Atunci când oamenii citesc atent textul biblic, mai ales când fac și efortul să-l compare cu alte texte, versete și paragrafe biblice, multe nuanțe sunt depistate și scoase la iveală. Atunci și numai atunci, idei care sunt adesea trecute cu vederea apar în toată gloria lor și ”colorează” nu doar lectura, ci și înțelegerea mesajului lui Dumnezeu.
Un exemplu important există și în pericopa acestei săptămâni.
Aseret Hadibrot (lit: Cele Zece Spuse sau, după cum sunt cunoscute universal: Cele Zece Porunci) sunt un text foarte important în iudaism și în toate religiile lumii. Momentul în care aceste cuvinte au fost predate evreilor adunați la Sinai a fost un eveniment monumental, nemaivăzut până atunci și nicicând repetat în întreaga istorie. Dumnezeu S-a revelat atunci direct întregului popor evreu, în cea mai profundă întâlnire dintre Dumnezeu și om din toate timpurile. Dar deși evenimentul în sine a fost unic, relatarea lui nu a fost unică.
Cele Zece Porunci apar în două pericope: în pericopa Itro din Cartea Șemot/Exodul și pericopa pe care o citim în această săptămână, Vaethanan, în Cartea Devarim/Deuteronomul. Subiectul este același, dar textul propriu-zis, narațiunea în sine, nu este. Aproape toți comentatorii Torei vorbesc despre acest detaliu și subliniază că aceste două versiuni ale poruncilor diferă într-o serie de detalii. Unele dintre aceste diferențe sunt doar gramaticale, dar altele sunt semnificative și se cer analizate.
Poate exemplul cel mai elocvent este cel legat de modul în care Tora enunță porunca referitoare la Șabat, a patra din Cele Zece Porunci. În Exod, Dumnezeu spune: „Amintește-ți (zahor) de ziua de Șabat spre a o sfinți” (Exodul 20:8). În pericopa noastră, Dumnezeu spune: „Să păzești (șamor) ziua de Șabat spre a o sfinți” (Deuteronom 5:12). Două verbe diferite, două acțiuni diferite, două idei diferite.
Un Midraș celebru (extras din Mehilta de’Rabi Ișmael 20:8:1 și citat de către Rași) explică faptul că Dumnezeu a rostit ambele cuvinte – zahor și șamor – simultan, ca și cum ar fi fost un singur enunț. Conform midrașului, acest fenomen a fost „ceva ce gura umană nu poate rosti și urechea umană nu poate auzi”.
Ceea ce midrașul pare să facă este să reconcilieze cele două versiuni ale Revelației. Istoric vorbind, cele două idei, de a ne ”aminti” de Șabat și de a-l ”păzi”, sunt egale ca semnificație și importanță. Legea iudaică (halaha) spune chiar că primul verb se referă la poruncile pozitive ale Șabatului, iar al doilea la poruncile negative. Zahor poruncește evreilor să aprindă lumânări de Șabat, să rostească Kiduș și Havdala, să pomenească Șabatul în rugăciunile sinagogale, să poarte haine speciale, să se bucure la mese speciale ș.a.m.d. Iar șamor ne spune că nu avem voie să facem cele 39 de tipuri de activități (melahot) în ziua Șabatului, pentru a păstra caracterul sfânt și special al acestei zile.
Rambam (Maimonide) are o altă abordare. Paradoxal – și spun asta pentru că el este renumit pentru celebra lucrare Mișne Tora, în care oferă o sinteză a celor 613 porunci și a detaliilor lor de aplicare – Rambam nu oferă o explicație halahică, legată de legea iudaică. Interpretarea lui este mai curând filosofică și analitică, punând accentul pe diferența dintre cele două concepte: zahor și șamor. Iar această diferență, mai ales reflectată în textul biblic, este mult mai substanțială și mai profundă decât poate părea la prima vedere.
În Exod, Șabatul este asociat Creației: Dumnezeu a creat lumea în șase zile și S-a ”odihnit” (sau S-a abținut de la activitate) în ziua a șaptea. De aceea, pentru a imita acțiunea divină, și noi avem obligația să ne odihnim. Ținând Șabatul, evreii enunță un mesaj teologic, o credință în existența lui Dumnezeu, o afirmare a faptului că El este Creatorul întregii lumi, conform narațiunii Cartea Genezei care ne vorbește despre cum au luat ființă lumina, soarele și stelele, marea, uscatul, plantele, animalele și omul. În Cartea Exodului, Șabatul este o declarație de credință.
În Deuteronom, mesajul nu este teologic. El se referă mai curând la societate, valori și drepturi pentru toți oamenii. Iată formularea prezentă în pericopa noastră: „Amintește-ți că sclav ai fost în țara Egiptului și te-a scos Domnul, Dumnezeul tău, de acolo, cu mână puternică și cu braț întins. De aceea ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să faci ziua Șabatului.” (Deuteronom 5:15). În Sefer Devarim, Șabatul este prezentat ca o aducere-aminte a valorii fundamentale a libertății. A fi sclav înseamnă a fi forțat să muncești non-stop. A fi sclav înseamnă să nu ai niciun control asupra timpului, asupra vieții tale: totul îți este poruncit, iar tu ești obligat să execuți. Șamor, ideea de a ”păzi” Șabatul este revolta socială împotriva acelei realități. Șamor ne poruncește să oferim tuturor o zi de odihnă, o zi specială, o zi care să rupă monotonia muncii și efortului și să fie altfel – mai spirituală, mai liniștită, mai confortabilă – creând astfel cadrul și stimulentul de a ne reconecta cu Dumnezeu.
Șabatul are o conotație duală. Pe de o parte, această zi este asociată cu Creația, iar pe de altă parte cu valoarea libertății, pe care o învățăm de la Dumnezeu în cadrul Exodului din Egipt. La finalul Kiduș-ului de Șabat, după ce pomenim Șabatul ca fiind parte din Creația divină amintită în Geneza, declarăm că Șabatul este zeher lițiat Mițraim, o amintire a ieșirii din Egipt.
Însă Șabatul nu este doar o combinație a acestor noțiuni, ci oferă și un mesaj particular și universal în același timp.
Am fost în vara aceasta în România, iar unul din Șabaturi l-am petrecut la Cristian, jud. Brașov, la Centrul de Instruire și Recreere al Federației Comunităților Evreiești din România, la un program pentru familii. (Mulțumesc și pe această cale organizatorilor pentru prietenie și ospitalitate, și pentru invitația pe care mi-au adresat-o de a participa la acest eveniment). Una dintre discuții pe care le-am purtat cu participanții a fost tocmai una legată de natura și semnificația Șabatului.
După cum am văzut, textul biblic face o dihotomie între semnificațiile Șabatului. Ritualul iudaic are și el o contribuție în acest sens, pe căi subtile dar la fel de pline de tâlc. În rugăciunea de seară (maariv) de vineri seara, includem un citat din Cartea Genezei: ”Și [astfel] au fost isprăvite cerurile și pământul și toată oștirea lor. Și a isprăvit Dumnezeu în ziua a șaptea munca Sa pe care o făcuse și S-a oprit în ziua a șaptea de la toată munca Sa pe care o făcuse. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit o, căci în ea S-a oprit de la toată munca Sa pe care o crease Dumnezeu spre a fi făcută.” (Geneza 2:1-3) La începutul Șabatului, Șabatul este o rememorare a Creației.
În rugăciunea de dimineață (șaharit) din ziua de Șabat regăsim însă o altă temă: ”Moșe s-a bucurat cu darul pe care i l-ai dat, căci l-ai numit servitor adevărat. O coroană a splendorii ai pus pe capul lui când a stat înaintea Ta pe Muntele Sinai, iar cele două Table de piatră le-ai coborât în mâna lui și ai scris pe ele [despre] respectarea Șabatului, precum scrie în Învățătura Ta: «Și să păzească copiii lui Israel Șabatul, înfăptuind Șabatul, peste generațiile lor, legământ veșnic. Între Mine și copiii lui Israel el este un semn veșnic că în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul și în a șaptea zi S-a odihnit și S-a revigorat».” În acestă rugăciune, Șabatul nu mai este descris doar ca o instituție universală, general umană, ci este și una particular iudaică. Da, Șabatul a existat în Geneza, dar acum el este numit ”un semn veșnic între Mine și copiii lui Israel” (Exodul 31:17).
Iar în rugăciunea de după-amiază (minha) de Șabat, Șabatul este prezentat exclusiv ca o instituție iudaică: ”Tu ești unul și Numele Tău este unul și cine este precum poporul Tău Israel, un popor unic în lume. Podoaba măririi, cununa mântuirii este ziua de odihnă și de sfințenie pe care ai dat-o poporului Tău. De aceea se bucură Avraham, Ițhak cântă de veselie, Iaakov și urmașii săi se odihnesc în ea. Într-o odihnă de dragoste și de bunăvoință, odihnă de adevăr și de credință, o odihnă de pace și de liniște, de tihnă și siguranţă, o odihnă desăvârșită, precum Îți place Ţie. Să recunoască așadar și să afle copiii Tăi că de la Tine este rânduită odihna lor şi că prin odihna lor sfințesc Numele Tău.” Nu mai amintim aici de Creație, de universalitate general-umană, ci doar de darul pe care Dumnezeu l-a făcut poporului lui Israel, darul unei zile speciale în fiecare săptămână.
Universalitate și particularitate – acestea sunt noțiunile pe care textul biblic și tradiția iudaică ne îndeamnă să le asociem Șabatului. Fie privind la această zi ca o rememorare a Genezei vs. o rememorare a Exodului, fie asociând-o cu Creația vs. cu valoarea libertății pentru toți oamenii, pe care Dumnezeu ne-a revelat-o când ne-a ridicat din Egipt – Șabatul ne inspiră viața și ne îndeamnă la mai multă spiritualitate, mai multă profunzime în gândire și simțire, mai multă atenție la lumea din jurul nostru. Fie voia lui Dumnezeu să interiorizăm aceste subtilități și profunzimi, și să ne amintim și să păzim ziua de Șabat în toate detaliile ei pe care ni le-a dăruit Creatorul!
Șabat Șalom!
Opinii recente