Credit foto: Pexels
Ca parte din discursul lui Moșe adresat întregului popor evreu înainte de intrarea în Ereț Israel, pericopa Vaethanan conține, printre altele, și o reluare a fragmentului cunoscut în iudaism sub numele de Aseret Hadibrot sau Cele Zece Porunci (lit: Cele Zece Spuse). Apărute pentru prima dată în Tora în pericopa Itro, atunci când textul biblic evocă Revelația de la Sinai, aceste deosebit de importante versete reapar aici, în Vaethanan, pentru a aduce aminte poporului de cuvintele și promisiunile divine.
Remarcabil este însă că în versetele din pericopa noastră, Cele Zece Porunci conțin un număr de diferențe față de textul din Șemot/Exodul. Și despre una din aceste diferențe aș dori să vorbesc pe scurt în cele ce urmează. Porunca a cincea ne spune următoarele în Cartea Exodului:
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ți se prelungească zilele pe pământul pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-l dă ție. – Exodul 20:12
Însă în pericopa Vaethanan, aceeași poruncă apare sub o formă ușor modificată:
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, după cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ți se prelungească zilele și să-ți fie bine pe pământul pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-l dă ție. – Deuteronomul 5:16
Oare de ce?
Comentatorii oferă mai multe explicații:
Hizkuni oferă, spre exemplu, o observație interesantă. Litera ט (tet) din alfabetul ebraic este singura care nu apare în textul acestei porunci în Cartea Exodului. Pentru a o include aici, Tora adaugă ולמען ייטב לך (ulemaan itav lah) – ”și să-ți fie bine”.
Rabeinu Behaiei ne spune că, prin această adăugire, Tora dorește să sublinieze faptul că porunca de a ne onora părinții este una pentru care omul primește răsplată atât în această lume (”și să-ți fie bine”), cât și în Lumea Viitoare.
Iar rabinul Samson Rafael Hisch ne spune că expresia adăugată ולמען ייטב לך este menită să transmită tuturor generațiilor viitoare mesajul că bunăstarea lor actuală în țară se datorează exclusiv legăturii fidele și devotate pe care o au cu trecutul și că fiecare generație contemporană din Israel primește fericire și prosperitate numai dacă preia, cu ascultare plină de respect, tradiția istoriei și a legilor sale din mâinile părinților săi, ca pe o moștenire care trebuie dusă mai departe pentru totdeauna.
Am găsit însă și o altă explicație, la fel de uimitoare și plină de miez, la prima adăugire din acest verset, respectiv la sintagma ”după cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău”. La prima vedere, această inserție nu înseamnă mai nimic – cel mult o aluzie la faptul că această poruncă fusese deja dată evreilor la Sinai. Însă dacă acesta ar fi sensul complet al inserției, de ce ea nu apare și în relație cu celelalte porunci sau ca un preambul la toate. În fond, toate aceste porunci au fost date evreilor la Sinai sunt aici doar repetate de către Moșe…
Meșeh Hohma, un comentariu asupra Torei redactat de rabinul Meir Simha HaKohen Dvinsk (1843-1926), face o observație uimitoare: evreii cărora Moșe li se adresează acum nu sunt aceeași generație de evrei care tocmai ieșiseră din Egipt. Patruzeci de ani trecuseră de la Sinai, iar generația se schimbase. Și acești evrei, cărora Moșe le reamintește că ”Domnul, Dumnezeul lor, le-a poruncit”, nu aveau aceeași motivație de a-și cinsti părinții pe care o avuseseră strămoșii lor. În timpul celor patruzeci de ani de peregrinări prin deșert, copiii nu au primit aproape nimic de la părinții lor. Fundamentele relației dintre copii și părinți erau atunci radical diferite de orice altă generație din istoria lumii.
În mod normal, părinții oferă hrană copiilor lor. Însă în acei patruzeci de ani, hrana venea direct de la Dumnezeu, sub formă de mană care cădea din cer.
În mod normal, părinții oferă apă copiilor lor. Însă în acei patruzeci de ani, apa venea și ea direct de la Dumnezeu, din stânca lui Miriam care îi însoțea pe evrei în toate călătoriile lor.
În mod normal, părinții oferă protecție copiilor lor. Însă în acei patruzeci de ani, toți evreii – adulți și copii deopotrivă – erau protejați de către Dumnezeu, prin intermediul acelor ananei hakavod, acelor nori ai slavei divine care îi apărau de soare, de vânt, de praful deșertului, de fiare sălbatice și de atacatori.
Chiar și viața, pe care în mod evident părinții o dau copiilor lor, avea o conotație diferită în acei patruzeci de ani, pentru că, până în momentul Exodului din Egipt, ea fusese dusă în sclavie. Doar după ce Dumnezeu – din nou, nu părinții, ci Atotputernicul! – a eliberat poporul din robie putem vorbi efectiv despre o viață demnă și plină de sens, și nu doar de o existență pentru a mânca și a munci.
De aceea sintagma ”după cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău” are un sens atât de aparte în acest context: pentru că acea generație de copii nu datora mai nimic părinților lor. Respectul și cinstirea pe care Tora le poruncește în acest verset din Deuteronomul au o cu totul altă motivație: pentru că Dumnezeu pune preț pe relația dintre generații dincolo de stricta sa valoare utilitariană.
Respectul pe care îl datorăm înaintașilor noștri, relația pe care o avem cu ei, nu trebuie să se bazeze doar pe ce am primit sau putem primi de la aceștia. Ea este o relație pe care Dumnezeu o poruncește explicit, o poruncă adânc înrădăcinată în însăși ”țesătura” socială și spirituală a lumii în care trăim, un îndemn la respect, dragoste și admirație. Atunci când ne gândim, vorbim sau acționăm în relație cu părinții noștri – fie că ei sunt încă pe acest pământ, fie în lumea cea eternă de dincolo, sub aripile Prezenței Divine – să ne aducem aminte de importanța acestui îndemn. Să le acordăm respectul datorat, nu doar pentru ceea ce ne-au oferit în viață, ci și pentru că, respectându-i pe ei, Îi acordăm respect și considerație Celui care ne poruncește acest lucru, cel care ne-a creat pe toți și care știe mai bine decât oricine cum trebuie să funcționeze lumea Lui.
Șabat Șalom!
Incredibil de frumos