[Haftara Șabat Hahodeș: Iehezkel (Ezekiel) 45:16-46:18]
Din toată Biblia Ebraică (Tanah), Cartea lui Iehezkel este una din cele mai cunoscute. Probabil că după Cartea profetului Ieremiahu (Ieremia) și Cartea profetului Ieșaiahu (Isaia), Cartea lui Iehezkel este cea căreia i se acordă cea mai mare atenție. O carte conținând șapte viziuni profetice distincte, care oferă cam tot ce poate oferi o carte profetică – judecăți asupra lui Israel, judecăți asupra națiunilor lumii și binecuvântări divine însoțite de imaginea Erei Mesianice – Cartea lui Iehezkel este o lucrare importantă atât în iudaism cât și în alte religii și culturi.
Dacă însă ar fi să alegem din întreaga carte un moment marcant, un moment absolut special, probabil că Haftara pe care o vom citi în acest Șabat ar fi în top. Penultima din seria de cinci Haftare speciale pe care le citim înainte de Pesah, Haftara din această săptămână este cu siguranță un text aparte. Atât de aparte, în fapt, încât din cauza unora dintre versetele consemnate aici, Cartea lui Iehezkel a fost la un moment dat pe punctul de a fi exclusă – sau, mai curând, pe punctul de a nu fi inclusă deloc – în canonul iudaic.
Unul din versetele ”vinovate” de această tentativă de excludere poate fi regăsit chiar la începutul Haftarei:
Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ”În cea dintâi zi a lunii întâia să iei un bou fără cusur și să aduci o jertfă de păcat pentru purificarea Sanctuarului.” – Iehezkel 45:18
Desigur, textul ne vorbește aici despre ziua de 1 Nisan, prima din calendarul iudaic biblic, care începe cu luna Nisan, corespondentă Exodului din Egipt. Însă unde este oare problema? De ce, pe baza acestui verset, unii rabini și-au pus problema dacă să includă sau nu Cartea lui Iehezkel în canon?
Răspunsul scurt și simplu este: pentru că acest verset – și nu este singurul – (aparent) contrazice Tora.
În Numeri 28:11, Tora menționează ofranda care trebuia adusă în Tabernacol și, mai apoi, în Templu pentru Roș Hodeș, prima zi a fiecărei luni în calendarul iudaic:
La începutul lunilor voastre, să aduceți o jerfă de ardere-de-tot Domnului: doi boi, un berbec și șapte miei de un an fără cusur. – Numeri 28:11
Comparând textul Torei cu cel al Haftarei, putem remarca mai multe inadvertențe:
- Ofranda menționată de Tora este arderea-de-tot (עלה – olá), în timp ce ofranda menționată de Iehezkel este jertfa de păcat (חטאת – hatat).
- Tora menționează doi boi, un berbec și șapte miei ca animale pentru ofrandă, iar Iehezkel vorbește doar despre un singur bou.
- În cealaltă instanță biblică în care se vorbește despre un singur animal oferit ca jertfă de păcat (ofranda de Iom Kipur), respectivul animal este un țap și nicidecum un bou.
Comentând însă pe marginea acestor inadvertențe, în Talmud, Rabi Iehuda ne spune în numele lui Rav:
Acel om să fie etern pomenit spre bine, iar numele său este Hanania ben Hezekia. Dacă nu ar fi fost el, Cartea lui Iehezkel ar fi fost exclusă din canon, pentru că unele din lucrurile scrise acolo contrazic cuvintele Torei. Ce a făcut [Hanania]? A luat cu sine trei sute de butoaie de ulei [pentru lampa de ulei] și s-a retras în pod până când a explicat totul. – Talmud, Tratatul Menahot 45a
Un om, petrecând zeci și zeci de nopți în pod, singur cu o lampă de ulei și cu dorința de a înțelege, a fost capabil să ”salveze” Cartea lui Iehezkel. Cum a reușit efectiv să facă acest lucru, textul talmudic nu ne spune. Însă avem alte multe interpretări (probabil similare) care au fost oferite în decursul istoriei pentru aceste aparente discrepanțe. Să cităm doar trei dintre ele…
Rași (Franța, 1040-1105) încearcă să reconcilieze fiecare verset profetic al Haftarei cu versetul corespondent din Tora. În cele ce urmează, nu voi detalia această încercare, în special pentru că Rași (ca și majoritatea comentatorilor biblici) cunoșteau întregul Tanah în amănunt și erau așadar capabili să detecteze nuanțe, corespondențe etc. care multora dintre noi ne scapă. Ceea ce merită însă de menționat este faptul că încercarea de reconciliere a lui Rași chiar este încununată de succes în uriașa majoritate a cazurilor.
Radak (Franța, 1160-1235) respinge și el ideea contradicțiilor dintre Tora și Haftara, însă ajunge la această concluzie utilizând o abordare diferită. În explicația sa, Radak pornește de la opinia – general acceptată de tradiția iudaică – că paragraful din Iehezkel se referă la Cel de-al Treilea Templu, cel care va fi construit odată cu instaurarea Erei Mesianice. Însă Radak supralicitează opinia generală, afirmând că realitatea din Primul și Cel de-al Doilea Templu nu va fi ”copiată” întocmai și în al Treilea Templu. Desigur, este deja demonstrat istoric că au existat mici diferențe de amenajare și chiar de ritual între primele două Temple. A existat de asemenea și o diferență a modului în care Prezența Divină (Șehina) interacționa cu evreii în fiecare perioadă istorică. Radak avansează ideea că al Treilea Templu va fi și el diferit de primele două. Iar una din aceste diferențe – cea menționată de versetul nostru – este și acest ritual, în care tipul de jertfă se schimbă și, odată cu el, animalele folosite pentru aceasta.
Malbim (Rusia, 1809-1879) menține și susține și el ideea reconcilierii surselor, dar propune un alt mecanism pentru realizarea acestui deziderat. Pentru Malbim, versetele din Iehezkel se referă exclusiv la ritualul de inaugurare a Templului, nicidecum la jertfele normale care erau aduse în acesta, fie ele asociate zilei de Roș Hodeș (Începutul Lunii în calendarul iudaic), fie altor ocazii. Practic – ne spune Malbim – diferențele dintre cele trei Temple vor fi doar în ritualul de inaugurare, dar nu și în funcționarea efectivă, de zi cu zi, care va rămâne la fel ca și la Templele de dinainte.
Trei abordări, trei variante de răspuns… După cum am spus, mai există și altele. Iar Talmudul în Tratatul Menahot îl creditează pe Hanania ben Hezekia cu o încercare similară, implicând un timp și un efort îndelungate. Ce putem învăța însă noi, cei de astăzi, din toate acestea?
În primul rând, putem învăța o lecție despre perseverență. Imaginați-vă: trei sute de butoaie de ulei (oare câte nopți albe înseamnă asta?) dedicate efortului de înțelegere! Memoria lui Rași, ingeniozitatea lui Radak, atenția la detaliu a lui Malbim – fiecare dintre aceste calități sunt puse în slujba unui scop nobil, acela de a înțelege și explica un text văzut ca o profeție divină de tradiția iudaică.
În viața de zi cu zi, ne confruntăm și noi adesea cu contradicții. Uneori, ele pot fi explicate simplu, alteori ele ne dau bătăi de cap și necesită efort îndelungat pentru a le rezolva. Uneori diferențele dintre ceea ce știm și ceea ce vedem sau auzim sunt semnificative. Uneori există explicații rapide și facile. Însă sunt oare aceste explicații cele mai bune, cele mai corecte? Numai dacă acceptăm că există probleme care necesită timp și efort pentru a le rezolva corect, putem reuși să le rezolvăm cu adevărat. Numai respingând soluțiile ușoare și comode și căutând adevărul, avem șansa să îl descoperim. Numai cu mintea deschisă și înțelegerea faptului că bagajul nostru de cunoștințe este limitat și că oricând putem și avem datoria să învățăm – numai așa putem crește!
În al doilea rând, putem învăța o lecție despre respect. În perioada Talmudului, rabinii acelor timpuri au consemnat povestea lui Hanania ben Hezekia și interpretarea lui asupra Cărții lui Iehezkel. La sute de ani după, nici Rași, nici Radak și nici Malbim – și practic niciunul din rabinii post-talmudici – nu au avut îndrăzneala de a respinge acea interpretare și concluzie. Dacă ar fi făcut-o, lanțul tradiției iudaice ar fi fost în mare pericol. Dacă oricare din generațiile care au comentat Tora Scrisă sau Legea Orală și-ar fi permis să arunce la gunoi opiniile și concluziile generațiilor anterioare, iudaismul nu ar fi putut supraviețui. Numai studiind, înțelegând și respectând temelia înaintașilor ne câștigăm dreptul de a adăuga propriile noastre opinii și concluzii, păstrând și construind totodată împreună un edificiu iudaic trainic.
Iar în al treilea rând, putem învăța o lecție despre diversitate. O singură problemă (aceea a neconcordanțelor între textul Torei și cel profetic) este soluționată diferit de trei comentatori diferiți, cu ingeniozitate, atenție la detaliu și gândire critică. Fiecare dintre comentatori găsește o altă soluție. Fiecare soluție oferă o altă perspectivă și presupune o altă abordare. Una analizează textul verset cu verset. Alta presupune cunoștințe de istorie și ritual. A treia se bazează pe o citire foarte atentă a textului și o diferențiere ingenioasă a situațiilor. Însă ceea ce este și mai important este că niciuna din aceste soluții nu este corectă în detrimentul celorlalte. Toate se completează reciproc pentru a converge în final către același punct, și anume aceeași concluzie pe care Hanania ben Hezekia a tras-o după trei sute de butoaie de ulei consumate și multe nopți petrecute în pod cu textul în față: Cartea lui Iehezkel merită să fie inclusă în canon!
Lecții pentru toți, derivate dintr-o mostră de exegeză iudaică… Lecții valoroase, despre perseverență, respect și diversitate, care ar trebui să ne inspire și să ne motiveze pentru exercițiile noastre intelectuale, pentru interacțiunile cu ceilalți și pentru viață în general.
Șabat Șalom!
in asta consta iudaismul, a scoate din ignoranta,a pune sa gandesti( pt . cei care doresc)
Acest comentariu biblic ma face sa iubesc si mai mult iudaismul si spiritul lui.