Credit foto: ChatGPT | OpenAI
Pericopa pe care o citim în acest Șabat începe cu un pas înainte: ”Și Iehuda s-a apropiat de [Iosef] și a spus: „Rogu-te, stăpâne, să spună slujitorul tău o vorbă în urechea stăpânului meu și să nu ți se aprindă mânia împotriva slujitorului tău, căci tu ești ca Faraon.” (Geneza 44:18)
Sunt cuvintele unui om care caută să-și salveze fratele, pe Beniamin, de la robie, reparând o greșeală din urmă cu ani în care, într-o situație similară, nu a făcut același pas înainte pentru a-și salva un alt frate, pe Iosef. Atunci, în debutul celei mai lungi povești din Cartea Genezei, Iehuda le spune fraților doar atât: ”Care este câștigul dacă îl vom omorî pe fratele nostru și-i vom acoperi sângele? Haideți să-l vindem ișmaeliților, dar mâna noastră să nu se ridice asupra lui, căci este fratele nostru, carnea noastră.” (Geneza 37:26)
Fără îndoială, acea replică din Geneza 37 a însemnat salvarea vieții lui Iosef. Datorită acelei replici, frații au încuviințat să nu-l omoare, ci să-l vândă ca rob în Egipt. Însă lungii și grei ani de încercări la care a fost supus Iosef, singur printre străini, departe de familie, acuzat pe nedrept și azvârlit în temniță, s-au datorat tot acelei replici.
”Care este câștigul?” a fost singura întrebare pe care a pus-o atunci Iehuda. Acum, după ani și ani, după experiențe personale și colective menite a-l forma și educa, Iehuda are reacția opusă, oferindu-se să rămână el însuși rob în Egipt pentru a-l salva pe Beniamin. Acum, Iehuda nu se mai gândește doar la câștig sau la propriul interes, ci la bunăstarea lui Beniamin, la siguranța fraților și la impactul emoțional asupra tatălui lor, Iacov: ”Și acum, [lasă] să rămână, rogu-te, slujitorul tău în locul tânărului, sclav la stăpânul meu, și tânărul să urce cu frații lui. Căci cum aș putea eu oare să urc la tatăl meu dacă tânărul nu este cu mine, ca nu cumva să văd răul care se va abate asupra tatălui meu?” (Geneza 44:33)
Pentru a înțelege cauzele acestei schimbări majore de reacție și personalitate și pentru a înțelege de ce Iehuda a meritat să devină, poate tocmai în urma deciziei sale de a interveni, părintele regalității din Israel, trebuie să aruncăm o scurtă privire critică asupra capitolului 38 din Cartea Genezei. Aparent deconectat ca și cronologie și temă, acest capitol 38 conține cheia pentru a desluși întreaga poveste.
De fapt, rolul lui Iehuda în povestea lui Iosef dezvăluie caracterul unui om care coboară pe cele mai de jos nivele pentru ca, mai apoi, să-și găsească drumul înapoi către măreție.
Așa cum am dezvăluit anterior, Iehuda are în primul rând o problemă morală, căci cum am oare putea caracteriza altfel pe cineva care pune ”câștigul” mai presus de siguranța și bunăstarea familiei?
După ce își pierde soția, Iehuda decade însă și mai jos. Nora sa, Tamar, văduvă deja de două ori după ce fusese căsătorită cu Er și apoi, prin levirat, cu fratele său Onan, ambii fii ai lui Iehuda, este oprită de către acesta din urmă de la a se căsători cu al treilea fiu, Șela. (Desigur, refuzul este parțial de înțeles, el fiind motivat și prin teama lui Iehuda de a-l pierde și pe Șela.) Convinsă însă că destinul ei este de a rămâne în familia lui Iehuda, Tamar se deghizează în prostituată și are relații cu el. Comentatorii Torei au multe cuvinte pozitive pentru inițiativa lui Tamar (considerând-o singura soluție pe care aceasta o mai avea), însă majoritatea comentatorilor îl critică aspru pe Iehuda pentru gestul său. De ce? Pentru că Iehuda pare și aici să nu facă altceva decât să-și urmărească propriul interes.
Și aici intervine un termen care se repetă aproape obsesiv în această poveste, un termen care ne poate ajuta să înțelegem corect întregul episod. Acel terman este ”responsabilitate”. Haideți însă să descoperim împreună, chiar din textul biblic, câteva dintre formele pe care rădăcină ebraică ערב – arev o ia în povestea noastră…
În primul rând, avem începutul capitolului 38, unde Iehuda îi promite lui Tamar o plată, însă aceasta insistă să primească un gaj (ערבון – eravon): ”Ea a spus: «Ce îmi vei da dacă vei veni la mine?» Și el a spus: «Îți voi trimite un ied din turmă.» Dar ea a spus: «Numai dacă îmi dai un gaj până ce îl vei trimite.»” (Geneza 38:16-17) În ce constă acel gaj? Tamar îi cere lui Iehuda pecetea, pelerina și toiagul – trei obiecte cu însemnătate aparte, fiecare dintre ele un simbol al responsabilității și al funcției pe care Iehuda o ocupa.
Pecetea este cea cu care Iehuda semna documente. Ea era un simbol al autorității și respectului pe care alții îl aveau față de cuvântul său. Neîntâmplător, pecetea apare în tradiția mozaică și în conjuncție cu alte poziții de autoritate. Marele Preot obișnuia, spre exemplu, să-și pună pecetea pe anumite obiecte pentru a le certifica statutul de kașrut, adică faptul că ele puteau fi folosite în ritual. (A se vedea și povestea de Hanuca, sărbătoarea pe care tocmai am încheiat-o cu câteva zile în urmă, în care macabeii au folosit pentru aprinderea Menorei un recipient cu ulei nepângărit purtând pecetea Marelui Preot.)
Pelerina era și ea simbolul autorității. Regii sunt cei care poartă o mantie, o pelerină, o haină importantă prin care statutul lor este anunțat public și recunoscut de către alții. Din nou neîntâmplător, la începutul poveștii lui Iosef, acesta primește o haină specială, acea ”tunică de lână fină” (Geneza 37:3) sau haină multicoloră, simbol al dragostei speciale pe care i-o purta tatăl lui, Iacov, o haină care, tocmai prin simbolismul ei, ajunge să ațâțe și mai mult invidia fraților.
Iar toiagul este un simbol al profeției. Moise și Aaron aveau toiege. Citim despre toiag atunci când el este folosit pentru a demonstra puterea lui Dumnezeu la începutul carierei lui Moise, când toiagul lui se preface în șarpe (Exodul 4:2-5). Citim despre toiag atunci când Moise și Aaron fac minuni înaintea lui Faraon (Exodul 7:10). Citim despre toiege atunci când Korah și ceata sa pun sub semnul întrebării autoritatea lui Dumnezeu și a celor învestiți de El (Numeri 17:21-25). Și citim desigur despre toiege în poveștile tuturor profeților evrei. Toiagul este simbolul legăturii cu Dumnezeu, al autorității conferite de Acesta, al capacității de a vorbi și a face miracole în numele Divinității.
Ei bine, Iehuda renunță la toate acestea. În poate cel mai de jos moment al existenței sale, Iehuda renunță la pecete, pelerină și toiag pentru un banal moment de plăcere carnală. Acesta este momentul în care rolul de conducător al lui Iehuda ar fi putut să se încheie irevocabil. Acesta este momentul care ar fi putut anula iremediabil acea binecuvântare pe care Iehuda urmează s-o primească în final de la Iacov: ”Nu se va îndepărta sceptrul de Iuda și nici înțelept dintre urmașii lui, până când va veni Șilo și lui i se vor supune popoarele.” (Geneza 49:10) Regalitatea în Israel nu este însă acordată celui fără greșeală, ci celui capabil să poarte greutatea consecințelor propriilor sale fapte. Sceptrul nu îi revine celui care nu a căzut niciodată, ci celui care, tocmai prin cădere, a ajuns să înțeleagă ce înseamnă responsabilitatea față de alții.
Și din acest moment, Iehuda își începe ascensiunea și își redobândește statutul.
În primul rând, el admite că este tatăl copiilor concepuți de Tamar în acel moment fatidic. ”Țadka mimeni” spune Iehuda – ”Are dreptate, [sarcina] este de la mine” (Geneza 38:26).
Iehuda se declară apoi garantor pentru Benimin, folosind acel cuvânt important pe care l-am amintit mai înainte. Încercând să-l convingă pe Iacov să-l lase pe Beniamin să coboare în Egipt, Iehuda rostește cuvinte care, ieșind din inimă, ajung în inimă: ”Eu voi fi răspunzător pentru el (אערבנו – eervenu) , din mâna mea să-l ceri înapoi” (Geneza 43:9).
Și, parcă pentru a consfinți transformarea, Iehuda rostește aceleași cuvinte nu doar înaintea lui Iacov, ci și înaintea lui Iosef: ”Căci slujitorul tău și-a luat răspunderea (ערב – arav) pentru tânăr” (Geneza 44:32).
Același Iehuda, care a eșuat în responsabilitate și aproape că a pierdut prin acest eșec poziția sa de conducător, același Iehuda care a ales plăcerea de moment în schimbul moralității, își recapătă în pericopa acestei săptămâni demnitatea și statutul de lider. Călătoria sa între decădere și verticalitate, între greșeală și magistrala ei reparare, este o poveste din care se pot inspira toți oamenii și toți conducătorii. Ceea ce ne face demni de destinul ce ne-a fost hărăzit sunt alegerile pe care le facem, înfruntând provocări și luând decizii care demonstrează cine suntem cu adevărat.
Șabat Șalom!
Poate greșesc.
Iehuda greșește când luptă pt avere și bogăție. Pt ca dragostea de bani și avere pleaca de la premisa ca acestea aduc siguranță, pe când, în realitate, lupta pt avere și dragostea de bani aduc neliniște și multă amărăciune
Tamar are aceiași dragoste de bani și avere, atâta timp cât este de acord să își vândă trupul în scop sexual săvârșind incest, ca să obțină rezultatul dorit. Atunci când îți vinzi corpul în scop sexual îți pierzi tot – transformi casa ta, comunitatea ta și țara ta într-o sursă de curvie si distrugere – nu stiu dacă traducerea pe care am citit-o eu e corectă.
În contradicție cu atitudinea lui Iehuda și Tamar care merge spre distrugere și moarte, avem înțelepciunea dumnezeiască dată lui Iosef, fuga lui Iosef din Geneza 39:12. Și avem și rătăcirea omului lui Dumnezeu din I Împărați 13:1-13:34. La fel cu rătăcirea lui David, a lui Solomon, etc.
Respectarea legilor, poruncilor și orânduirilor lui Dumnezeu aduce rezultatul din Proverbele lui Solomon 3:7-3:8: Nu te socoti singur înțelept. Teme-te de Dumnezeu și îndepărtează-te de rău. Aceasta va aduce sănătate trupului tău și răcorire oaselor tale.
Ferește-te de rău și fă binele, caută pacea și o urmează pe ea.
Mi se pare foarte normal ca un lider al unei comunități,al unui trib, al unui popor să fie cu atât mai bun și înțelept, cu cât a acumulat mai multă experiență din fapte reale trăite și suportate de către el însuși; bineînțeles că, se poate învăța și din cele auzite de la alții dar, în momentul în care ești direct implicat: fizic, psihic și emoțional, toate câte le înveți rămân întipărite definitiv și te formează ca om și caracter!(părerea mea umilă).