Fiecare om — fie el sărac sau bogat, de rând sau de vază, tânăr sau bătrân — are un instinct natural să caute să îi fie bine. Probabil acesta este motivul principal pentru care Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii menționează, în chiar preambulul său, că: ”toți oamenii sunt […] înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre care dreptul la viață, la libertate și dreptul de a-și urmări fericirea.

Acest adevăr este unul care a străbătut istoria. În fiecare perioadă și în fiecare civilizație, oamenii au avut în vedere idealul de a-și urmări fericirea, chiar dacă uneori, din păcate, au mers chiar și până la încălcarea grosolană și brutală a drepturilor fundamentale și inalienabile ale altora.

Pericopa din această săptămână îl surprinde pe unul dintre patriarhii poporului evreu în ipostaza de ”cetățean american”, respectiv de om care face, conform Declarației de Independență, uz de dreptul de a-și urmări fericirea. Pericopa Vaieșev debutează cu următorul verset:

Iacov s-a așezat în țara peregrinărilor tatălui său, în țara Canaanului. — Geneza 37:1

La prima vedere, versetul nu are nimic în comun cu subiectul de mai sus. Însă comentatorii Torei (Ramban, Sforno, Rași și mulți alții) sunt foarte atenți la nuanțe și punctează faptul că versetul conține de fapt două verbe diferite: Iacov ”se așează”, în timp ce tatăl său, Isaac, ”a peregrinat” în Țara Canaanului. Mai mult, Midrașul ne confirmă că Iacov a dorit într-adevăr să se așeze definitiv în țară, conform promisiunii pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam, și a dorit să trăiască în ea în pace și liniște. Însă o întrebare retorică a lui Dumnezeu, și ea citată de Midraș, aruncă o lumină deosebit de interesantă asupra acestui episod:

Spune Atotsfântul, binecuvântat fie El: ”Oare cei drepți nu sunt mulțumiți cu ce îi așteaptă în Lumea Viitoare, de se așteaptă să trăiască în pace și liniște și în această lume?!?” — Midraș Bereșit Raba 84:3, citat de Rași

Interesant, nu-i așa?

Dacă ne aplecăm cu luare aminte asupra acestui Midraș, pare că Dumnezeu le hărăzește celor drepți o viață grea în această lume, tocmai pentru ca ei să poată culege roadele faptelor lor bune în Lumea Viitoare. Mai mult, implicația aici este că cei drepți nici n-ar intra — conform acestui Midraș — în categoria ”oamenilor”, lor lipsindu-le acel drept inalienabil la a-și ”urmări fericirea”.

Cum să înțelegem oare acest Midraș? Să îi condamne oare Dumnezeu pe drepți a priori la o viață de suferință? Să nu aibă ei într-adevăr dreptul la fericire?

Răspunsul este în mod cert negativ! Dumnezeu dorește ca oamenii să fie fericiți, să trăiască în pace, liniște și bună înțelegere. Dumnezeu îi iubește pe oameni și însăși noțiunea că ar nega cuiva acest drept este ridicolă și, în ultima instanță, o blasfemie.

Ceea ce vrea de fapt Midrașul să ne ofere aici este o altă perspectivă asupra vieții și asupra lumii. Conform tradiției, există această lume în care trăim și există Lumea Viitoare, promisiunea lui Dumnezeu de apropiere totală, ”Era Mesianică” a fiecăruia dintre noi după ce ne vom fi încheiat viața pe acest pământ.

În realitate însă, pentru mulți oameni trăitori astăzi, Lumea Viitoare nu există. Nu există în gândirea lor, nu există în preocupările lor, nu există în viziunea lor. Cel mult, acești oameni — repet, cel mai probabil majoritatea absolută a celor care trăiesc în zilele noastre — au conceptul de ”Lume Viitoare” doar undeva la periferia conștiinței lor, un fel de idee vagă și fără formă sau substanță. Adesea, acest concept lipsește cu desăvârșire din gândirea și conștiința lor.

La polul opus, oamenii pe care Tora ni-i prezintă ca fiind ”cei drepți” gândesc altfel. Pentru ei, Lumea Viitoare este o realitate palpabilă, un loc în care sufletul lor va ajunge cu siguranță la finalul existenței terestre. Pentru ei, noțiunile de răsplată și pedeapsă, de judecată divină, de rai și iad în anumite culturi, sunt reale și de necontestat.

Ceea ce Dumnezeu Se întreabă retoric în viziunea Midrașului este cum, dacă și în ce măsură Lumea Viitoare se află și în conștiința lui Iacov… Dacă Lumea Viitoare era o realitate pentru Iacov, de ce se preocupa el atât de mult cu această lume, de ce își dorește atât de mult răsplata acum și aici?

Desigur, ideea este mult mai nuanțată. După cum am spus, Dumnezeu crede în principiul enunțat în Declarația de Independență. Să nu uităm că Iacov și-a petrecut ultimii șaptesprezece ani din viață în pace și liniște (a se vedea Geneza 47:28).

Însă ceea ce Dumnezeu îi reamintește lui Iacov aici este că în momentul în care și-a dorit să se stabilească în Canaan, timpul nu venise încă pentru acea pace și liniște. Iacov mai avea de trecut prin relațiile problematice dintre copiii săi, prin episodul traumatic al pierderii lui Iosef, prin foamete, prin nevoia de a coborî în Egipt pentru hrană, prin rememorarea promisiunii divine față de Avraam că ”fiii săi vor fi străini într-o țară care nu este a lor, care îi va subjuga” (Geneza 15:13) etc. Viața lui Iacov — deși la o vârstă înaintată — era departe să se încheie și departe să se înscrie pe făgașul păcii și liniștii. Cu sau fără voie, Iacov mai avea de jucat un rol important în economia narațiunii biblice, în destinul poporului evreu al cărui patriarh era. Și de aceea Dumnezeu îi atrăgea atenția că vremea nu sosise încă pentru el să se bucure pe deplin de viață, că mai avea încă de înfruntat greutăți ca să asigure dreptul la viață al generațiilor următoare.

Trăim astăzi într-o societate în care oamenii vor totul acum și aici. Nimeni nu are răbdare și pentru toți, dacă s-ar putea, viitorul s-ar întâmpla acum. Tora ne spune că viitorul pe care ni-l dorim urmează să se întâmple doar atunci când hotărăște Dumnezeu și sub forma pe care El o hotărăște. Și ne mai spune că uneori, înainte de a ne preocupa de viitorul (sau chiar prezentul) nostru, avem datoria să ne vedem și ca parte dintr-un întreg, gândindu-ne și acționând pentru a oferi și altora șansa unui viitor bun.

Tora nu ne dezvăluie acest lucru, însă personal vreau să cred că Iacov a auzit acea ”voce” a lui Dumnezeu care îi spunea să se gândească la Lumea Viitoare… Ce este cert este că și-a jucat rolul cu stoicism și devotament și s-a asigurat că urmașii săi, națiunea lui Israel, au și ei parte de viitor.

La finalul Cărții Genezei, Tora ne spune despre Iacov că ”s-a stins și a fost a fost adăugat la poporul său” (Geneza 49:33). Nicăieri, textul biblic nu menționează explicit moartea lui Iacov și pornind de la această finețe a scripturii, Talmudul, în tratatul Taanit 5b, ne spune că ”părintele nostru Iacov nu a murit”.

Atunci când cineva își poate pune propria fericire pe plan secund, preocupându-se de fericirea și destinul celor din jur, spunem despre respectivul sau respectiva că este altruist(ă). Iar altruismul adesea naște eroi, oameni pe care istoria îi consemnează în analele sale cu litere de aur și, în esență, nu îi lasă să moară. Unul dintre ei a fost Iacov, dorindu-și pace și liniște în țara promisă de Dumnezeu, însă dorindu-și și mai mult să se asigure de viitorul poporului care îi poartă numele, poporul lui Israel.

Ca urmași ai lui Iacov-Israel, noi ce ne dorim?

Șabat Șalom!

Share This