Semne de intrebare

[DE CE SUNT NECESARE ACESTE PERICOPE?]
Poate ca va mira intrebarea, insa eu cred ca este pe deplin justificata. Pericopele Vaiakhel si Pekudei, care incheie cartea a doua a Torei, Shmot, nu sunt decat o repetare a ceea ce cu doar cateva pericope inainte am luat deja la cunostinta. Acolo, in pericopele Truma si Tetzave, Dumnezeu ii poruncea lui Moshe sa construiasca Mishkanul si ii dadea instructiuni precise despre modul in care trebuia sa-l construiasca, iar in pericopele pe care le citim in acest Shabat ne arata cum Moshe a facut intr-adevar tot ceea ce ii spusese Dumnezeu.

Oare de ce? Oare nu eram cu totii convinsi ca Moshe, “eved Hashem” (slujitorul lui Dumnezeu), va respecta intru totul porunca divina? Oare se indoia cineva ca figura centrala a Exodului din Egipt si cel care a urcat pe Muntele Sinai pentru a primi poruncile din mana lui Dumnezeu, va implini intru totul voia lui Dumnezeu?

Ei bine, pericopele Vaiakhel si Pekudei nu sunt scrise pentru a oferi dovezi in sprijinul lui Moshe, ci pentru un cu totul alt scop. Cu doar o saptamana in urma, in pericopa Ki Tisa, evreii au facut vitelul de aur si i s-au inchinat ca unui dumnezeu. Atunci, pledand pentru iertare in fata lui Dumnezeu, Moshe I-a spus Acestuia:

Ah, poporul acesta a facut un pacat foarte mare! Si-au facut un dumnezeu de aur. Iarta-le acum pacatul! Daca nu, atunci sterge-ma din cartea Ta, pe care ai scris-o! — Exodul 32:31-32

Foarte simplu, foarte clar. La prima vedere poate parea chiar santaj… Si totusi Moshe a dorit sa spuna altceva: a dorit sa spuna ca va garanta el pentru poporul evreu, cu meritele lui, cu tot comportamentul lui exemplar de pana atunci. Moshe a vrut sa spuna ca daca nici chiar el, care le fusese lider atata timp, care implinise vointa divina si despartise apele Marii Rosii si care facuse – cu ajutorul lui Dumnezeu – atatea minuni in Egipt, daca nici chiar el nu va reusi sa ii intoarca pe calea cea buna, atunci nu mai este nimic de facut. Atunci – spune Moshe – EL este cel care nu merita sa fie pomenit in Tora. Pentru ca inseamna ca a dat gres, ca tot destinul lui a fost ratat.

Pericopele Vaiakhel si Pekudei exista in Tora pentru a ne arata ca Moshe nu a esuat, ca nu a fost “sters din carte”. Pentru a ne arata ca poporul evreu a inteles, in ceasul al doisprezecelea, ca Dumnezeu este intr-adevar cu ei si se cuvine sa Il asculte. Pericopele Vaiakhel si Pekudei ne povestesc ca evreii au construit intr-adevar Mishkanul si ca Dumnezeu nu a vorbit “in vant”. Si ne mai povestesc faptul ca evreii au construit Mishkanul exact asa cum au primit instructiuni. Ca nu au mai “stat la tocmeala” cu Dumnezeu, ca nu au mai pus la indoiala ceea ce li s-a spus, ca au trecut pur si simplu la fapte, ca au dus lucrurile la bun sfarsit si ca – in finalul cartii Shmot – slava lui Dumnezeu a umplut cortul intalnirii. Intr-un cuvant, mai bine mai tarziu decat niciodata!

[UNDE ESTE DUMNEZEU?]
Midrash-ul povesteste ca locul in care se afla Dumnezeu acum (conform Kabalei si Zoharului in cel de-al saptelea si cel mai inalt dintre ceruri), nu este locul in care s-a aflat intotdeauna. In decursul istoriei, Dumnezeu a “calatorit pe verticala”, a urcat si a coborat, apropiindu-se sau departandu-se de oameni.

La inceput, Dumnezeu se afla cel mai aproape de Creatie, “plimbadu-se prin Gradina Raiului” [Geneza 3.8]. Cand Adam si Eva au nesocotit singura interdictie pe care o primisera si au mancat din pomul cunoasterii binelui si raului, Dumnezeu a urcat pana la primul cer. La numai o generatie dupa, Cain a devenit primul ucigas din istorie, omorandu-si fratele, iar Dumnezeu a urcat in al doilea cer. In generatia lui Enosh (nepotul lui Adam), cand oamenii au venerat idoli, Dumnezeu s-a indepartat din nou, ajungand in al treilea cer. Odata cu noile generatii si problemele lor, Dumnezeu a fost nevoit sa aduca pe pamant Potopul si – cu aceasta ocazie – a urcat in cerul al patrulea. Si a continuat sa urce pana la al cincilea cer cand generatia de dupa Potop, cu toate avertismentele si invatamintele anterioare, a inceput sa construiasca Turnul Babel, pentru a ajunge la Dumnezeu si a se lupta cu El. In vremea lui Nimrod, care se autoinaltase la rangul de divinitate, Dumnezeu a urcat in cerul al saselea, pentru ca in generatia Sodomei si a Gomorei sa se retraga cat de sus putea, in cerul al saptelea.

Si apoi a inceput coborarea catre noi… Odata cu nasterea lui Avraham, Dumnezeu a coborat in cel de-al saselea cer. Iar cand fiul si nepotul acestuia, Itzhak si Iaacov i-au continuat lui Avraham credinta, Dumnezeu a revenit in cerul al cincilea si apoi in cel de-al patrulea. In generatia lui Levi si apoi in cea a lui Kehas, Dumnezeu a venit si mai aproape, in cerul al treilea si in al doilea. Cu Amram (tatal lui Moshe), Dumnezeu S-a mai apropiat putin, ajungand in primul cer. Iar Moshe, L-a adus inapoi pe pamant, in Mishkanul pe care el si evreii l-au construit.

In pericopele Vaiakhel si Pekudei, Mishkanul, locul in care Dumnezeu a revenit pe pamant, este terminat. Lui Dumnezeu I se construieste o CASA! Si El vine acasa, intre evrei, “in mijlocul lor”, in toata maretia Sa… Insa ceea ce nu trebuie uitat este ca evreii sunt cei care L-au adus acasa, langa ei. De-a lungul istoriei, locul in care Dumnezeu s-a aflat a depins, de fiecare data de modul in care oamenii L-au primit, de locul unde L-au dorit ei.

Intrebat odata “Unde este Dumnezeu?”, un rabin a raspuns simplu: “Acolo unde este lasat sa intre!” Si tot asa precum un om se poate simti singur intr-o sala plina sau bogat atunci cand nu are dupa ce bea apa, tot asa si Dumnezeu este mai aproape sau mai departe dupa cum Il simtim si Il dorim noi. Nu trebuie sa Ii construim palate, nici Mishkan-uri cu dulapuri din aur, trebuie doar ca sufletul nostru sa fie din aur pentru a-L putea primi. Trebuie sa Ii facem un loc, cat de mic, pentru a nu Se simti respins si a nu se indeparta. Trebuie sa Il chemam si sa Il ajutam sa vina langa noi, aratandu-I ca Ii meritam compania…

Tinerete si batranete

[BETZALEL]
Despre Betzalel, mesterul care a construit Mishkanul, se stiu putine lucruri. Se stie ca se numea Betzalel ben Uri ben Hur si ca era din tribul Iehuda. Si se mai stie de asemenea, conform celor spuse de Rashi, ca acest mester avea numai doisprezece ani atunci cand a fost ales de catre Dumnezeu pentru constructia Mishkanului. Deja doua probleme…

In primul rand: un om obisnuit pentru constructia a ceea ce urma sa reprezinte locul in care Dumnezeu Insusi avea sa locuiasca pe pamant?!? Nu era oare mai potrivit ca Moshe sa fie ales pentru aceasta atat de importanta sarcina?!? Sau macar Aharon?!? In al doilea rand: 12 ani?!? Cum poate oare un copil de 12 ani sa inceapa si sa duca la bun sfarsit o asemenea intreprindere?

Iar raspunsul vine chiar din textul Torei: “[Dumnezeu] l-a umplut [pe Betzalel] cu Duhul lui Dumnezeu, duh de intelepciune, pricepere si stiinta pentru tot felul de lucrari. […] Si i-a dat si darul sa invete pe altii…” [35.31,34] Despre ce este vorba?

Este vorba despre ceea ce poate realiza un om cu ajutorul lui Dumnezeu… Un baietel de 12 ani care a construit Mishkanul si care l-a facut exact asa cum ii poruncise Dumnezeu ar trebui sa ne fie exemplu tuturor! Betzalel a fost intr-adevar be’tzal El (in umbra lui Dumnezeu), L-a secondat, L-a cunoscut, a mers pe drumul drept si corect si a reusit. Fara indoiala ca Moshe ar fi putut si el sa construiasca Mishkanul, insa – nu uitati! – chiar si Moshe a fost un simplu om, un evreu din tribul lui Levi… Din nou o lectie pentru noi toti!

Si inca un lucru: unul din marile daruri pe care Dumnezeu i le-a dat lui Betzalel a fost faptul l-a invatat sa invete pe altii… Am spus-o si in comentariul la pericopa trecuta, a invata pe un altul care stie mai putin este o datorie a fiecaruia si este o mare realizare. Ganditi-va la parintii care sunt atat de fericiti cand copiii lor le calca pe urme (in sensul bun al cuvantului), cand acestia se realizeaza datorita modului in care au fost educati, datorita a “ceea ce au vazut acasa”! Este poate implinirea suprema a unui parinte… Iar Dumnezeu i-a dat lui Betzalel puterea de a-i invata pe altii, puterea de a fi parinte si profesor, la numai 12 ani!

[FINAL?!?]
Intrebarea din subtitlu contine multa uimire… Cartea Shmot, in care evreii ies din Egipt, primesc Tora, veneraza vitelul de aur, construiesc Mishkanul, cartea Shmot contine la inceputul ultimei sale pericope (Pekudei) un paragraf cel putin bizar: – comentariu adaptat dupa Rabinul Pinchas Winston, The Orthodox Union] sau Oamenii si ceea ce pot ei realiza…

Acestea sunt socotelile Mishkanului, ale Mishkanul Marturiei, asa cum au fost ele numarate la porunca lui Moshe… — Exodul 38:21

Cat de banal si de nedemn (aparent) este un astfel de final pentru o carte a Torei atat de bogata in evenimente! Am inceput cu poporul evreu in sclavie, am fost martori la marile minuni facute de Dumnezeu si la salvarea stramosilor nostri de la o viata fara perspectiva, si acum… socotim?!? Nu este nimic mai bun de facut?!? Nu se putea ca Tora sa incheie cartea Shmot cu o cantare de slava, cu invataminte, cu o “cuvantare” vibranta?!? De ce tocmai atat de banal, cu o socoteala matematica?!?

In Meghilat Ester, povestea pe care am citit-o cu numai o saptamana si ceva inainte, de Purim, ultimul verset este urmatorul: “…Iar Mordechai evreul a fost al doilea dupa regele Ahashverosh; a fost un om mare printre evrei si acceptat de majoritatea fratilor sai…” [Ester 10.3] Cum adica “acceptat de majoritatea fratilor sai”? Dupa tot ceea ce facuse, evreii trebuiau sa-l iubeasca, sa ii sarute mainile si picioarele!… Ii salvase de la o moarte sigura, de la distrugerea completa, si totusi doar majoritatea il accepta?!? Ei bine, Ibn Ezra este de parere ca oamenii devenisera gelosi… Sau ca – privind dincolo de imensul merit al lui Mordechai – parte din evrei se hotarasera sa ii gaseasca “nod in papura”, cum se spune…

Poate ca ar trebui sa fim multumiti ca Mordechai a primit macar o parte din ceea ce i se cuvenea, ca oamenii nu l-au urat… Meghila insa doreste sa ne spuna ca iata, chiar la final (atunci cand oamenii deja nu prea mai citesc), chiar si atunci se pot intampla surprize! In cartea Vaikra pe care o vom incepe (BS”D) saptamana viitoare, Nadav si Avihu, doi dintre fiii lui Aharon HaKohen, sunt omorati de catre Dumnezeu, pentru ca aduc foc strain in sanctuar. Si din nou – atunci cand ne asteptam mai putin – in cartea Bamidbar, spionii trimisi in Eretz Israel revin cu cele mai sumbre predictii, iar poporul evreu este sortit sa mai petreaca 38 de ani in pustiu. Si inca un exemplu: Moshe, cu toate meritele si minunile pe care le-a facut cu ajutorul divin, calca stramb si pierde dreptul de a intra in Israel…

In cartea Shmot lucrurile stau oarecum la fel, mesajul este acelasi: Dumnezeu este cu noi si Se implica in viata noastra, doreste sa ne ajute, sa ne apropie de El. Insa pana la Mantuirea Finala, pana in zilele lui Mashiach (Mesia), ceea ce avem NOI de facut nu inceteaza. Trebuie sa fim pregatiti in orice moment, pentru ca un simplu gest poate schimba totul.

Am avut astazi o discutie cu un prieten care mi-a spus ca exista o credinta evreiasca conform careia un om ajuns in fata Tribunalului Suprem va trebui sa raspunda la cateva intrebari. Si una din aceste intrebari se va referi la modul in care si-a petrecut viata si la lucrurile pe care le-a realizat sau nu. Si omul acela, sa-l numim de exemplu Sergiu Berkovici, nu va fi intrebat “De ce nu ai fost ca Moshe Rabeinu?”, ci va fi intrebat “De ce nu ai fost ca Sergiu Berkovici? De ce nu ai facut ceea ce puteai sa faci, de ce nu ti-ai atins potentialul?” Cu alte cuvinte, de ce nu ai luptat pana la capat, de ce nu ai dat totul?

Credeti poate ca un om aflat la 60, 70, 90 de ani nu mai poate face nimic?!? Ca este inutil?!? VA INSELATI! Avem printre noi exemple vii, oameni care – desi in varsta – fac mult mai multe decat altii mult mai tineri. Si, retineti, fiecare fapta conteaza! Orice lucru cat de mic, chiar si o simpla intentie uneori, poate sa schimbe totul.

Cartea Shmot se incheie cu un lucru aparent minor, banal. Si totusi valoreaza tot atat de mult ca si cand s-ar fi incheiat in culmea gloriei. Ganditi-va ca si viata noastra poate fi la fel… Pentru ca, in ultima instanta, justitia si “pusul in balanta” Ii apartine Lui!…

HAZAK! si Shabat Shalom!

Share This