Credit foto: AVNJ / Wikipedia | CC BY 4.0
Există pericope care nu conțin niciuna din cele 613 porunci. Există însă și pericope care conțin multe porunci din cele 613. Pericopa acestei săptămâni, Șemini, face parte din a doua categorie. Conform Cărții Poruncilor (Sefer Hamițvot) publicată de Rambam, nu mai puțin de 18 porunci din cele 613 apar în această pericopă. (Alte surse consemnează 17 porunci.) Printre acestea, regăsim porunci legate de ce avea voie un kohen să facă atunci când intra în Sanctuar (Lev. 10:6-7), despre ritualurile de doliu în cazul decesului unei rude apropiate (Lev. 10:19), despre impuritatea rituală cauzată de anumite animale, despre impuritatea lichidelor, solidelor și a vaselor în care sunt ele păstrate, precum și o sumedenie de legi legate de cașrut, regulile alimentare iudaice.
La acest ultim capitol, putem spune că pericopa Șemini, mai precis Leviticul cap. 11, este pentru cașrut ceea ce Leviticul cap. 23 este pentru sărbătorile iudaice. Dacă în Leviticul 23 regăsim legile legate de sărbătorile și zilele speciale din calendarul iudaic (Șabat, Pesah, Șavuot, Sucot, Șmini Ațeret, Roș Hașana, Iom Kipur), în Leviticul 11 regăsim reguli legate de semnele pe care trebuie să le aibă mamiferele, păsările, peștii sau insectele pentru ca ele să poată fi mâncate. Și desigur, reciproca este și ea adevărată: tot în acest capitol găsim enumerate și o parte din animalele, păsările și insectele care nu pot fi mâncate, tocmai pentru că nu posedă toate semnele necesare de cașrut.
Desigur, a scrie un articol despre toate acestea este practic imposibil. Cărți întregi (chiar biblioteci întregi) au fost și sunt în continuare scrise pe tema regulilor alimentare iudaice, cu mii și zeci de mii de pagini în care legile de cașrut sunt menționate, categorisite, discutate, explicate, detaliate și analizate în cele mai mici amănunte.
Ce aș vrea să fac în continuare este să mă ocup pe scurt de doar unul din aceste subiecte – cel legat de pești și animale acvatice – oferindu-vă câteva răspunsuri simple la întrebări despre cașrut la care probabil unii dintre voi nici nu v-ați gândit vreodată.
Ne spune Tora astfel:
Aceasta puteți mânca din orice este în ape: orice are aripioare și solzi în ape, în mări și în ape curgătoare, pe acestea le puteți mânca. – Leviticul 11:9
Criteriile sunt foarte simple: solzi și aripioare. Orice vietate acvatică la care găsim aceste două semne este permisă, iar orice vietate acvatică la care unul sau ambele semne lipsesc este interzisă. În plus, spre deosebire de mamifere și păsări, peștii nu au nevoie de tăiere rituală, verificarea plămânilor sau a pipotei (pe care nici nu le au), îndepărtarea nervului sciatic (pe care nici nu îl au), îndepărtarea grăsimilor interzise (heilev), sărare pentru a elimina sângele etc., așa cum se întâmplă în cazul animalelor terestre.
Și totuși, enorm de multe vietăți marine (majoritatea chiar!) sunt interzise. Fructele de mare (ex: scoici și alte bivalve sau moluște, melci și alte gasteropode, homari, languste și alte crustacee etc.) sunt interzise. La fel sunt interzise și alte creaturi marine cum ar fi caracatiță, șerpi de apă, delfini, rechini, balene etc. În fapt, tot ceea ce nu este pește și trăiește în ape este interzis.
Ce facem însă cu peștii? Sunt oare toți cașer? Răspunsul simplu al iudaismului și legii mozaice: NU.
Talmudul (Hulin 66b) explică faptul că orice pește care are solzi, are și aripioare, ceea ce pare că simplifică un pic lucrurile… Reciproca nu este însă adevărată, în sensul că există numeroase specii de pești care au doar aripioare, dar nu și solzi.
Problema intervine atunci când punem în context și privim din prisma legii mozaice termenul care apare în textul Torei în ebraică atunci când vorbim despre ”solzi”. Acest termen este kaskeset și nu este chiar atât de simplu pe cât pare la prima vedere. Care sunt însușirile pe care trebuie să le analizăm așadar la acei kaskeset pentru a determina dacă un pește anume este kașer sau nu? Iată-le mai jos:
Solzii trebuie să fie vizibili cu ochiul liber (cf. Aruh Hașulhan, YD 83:15). Există viețuitoare care au pe piele mici protuberanțe cartilaginoase sau chiar făcute dintr-o substanță asemănătoare cheratinei care formează unghiile și părul. Pentru un ochi neavizat, aceste protuberanțe pot părea a fi solzi, însă ele nu pot fi văzute decât la microscop. Din acest motiv, Tora nu le consideră în analiza de cașrut. Viețuitoarele care au pielea acoperită de asemenea protuberanțe nu sunt cașer și nu pot fi mâncate. Există spre exemplu o familie de pești foarte răspândită în oceanele lumii, numită Ammodytidae (cred că în română sunt cunoscuți sub numele de ”țipar de nisip”? – a se vedea poza asociată articolului) care au pielea fină și fără solzi propriu-ziși, dar acoperită de acești pseudo-solzi. În conformitate cu preceptele Torei, acești pești nu sunt cașer. Însă dacă un pește are într-adevăr solzi reali, care pot fi răzuiți cu cuțitul sau chiar îndepărtați cu mâna, atunci el este cașer și poate fi mâncat.
Solzii nu trebuie să existe pe tot corpul peștelui (cf. Aruh Hașulhan, YD 83:1). Chiar și doar câțiva solzi prezenți pe corpul unui pește îl fac să fie permis. Spre exemplu, există numeroase specii de ton – inclusiv din cel care ajunge în conservele comercializate în magazine – care au doar puțini solzi, și totuși această caracteristică este suficientă pentru a face acel pește permis la consum.
Solzii trebuie să se poată îndepărta relativ ușor. În Talmud (Nida 51b), solzii sunt numiți ”îmbrăcămintea” peștelui, urmând interpretarea exegetică a versetului din Samuel I 17:5 care folosește cuvântul ”kaskasim” (plural de la kaskeset) cu sensul de ”cămașă de zale”, adică un obiect vestimentar, care poate fi îmbrăcat sau dezbrăcat (de) pe corp. Din acest verset și din interpretările Talmudului, legea mozaică a determinat că pentru ca un pește să fie cașer, solzii lui trebuie să poată fi îndepărtați ușor. Dacă ei pot fi îndepărtați numai odată cu pielea (adică rămân ferm atașați de piele și peștele trebuie jupuit), atunci ei nu sunt considerați solzi propriu-ziși și peștele nu poate fi mâncat. Există multe specii de pești care au protuberanțe asemănătoare solzilor sau similare unor spini (folosiți pentru apărare), care însă nu sunt considerați kaskeset și nu fac ca peștele să fie cașer. Din această categorie putem aminti în special rechinul, țiparul, sturionii (inclusiv cei care produc caviarul) etc.
Solzii trebuie să fie prezenți ”în apă”. Versetul din Levitic este foarte clar, iar rabinii Talmudului au fost foarte atenți la detalii: Tora vorbește despre ”orice este în ape” (Lev. 11:9). Dacă solzii cad cât timp peștele este încă în apă sau dacă ei sunt prezenți doar atunci când peștele atinge un anume stadiu de dezvoltare (adică nu sunt prezenți de la naștere), sau cad de la sine când peștele trece de acel stadiu de dezvoltare – peștele respectiv continuă să fie cașer și poate fi mâncat.
În zilele noastre, numeroase specii și subspecii de pești sunt disponibili fie pentru a fi prinși în mări, lacuri sau râuri, fie pentru a fi cumpărați de la magazin sau de la piață. Unii dintre acești pești sunt cașer, iar alții nu. De fiecare dacă când prindem sau cumpărăm un pește trebuie să-l verificăm atent dacă are certificare de cașrut sau, dacă nu, să ne asigurăm că are într-adevăr solzi și că ei satisfac întru totul criteriile de mai sus. (Certificarea de cașrut este absolut indispensabilă atunci când peștele nu este comercializat în forma sa naturală, în care și un ochi neavizat poate investiga prezența sau absența solzilor, ci este vândut în conserve, pastă de pește, diverse extrase folosite în industria alimentară, în amestec cu alte ingrediente etc.) În caz de dubiu, soluția corectă este aceea de a nu lua decizii singuri, ci de a întreba un rabin.
* * *
Și o ultimă idee, mai puțin halahică și mai mult meditativă, inspirată din scrierile rabinului Menachem Mendel Schneerson, cunoscut în întreaga lume ca Lubavitcher Rebbe. Care este simbolistica acestor reguli legate de pești? – se întreabă rabinul. În fond, practic toate regulile de kașrut au, pe lângă aspectul pragmatic, și o conotație metafizică, simbolică…
Iată răspunsul: Tora ne permite să mâncăm numai pești care au snapir (aripioare) și kaskeset (solzi). Aripioarele sunt cele asigură peștelui propulsia, împingându-l înainte, prin apă. Solzii sunt cei care îi asigură protecția. Fiecare din aceste două caracteristici au importanța lor simbolică.
Mersul înainte, adică determinarea de a continua în ciuda obstacolelor, ambiția, forța creatoare și inventivitatea sunt elemente pe care vrem să le preluăm și noi în viața noastră. Fără ele, omul este doar o mașină care preia și consumă energie, fără direcție, fără menire, fără destin.
La fel este însă și cu noțiunea de protecție, asociată în iudaism și cu irat șamaim, adică ”teama de ceruri” sau ”teama de Dumnezeu”. Această însușire îl protejează pe om de ispită, de gânduri negre, de influența nefastă a mediului în care trăiește sau a celor cu care se întâlnește. Ea îi conferă omului capacitatea omului de a-și controla instinctele, de a se ține departe de la ceea ce este facil dar dăunător sau imoral, de a-L conștientiza pe Dumnezeu în fiecare moment din viața sa.
Ambele însușiri sunt necesare în viața unui om și pe ambele le dorim înglobate în caracterul și personalitatea noastră. Fără ambiție și inovație (”aripioarele” care propulsează înainte), omul este doar un robot inert și își pierde sensul de a exista. Însă fără stăpânirea de sine și teama de Dumnezeu (”solzii” care îl protejează de păcat), el se poate propulsa în direcții care nu îi sunt benefice, ratându-și sau compromițându-și astfel menirea în viață. Atunci când una din aceste componente lipsește, Tora ne spune că rezultatul final nu este deloc ”cașer”.
Să ne dea Dumnezeu puterea să evaluăm corect lucrurile și să ajungem la concluziile cele mai potrivite, nu doar pentru cașrut-ul fizic, alimentar, ci și pentru cașrut-ul spiritual și moral al ființei noastre, ca evrei și ca oameni, creați de Atotputernic în imaginea Sa.
Șabat Șalom!
Este coșer a mânca pește hamsie?
Din câte știu eu, hamsia are solzi, deci este cașer.
Mulțumesc pentru răspuns.