Încheiem în această săptămână ciclul de comentarii pe marginea rugăciunii de Șmone Esre. A fost o ”călătorie” interesantă, care ne-a făcut să descoperim împreună noi sensuri și noi înțelesuri ale rugăciunii iudaice. Pentru mine, ciclul ”Șmone Esre” a fost o serie de comentarii din care am învățat mult. A fost o serie care m-a determinat să privesc mai atent o acțiune zilnică și ritualizată, cu ochi noi și cu dorința de a ști. A fost un prilej de analiză, meditație și studiu pe marginea unui text antic, proaspăt însă și astăzi la fel ca și atunci când a fost compilat. Sper că și pentru voi, aceste comentarii au fost interesante și că veți reveni pe site-ul DvarTora pentru a le reciti. Lectură plăcută vă doresc la acest ultim (scurt) comentariu și, ca de obicei… spor la spiritualitate!

* * *

Ultima binecuvântare din Șmone Esre este o rugăciune pentru pace. Inspirată atât din scrierile profeților, cât și din textul Torei, această binecuvântare este ”sigiliul” întregii rugăciuni. În Midraș (Sifra), rabinii ne explică faptul că nicio altă binecuvântare, nimic din ce putem primi de la Dumnezeu, nu dobândește permanență în absența păcii. Putem avea bunăstare, hrană, putere, sănătate – dacă nu avem și pace, toate celelalte lucruri își pierd însemnătatea.

Binecuvântarea pentru pace, ברכת שלום (”birkat șalom”) își are în primul rând originea în rugăciunea lui Iaakov, cel de-al treilea dintre patriarhi. Fugit de acasă de frica fratelui său Esav, Iaakov se roagă la Dumnezeu în mijlocul nopții. Rugăciunea lui este o rugăciune izvorâtă din teamă și din dorința de stabilitate, o rugăciune care cere protecție și înțelegere. În Geneza 28:21, vorbindu-I lui Dumnezeu din străfundul sufletului său, Iaakov cere doar atât: ”să se întoarcă la casa tatălui său în pace. Este ceea ce și realizează, douăzeci și doi de ani mai târziu, când frații sunt într-un final reconciliați, când pacea se instituie în sfârșit asupra familiei. (Interesant este și faptul – remarcat și de comentatori – că valoarea numerică a numelui propriu עשו (Esav) este aceeași cu cea a cuvântului שלום (pace), ca și cum pacea solicitată de Iaakov a reușit cumva, metafizic, să contracareze violența pe care Esav o reprezenta.)

Textul binecuvântării este unul care invită la analiză:

Dăruieşte pace, bunătate şi binecuvântare, viaţă, frumuseţe, milă şi îndurare, nouă şi întregului Tău popor Israel. Binecuvântează-ne, Tatăl nostru, pe toţi ca pe unul (împreună) cu lumina feţei Tale, căci prin lumina feţei Tale ne-ai dat, Doamne, Dumnezeul nostru, Învăţătura vieţii şi dragoste de milă, dreptate şi binecuvântare, îndurare, viaţă şi pace. Şi să fie bine înaintea ochilor Tăi a ne bincuvânta şi a binecuvânta pe întregul Tău popor Israel, în orice vreme, în fiecare ceas cu pacea Ta, (cu multă putere şi pace). Binecuvântat eşti Tu, Doamne, care binecuvântezi pe poporul Tău cu pace. – a nouăsprezecea binecuvântare din Șmone Esre

Binecuvântarea folosește multe substantive: ”pace”, ”bunătate”, ”binecuvântare”, ”viață”, ”frumusețe”, ”milă”, “îndurare” etc.  La prima vedere, pare că această înșiruire face un sumar al întregii rugăciuni de Șmone Esre. De fapt însă, toate cele cerute aici sunt – într-un fel sau altul – expresii și rezultate ale păcii pe care Dumnezeu ne-o dăruiește. De altfel, în tradiția iudaică, pacea solicitată aici este asociată cu Binecuvântarea Kohenilor (ברכת כהנים), în care există de asemenea menționate conceptele de mai sus.

Noțiunea de pace în iudaism reprezintă nu doar absența conflictului. Ea este și acea stare în care trupul și sufletul se află în echilibru unul cu celălalt. Ea este, conform tradiției, și unul din Numele sacre ale lui Dumnezeu: Șalom (Talmud, Tratatul Șabat 10b). Ea reprezintă și noțiunea de întreg, cuvântul fiind derivat în ebraică de la rădăcina שלם (”șalem”) care înseamnă complet. De altfel, această ultimă idee, a păcii ca și modalitate de completare și perfecționare a lumii lui Dumnezeu, este un concept foarte important în iudaism. Atât în această lume, cât și în Lumea Viitoare, pacea universală reprezintă un ideal către care ne îndreptăm sufletele și pe care îl dorim realizat cât mai curând, în zilele noastre. Vorbind despre Olam Haba (Lumea Viitoare) și Era Mesianică, Maimonide asociază chiar întreaga întreprindere a mântuirii finale cu noțiunea de pace:

Singurul scop al lui Mașiah (Mesia) este acela de a aduce pace în lume. Înțelepții și profeții noștri nu au tânjit după Era Mesianică pentru ca să domine lumea sau să stăpânească peste alte popoare. Ei au dorit un singur lucru: să devină absolut liberi ca să se poată dedica, fără restricții, studiului Torei și înțelepciunii ei. Au dorit ca nimeni și nimic să nu le perturbe această întreprindere. În Era Mesianică, nu va mai exista nici război, nici foamete. Gelozia și competiția vor înceta să mai existe, căci toate lucrurile bune se vor găsi din abundență. Și preocuparea principală a omenirii va fi aceea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. – Maimonide, Hilhot Melahim 12:2-4

În binecuvântarea finală din Șmone Esre, Îi cerem lui Dumnezeu pace nu doar pentru noi înșine. Îi cerem să ne binecuvânteze ”pe toți ca pe unul, împreună”, Îi cerem implicit pace în casă și familie (שלום בית), pace în sânul poporului evreu și pace în întreaga lume. O pace eternă și atotcuprinzătoare, o pace constantă (”în fiecare ceas”), și o pace care, odată instaurată, să nu mai poată fi dezrădăcinată din inimile și conștiințele oamenilor.

Fie voia lui Dumnezeu ca acea pace eternă să se instituie în Israel și în întreaga lume, intern și extern, fizic și spiritual, pentru bunăstarea și existența liniștită și binecuvântată a întregii omeniri.

Șabat Șalom!

Share This
Sari la conținut