Deja în câteva comentarii până acum am abordat chestiunea venirii lui Mașiah (Mesia), așa cum o înțelege și o explică iudaismul. Am vorbit despre faptul că mântuirea în iudaism nu este doar un scop, ci și un proces, o evoluție; ne-am întrebat ce Îl motivează pe Dumnezeu să ne mântuiască; și am abordat și chestiunea de timp, vorbind pe scurt despre momentul exact al instaurării Erei Mesianice.
În cea de-a cinsprezecea binecuvântare din Șmone Esre, ultima din secțiunea centrală a rugăciunii, ne rugăm lui Dumnezeu pentru un aspect foarte precis al mântuirii mesianice: reinstaurarea dinastiei lui David. Iată textul:
Vlăstarul lui David, slujitorul Tău, în curând fă-l să răsară și raza sa înalț-o prin mântuirea Ta, căci spre mântuirea Ta nădăjduim în fiecare zi și așteptăm cu nerăbdare izbăvirea. Binecuvântat ești Tu, Doamne, Cel care faci să răsară raza mântuirii. – A cincisprezecea binecuvântare din Șmone Esre
O binecuvântare scurtă și punctuală, legată desigur și de cea anterioară, în care Îi cerem lui Dumnezeu reconstruirea Ierusalimului ca simbol al reinstaurării împărăției divine (”malhut șamaim”) pe pământ.
Trei cuvinte din această binecuvântare sunt cheie și pictează o imagine pe cât de poetică, pe atât de interesantă și instructivă: referința la ”vlăstarul lui David”, verbul ”a răsări” și sintagma ”raza mântuirii”. Să le luăm pe rând, încercând să descoperim împreună câteva din semnificațiile lor ascunse.
Expresia צמח דוד (”Țemah David”) – ”vlăstarul lui David” face desigur referire la Mașiah. Sintagma este preluată din mai multe referințe profetice, coroborate și cu binecunoscuta tradiție care îl desemnează pe Mașiah ca fiind un urmaș în linie directă al Regelui David, care la rândul său are înaintași în persoana lui Rut moabita (a se vedea finalul Cărții lui Rut) și desigur, cu generații înainte, Pereț (menționat în Geneza 38:29), fiul lui Tamar și al lui Iehuda, fiul patriarhului nostru Iaakov.
În scrierile sale, profetul Zeharia folosește termen de Țemah David (”vlăstarul lui David”) astfel:
Ascultă bine, Iehoșua Kohen Gadol (Mare Preot), tu și ceilalți koheni care stau înaintea ta! Acei oameni sunt un semn că Eu voi aduce pe slujitorul Meu, Țemah. – Zeharia 3:8
Un fapt interesant este și acela că, bazându-se tocmai pe această viziune profetică, Talmudul Ierusalemitean (Tratatul Brahot 2:4) consideră că ”Țemah” este de fapt unul din numele proprii ale lui Mașiah.
Însă termenul poate fi tradus desigur – așa cum am făcut-o mai sus – și prin expresia ”vlăstarul lui David”. Ceea ce surprinde în primul rând aici este referința botanică a binecuvântării, faptul că în ea se regăsesc termenii ”vlăstar” și ”a răsări”, ambii făcând legătura cu regnul vegetal. Tradiția iudaică a explicat această referință ca o aluzie la modul în care ne imaginăm instaurarea Erei Mesianice: nu ca un eveniment brusc, subit, ci dimpotrivă, ca un proces gradual de creștere în spiritualitate, în care venirea lui Mesia este o încununare a unui proces, aidoma înfloririi unei flori după încolțire și creștere.
O altă posibilă interpretare a aceleiași expresii vine din scrierile rabinului american Avigdor Miller (1908-2001), care este de părere că venirea lui Mașiah va fi totuși un eveniment subit. În sprijinul acestei idei, rabinul Miller privește diferit modul în care crește și se dezvoltă o plantă (aluzia folosită de însuși textul binecuvântării): după o perioadă îndelungată de creștere subterană, invizibilă, o plantă străpunge solul și apare la suprafață brusc, continuând apoi să crească și să evolueze. Tot așa – explică rabinul Miller – Era Mesianică va fi culminarea subită a unei evoluții îndelungate, a unei ”creșteri subpământene” reprezentate aici de exilul pe care poporul evreu l-a îndurat timp de mii de ani, de la Distrugerea Templelor și până în zilele noastre.
Desigur, indiferent de interpretare, ceea ce este deosebit de interesant este și continuarea, momentul imediat următor instaurării Erei Mesianice. Acest moment este surprins în textul binecuvântării de sintagma קרן ישועה – ”raza mântuirii”, sau – după cum poate fi ea de asemenea tradusă: ”cornul mântuirii”.
* * *
Îmi permit aici o paranteză legată de traducerea termenului ebraic קרן – ”keren”. Imediat după Revelația de la Sinai, Tora folosește următoare imagine pentru a-l descrie pe Moșe, proaspăt reîntors de pe munte:
Când Moșe a coborât de pe Muntele Sinai – cu cele Două Table ale Mărturiei în mâna lui Moșe, coborând de pe munte – Moșe nu știa că pielea feței sale devenise strălucitoare (קרן עור פניו) când [Dumnezeu] îi vorbise – Exodul 34:29
În ebraică, termenul קרן (”keren”) poate face referire atât la o rază de lumină cât și la un corn de animal. Desigur, tradiția iudaică este foarte clară că referința din Exodul era la raze, la strălucirea spirituală pe care dialogul cu Dumnezeu o conferise feței lui Moșe. Însă în Vulgata (traducerea în latină a Bibliei) traducătorii au comis o celebră greșeală de interpretare, dând naștere ideii (false, desigur), că lui Moșe i-au crescut coarne. Pornind de la această interpretare, numeroase lucrări din Evul Mediu au preluat ideea că Moșe avea coarne – uneori dând chiar naștere unor intense prigoane la adresa evreilor, asociați astfel cu imaginea încornorată a diavolului. Și desigur, la fel de celebră este și sculptura lui Michelangelo, actualmente expusă în Biserica San Pietro in Vincoli din Roma, în care Moșe este într-adevăr înfățișat cu coarne pe cap. Paranteză închisă.
* * *
Revenind la binecuvântarea din Șmone Esre…
Expresia קרן ישוע – ”keren ieșua”, prezentă în textul binecuvântării, vorbește despre strălucirea spirituală a Erei Mesianice. Însă posibila aluzie legată de cornul unui animal se regăsește și aici. O tradiție menționată de Talmud vorbește despre modul în care erau încoronați regii Israelului de odinioară, comparat cu modul în care va fi încoronat Mașiah. În vechime, se obișnuia ca la încoronarea unui rege, să i se toarne acestuia pe cap ulei de măsline, marcând astfel simbolic acceptarea sa de către Dumnezeu în poziția pe care urma să o ocupe. Respectivul ulei era turnat de obicei de către un profet (mesagerul cuvântului divin), iar turnarea se făcea dintr-un recipient special desemnat pentru acest scop. În diverse perioade istorice, acel recipient a fost fie un ulcior, fie un corn de animal (a se vedea Samuel I 16:13).
Tradiția care afirmă că la încoronarea lui Mașiah, uleiul va fi turnat pe capul acestuia dintr-un corn pornește de la o interpretare exegetică a unui verset din Cartea lui Șmuel (Samuel):
‘רמה קרני בה – ”Cornul meu este preamărit întru Dumnezeu.” (Samuel I 2:1) Cornul meu [este preamărit], însă nu ulciorul meu. Regatul lui David și cel al lui Solomon – care au fost instaurate cu un ”corn” – s-au menținut. Regatele lui Șaul și Iehu – care au fost instaurate cu un ”ulcior” – nu s-au menținut. – Talmud, Tratatul Horaiot 12a
Desigur, regatul lui Dumnezeu pe pământ, cel care va fi inaugurat odată cu venirea Erei Mesianice, urmează să fie o instituție eternă, și de aceea îi vedem marcat debutul printr-o încoronare din קרן, dintr-un corn de animal, și nu dintr-un ulcior.
Și o ultimă idee importantă pe marginea acestei binecuvântări…
Deși vorbește despre Mașiah, binecuvântarea nu numai că nu Îl omite pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, ea Îl plasează în centrul atenției și dialogului. Textul menționează clar ”mântuirea Ta”, precizând așadar fără echivoc că Sursa mântuirii este Dumnezeu și nu Mașiah. Rugăciunea pe care o formulăm – ca, de altfel, toate rugăciunile iudaice – sunt adresate direct lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care va instaura Era Mesianică, Dumnezeu este Cel care ne va salva, Dumnezeu este Cel care ne va asigura existența, continuitatea și prosperitatea ca indivizi și popor. În deplină conformitate cu cel de-al cincilea dintre principiile credinței iudaice formulate de Rambam (Maimonide), rugăciunea în iudaism este formulată exclusiv și direct către Dumnezeu. Nu facem apel la ”intermediari”, pentru că relația oamenilor cu Dumnezeu este nemijlocită. Și nici nu Îl ”confundăm” în rugăciunea noastră pe Dumnezeu cu obiectul cererii noastre, respectiv cu Mașiah. În iudaism, Dumnezeu este și rămâne etern Dumnezeu, unic și indivizibil. Spre deosebire de Acesta, Mașiah – oricât de important este el în evoluția spirituală a poporului evreu și a umanității – va fi un simplu om, extraordinar desigur printre oameni, însă nicidecum vreo ființă supranaturală sau vreo ”parte” a divinității, așa cum este uneori înțeles el în alte credințe și religii.
Să continuăm să îl așteptăm așadar pe Mașiah, menținând și dezvoltând totodată relația noastră eternă cu Creatorul, Sursa binecuvântării și existenței noastre, Singurul către Care se îndreaptă inimile și rugăciunile noastre, Cel care ne are etern în grijă și Care ne va mântui!
Șabat Șalom!
SHAVUA TOV,RABBI!TOT MAI INTERESANTE,SI MAI INCITANTE – CELE SEMNATE DE DUMNEAVOASTRA PE ACEST SITE. .INTR-O MICA PLIMBARE PE INTERNET,AM INCERCAT SA COMAND IN FRANTA,UN VOLUM”AGADOTH DU TALMUD DE BABYLON” DE RABBI JACOB BEN SALOMON IBN HABIB. DAR CE INSEAMNA NOROCUL INCEPATORULUI.AM DAT PESTE SITUL „HEBREWBOOKS.ORG”,UNDE AM GASIT TOATE CELE 5 VOLUME,SUB TITLUL: „EIN YAACOV”. EHEI,ACUMA URMEAZA PARTEA GREA,CACI ACOLO SUNT MATERIALE DE TRADUS,PINA VOI AVEA REZERVAT SPATIU DE EMISIE LA RADIO BLAJ,UN DECENIU BUN .!! MULTUMIM INCA O DATA RABBI,CARE AI REUSIT SA MA TRANSFORMI IN CAUTATOR DE COMORI ALE IUDAISMULUI. CU FRANCHETA- AVRAM BEN SHalom
Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar cu ceva vreme in urma chiar credeam in Hercules, acel om venit dintr-un zeu si o femeie. M-am saturat de mitologia greaca! Acum cred doar in Hashem.
Multumesc, foarte interesant!