Credit foto: Pexels
În pericopa Behukotai, a doua pe care o citim în acest Șabat, Tora ne oferă următorul avertisment:
Și dacă vă vei purta față de Mine קרי (keri) și veți refuza să Mă ascultați, voi adăuga peste voi o lovitură înșeptită, după păcatele voastre. – Leviticul 26:21
Cuvântul keri este din cei mai profunzi și mai dificil de tradus termeni din acest pasaj și din Cartea Leviticului. În ”Tora și Haftarot”, am ales să redau cuvântul prin sintagma ”cu nepăsare”, dar am inclus și o notă de subsol în care am oferit interpretări alternative.
Citând Midraș Sifra Behukotai 5:5, Rași sugerează că termenul înseamnă ”întâmplător” (provenind de la מקרה – mikre, adică ”[din] întâmplare”), deși avertismentul poate fi înțeles și cu sensul de ”dacă te voi purta față de mine cu oportunism”, adică respectând doar poruncile convenabile sau care nu cer efort real. În această interpretare, versetul vobește cu precădere unui om care privește evenimentele vieții ca pe niște simple accidente fără vreun sens spiritual sau ca pe niște ocazii de a bifa realizări pe o listă, fără implicare spirituală sau morală.
Onkelos traduce termenul בקשיו – ”cu îndărătnicie”, iar Ibn Ezra, Rambam și Rabeinu Behaiei ne spun că acest keri se referă la refuzul de a vedea mâna divină în cursul istoriei și în propriile încercări. Un om animat de acest sentiment trăiește ca și cum nimic nu ar avea legătură cu comportamentul său propriu-zis. Evenimentele vin și trec, ocaziile se succed fără noimă, iar viața și rostul acesteia sunt doar o serie de coincidențe fără prea mult sens.
Aceste interpretări ating una dintre cele mai importante întrebări ale vieții evreiești: Este Dumnezeu prezent în mod activ și real în viața omului sau lumea funcționează doar prin mecanisme impersonale și aleatorii?
La prima vedere, întrebarea pare doar pur filosofică. Însă dacă privim mai atent, ea este mult mai mult decât atât… În fond, de răspunsul la această întrebare depinde și nivelul de angajament și implicare morală și spirituală al multora. Chiar dacă un om crede că Dumnezeu există, dar crede totodată că El nu intervine în viața sa, atunci și responsabilitatea față de Tora și poruncile ei slăbește. Dacă, în schimb, omul acceptă ceea ce iudaismul numește hașgaha pratit, adică Providența Divină personală, atenția lui Dumnezeu față de fiecare acțiune a omului, atunci fiecare faptă, fiecare gând și fiecare decizie capătă greutate și sens.
Poziția iudaismului în această privință este deosebit de clară. În Talmud (Hulin 7b), rabinii ne spun: ”Omul nu-și mișcă nici măcar un deget jos (pe pământ), dacă acest lucru nu este decretat mai întâi sus (în ceruri).” Iar Midrașul (Bereșit Raba 10:6) merge mai departe: ”Nici măcar un fir de iarbă nu crește până când un înger nu-l atinge și nu-i spune: «Crești!»” (Desigur, aceste idei, exprimate atât de rezolut, trebuie să fie puse ulterior în acord și cu noțiunea de liber arbitru, la fel de intrinsecă iudaismului, dar voi lăsa acest exercițiu poate pentru o altă ocazie…)
Mesajul iudaic este clar: lumea nu este abandonată hazardului. Chiar și ceea ce pare 100% natural și banal este inclus într-un plan divin.
Totuși, Tora ne spune că există două moduri de a trăi, unul general uman și unul iudaic (dacă chiar simțim nevoie să le categorisim astfel). Primul este o viață dominată de mazal (”noroc”, dar și ”constelație”, ”zodie” sau ”predicție astrologică”, în funcție de context) – un concept care se referă mai degrabă la un lanț natural de cauză și efect, în care omul este mai curând victima circumstanțelor decât motorul din spatele acestora. Al doilea mod de a trăi este viața patriarhului Avraham (primul evreu) și a urmașilor săi: o existență trăită deasupra fatalismului, în parteneriat și legământ cu Dumnezeu.
În Cartea Genezei, Tora ne spune astfel: ”Apoi [Dumnezeu] l-a scos [pe Avraham] afară și a spus: «Privește către cer și numără stelele, dacă le vei putea număra!»” Și i-a spus: «Așa va fi seminția ta!»” (Geneza 15:5). Talmudul oferă o explicație interesantă a acestui verset:
Avraam i-a spus [lui Dumnezeu]: ”Stăpâne al Universului, m-am uitat la stele și, conform (predicțiilor) acestora, nu este destinat să am un fiu.” I-a răspuns Atotsfântul: ”Ieși de sub incidența stelelor, precum spune versetul: «Și l-a scos afară», căci Israel nu stă sub semnul mazal-ului.” – Talmud, Șabat 156a
Ce înseamnă aceasta? Nu că legile naturii dispar, ci că prin Tora și prin apropierea de Dumnezeu, omul devine capabil să depășească limitele unui destin aparent fixat.
În această intepretare, cea pe care iudaismului o îmbrățișează cu ambele mâini, Tora este un ”manual” al Creației divine. Ea nu este doar o simplă colecție de legi și povești, ci însăși revelația modului în care funcționează lumea spirituală, în relație cu cea materială.
Probabil că tocmai de aceea suntem avertizați cu atâta strictețe să nu ne purtăm față de Dumnezeu keri, cu nepăsare și îndărătnicie, tratându-I poruncile și povețele ca pe niște enunțuri lipsite de sens. Viața pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu nu este o simplă întâmplare. Istoria, suferința, fericirea, binecuvântarea și blestemul (teme centrale ale pericopelor pe care le citim în acest Șabat) nu sunt aleatoare sau fără rost.
Chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează în pericopele Behar și Behukotai este să devenim făuritori ai propriului nostru destin și nu doar victime ale sale. În engleză există un dicton care spune: ”Don’t be a passenger in your own life”, adică ”Să nu fii pasager în propria ta viață”. Suntem chemați să căutăm sensul spiritual al fiecărui lucru pe care îl întâlnim și să ne întrebăm mereu ce vrea Dumnezeu de la noi, trăind cu conștiința că fiecare alegere pe care o facem are ecou în ceruri.
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante și actuale lecții pentru generația noastră. Trăim într-o lume care vrea să explice totul prin statistică, natură, economie, sociologie sau psihologie. Tora nu ne îndeamnă să negăm aceste mecanisme, ci doar să nu uităm niciodată că dincolo de ele există Dumnezeu, care a creat și care conduce lumea, care vorbește cu noi și ne invită să-I devenim parteneri în continuarea și perfecționarea creației Sale.
Șabat Șalom! Hazak, hazak venithazek!
Legat de Avraham Cuvântul lui Dumnezeu ne spune prin Geneza18:18-19
Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic, și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
Iar versetul următor ne spune cauza binecuvântării
Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit
Calea binecuvântării este calea dreptatiii și a binelui, cu care Avraham i-a învățat pe fii și nepoții săi și toată casa lui după el
Dar binecuvântarea vine cu responsabilitatea dată de Legământul făcut între poporul evreu și Dumnezeu, Legământ care poate aduce atât binecuvântări cat și pedepse
Dacă urmezi pornirile inimii tale, dacă adaugi beția la sete și blestemul la binecuvântare…
Toate celulele noastre ascultă Cuvântul Domnului
Noi ca oameni ne rătăcim mai ușor
Pt ca de prea multe ori suntem comozi
Ne obișnuim să ne punem încrederea în noi și în puterile noastre ca oameni, colectivități și națiuni
Asta ne învață societatea de azi care pune pe primul plan stimularea poftei și satisfacerea ei
Reclama sufletul comerțului
Pe când puterea și înțelepciunea au fost întodeauna în mâna lui Dumnezeu, putere care influențează totul – după cum i-a spus Dumnezeu lui Moshe
Ferește-te de rău și fă binele
Caută pacea și o urmează pe ea