Pentru acestă săptămână am o adevărată dilemă: Haftara asociată pericopei Mikeț nu este aproape niciodată citită în sinagogi, deoarece în uriașa majoritate a anilor (inclusiv acesta) Șabat Mikeț se suprapune peste sărbătoarea de Hanuca, când citim o Haftara specială dedicată sărbătorii.
Ce Haftara să comentez așadar? Haftara Mikeț, preluată din Regi I 3:15 – 4:1 sau Haftara asociată sărbătorii de Hanuca, preluată din profeția lui Zeharia 2:14 – 4:7? Prima este o uimitoare pildă despre înțelepciunea regelui Solomon, în timp ce a doua face legătura cu sărbătoarea de Hanuca, oferind viziunea Menorei aprinse.
În fapt, ambele variante sunt deosebit de interesante și instructive, așa că voi încerca să le includ în acest comentariu… Previn de la bun început pe cititori că rândurile care urmează sunt un pur exercițiu intelectual și că ideile și conceptele enunțate pot șoca pe unii. Am ales însă să ofer această ”dezbatere”, tocmai pentru a pune în lumină anumite dileme și valori morale pe care le avem chiar și în societatea de astăzi.
Povestea din Cartea Regilor este celebrul episod în care Regele Solomon (Șlomo Hameleh) își demonstrează înțelepciunea judecând cazul a două femei care – fiecare dintre ele – se pretinde a fi mama unui prunc. Fiecare dintre ele susțin că fiul celeilalte a murit și că pruncul în viață îi aparține ei. Fără martori și fără dovezi, pus în fața unei probleme aparent insurmontabile, Solomon apelează la un subterfugiu:
Regele a spus: ”Aduceți-mi o sabie.” Și o sabie a fost adusă înaintea regelui. Și regele a spus: ”Tăiați copilul viu în două și dați o jumătate acestei femei și o jumătate celeilalte.” Atunci femeia al cărui fiu era în viață a spus regelui, căci inima sa era îndurerată după fiul său: ”Stăpâne, dă-i ei copilul în viață și nu-l omorî.” Însă cealaltă a spus: ”Să nu fie nici al meu nici al tău, împărțiți-l.” Atunci regele a răspuns spunând: ”Dați copilul viu primei femei și nu-l omorâți; ea este mama lui.” – Regi I 3:24-27
Soluția este uimitoare, nu-i așa? Și cu siguranță că poporul a avut dreptate când a spus, chiar în versetul următor că ”s-a simțit că înțelepciunea lui Dumnezeu era în [Solomon] pentru a face dreptate.” (Regi I 3:28)
Însă problema și soluția oferită merită cu siguranță o analiză mai atentă… Haideți să ne imaginăm așadar că soluția propusă de Solomon nu este doar un simplu subterfugiu, ci să vedem ce ar fi însemnat ea înțeleasă ad literam. Soluția dreaptă pentru împărțirea unui lucru aflat în dispută (atunci când nu există martori sau dovezi care să încline balanța într-o direcție sau alta) este într-adevăr divizarea respectivului obiect. Spre exemplu, în cazul unei pelerine găsite de doi oameni, Talmudul oferă în următoarea rezoluție:
Fiecare din cei doi trebuie să jure că nu deține mai puțin de o jumătate din respectiva pelerină și apoi o împart. – Talmud, Tratatul Bava Meția 2a
Dacă am aplica acest principiu, soluția oferită de Solomon în cazul copilului nu pare deloc una dreaptă, chiar dacă în mod evident ea este o soluție foarte bună. În fond, copilul ajunge în final doar la una din mame, cealaltă neprimind nimic. (De acord, știm – prin intermediul subterfugiului lui Solomon – că pretenția celei de-a doua femei era de fapt o minciună, însă faptele rămân.)
Are dreptate Talmudul? Are dreptate Solomon? Există oare soluții bune care nu sunt și drepte? Dar soluții drepte care nu sunt și bune? Ce înseamnă de fapt conceptele de ”drept” și ”bine”?
O posibilă modalitate de a explica decizia lui Solomon și a reconcilia poziția sa cu Talmudul este desigur aceea de a puncta o diferență majoră între cele două situații: obiectele sunt diferite de ființele vii. O pelerină poate vândută și valoarea ei împărțită, în timp ce un prunc nu poate fi împărțit. În plus, dacă (ipotetic) pruncul din povestea lui Solomon ar fi fost divizat, fiecare dintre femei ar fi primit de fapt o jumătate dintr-o ”valoare” nulă, ”valoarea” unui prunc mort.
Și mai există desigur și ”capcana” de a privi scenariul exclusiv prin perspectiva a două părți aflate în dispută: prima femeie și a doua femeie… Însă în fapt mai există un interes care trebuie luat în calcul și apărat aici: interesul copilului. Ce este bine pentru el? Cu siguranță, cel mai bine ar fi ca el să trăiască alături de mama reală! Iar dacă acest lucru nu e posibil (din orice motiv), probabil că următoarea variantă în ordinea preferințelor ar fi ca el să trăiască cu o mamă adoptivă. (Desigur, aici se poate pune întrebarea dacă o femeie dispusă să îl sacrifice doar pentru a nu pierde ”jumătate din copil” își merită cu adevărat numele de mamă?) În mod cert însă, interesul pruncului din poveste nu este acela de a muri, divizat sau nu.
Și aici intervine înțelepciunea lui Solomon! O judecată cu doar două părți și principii aplicate ad literam ar fi fost poate ”dreaptă”, dar cu siguranță dezastruoasă, ea rezultând în moartea unui copil. Însă o judecată cu adevărat bună presupune ca judecătorul să vadă dincolo de aparențe și să analizeze în detaliu toate fațetele problemei, nu doar cele de suprafață.
În lumea de astăzi, dilemele de acest tip există și chiar abundă…
Spre exemplu, cum decidem custodia unui copil în cazul unui divorț? Ce e mai bine pentru părinți? Dar pentru copil? Trebuie sau nu să luăm în calcul toate aceste interese? Ce pondere conferim fiecăruia dintre ele în ”economia” cazului? Există reguli sau principii generale pe care ne bazăm în aceste judecăți, sau tratăm fiecare caz absolut individual și independent?
Cum decidem când avem nu neapărat persoane, ci valori aflate în competiție, spre exemplu când dreptul de a se exprima liber al cuiva contravine dreptului altuia de a nu fi denigrat, batjocorit sau acuzat pe nedrept? Și ce facem când în această dispută de drepturi intervine și dreptul publicului sau societății la liberă informare? Unde punem limita, cui dăm dreptate?
Ce facem când suntem puși înaintea unor situații prezentate trunchiat sau – mai grav – prezentate doar din perspectiva uneia dintre părți, ignorând-o sau minimizând-o pe cealaltă? Ce reacție ar trebui să avem la lucrurile pe care le vedem în mass-media în care totalitatea adevărului este adesea sacrificată de dragul unei știri de senzație? Avem oare obligația morală să cercetăm dincolo de aparențe? Avem obligația morală să căutăm adevărul real sau ne putem limita doar la ”jumătăți de adevăr” obținute prin concluzii trase pripit pe fapte și imagini parțiale?
Și multe alte întrebări similare…
* * *
Am promis că voi face o legătură (sumară) și cu Haftara dedicată sărbătorii de Hanuca… Iar această legătura este simplă. Pentru a ajunge la soluția dreaptă și bună, Solomon se folosește de darul pe care l-a cerut și primit de la Dumnezeu: darul înțelepciunii. Fără acest atribut, riscul major ar fi fost ca verdictul judecății sale să fie ori complet greșit, ori unilateral (adică ori ”drept”, ori ”bun”, dar nu amândouă).
Și exact acesta este și mesajul enunțat în finalul Haftarei pentru Hanuca, atunci când profetul vorbește despre rededicarea Templului și reaprinderea Menorei:
Acesta este cuvântul lui Dumnezeu pentru Zerubabel: ”Nu prin putere și nu prin tărie [va fi făcut acest lucru], ci prin spiritul Meu, spune Dumnezeul Oștirilor. – Zeharia 4:6
Tradițional, sărbătoarea de Hanuca și Menora aprinsă de macabei în Templul din Ierusalim ne aduc aminte de triumful luminii asupra întunericului, al înțelepciunii asupra forței, al credinței monoteiste asupra idolatriei.
Atunci când viața ne pune în postura de a decide, avem ocazia – asemenea lui Solomon – să ne folosim inteligența, acel ”spirit al lui Dumnezeu” care sălășluiește în fiecare dintre noi. Sau avem ocazia – cum facem adesea din comoditate sau ignoranță – să ne rezumăm doar la soluții bazate pe putere sau tărie, de tip ”cine strigă mai tare, câștigă”.
Aceasta este decizia, acesta este mesajul. Fie ca lumina înțelepciunii și spiritualității să ne călăuzească în toate momentele vieții noastre!
Șabat Șalom și Hanuca Sameah!
Soluția dreaptă este întotdeauna cea bună și invers, iar faptul că noi, ca oameni limitați suntem în dilemă cu privire la ceea ce este bun și drept, sau că nu avem suficiente informații , este cu totul altceva. Cu privire la ceea ce a spus Silvian Guranda , dilema cumplită a fratelui mai mare este rezultatul imaturitații. Dacă salvezi viața cuiva , sacrificându-te pe tine, este o dovadă de iubire, dar dacă sacrifici pe altcineva pentru binele propriu sau al familiei tale, este o dovada de cruzime și nu ești cu nimic mai bun decât orice alt criminal. Fratele nu a facut decat sa ia o decizie cruda pe care a anulat-o ulterior, nu a fost pus de nimeni în fața nici unei decizii de fapt si de drept. În fața unor dileme la fel de cumplite s-ar afla toți tradatorii de neam și de patrie care se gândesc să sacrifice pe oricine pentru binele familiei lor, sau tradatorii pupători de șefi care lovesc pe alții în schimbul unor posturi mai bune si al unor salarii mai mari ce pot aduce copiilor lor mai multe beneficii. A face rau oricui, nu are nici o scuza, altfel i-am scuza pe membrii organizatiilor sataniste care sustin ca ”scopul scuza mijloacele”. De asemenea , Solomon a luat atat decizia bună cât și pe cea dreaptă, deoarece suntem oameni și avem înțelepciune și nu trebuie sa fim rigizi și să luăm decizii automate, matematice. Fiecare caz in parte este un caz unic, diferit , aparte, atunci cand ești judecător în poziția în care era Solomon, și era o datorie morală să gasească cumva o cale prin care să se faca dreptate. Nu putem spune ca era drept sa taie copilul in doua, asta e clar, și nici nu putea sa dea copilul uneia dintre ele fara sa incerce intr-un fel să determine care este mama reala. Judecatorii de astazi care fac doar ceea ce ”trebuie” să facă pentru a-și pastra functia, nu sunt judecatori care iau decizii drepte si bune, caci daca ai ales aceasta profesie, ca si in cea de medic, sau ca si in alte domenii, trebuie sa ai chemare si dragoste pentru a face acel lucru, trebuie sa iubesti sa faci acel lucru, altfel nu vei fi un medic bun sau un judecator bun. Deci , ca judecator trebuie sa te implici emotional in fiecare caz, sa faci tot ce iti sta in putere, si chiar sa ii ceri ajutor Celui Atotputernic , asta fiind o datorie morala, de om. În ziua de azi ne pierdem prea mult în teorii și filozofii și pierdem adevarata noțiune de bun și drept. Cel Atotputernic nu ar fi El dacă nu ar fi și bun și drept. Nu poate fi doar una sau alta. Probabil că așa a început Lucifer rascoala în cer, susținând că Cel Atotputernic este un mincinos, căci nu poate fi și bun și drept în același timp, căci dacă ești drept, nu poți fi bun și milostiv, căci dreptatea este dreptate, și încălcarea unor reguli necesita repercursiuni, pedeapsă, și invers, dacă ai milă și treci cu vederea, ierți, nu poți lua decizii drepte, ferme. De aceea mulți îngeri au fost păcăliți, căci teoretic, Lucifer parea ca are dreptate, mai ales că ei nu cunoșteau până atunci ce este păcatul, încălcarea regulilor din cer și depărtarea de Cel Drept, căci nu experimentase nimeni asta până atunci.
Tot respectful meu Claudia, pentru curățenia de care dă dovadă, caracterul. Cu respect, Filip Gavrilă Marius (nepotul unor uciși la Auschwitz, de către urmașii vandalilor)
o judecata drepta prin care un bun revendicat de doua persoane fara martori se imparte in doua nu are cum fi buna, deoarece proprietarul de drept ramane fara o jumatate care ii apartine iar mincinosul ramane cu o jumatate care nu ii apartine. judecata lui solomon a fost drepta si buna pentru ca a dat mamei naturale copilul si fiind buna a fost o judecata divina.
Noțiuni precum ”proprietarul de drept” și ”mincinosul” sunt determinate abia la finalul judecății! Înainte de verdictul dat de justiție, cei doi sunt doar simple părți într-un proces, nici unul nu e ”proprietar” sau ”mincinos”. Fiecare aduce probe în sprijinul cauzei sale și apoi justiția decide, stabilind în esență cine are dreptate și cine nu. Asta, desigur, prin ochii justiției/moralității umane. Desigur, Dumnezeu știe cine este ce, dar noi oamenii nu avem acces la acea informație…
„Există oare soluții bune care nu sunt și drepte? Dar soluții drepte care nu sunt și bune?”
Caz real. La Buchenwald.
Fratele mai mare avea 17 ani, cel mic, 13. Se găseau în barăci diferite. Se anunţă un transport şi fratele mai mic este trecut pe listă. Fratele mai mare stă de vorbă cu şeful barăcii celeilalte şi îi cere să îl înlocuiască pe fratele său mai mic cu altcineva.
– Nu am cu cine. Trimite-mi, tu, un copil din baraca ta şi eu ţi-l trimit la schimb pe fratele tău mai mic.
Zis şi făcut. Fratele mai mare cheamă un copil cam de vârsta fratelui mai mic şi-i promite o felie de pâine dacă îi va duce un bilet la şeful barăcii celeilalte.
Adolescentul pleacă. Nu parcurge nici jumătate din distanţă, şi fratele cel mare, aleargă disperat, cuprins de remuşcări, după el şi-i smulge biletul, şi-l aduce cu sila înapoi în baracă. Supărare!
– Nu vrei să-mi mai dai felia de pâine promisă!
– Ba da, poftim felia!
A doua zi, transportul pleacă. Fratele cel mic este pierdut pentru totdeauna.
Iar pe sufletul fratelui mai mare, azi încă supravieţuitor (L.N., supravieţuitor, din Cluj), apasă şi astăzi cumplita dilemă: „Trebuia să-l fi sacrificat pe celălalt şi să-mi fi salvat fratele? Nu ştiu cum ar fi fost mai bine. Dar n-am putut să-l trimit nevinovat la moarte”.
(mărturia d-lui L.N., a fost înregistrată şi video, în cadrul proiectului iniţiat de regizorul Steven Spielberg)