Odată cu un nou ciclu de citire a Torei pe care îl debutăm în Șabatul următor, imediat după Simhat Tora, inaugurăm și un nou ciclu de comentarii pe site-ul DvarTora. În cei 23 de ani de când funcționează site-ul, am ales pentru multe din ciclurile de comentarii câte o temă. Am avut până acum un ciclu despre scrierile lui Rași, unul bazat pe comentariile rabinului Jonathan Sacks, unul legat de rugăciunea de Șemone Esre, altul legat de haftarot, altul legat de valori iudaice, altul despre versete mai puțin cunoscute etc.

Pentru acest ciclu, mi-am propus să vă ofer săptămânal câte un eseu – mai sumar sau mai detaliat, după caz – axat pe o poruncă (mițva) conținută în pericopa săptămânii. În niciun caz, aceste eseuri nu se doresc a fi exhaustive. Subiectul celor 613 porunci este extrem de generos. Biblioteci întregi au fost scrise pe această temă… Ce vreau însă este să vă ofer o ”introducere” în lumea derivării exegetice a legii mozaice, pornind de la versete ale Torei care redau explicit sau care fac aluzie la îndemnurile pe care Dumnezeu i le-a oferit poporului lui Israel și, prin intermediul lor, întregii omenirii. (Și apropo, pe aceeași temă, vă recomand să citiți și ”pastilele” zilnice despre cele 613 porunci pe care le redactează pe Facebook prietena mea Anda pe pagina Ebraica, pe litere.)

Speranța mea este ca aceste eseuri să îndemne pe fiecare cititor către un studiu mai aprofundat al acestor teme și dea naștere la întrebări, discuții și dezbateri interesante. Personal, vă invit la un dialog civilizat și pertinent, în special în secțiunea de comentarii de pe pagina mea de Facebook, acolo unde voi posta aceste comentarii, în plus față de site-ul DvarTora.

* * *

Să începem așadar cu prima pericopă a Torei, pericopa Bereșit, din care vă propun astăzi să abordăm o poruncă universal valabilă. Ne spune Tora astfel:

Și i-a binecuvântat Dumnezeu [pe oameni] și le-a spus Dumnezeu: ”Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării și peste păsările cerurilor și peste toate vietățile care mișună pe pământ.” – Geneza 1:28

Fără îndoială, pericopa Bereșit este momentul în care descoperim primele interacțiuni ale lui Dumnezeu cu omenirea, și de aceea această poruncă este foarte relevantă aici. Această poruncă, cunoscută în iudaism sub numele de pru u’rvu (în ebraică: פרו ורבו – „fiți roditori și înmulțiți-vă”), rămâne una din poruncile fundamentale din tradiția iudaică, o adevărată piatră de temelie a continuității poporului evreu în particular și a omenirii în general.

Obligația halahică de procreare

Din punct de vedere halahic (adică după legea mozaică), imperativul de pru u’rvu este interpretat ca fiind un act sacru prin care ne conectăm și ne aliniem la creația divină. Comentând asupra acestui verset, Rași subliniază că binecuvântarea de a procrea a fost dată nu doar oamenilor, ci și animalelor. Cu toate acestea, după potop, în Geneza 9:7, această poruncă este repetată în mod explicit pentru oameni, subliniind astfel că ei au o responsabilitate unică în cadrul Creației: nu doar de a fi roditori, ci și de a ”supune pământul”, adică de a se manifesta cu autoritate și responsabilitate față de întreaga lume creată. Punctând acest detaliu, Rași scoate în evidență importanța perpetuării speciei umane nu doar ca un act biologic, ci și ca unul spiritual, orientat către a conferi ordine și sens întregii lumi.

În tratatul Yevamot 61b-62a, Talmudul discută pe larg detaliile acestei porunci. Numeroase detalii sunt incluse explicit chiar în textul mișnei, fiind apoi discutate în ghemara (cea de-a doua componentă a Talmudului, alcătuită din dezbateri rabinice pe marginea subiectului). De notat că mișna nu este sinonimă cu legea mozaică, așa cum nici Tora însăși nu este sinonimă cu ea. Procesul de derivare și codificare a legii mozaice este complex, el nefăcând obiectul acestui eseu. Iată însă textul mișnei:

Un bărbat nu poate neglija [porunca de a] fi roditor și de a se înmulți decât dacă are deja copii. Beit Șamai spune: Această poruncă este considerată împlinită prin [nașterea a] doi băieți, iar Beit Hilel spune: printr-un băiat și o fată, precum este spus: ”parte bărbătească și parte femeiască i-a creat” (Geneza 5:2). Dacă un bărbat s-a căsătorit cu o femeie și a rămas cu ea timp de zece ani, iar ea nu a născut, el nu mai are voie să neglijeze porunca de a fi roditor și de a se înmulți. În consecință, el trebuie fie să divorțeze de ea și să se căsătorească cu altcineva, fie să ia o altă soție în timp ce este căsătorit cu ea. Dacă divorțează de ea, ea are voie să se căsătorească cu un alt bărbat, deoarece nu se știe dacă din cauza ei, ea și primul ei soț nu au putut avea copii. Celui de-al doilea soț îi este permis să rămână cu ea tot timp de zece ani. Iar dacă ea pierde sarcina, cei zece ani se numără din momentul pierderii sarcinii. Un bărbat are porunca explicită de a fi roditor și de a se înmulți, dar nu și o femeie. Rabinul Yohanan ben Broka spune că și unei femei îi este poruncit, deoarece versetul este rostit cu privire la amândoi: ”Și Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a spus: Fiți roditori și înmulțiți-vă” (Geneza 1:28). – Mișna, Yevamot 6:6

Remarcăm așadar, chiar din mișna, nu doar disputa legată de numărul de copii și de sexul lor, ci și diferența de obligație bărbat-femeie, măsurile recomandate în caz de infertilitate a cuplului și multe altele. (În zilele noastre, aceste restricții și obligații sunt mai nuanțate și mai complex de determinat și implementat decât apar ele în textul mișnei.)

Comentatorii discută și continuarea versetului, mai precis acel imperativ de „a umple pământul și a-l supune”. Ramban (Nahmanide) consideră că el adaugă o nouă componentă la porunca de pru u’rvu, anume aceea că oamenii nu sunt doar meniți să populeze lumea, ci și să îi confere o ordine și o justiție divină, conformă planului lui Dumnezeu. Alți comentatori înțeleg din această extensie că porunca rămâne valabilă și dincolo de minimul de doi copii impus de Talmud, fiind continuat astfel printr-un imperativ suplimentar numit șevut, popularea lumii, adică prin îndemnul ca un om să continue să procreeze cât este încă fertil și în putere.

În lucrarea sa Mișne Tora, Rambam (Maimonide) subliniază faptul că porunca de pru u’rvu revine în special bărbaților, așa cum este stipulat și în opinia principală din mișna. Cu toate acestea, există și un curent de opinie care consideră că ea se aplică și femeilor – deși poate nu în egală măsură sau în mod identic – deoarece femeile sunt cele prin intermediul cărora procrearea este în mod efectiv realizată.

Este important de oferit aici – cred eu – o explicație suplimentară, în special pentru a adresa sensibilitățile moderne legate de rolul femeii în iudaism și de egalitatea între sexe. Motivul principal pentru care există opinia că femeile sunt potențial scutite de obligația de pru u’rvu (deși sunt foarte multe de spus pe această temă) este ideea că, rămânând gravidă, o femeie se expune la riscuri și pericole medicale, punându-și viața în primejdie în timpul sarcinii. Acesta este motivul pentru care Tora nu impune o obligație propriu-zisă de pru u’rvu asupra femeii, în conformitate cu ideea exprimată în Leviticul 18:5, unde Dumnezeu spune: ”Și să păstrați decretele Mele și judecățile Mele, pe care să le facă omul și să trăiască prin ele.” Interpretat de legea mozaică, acest verset este sursa pentru conceptul de pikuah nefeș, care prevede că toate poruncile Torei – cu excepția idolatriei, crimei și relațiilor sexuale imorale – pot fi încălcate pentru a salva viața cuiva.

Aspecte moderne și implicațiile lor

În epoca modernă, porunca de pru u’rvu continuă să fie deosebit de relevantă, dar ridică întrebări importante și dificile, cum ar fi cele legate de contracepție, infertilitate sau planificare familială.

În colecția de response rabinice Igrot Moshe, rabinul Moshe Feinstein, una din cele mai importante autorități rabinice ale secolului XX, discută despre circumstanțele în care contracepția poate fi permisă temporar, în special din motive de sănătate, punând în balanță obligațiile religioase impuse de Tora și legea mozaică cu nevoile practice ale familiilor. (Această discuție, și nu numai, arată că halaha nu este inflexibilă, ci recunoaște complexitatea fiecărei situații în parte.)

Adopția copiilor este și ea în atenția rabinilor. Deși din punct de vedere tehnic, adopția nu îndeplinește strict porunca de pru u’rvu, rabinii moderni recunosc importanța acestei acțiuni și o consideră o mițva demnă de toată lauda și răsplata divină. În contextul adopției, creșterea, îngrijirea și educația copiilor sunt evident mai importante decât aspectul biologic. (Și apropo, pentru că am vorbit despre educație, trebuie menționată aici și opinia lui Sefer Hahinuh care consideră educația ca o extensie a poruncii de pru u’rvu. Omul nu este așadar îndemnat doar să aducă pe lume copii, ci și să-i instruiască și să-i educe în spiritul Torei și cuvântului divin.)

Desigur, sunt foarte multe de spus pe aceste teme… Am spus și în introducere că nu îmi propun să dezbat aceste subiecte exhaustiv. Ce trebuie însă reținut este că toate aceste aspecte sunt evaluate individual, de la caz la caz, de către o autoritate rabinică autorizată și competentă. Ele sunt menite a pune în balanță atât obligația de natură religioasă, cât și factori precum prezervarea vieții și sănătății fizice și mentale a părinților, asigurarea calității vieții, interesul copilului și a copiilor născuți anterior, păstrarea structurii de bază a familiei, menținerea unei relații bune între soți și multe, multe altele…

Dimensiunea spirituală a poruncii

Dincolo de aspectele tehnice ale poruncii, pru u’rvu are și o profundă semnificație spirituală. În colecția sa de eseuri ”Family Redeemed” (”Familia răscumpărată”), rabinul Joseph B. Soloveitchik aduce în prim-plan ideea – vehiculată și în alte surse – că familia este locul unde umanitatea se conectează cu Dumnezeu prin crearea unei noi vieți. Copiii nu trebuie așadar considerați ca fiind o simplă împlinire a unei obligații biblice, ci și o concretizare a potențialului divin din fiecare om, o oglindă a parteneriatului creator dintre om și Dumnezeu. În Geneza 2:3, vorbind despre Șabat, Tora amintește de ”munca Sa pe care o crease Dumnezeu laasot, adică spre a fi făcută. Din acest infinitiv din finalul versetului – nuanță adesea pierdută, din păcate, în traducerile clasice de tipul ”pe care o crease și o făcuse” – iudaismul deduce că omul este dator să-I devină partener lui Dumnezeu în actul creator, continuând prin efortul lui ceea de Dumnezeu a debutat în momentele începutului de lume. În particular, porunca de pru u’rvu este unul din modurile de exprimare și implementare a acestui parteneriat, poate modul cel mai explicit și cel mai strâns legat de actul creator în sine.

Ca și concluzie, pru u’rvu, prima poruncă dată omenirii în ansamblul ei, rămâne centrală nu doar din perspectivă halahică, ci și ca un simbol al continuității și sacralității vieții. Imperativele pe care le generează – halahice, morale și spirituale deopotrivă – sunt menite a ne apropia de Creatorul nostru care ne-a dat misiunea să guvernăm lumea pe care a creat-o și să o elevăm prin intervenția noastră către El și către idealul pe care El ni l-a poruncit.

Șabat Șalom!

Share This
Sari la conținut