Sari la conținut

„Atem nitzavim haiom kulhem lifnei Hashem Elokeihem…” – Voi stati astazi cu totii inaintea Domnului, Dumnezeul vostru: capeteniile voastre, triburile voastre, batranii vostri, executorii vostri judecatoresti, toti barbatii din Israel; copiii vostri, nevestele voastre si strainul care este in mijlocul taberei tale, de la cel care taie lemne pentru tine pana la cel care scoate apa pentru tine.  – Deuteronom 29:9-10

„Vaieleh Moshe vaidaber et hadvarim haele el kol Israel…” – Moshe a mers si a spus aceste cuvinte intregului Israel. El le-a spus: „Sunt in varsta de o suta douazeci de ani astazi, nu mai pot sa plec si sa vin, iar Dumnezeu mi-a spus: «Tu nu vei trece Iordanul acesta.» Domnul, Dumnezeul tau, El va trece inaintea ta, El va distruge popoarele acelea dinaintea ta si le vei mosteni; Iehoshua, el va trece inaintea voastra, precum a spus Dumnezeu.” – Deuteronom 31:1-3

Ultimul Shabat din acest an si unul din ultimele din acest ciclu de citire a Torei ne aduce inainte doua pericope, Nitzavim si Vaieleh. In ele, Moshe vorbeste cu intregul popor si le transmite un ultim mesaj important inainte de a muri. De altfel, tot ceea ce ne prezinta Tora din acest moment si pana la ultimele cuvinte pe care le vom citi de Simhat Tora are loc intr-o singura zi, anume in ziua mortii lui Moshe…
Mesajul Torei in aceasta zi ar trebui sa fie unul extraordinar, nu-i asa? Iar Moshe ar trebui sa rosteasca vorbe profunde, vorbe care sa ramana in mintea si inima tuturor celor prezenti… Si totusi, in debutul celei de-a doua pericope, Vaieleh, Tora face o afirmatie stranie: „Vaieleh Moshe…”, „Moshe a mers…” Nicaieri, pe tot parcursul pericopei, nu ni se spune exact unde a mers Moshe! Nu exista nici un indiciu clar despre locul catre care s-a indreptat in acea zi, inainte de a vorbi poporului. Si totusi, pare ca acest fapt, faptul ca „a mers”, este foarte important, din moment ce Tora a ales sa debuteze o pericopa cu aceste cuvinte. Mai mult decat atat, chiar numele celei de-a doua pericope pe care o citim in acest Shabat este tocmai Vaieleh, „a mers”…

Numeroase explicatii sunt oferite de catre comentatori. Ibn Ezra (Spania, sec. 11-12) explica faptul ca Moshe a mers la fiecare trib in parte pentru a-i anunta personal ca va muri in acea zi. Sforno (Italia, sec. 15-16), pe de alta parte, explica faptul ca termenul „vaieleh” denota o desteptare spirituala, o trezire launtrica, poate o revelatie a legamantului pe care urmeaza sa il predea poporului evreu odata cu moartea sa. Hizkuni (Provence, sec. 13) explica faptul ca Moshe a mers pur si simplu afara din Cortul Intalnirii, iesind din spatiul cel mai sfant de pe pamant, pentru a spune evreilor ca este pe cale sa moara. In fine, Ramban, Nahmanide (Spania, sec. 13), afirma ca termenul „a mers” face de fapt o legatura intre cele doua pericope, explicandu-ne ca Moshe a plecat dupa ce a terminat de rostit toate cuvintele din Nitzavim (capitolele 29 si 30 din Deuteronom).

Sunt convins ca toate aceste explicatii isi au fiecare partea lor de adevar. Insa care este oare legatura dintre ele? Sunt ele doar ipoteze care incearca sa „umple un gol” in textul Torei, sa puna cuvinte acolo unde Tora lasa lucrurile in ambiguitate? Eu cred ca nu, si ca, de fapt, fiecare din aceste raspunsuri reprezinta o perspectiva asupra acelor ultime ore de viata ale lui Moshe. Si mai cred ca perspectivele nu sunt deloc contradictorii, ci ele se completeaza reciproc…

Ibn Ezra ne vorbeste despre relatiile inter-umane. Pentru Moshe, fiecare evreu era important, fiecare trib, fiecare casa, fiecare suflet. Chiar si taietorul de lemne, chiar si cel care scotea apa, erau importanti! Multi lideri, si nu numai lideri, fac greseala sa stearga toate distinctiile, sa ii priveasca pe cei din jur ca pe o masa amorfa, ca pe o gloata, ca pe o turma in care nimeni nu conteaza ca individ. Una din cele mai mari greseli pe care o poate face un lider este sa creada ca toti cei pe care ii conduce sunt la fel, ca toata lumea este o „copie la indigo” dupa un sablon… Si mai sunt si acei lideri care privesc pe cei din jur cu condescendenta, cu o expresie care parca doreste sa spuna: „Eu sunt important! Tu ce esti? Un taietor de lemne, un nimic…” Moshe a inteles importanta si particularitatile fiecaruia si „a mers” sa ii anunte ca va muri, vorbind cu fiecare in parte, in limbajul cel mai accesibil si cel mai propriu pentru respectivul trib, dorind sa le spuna, tuturor si fiecaruia in parte, „adio” si „succes”…

Sforno ne prezinta un Moshe in pragul unei revelatii. Este momentul adevarului, momentul in care trebuie sa spuna „adio” poporului sau si sa spere ca mesajul pe care li l-a oferit in toti acesti ani a fost primit si insusit. Este revelatia a ceea ce a facut cu viata sa, a modului in care si-a dedicat-o unui ideal, este acea incununare a unei opere, acea recunoastere a trecutului, a prezentului si a viitorului. Iar pentru aceasta, Moshe a trebuit sa „mearga”… Lucrurile marete nu sunt realizate daca stam pe loc. Pentru a lasa ceva in urma, pentru a avea la ce sa meditam in orele de dinaintea mortii, trebuie sa „mergem” continuu, sa nu ne oprim din drum si sa ne folosim la maximum timpul care iti este dat… Iar Moshe, pana cand s-a oprit atunci cand a murit, a mers!

Hizkuni doreste sa ne prezinte modestia lui Moshe. Este adesea greu pentru lideri sa „coboare de pe tron”, sa vina in contact cu oamenii pe care ii conduc intr-o maniera personala, fara onoruri, fara trambite. Mai ales atunci cand simt ca ziua in care nu vor mai fi lideri se apropie, exista destui conducatori care aleg sa se agate cu ambele maini de putere, de pozitie, de trecut. Moshe nu a fost asa! El a coborat de pe podium, de pe „piedestal”, asa cum a facut-o in atatea randuri si „a mers” sa isi petreaca ultimele ore in compania celor pe care i-a condus si totodata i-a servit timp de patruzeci de ani… Pentru a vorbi cu oamenii, Moshe a iesit chiar si din spatiul sfant al Cortului Intalnirii, i-a spus lui Dumnezeu, asa cum o facuse in urma cu ani si Avraham, la stejarii lui Mamre, atunci cand s-a ridicat din dialogul sau cu Stapanul Lumii si s-a dus sa isi intampine oaspetii (Geneza 18:1-2): „a discuta cu Dumnezeu este important, insa si mai important este sa fii in mijlocul oamenilor si sa incerci sa fii ca Dumnezeu”…

In fine, Ramban (Nahmanide) ne spune ca exista o legatura intre cele doua pericope, intre Nitzavim si Vaieleh. Si, daca stam sa ne gandim putin, putem sa descoperim chiar si singuri aceasta legatura… Personal, mi s-a intamplat deja de cateva ori cu Shiri, fiica mea de numai un an, sa fiu intr-o situatie similara celei in care a fost Moshe: daca o tin in brate si am de plecat undeva urgent si o pun jos si apoi ma intorc sa plec, nu exista data cand Shiri sa nu se uite catre mine, sa nu intinda mainile catre mine si nu sa ma strige prompt: „Tata!” Cu alte cuvinte, „unde pleci?! cui ma lasi, asa, fara nici o vorba, fara sa-mi explici?! mi-e teama sa raman singura, asa, deodata…” Si are dreptate!

Numele pericopei Nitzavim inseamna „a sta in picioare”. Moshe le spune evreilor „Astazi, stati in picioare inaintea lui Dumnezeu”. Iar apoi, in aceeasi zi, tot „astazi”, trebuie sa ii paraseasca, sa se desparta de ei, pentru ca anii lui, cei 120 de ani pe care ii avea de trait, sunt pe cale sa se incheie. Insa nu poate pleca fara sa le spuna ceva, nu poate pleca fara sa le explice, fara sa ii incurajeze, fara sa ii asigure ca nu vor ramane singuri! „Dumnezeu va fi cu voi, Iehosua va fi cu voi, chiar si eu voi fi cu voi in spirit, nu veti ramane singuri, ai nimanui…”

Cred ca fiecare dintre noi putem sa ne regasim, intr-un moment sau altul al vietii noastre, in postura lui Moshe. Fie ca este vorba de relatii cu cei din jur, fie ca sunt probleme de comunicare, de viziune asupra lumii sau pur si simplu reflectii asupra a ceea ce suntem, cred ca putem invata din viata lui Moshe si din spiritul lui de lider, din modestia lui, din dragostea lui pentru poporul evreu, din modul in care a inteles sa isi petreaca ultimele ore din viata… Si, sa ne gandim ca, asa dupa cum am mai spus-o in urma cu ani intr-un alt comentariu la pericopele Torei, putem fi mari precum Moshe cu doar un simplu gest…

Shabat Shalom!

Share This