukot este singura sărbătoare numită Zman Simhateinu, Vremea Bucuriei Noastre. În ultima descriere a sărbătorilor biblice, care apare în capitolul 16 din Deuteronom, Tora pomeneşte cuvântul „bucurie” de două ori atunci când vorbeşte despre Sukot. Prin contrast, sărbătoarea de Şavuot are doar o dată menţionat cuvântul „bucurie”. Iar Pesah (surpriză!), niciodată. În întregul serviciu sinagogal, Sukot-ul este ocazia când vorbim despre bucurie cele mai mult. De ce oare acest lucru?

Din punct de vedere istoric, Sukot este punctul maxim, de apogeu, al celor trei mari sărbători biblice de pelerinaj. Pesah este sărbătoarea eliberării fizice. Însă libertatea fără un scop bine determinat nu poate genera bucurie. Libertatea fără scop generează haos şi de aceea Pesah-ul nu vorbeşte deloc despre bucurie. A doua sărbătoare, Şavuot, oferă un scop pentru libertatea noastră, deoarece în acea zi am primit Tora. De aceea, menţionăm cuvântul „bucurie” de Şavuot. Însă abia sărbătoarea de Sukot reuşeşte să dea glas cu adevărat bucuriei. Bucuria adevărată apare atunci când un om este capabil să ducă o viaţă cu un scop clar şi dincolo de momentele dramatice, de momentele unicat. De Sukot, ne reamintim de colibele în care strămoşii noştri au trăit în perioada Exodului, timp de 40 de ani, în deşert. Această sărbătoare nu vorbeşte doar despre un moment aparte (cum este cel al Eliberării din robie sau cel al Primirii Torei) ci despre credinţă susţinută, pe o perioadă îndelungată. De aceea Tora menţionează cuvântul „bucurie” de două ori atunci când vorbeşte despre Sukot.

Din punct de vedere agrar, Sukot-ul ne învaţă o altă lecţie importantă despre „bucurie”. De Sukot celebrăm încheierea recoltării de toamnă. Numim această sărbătoare Hag HaAsif, Sărbătoarea Culesului Roadelor. Chiar înainte de a vorbi despre sărbători, în capitolul 14 din Deuteronom, Tora vorbeşte despre zeciuială şi ne predă o altă lecţie de valoare: aceea că bucuria adevărată apare numai atunci când din ceea ce avem, oferim şi celui de alături. Mulţi oameni au impresia că bucuria provine din a strânge cât mai mult. În realitate însă, este exact invers: cu cât dăm mai mult, cu atât ne simţim mai bine că am putut face şi pe alţii fericiţi. În fond, bucuria este un sentiment, nimic mai mult. Nimeni nu îşi poate comanda sentimentele: nu ne putem forţa să fim fericiţi, la fel cum nu ne putem forţa să fim trişti. Ceea ce putem face sunt acţiuni: în cazul de faţă, putem face o acţiune, aceea de a da, prin care să încercăm declanşarea unui sentiment, acela al bucuriei.

În final, un ultim gând: Sukot este şi parte din sărbătorile de pelerinaj, însă ea apare şi ca final al Marilor Sărbători de Toamnă, Iamim Noraim. Este încă momentul când mai spunem Şana Tova. În multe traduceri în alte limbi ale acestei urări, mesajul de fapt se pierde: Şana Tova nu înseamnă „Un an fericit!” şi nu înseamnă „La mulţi ani!”. Şana Tova înseamnă „Un an bun!” De fapt, atunci când ne urăm Şana Tova, ceea ce spunem de fapt este şi „Un an întru bine”, „Un al în care să facem şi să primim bine”. Este momentul în care ne dăm seama că depinde în fond numai ne noi să creăm, prin faptele noastre, cadrul propice pentru simha, pentru bucurie.

Să ne rugăm de Zman Simhateinu să înţelegem sensul real al bucuriei şi să o oferim cu un zâmbet şi un gest cald tuturor celor care ne sunt aproape.

Hag Sameah!

— Mesaj de bun venit în suka la Templul Coral, 5768

Share This