Al doilea verset al pericopei din această săptămână conține o poruncă specială pentru Aaron și urmașii lui, toți Marii Preoți care au slujit în Templul din Ierusalim: aprinderea Menorei. דבר אל־אהרן ואמרת אליו בהעלתך את־הנרת אל־מול פני המנורה יאירו שבעת הנרות – ”Vorbește-i lui Aaron și spune-i: când vei aprinde candelele, către fața sfeșnicului să lumineze cele șapte candele” (Numeri 8:2).
În decursul anilor, am mai vorbit despre acest verset, însă nuanțele pe care le conține pur și simplu cer să fie elucidate. Există aici două subtilități importante: modul în care era aprinsă lumina menorei și modul în care trebuiau aranjate candelele și fitilele lor.
În primul rând, בהעלתך (Behaalotha), cuvântul care dă și numele acestei pericope, provine de la verbul לעלות (laalot) – ”a urca”. Probabil că o redare mai precisă și ad literram a acestui verset – ținând seamă și de explicațiile oferite de Talmud în tratatul Șabat 21a și citate de Rași în comentariul lui – ar fi ”când faci [flacăra Menorei] să se ridice”. Atunci când Marele Preot aprindea Menora, doar scânteia inițială era oferită fitilului, focul fiind lăsat apoi să se înalțe de la sine.
Iar în al doilea rând, versetul ne spune că toate cele șapte candele trebuiau să lumineze ”către fața sfeșnicului”, misiunea Marelui Preot fiind aceea de a se asigura că această aranjare particulară este realizată în fiecare zi.
Desigur, aceste detalii sunt interesante din punct de vedere lingvistic și ritualic (în perioada când Templul funcționa), însă ne putem întreba ce importanță (mai) au ele pentru ziua de astăzi, pentru noi, cei care trăim în modernitate?
Numeroase explicații sunt oferite pentru poziția candelelor către candela centrală. Una din ele – poate cea mai cunoscută și semnificativă – este că toate întreprinderile umane, toate modalitățile prin care omul înțelege lumea și își exprimă în ea potențialul creator, trebuie să se îndrepte către brațul central, care Îl simbolizează pe Dumnezeu. Arte, matematică, filosofie, medicină, economie, politică, științe etc. – toate modalitățile, ”uneltele” prin care omul interacționează cu lumea care îl înconjoară, au menirea să fie legate de spiritualitate și de misiunea pe care Dumnezeu i-a dat-o omului pe pământ.
Kli Yakar oferă și el o explicație interpretativă. În opinia lui, versetul se referă la înțelepți și discipolii lor. În studiul lor și în deciziile pe care le iau, înțelepții trebuie să-și îndrepte atenția, în mod constant, către scopul central al întreprinderii, care este înțelegerea și practicarea cuvântului lui Dumnezeu. Tora nu este menită a fi studiată ca o simplă carte de istorie, filosofie sau teologie. Ea este un mesaj divin, un mesaj prin care Dumnezeu comunică scopul Creației, menirea lucrurilor create, semnificația relației și legământului cu El și misiunea pe care o avem în lume fiecare dintre noi. Discipolii, studenții, cei care învață Tora individual sau colectiv, trebuie să înțeleagă așadar că studiul lor nu poate fi despărțit de ”miezul” său, de Sursa care a creat-o și împărtășit-o poporului evreu și omenirii, adică de Dumnezeu.
Iar în final, Sfat Emet oferă o explicație și pentru porunca de a aprinde menora astfel încât flacăra candelei să se ridice de la sine. Fiecare om are potențialul de a eleva lucrurile din jurul lor și, desigur, de a se eleva pe sine însuși prin îndeplinirea poruncilor divine. Fără doar și poate, Tora este flacăra care ne animă. Părinții noștri, rabinii noștri, înțelepții noștri, au datoria și privilegiul să ne educe, să ne îndrume, să aprindă în noi flacăra pasiunii pentru Tora și Dumnezeu. Însă pentru a avea cu adevărat lumină, pentru ca noi înșine să devenim o sursă de lumină, avem și noi ceva de făcut. Fiecare dintre noi trebuie să facem acea flacără să se înalțe, să o lăsăm să ne motiveze și să ne ispire, elevându-ne sufletul către misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu.
Șabat Șalom!
Opinii recente