Semne de intrebare

[CARE ESTE SEMNIFICATIA VACII ROSII?]
Versetele 1-10 din capitolul 19 al Cartii Numeri sunt dedicate vacii rosii. Dumnezeu da evreilor detalii despre modul in care vaca rosie trebuie aleasa, pregatita, sacrificata, arsa si asupra modului in care cenusa ei poate fi folosita pentru a purifica. Exista numeroase paradoxuri, numeroase interpretari, comentatori din multe perioade au incercat sa desluseasca semnificatia acestei legi… Insa intrebarea ramane: ce inseamna vaca rosie?

Si pentru a nu mentine inutil suspansul, lucrul care se stie cu certitudine despre vaca rosie este ca semnificatia acestui sacrificiu este complet necunoscuta. Motivul pentru care episodul para aduma (vaca rosie) apare in Tora si motivul pentru care cenusa ei are puterea de a purifica este un mister, singurul care cunoaste intreaga semnificatie fiind numai Dumnezeu Insusi. Legea vacii rosii este un hok, una din cele 613 porunci pentru care insa nu exista un motiv sau o justificare, alta decat faptul ca “Dumnezeu a zis!”

Procedura de selectare a vacii rosii are insa semnificatii. Conditiile pentru ca respectivul animal sa fie intr-adevar o vaca rosie conform cu prescriptiile Torei sunt in primul rand culoarea (un maro roscat, fara mai mult de un fir de par negru), apoi faptul de a nu fi fost niciodata pusa la jug sau folosita pentru a cara vreo povara pentru oameni si – in cele din urma – integritatea fizica totala (nici cea mai mica urma de rana sau defect fizic).

Vaca rosie reprezinta ideea animalismului pur, motiv pentru care era scoasa din Mishkan (unde nu exista loc pentru animalism) si era sacrificata si arsa complet, impreuna cu o ramura de cedru si una de isop si cu o bucata de lana rosie vopsita de o molusca. Simbolistica este fascinanta: componentele de la capatul inferior si cel superior al lumii vegetale si a celei animale sunt unite pentru un sacrificiu catre Dumnezeu, pentru a crea o unealta de purificare. Cenusa rezultata in urma arderii era amestecata cu apa de izvor (simbolizand prospetimea perpetua a cuvintelor Torei), iar o persoana impura stropita cu acest amestec devenea pura.

Si totusi exista o problema: persoana care il stropea pe cel ce trebuia purificat devenea impura si trebuia sa mearga la mikva si sa-si spele hainele. Cenusa vacii rosii transforma purul in impur si impurul in pur. O explicatie ar putea fi ca o greseala (motivul pentru care un om devenea impur) necesita efort si implicare din partea celor care vor sa ajute, uneori insemnand si faptul ca lumea trebuie sa “isi murdareasca mainile” pentru a realiza ceva. O alta explicatie ar putea fi si faptul ca Dumnezeu a dorit ca unui om impur sa i se dea ajutor prin a-i arata pe de-o parte problemele pe care altii trebuie sa le infrunte pentru a-l ajuta, iar pe de alta parte pentru a il incuraja sa se caiasca, pentru a nu se simti singur.

In orice caz, aceste explicatii sunt doar niste “poate”… Asa cum am mai spus, explicatia completa o stie numai Dumnezeu. Pentru toate generatiile, vaca rosie ramane exemplul standard de hok, pe care trebuie sa il respectam ca pe orice alta porunca a lui Dumnezeu.

[MA TOVU OHALECHA, IAACOV…]
Un moment in care o mare personalitate “iese pe locul doi” intr-o disputa cu ceva mult mai mic decat el este discutia lui Bilaam cu magarita. Pe scurt, lucrurile sunt in felul urmator: in timp ce evreii se apropiau de Tara Moabului, renumele castigat impotriva edomitilor si al canaanitilor ii preceda. Balak, regele Moabului, trimite soli la Bilaam pentru ca acesta sa vina si sa ii blesteme pe evrei. Retineti, nu sa ii binecuvanteze pe moabiti pentru a castiga razboiul, ci sa ii blesteme pe evrei ca sa il piarda.

Si Bilaam porneste la drum, calare pe magarita. Si, iarasi pe scurt, magarita il salveaza de la moarte, apoi, pentru ca “tacamul sa fie complet”, ii arata ca a mai si gresit: “Ce ti-am facut, de m-ai batut de trei ori? Nu sunt eu oare magarita ta, pe care ai calarit tot timpul pana in ziua de azi? Am eu oare obicei sa-ti fac asa?”, ii spune magarita lui Bilaam [21.30] Si Bilaam, marele profet al Midianului, pierde o disputa cu o magarita!

La inceput, Bilaam a pornit ca un om integru, ca un adevarat erou, infruntandu-i pe solii regelui Balak care venisera sa il aduca sa ii blesteme pe evrei. Si totusi, Rashi ii face lui Bilaam un portret de om egoist si exagerat de mandru. Cand Bilaam ii refuza pe solii lui Balak cu cuvintele “chiar daca mi-ar da Balak casa lui plina de argint si de aur, si tot nu as putea sa fac nici un lucru, fie mic, fie mare, impotriva poruncii Domnului, Dumnezeului meu” [22.18], Rashi citeste printre randuri despre dorinta lui Bilaam de imbogatire si marire. Bilaam isi da seama de posibilitatea de afirmare, daca ii va invinge pe evrei prin blestemul sau si de aceea “sugereaza” o rasplata pe masura. Desi poate insela si poate aparea ca un om corect si cinstit, Rashi ii “acorda” lui Bilaam epitetul de rasha (nelegiuitul). Iar desfasurarea ulterioara a evenimentelor confirma acest epitet…

Si totusi, o intrebare ramane: de ce i-a permis Dumnezeu lui Bilaam sa mearga la Balak si sa incerce sa blesteme poporul? Putea sa il opreasca, putea sa ii aseze in cale piedici mai mari decat puterile lui. Putea sa il faca pe ingerul care a fost intr-adevar in calea lui Bilaam sa nu il lase sa treaca. De ce nu a facut-o? Din nou, o explicatie a lui Rashi: fiecare om este condus pe calea pe care doreste sa mearga. Pentru ca fiecare om are dreptul de a alege binele sau raul, de a contribui la imensa munca de a face o lume mai buna sau de a se opune, din interes sau rautate. Bilaam a dorit sa aleaga calea raului, a ales blestemul si nu binecuvantarea. Si nu meritul lui (ci mana lui Dumnezeu) a fost acela ca “blestemul” asupra evreilor a fost in final “Ma tovu ohalecha, Iaacov, mishkenotecha, Israel!” (Cat de frumoase sunt corturile tale, Iaacov, locuintele tale, Israel!)

Ce putem invata pentru astazi?

[LUPTAND CU STANCILE]
Pe langa povestea enigmatica al vacii rosii, pericopa Hukat, prima din cele doua de saptamana aceasta, mai are ceva deosebit de particular. Doi oameni formidabili, care isi dovedisera in multe randuri puterea si “maretia”, sunt invinsi fara vreun drept de apel de obiecte si lucruri aproape nesemnificative. Iar primul (in ordinea din Tora) din aceste doua episoade il are ca protagonist pe Moshe, acelasi prin mana caruia evreii au fost scosi din Egipt si trecuti prin Marea Rosie, acelasi care le-a adus Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai, acelasi mare lider si ish Elokim (om al lui Dumnezeu).

In versetul 20.1, Tora ne povesteste ca Miriam, sora lui Moshe, moare in pustia Tzin si ca odata cu moartea ei izvorul care curgea datorita ei si ii insotea pe evrei in calatoria lor a secat. Poporul voia apa si – bineinteles, atat de caracteristic pentru evrei – s-a rasculat. Aceleasi argumente, aceleasi “mai bine era in Egipt” si “de ce ne-ai adus in pustie ca sa murim?”… Iar Dumnezeu le vorbeste lui Moshe si lui Aharon si le spune: “Ia toiagul si cheama adunarea, tu si fratele tau Aharon. Sa vorbiti stancii acesteia in fata lor si ea va da apa. Sa le scoti astfel apa din stanca si sa adapi adunarea si vitele lor.” [20.8]

Si iata-i pe Moshe si Aharon, cu o porunca proaspata si clara in minte, facand cu totul altceva decat ce li se spusese: “Moshe a luat toiagul dinaintea Domnului, cum ii poruncise Domnul. Moshe si Aharon au chemat adunarea inaintea stancii. Si Moshe le-a zis: «Ascultati, razvratitilor! Vom putea noi oare sa va scoatem apa din stanca aceasta?» Apoi Moshe a ridicat mana si a lovit stanca de doua ori cu toiagul. Si a iesit apa din belsug, asa incat a baut si adunarea si au baut si vitele.” [20.9-11] Iar pentru aceasta greseala (faptul ca au lovit stanca in loc sa ii vorbeasca), Moshe si Aharon a primit o pedeapsa cumplita: nici unul dintre ei nu va intra in Eretz Israel. Exagerat? Prea dur? Pai, sa analizam putin desfasurarea evenimentelor…

Uitandu-ne la pericopa Beshalach, pe care am citit-o in urma cu cateva luni, avem o surpriza: in acea pericopa are loc un episod similar, in care insa Dumnezeu ii porunceste lui Moshe sa loveasca stanca pentru a obtine apa. In Hukat, Moshe trebuie sa vorbeasca stancii. Insa lucrurile nu se opresc aici… Dumnezeu ii spune lui Moshe, in ambele pericope, sa isi ia toiagul, pe care urmeaza sa il foloseasca in Beshalach, si doar sa il aiba cu el in Hukat. Iar Moshe il foloseste in ambele situatii. Ce s-a intamplat de fapt?

In pericopa Beshalach, evreii abia iesisera din Egipt. Erau obisnuiti cu violenta, cu sclavia, cu stapani egipteni urland la ei si indemnandu-i sa munceasca mai repede si mai cu spor. Insasi iesirea din Egipt a fost facuta prin minuni, prin lovituri fizice “administrate” Egiptului. Cele zece plagi, despartirea Marii Rosii, razboiul cu Amalek, toate au fost dovezi ale existentei si puterii lui Dumnezeu, oferite evreilor in modul cel mai pragmatic si mai elocvent cu putinta, prin “demonstratie practica”. La vremea respectiva, violenta si forta fizica erau singurul limbaj pe care evreii, cu mentalitatea de sclav de la momentul acela, il intelegeau. In pericopa Hukat de saptamana aceasta, evreii ar fi trebuit sa creasca in spiritualitate si sa inteleaga si alte limbaje. Dar nu a fost asa… Insusi Moshe, liderul evreilor, nu a inteles ca daca prin simplul fapt de a vorbi unei stanci, aceasta va da apa, numele lui Dumnezeu va fi cu adevarat sfintit in fata poporului.

Dumnezeu a vrut sa le arate evreilor de cate lucruri minunate sunt in stare ei insisi, sa le arate ca pana si o stanca (o simpla bucata de piatra) poate fi “miscata” numai prin vorbe, daca isi folosesc credinta in Dumnezeu si legatura lor cu El. Dar nu a fost sa fie asa! Moshe a lovit stanca, asa cum a facut-o si la inceputul calatoriei evreilor prin pustiu. Si pentru a arata ca mila Lui este mare, Dumnezeu i-a dat a doua sansa: din stanca nu a curs nici o picatura de apa, iar Moshe a avut un ragaz sa se gandeasca la ceea ce i se poruncise. Si – in loc sa vorbeasca, asa cum trebuia – Moshe a gresit a doua oara, lovind din nou. Si atunci, doar pentru a nu-l face de rusine in public, Dumnezeu a facut ca din stanca sa iasa intr-adevar apa. Insa pentru Moshe era prea tarziu…

“O simpla greseala de aplicare a instructiunilor? Atata tot?!? Numai pentru asta a trebuit Moshe sa moara in desert, fara a ajunge in Tara Promisa?”, veti intreba probabil. Pare un pic nedrept, nu? Insa mai exista un motiv: in momentul in care s-au adresat poporului in acea zi, Moshe si Aharon au incetat sa mai fie lideri, facand cea mai mare greseala pe care un conducator o poate face: S-AU SATURAT! Pe cat de uman si normal in conditiile tuturor revoltelor (in mare parte neindreptatite) ale evreilor, in conditiile imensei responsabilitati de pe umerii lor, Moshe si Aharon au facut totusi o mare greseala: au ajuns la capatul puterilor! “Razvratitilor! Vom putea noi oare sa va scoatem apa din stanca aceasta?” [20.10], intreaba ei pe evrei. Iar in locul evreilor, Dumnezeu raspunde: “Nu asta asteptam de la voi! Trebuia sa fi inteles pana acum, trebuia sa credeti in Mine si sa ma sfintiti in fata poporului evreu! Imi pare rau, dar nu de oameni ca voi am nevoie in Israel. Veti preda stafeta, pentru ca aceia care intra in Israel trebuie sa fie oameni cu mentalitati libere si la inceput de drum.”

Si iata cum a fost Moshe invins de o banala stanca, de o bucata de piatra pe care el insusi a “ajutat-o” sa il doboare… Si s-a decis ca Moshe si Aharon sa moara in pustiu, inainte de a atinge visul pentru care au luptat atat de mult. S-a decis pentru ca liderii nu au voie sa “se sature”, nu au voie sa abandoneze, nu au voie sa ridice mainile. Trebuie sa vorbeasca limba poporului si sa conduca. Pentru ca viata si destinul altora depinde de ei… A fi lider inseamna a tine legatura cu “poporul” si cu divinitatea si a lupta…

A FI LIDER INSEAMNA A SPERA SI A NU DISPERA!

Shabat Shalom!

  Shiva Asar BeTamuz (17 Tamuz) este zi de doliu si post in amintirea asediului Ierusalimului. Postul incepe la rasaritul soarelui si se incheie odata cu aparitia stelelor. TZOM KAL!

Share This