În comentariul din această săptămână, vă propun să încercăm elucidarea unui mister al tradiției iudaice, așa cum se desprinde el din versetele Torei și din interpretările comentatorilor biblici…

În debutul pericopei Vaișlah (pe care o vom citi peste două săptămâni), al treilea dintre patriarhi, Iaacov, trimite soli la fratele său Esav cu următorul mesaj: ”עם לבן גרתי – im Lavan garti – Am locuit cu Lavan” (Geneza 32:5). Un scurt comentariu atribuit lui Rași transformă acest fragment aparent fără însemnătate într-una din cele mai pline de semnificații introduceri și ”cărți de vizită” din întreaga Tora. Citând Midrașul, comentariul spune următoarele:

Valoarea numerică a cuvântului גרתי (garti = am locuit) este 613, aceeași cu numărul de porunci ale Torei, ca și cum [Iaacov] ar spune: ”Am locuit cu Lavan cel nelegiut și totuși am respectat toate cele 613 porunci și nu am învățat din acțiunile lui rele.”

Ideea că patriarhii – Avraham, Ițhak și Iaacov – au respectat cele 613 porunci ale Torei nu are însă ca sursă unică acel comentariu. În chiar mijlocul pericopei din acestă săptămână, Toldot, în de altfel singurul episod când Tora relatează explicit un dialog între Dumnezeu și Ițhak, citim următoarele:

Dumnezeu i-a apărut [lui Ițhak] și i-a spus: ”Nu coborî în Egipt; rămâi în țara pe care ți-o voi spune Eu. Locuiește în această țară și Eu voi fi cu tine și te voi binecuvânta; pentru că ție și urmașilor tăi le voi da această țară și voi face cu tine jurământul pe care l-am făcut cu Avraham tatăl tău. Îți voi crește urmașii precum stele cerurilor; și urmașilor tăi voi da aceste pământuri; și toate popoarele pământului se vor binecuvânta prin urmașii tăi. Pentru că Avraham a ascultat de vocea Mea și a respectat legile Mele (משמרתי – mișmarti), poruncile Mele (מצותי – mițvotai), decretele Mele (חקותי – hukotai) și învățăturile Mele (ותורתי – torotai).”  – Geneza 26:2-5

Rași, Ramban (Nahmanide), Ibn Ezra și mulți alții se întrec în a explica aceste versete, comentând că această enumerare face referire la toate poruncile Torei, atât cele scrise cât și cele orale, la noțiunile de moralitate pe care Dumnezeu le oferă omenirii în general și, de asemenea, la edictele create de rabini pentru a asigura respectarea poruncilor Torei. Și, desigur, conform acestei interpretări, Avraham le-a respectat pe toate!

Există o singură problemă cu aceste explicații: cronologia. Patriarhii (Avraham, Ițhak și Iaacov) au trăit cu sute de ani înainte ca Tora să fie oferită prin Revelație la Muntele Sinai!

Așadar, cu siguranță, câteva întrebări se ridică… Au respectat oare patriarhii întreaga Tora și edictele rabinice ulterioare ei sau nu? Daca da, cum au știut exact ce să respecte? În plus, a contat oare la ceva această respectare în condițiile în care respectivele principii nu făceau la acea vreme obiectul unei porunci divine? Iar dacă patriarhii nu au respectat cu strictețe aceste legi și principii, oare de ce regăsim astfel de comentarii în tradiția iudaică?

Un răspuns posibil la toate aceste întrebări este cel oferit de testul timpului: noțiunea că patriarhii au respectat într-adevăr Tora ad literam este aproape la fel de veche ca și însăși tradiția iudaică. În Mișna, tratatul Kedușin 82a, Rabi Nehorai, unul dintre tanaim din a patra generație (probabil trăitor în Ereț Israel în jurul anului 110-135 e.a), oferă exact această idee și exact bazată pe versetul din pericopa noastră: ”Avraham a respectat întreaga Tora chiar înainte de a fi dată de Dumnezeu la Muntele Sinai.”

O idee similară este oferită și de un alt mare înțelept rabin din secolul al 5-lea e.a., Rav Ași, unul din editorii Talmudului, care este de părere că Avraham a respectat ”chiar și porunca de Eruv Tavșilin (un edict rabinic care permite pregătirea mâncării și aprinderea lumânărilor pentru Șabat în timpul unei sărbători care precede imediat Șabatul)”

Și totuși, Tora oferă numeroase exemple în care patriarhii și alte figuri proeminente ale iudaismului din perioada pre-sinaitică par să nu respecte principiile Torei: Avraham oferă îngerilor veniți să-l viziteze la stejarul lui Mamre lapte și carne împreună (Geneza 18:8); Iaacov este căsătorit cu două surori în același timp (Geneza 29:23-30); Amram, tatăl lui Moșe, se căsătorește cu mătușa lui, Yoheved (Exodul 6:20); Moșe însuși ridică douăsprezece locuri de prosternare în afara Muntelui Templului (Exodul 24:4) și exemplele pot continua…

Care să fie oare adevărul?

Două explicații pe care le-am întâlnit par să ofere o soluție la această dilemă, generând totodată și multe alte idei și concepte care de care mai interesante…

Prima explicație aparține lui Rabi Avraham, fiul lui Rambam (Maimonide), care ne spune următoarele: ”Deoarece faptele patriarhilor au fost perfect compatibile cu poruncile Torei, în esență este ca și cum ei ar fi respectat întreaga Tora. Evident, aceasta nu înseamnă că patriarhii au respectat fiecare poruncă în parte, cu toate detaliile ei, precum ar fi cea de a ține Șabatul sau de a mânca mața de Pesah.”

Urmând tradiția tatălui său, Maimonide – care discută pe larg, în special în majestica sa lucrare ”Călăuza rătăciților” despre taamei ha’mițvot, motivele și semnificațiile poruncilor divine – Rabi Avraham sugerează de fapt că respectarea poruncilor divine are un scop dincolo de obediența față de Dumnezeu, și anume atingerea unui nivel mai intens și mai nuanțat de spiritualitate umană. Pentru patriarhi, atingerea acestui nivel a fost posibilă chiar și înainte ca toate detaliile Torei să fie clare și definitivate. Așa după cum scria și un alt mare comentator, Rașba – Rabi Șlomo ben Aderet (1235 – 1310): ”Oamenilor de rând, Dumnezeu le-a poruncit să respecte legi și să îndeplinească acțiuni care fac aluzie la înțelepciune, pentru că aceste legi și acțiuni erau necesare pentru ca ei să devină mai înțelepți. Patriarhii însă erau suficient de înțelepți ca să ajungă singuri la acele principii.”

Pentru Rabi Avraham și pentru Rașba, poruncile Torei – dincolo de detaliile lor și de motivația strict religioasă, de ascultare a lui Dumnezeu – mai au și un major rol educativ. Ele sunt menite să ofere oamenilor jaloane de moralitate, acțiuni concrete care să îi îndrume pe o cale ascendentă în spiritualitate și să-i formeze ca indivizi demni de noțiunea de ”națiune de kohanim și popor sfânt” menționată de Dumnezeu ca ideal pentru poporul evreu în Exodul 19:6.

O a doua explicație – construită într-un fel pe prima – aparține lui Rav Abraham Isaac Kook (1865 – 1935), filosof, halahist și kabalist, primul rabin așkenaz din timpul mandatului britanic în Palestina și unul din cei mai de seamă promotori ai sionismului religios.

Pentru Rav Kook, structura teologică și principială a Torei, învățăturile acesteia, nu pot fi însușite și menținute în absența unor acțiuni concrete (poruncile divine). În interpretarea lui Rav Kook, unui om îi este imposibil să interiorizeze cu adevărat învățăturile filosofice ale Torei fără a se angaja și la niște acțiuni concrete de respectare a poruncilor divine. Într-un fel, fiecare om este ca un copil: la fel cum un copil nu poate înțelege principii teoretice complexe, ci are nevoie de exemple și acțiuni concrete de ilustrare – tot la fel și un adult are nevoie de exemple și acțiuni concrete când vine vorba despre Tora.

În viziunea lui Rav Kook, religiile care își bazează existența predominant pe credință fac o eroare majoră. Fără a pune accentul pe fapte, aceste religii ajung să se auto-exileze pe tărâmul filosofiei și abstractului. Lumea materială devine secundară. Într-un astfel de model, încurajate sunt adesea doar atitudini ascetice, detașări de lume și de păcatele ei, abandon în meditație sau în izolare… Iar lumea reală, fizică, care îl înconjoară pe individ în această existență își pierde, încet dar sigur, importanța și conturul.

Însă iudaismul spune un ”NU” răspicat acestor abordări. În viziunea lui Rav Kook, deși Avraham nu a respectat întocmai Tora pe care de fapt nici nu o primise încă, el a reușit totuși să îi interiorizeze principiile și să îi utilizeze mesajele în viața pragmatică, de zi cu zi. El a reușit să identifice în fiecare obiect, în fiecare ritual, în fiecare moment, scânteia de spiritualitate care i-a asigurat – lui ca individ și urmașilor lui după el – ascensiunea cu încă o treaptă. Așa cum în ritualul de Eruv Tavșilin menționat de Rav Ași, sfințenia sărbătorii și sfințenia Șabatului coexistă dar își mențin, fiecare din ele, individualitatea ca zile distincte în calendar – tot la fel și în fiecare acțiune a lui Avraham, care rămâne una pre-sinaitică în detaliile ei însă ”înglobează” permament spiritul și mesajul Revelației sinaitice. Creditarea lui Avraham cu respectarea legilor divine înainte de a le primi nu este așadar întâmplătoare: el chiar a folosit fiecare acțiune pentru a ilustra și a exemplifica principii mai târziu incluse în Tora Scrisă, în Legea Orală, ba chiar și în edictele rabinice care constituie – în ansamblul lor – iudaismul de astăzi.

Ca oameni trăitori în lumea de astăzi, avem și noi, în fiecare moment, aceleași provocări. Avem ocazia să facem permanent o ”recalibrare” a propriei spiritualități, aidoma celei făcute în urmă cu ani de patriarhii noștri. Avem ocazia să privim permanent mesajul divin ca pe o experiență formativă și transformativă, o invitație de implicare în lumea în care trăim, pe care avem datoria să o elevăm în spiritualitate odată cu propria noastră elevare spirituală. Și avem ocazia ca – prin ”exercițiul” de respectare a poruncilor care ne-au fost date – să continuăm permanent interiorizarea valorilor morale și spirituale care ne definesc și care ne-au menținut ca popor din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Șabat Șalom!

Abonează-te acum!

Dacă site-ul DvarTora ți se pare interesant și util, completează numele și adresa ta de email în formularul alăturat și vei primi prin email -- automat și gratuit -- fiecare comentariu nou publicat pe site.

ABONEAZĂ-TE!

Îți mulțumim! Am adăugat adresa ta în baza de date.