Cele Zece Porunci in Midrash

A rezuma studiul Celor Zece Porunci la ceea ce ne expune Tora in cateva versete ar insemna sa “pierdem” mult. Si asta pentru simplul fapt ca textul Torei este deseori foarte sarac in detalii. Completari precum Midrash-ul, Talmudul, interpretari rabinice din cele mai diverse sunt de multe ori “sare si piper” pentru evenimentele descrise. Voi incerca – folosind sursele mentionate – sa “colorez” un pic momentul Sinai, marcand cateva aspecte mai putin cunoscute. Asadar…

[Care este primul cuvant rostit de Dumnezeu pe Muntele Sinai si de ce?]

Inainte de crearea lumii, Midrash-ul (legenda) povesteste ca literele alfabetului s-au certat intre ele si au venit in fata lui Dumnezeu pentru a isi sustine fiecare propria cauza. Motivul disputei – care litera sa fie prima din Tora, care litera sa fie cea cu ajutorul careia Dumnezeu sa creeze lumea? Fiecare a adus argumente, a dat motive, a formulat cereri. Numai doua dintre litere nu au avut nimic de zis, ramanand modeste intr-un coltisor. Acestea erau alef si bet, primele doua litere ale alfabetului.

Invitat de catre Dumnezeu sa vorbeasca, bet a spus: “Ribono Shel Olam (Stapane al Lumii)! In lumea pe care o vei crea, vor fi si bune, si rele. Vor fi lucruri de care vei fi multumit si lucruri care vor mai avea mult pana la a fi perfecte… Insa daca vei crea lumea prin mine, intreaga fire va rosti, la bine si la rau, in zile bune si mai putin bune: BARUH ATA HASHEM, ELOKEINU MELEH HAOLAM… (Binecuvantat fii Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele Universului…)”

Lui Dumnezeu i-a placut foarte mult motivul lui bet si l-a ales pentru primul cuvant din Tora, pentru BEREISHIT (La inceput). Iar lui alef, care nu a mai apucat sa vorbeasca, Dumnezeu i-a promis – pentru modestia sa – primul loc in Cele Zece Porunci.

La mii de ani dupa asta, cand Dumnezeu a dat Tora pe Muntele Sinai, primul cuvant pe care l-a rostit a fost ANOHI (Eu). A rostit “Anohi” din doua motive: unul – pentru a-Si tine promisiunea fata de alef. Al doilea – pentru a avea un fel de “formula introductiva” pentru evrei. Acestia, proaspat iesiti din Egipt, vorbeau egipteana. Iar “Anohi” inseamna “Eu” in limba egipteana (in ebraica ar fi fost “Ani”).

Invatamintele sunt simple: pe de o parte, pretuiti modestia (caci Dumnezeu insusi a pretuit-o)! In al doilea rand, o lectie esentiala: este important a se vorbi oamenilor pe limba lor, cu lucruri de care sa se poata lega. Si nu uitati: exista oameni la care chiar si prima impresie conteaza!

[De ce a fost data Tora pe Muntele Sinai?]
Din nou o lectie despre modestie: Midrash-ul povesteste ca a existat, chiar inainte ca Dumnezeu sa dea Tora, o alta competitie, de data aceasta intre munti. A venit Muntele Moriah si a spus: “Avraham, primul evreu, a fost aproape de a-si jertfi fiul, din porunca divina, pe mine! Tot pe mine trebuie sa dea si Dumnezeu Cele Zece Porunci!”. Muntele Ararat a spus: “Am fost primul petec de pamant uscat de dupa Potop. Am insemnat atunci un nou inceput. Trebuie sa fiu ales si acum pentru Cele Zece Porunci!” Alti munti au adus alte argumente…

Modest (din nou!), Muntele Sinai nu a zis nimic. Era cel mai mic dintre toti cei din zona si nu fusese niciodata folosit pentru nici un ritual religios. Si tocmai din aceste motive Dumnezeu l-a ales. Pentru a arata ca Tora poate fi data in mijlocul desertului, pe muntele cel mai mic si neinsemnat, intr-o zi oarecare… Muntele Sinai nu a fost niciodata localizat cu exactitate. Iar ziua aceea nici macar nu este sigura (traditia inca mai dezbate daca Tora a fost data pe 6 sau 7 Sivan). Intr-o singura fraza, Tora este universala in timp si spatiu.

[De ce se numeste Tora “Torat Hachaim” (Tora vietii)?]
Dupa o iesire din Egipt cu fulgere si tunete, dupa razboaie cu Amalek si multe nemultumiri si vociferari, evreii se afla la Muntele Sinai, in fata a ceea ce insemna (si inseamna si astazi pentru noi) destinul lor ca oameni si ca popor. Moshe era pe munte si Dumnezeu il trimite jos, la popor, pentru a face ultimele pregatiri, pentru a se asigura ca nimeni nu se atinge de munte, “ca nu cumva sa piara un mare numar dintre ei” [19.21].

Iata-i asadar pe evrei la poalele Sinaiului si iata-L pe Dumnezeu rostind tunatorul “Anohi”. Si Midrash-ul povesteste ca in acel moment de maxim, in clipa in care vocea divina a cutremurat cerurile si pamantul, sufletele tuturor celor prezenti si-au parasit corpurile si toti evreii au murit. Iar Tora, pregatita pentru a fi oferita evreilor, a aparut in fata Atotputernicului si a spus: “Doamne, mi-ai promis, la inceputurile lumii, la Creatie, ca ma vei da locuitorilor pamantului, pentru a ma cinsti si respecta. Mi-ai promis ca ma vei da oamenilor, pentru ca ei sa traiasca prin mine. Iar acum sunt cu totii morti!” Iar Dumnezeu a raspuns: “De dragul tau si de dragul promisiunii pe care ti-am facut-o, vor fi cu totii reinviati!”

Aceasta este legenda si motivul pentru care Tora se numeste “Tora vietii”. Si dincolo de legenda, ramane sa facem din Tora acel “ghid” care sa ne indrume spre comoara vietii. Depinde numai de noi!

Semne de intrebare

[DE CE SE NUMESTE PERICOPA “ITRO”?]
Asa dupa cum spune si Tora, “Itro, preotul Midianului, socrul lui Moshe, a aflat tot ce facuse Dumnezeu pentru Moshe si poporul Sau Israel; a aflat ca Domnul scosese pe Israel din Egipt” [18.1]. Din start, inca inainte de aceasta afirmatie care constituie versetul introductiv al pericopei, un lucru frapeaza: De ce se numeste pericopa de saptamana aceasta ITRO? Asa dupa cum am mai spus si in alte comentarii, nu exista o pericopa numita Avraham, nici vreuna numita Itzhak, nici Iaacov, nici Iosef, nici Moshe… Oare ce are atat de special Itro pentru a fi onorat cu numele unei pericope?

In Tora ni se spune ca Itro a auzit despre ceea ce facuse Dumnezeu. Si care este meritul?!? In fond intreaga lume auzise despre ce facuse Dumnezeu, despre plagi si despartirea Marii Rosii, despre faptul ca Israel era poporul ales de Dumnezeu. Itro, ca de altfel intreaga lume auzise si despre razboiul purtat de evrei cu Amalek, si despre “nemultumirile” pe care evreii le vociferasera cu atata staruinta. Care este atunci meritul lui Itro? Ce a facut el in plus fata de toti ceilalti care auzisera si ei aceleasi lucruri?

Raspunsul este ca Itro era un cautator de adevar. Itro calatorise mult, vazuse si auzise multe, incercase in repetate randuri si in cele mai variate moduri sa-si gaseasca drumul spiritual. Si – cu toate acestea – el ramasese doar “preotul Midianului”, fara a adopta vreo religie sau alta, fara a se afilia vreunui cult sau altul. Si toate acestea pentru ca variantele care i se oferisera pana atunci fusesera false, fusesera culturi idolatre, credinte in zei de piatra sau metal fabricati de oameni, fusesera ceea ce Tora numeste avoda zara. Itro fusese sincer cu el insusi si se dedicase adevarului. In lume existau multi care auzisera de iesirea evreilor din Egipt. Insa numai Itro a fost capabil sa asculte mesajul de dincolo de actul fizic, acela de parasire a Egiptului. Existau multi care auzisera de despartirea Marii Rosii. Itro a inteles si faptul ca aceasta despartire de ape era mana lui Dumnezeu, si ce insemna acest eveniment pentru evrei, si ce insemna el pentru omenire in general.

Pentru aceste calitati ale sale, pentru faptul ca era dedicat adevarului si deschis catre Dumnezeu, Itro a primit onoarea ca pericopa in care sunt date Cele Zece Porunci, chintesenta Torei si dorinta cea mai “intima” a lui Dumnezeu, sa ii poarte numele.

Ce putem invata pentru astazi?

[CARE ESTE PRIMA PORUNCA?]
Pentru multi din cei carora le-am pus intrebarea, aceasta s-a dovedit a fi dificila. Am primit raspunsuri din cele mai diverse, cum ar fi “sa nu ai alti dumnezei”, “sa nu-ti faci chip cioplit”, “sa nu ucizi” si multe altele. Raspunsul complet este urmatorul: Cele Zece Porunci au fost impartite pe Tablele Legii in doua seturi de cate cinci, primele referindu-se la relatia dintre om si Dumnezeu (bein adam laMakom) si ultimele la relatiile dintre oameni (bein adam lehavero). Prima dintre aceste Zece Porunci este: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei”. [20.2] In ebraica, textul suna in felul urmator: “Anohi Hashem Elokeha, asher hotzetiha meeretz Mitzraim, mibeit avadim”.

Intrebarea este simpla: Care este porunca?!? Se spune clar: “Eu sunt Domnul…”. Aparent nu se porunceste nimic, aparent textul este o simpla afirmatie, ca un fel de introducere la un CV ?… Si, bineinteles, asa dupa cum (cred) v-am obisnuit deja, voi complica si mai mult lucrurile: Cui ii este adresata aceasta “porunca”? Cei care cred deja in Dumnezeu nu au nevoie de porunca, pentru ca ea (aparent) nu le aduce nimic in plus. Cei care nu cred in Dumnezeu, pe de alta parte, nu vor lua in considerare aceasta porunca, pentru ca nu cred in Dumnezeu. Ciudat si complicat, nu-i asa?

Raspunsul este urmatorul: Tora nu indeamna, nici pe unii si nici pe altii, sa creada in Dumnezeu. Si nici nu cere ca o persoana sa simta, intuiasca sau presupuna ca Dumnezeu exista. Ceea ce Tora afirma, cu fermitatea unei porunci, esta ca trebuie cu totii sa STIM ca Dumnezeu exista. Ce inseamna asta? Inseamna in primul rand sa ne dezicem de ceea ce se intampla de multe ori, cand oamenii confunda ideea de religie cu “credinta oarba”. Tora ne porunceste sa incercam sa Il intelegem pe Dumnezeu, sa incercam sa Ii demonstram existenta. In urma cu o saptamana, vorbind despre despicarea Marii Rosii, s-a nascut o intrebare (la care am oferit atunci cateva raspunsuri): “De ce a batut vantul de la rasarit toata noaptea, pentru ca Marea Rosie sa se despice?” Am mai primit de atunci un raspuns, cu foarte mare relevanta la ceea ce mi-am propus sa discut astazi: pentru ca chiar si aceia care nu cred ca Dumnezeu a despicat apele sa “dea vina” pe vant si sa creada macar ca apele s-au despicat.

In pericopa de azi, Tora ne porunceste sa cautam adevarul. Sa credem in Dumnezeu prin incercarea de a-I demonstra existenta. Ne porunceste sa dobandim certitudinea ca Dumnezeu exista cu adevarat, nu prin credinta oarba in acest fapt, ci printr-o judecata impartiala si prin obiectivitate.

Iar pentru a obtine aceasta obiectivitate, Tora ne sugereaza trei metode:

  • sa ascultam si parerea altora
  • sa cautam prieteni care sa ne provoace sa gandim
  • sa nu ne fie frica sa punem intrebari

Si, as adauga eu, sa gandim. Un bun prieten, Josh Obstfeld, imi spunea cu catva timp in urma ca profesoara lui obisnuia sa zica: “Ganditul este acea activitate pe care o facem atunci cand nu stim!” Pentru a-l gasi pe Dumnezeu, pentru a intelege ce inseamna “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau” trebuie sa gandim, sa credem si sa invatam sa Il cunoastem. Trebuie sa ne invingem temerile si sa ne deschidem. Trebuie sa intelegem ca avem nevoie de aceasta prima porunca, si daca suntem din categoria celor care cred in existenta lui Dumnezeu, si daca suntem din cealalta. Pentru ca mai important decat a-L gasi pe Dumnezeu este a-L cauta…

[10 PORUNCI – PENTRU CINE?]
Pericopa Itro este pericopa in care sunt date Cele Zece Porunci. Este pericopa in care are loc cel mai important eveniment din istorie, momentul in care poporul evreu primeste independenta spirituala (dupa ce a primit-o pe cea fizica prin iesirea din Egipt). Este pericopa in care omenirii ii este dat un cod de legi morale care au schimbat lumea pentru totdeauna.

Si totusi, pericopa Itro nu incepe cu Revelatia de la Muntele Sinai, ci cu povestea lui Itro. Incepe cu indemnul lui Itro catre Moshe de a numi capetenii peste popor, care sa judece pricinile neinsemnate. De ce? Unul din motive este pentru a crea un sistem legislativ, pentru a pregati terenul pentru Cele Zece Porunci, pentru ca Dumnezeu sa le poata da unui popor organizat si nu unei multimi de oameni.

Motivul pe care vreau eu sa il expun, gaseste insa o mare aplicabilitate chiar si in prezent. Uitati-va la ceea ce Federatia a facut in ultimul timp. Nu ca sa ne laudati, ci doar pentru a intelege un adevar mare: acela ca fara ajutor din partea “poporului”, a voastra, nu am fi reusit. Itro il convinge pe Moshe in pericopa de saptamana aceasta ca fara a numi judecatori “se va istovi singur si va istovi si pe poporul care este cu el. Ca munca este mai presus de puterile sale si ca nu o va putea face singur.” [18.18]

Incerc sa va conving si eu de asta. Pe toti care ai decis sa faceti un pas mic prin citirea acestor Divrei Tora. Pe cei care faceti alti pasi sau care nu ati avut curajul sau posibilitatea de a-i face inca. Avem nevoie de ajutorul vostru! Avem nevoie – ca si Moshe – de oameni “pe teren”, de oameni care sa faca pentru voi, acolo, in Oradea, Timisoara, Resita, Ploiesti, Iasi, etc, munca pe care noi nu o putem face din Bucuresti. Avem nevoie de ajutorul vostru, de cunostintele voastre, de initiativa si implicarea voastra. Avem nevoie de voi! E vorba (din nou) de gesturile acelea mici, nesemnificative, de a veni o data la sinagoga, de a merge la un film cu un prieten evreu, de a aduce un copil la Talmud Tora, de a manca un humantash de Purim, de a abona un prieten la JEM-uri sau de a-i intinde o mana unui batran.

Iata motivul pentru care pericopa se numeste Itro, iata motivul pentru care ea incepe cu sfatul lui Itro. Pentru ca este atat de valoros! Pentru ca respectand acest sfat, acela de a cauta ajutor si de a lucra in echipa, vom merita si noi sa stam inainte de Cele Zece Porunci… Vom merita sa avem “pericopa” noastra, meritele si realizarile noastre, satisfactia de a fi contribuit la lucruri cu adevarat importante.

Shabat Shalom!

Share This