În chiar mijlocul poveştii extraordinare a lui Iosef, în toiul acţiunii, chiar atunci când tatăl lui Iosef, Iaacov, află de la fraţii lui Iosef că acesta ar fi murit… Tora apasă butonul de pauză. Aparent, este ca şi cum în mijlocul unui film de acţiune, chiar atunci când personajul principal este rănit sau se prăbuşeşte în genune de pe un vârf de stâncă, apar reclame.

În Tora, capitolul 38 al Cărţii Genezei este un astfel de episod. Este capitolul în care povestea lui Iosef este întreruptă brusc, iar Tora ne prezintă o istorie stranie şi aparent fără prea mult rost, avându-i ca personaje principale pe Iehuda, fiul lui Iaacov şi pe Tamar, nora acestuia.

În esenţă, povestea este simplă. Iehuda se căsătoreşte cu fata unui comerciant numit Şua şi are trei copii: Er, Onan şi Şela. Er, căsătorit cu Tamar,  moare prematur şi fără urmaşi, iar Onan, fratele său, refuză să îşi îndeplinească datoria de a “păstra numele fratelui decedat”, făcând copii cu Tamar. Datorită acestui refuz, privit rău de către Dumnezeu, Onan moare şi el prematur şi fără urmaşi. Cu doi fii morţi şi al treilea urmând să se căsătorească cu aceeaşi femeie, Iehuda încearcă să găsească o cale de scăpare. El o îndrumă pe Tamar să “rămână văduvă în casa tatălui ei” (Geneza 38:11), urmând ca Şela, ultimul dintre fii să o ia de soţie când va deveni adult.

Însă Iehuda întârzie să permită căsătoria lui Şela cu Tamar… Iar aceasta din urmă, temându-se că nu va avea niciodată copii, se deghizează în prostituată şi îl aşteaptă pe Iehuda pe drum, pentru a-l seduce şi a avea astfel copii cu el. Iehuda întreţine într-adevăr relaţii sexuale cu Tamar în postura sa de prostituată şi fără a-i cunoaşte însă adevărata identitate. El îi lasă “prostituatei” câteva obiecte personale ca gaj, urmând a le recupera după ce va fi plătit pentru servicii. Odată întors acasă, Iehuda trimite într-adevăr plata, însă “prostituata” nu este de găsit.

Trei luni mai târziu, Iehuda află că nora lui este însărcinată şi o condamnă la moarte pentru infidelitate. Înainte de execuţie însă, Tamar îi trimite lui Iehuda bunurile lăsate ca gaj, cu explicaţia că posesorul lor de drept este tatăl copilului. Iehuda acceptă faptul că el este tatăl copilului şi opreşte execuţia. Tamar naşte doi băieţi, pe Pereţ şi pe Heţron. Iar Pereţ — dacă mai era nevoie de o asociere şi mai stranie — se dovedeşte a fi nimeni altul decât strămoşul pe linie maternă a Regelui David (a se vedea Rut 4:18-22), la rândul său cel din a cărui spiţă —  tradiţia iudaică ne spune — se va trage însuşi Maşiah.

Deşi scurtă şi la obiect, povestea lui Iehuda şi Tamar dă naştere la o sumedenie de întrebări… În primul rând, remarcăm aici o problemă de imagine: Iehuda, unul dintre întemeietorii de triburi în Israel, are relaţii cu o prostituată?!? În al doilea rând, dacă Tamar era într-adevăr “legată” de cel de-al treilea fiu, Şela, prin instituţia leviratului (a se vedea Deuteronomul 25:5-6) şi relaţiile ei cu orice alt bărbat erau aşadar interzise, de ce relaţia cu Iehuda nu este problematică? Cu alte cuvinte, de ce atunci când Iehuda află că “prostituata” cu care s-a culcat era de fapt Tamar — de ce acest lucru o absolvă pe Tamar de vina infidelităţii? Şi, în al treilea rând, de ce oare ne prezintă Tora acest episod şi care este legătura sa cu povestea lui Iosef şi a fraţilor săi pe care o întrerupe atât de brutal.

În cele ce urmează, vom încerca să oferim câteva răspunsuri la aceste întrebări, pornind în special de la explicaţiile pe care Rambam (Maimonide), dar şi alţi comentatori, le prezintă.

Pentru a înţelege relaţia aparent paradoxală dintre Iehuda şi o prostituată, este necesar întâi să înţelegem ce este o prostituată în accepţiunea biblică şi, mai precis, în accepţiunea biblică de dinainte de Revelaţia Sinaitică. În ebraica biblică, termenul de prostituată este complet diferit de cel modern (“zona”, provenind de la termenul “znut” care, explicat aproximativ, înseamnă “destrăbălare”). În ebraica biblică, o prostituată se numeşte “kedeişa”, de la aceeaşi rădăcină cu termenul “kadoş”, însemnând “sfânt” sau “separat”, “particular”. O kedeişa este în fapt o femeie care, prin comportamentul şi ocupaţia sa, s-a auto-separat de comunitate şi a devenit astfel interzisă tuturor bărbaţilor. De altfel, relaţiile sexuale cu o kedeişa precum şi însăşi “profesia” de kedeişa sunt interzise explicit de către Tora care precizează în Deuteronom 23:18 că “nicio fată din Israel să nu fie kedeişa.

Însă această  interdicţie intră în vigoare abia după primirea Torei, precum şi după constituirea ca atare a poporului evreu. Înainte de aceste evenimente însă, frecventarea aşa-ziselor “prostituate” era un obicei răspândit şi natural. În secţiunea referitoare la legile căsătoriei, precum şi în Călăuza Rătăciţilor, Maimonide spune următoarele:

Înainte de Primirea Torei, un bărbat întâlnea o femeie pe stradă. Dacă ea era de acord, el o plătea şi cei doi întreţineau relaţii sexuale, apoi el pleca mai departe. Această femeie se numea kedeişa. După Primirea Torei, această practică a fost interzisă.

Plata pe care femeia respectivă o primea în urma acestor relaţii, ca îndeplinire a “contractului” stabilit, era în fapt un fel de ketuba, similară cu cea pe care soţul o plăteşte atunci când divorţează de soţia sa.

Reamintim aici că ketuba este cu mult mai mult decât simplul document pe care mireasa îl primeşte de la soţul ei în cadrul ceremoniei de nuntă. Conform legii iudaice, ketuba este de fapt obligaţia financiară pe care soţul şi-o ia asupra sa înainte de căsătorie şi care este menţionată în documentul omonim citit sub hupa (baldachinul nupţial). Această obligaţie financiară unilaterală devine plătibilă în caz de deces al soţului sau în caz de divorţ, cu excepţia situaţiei în care acesta se produce exclusiv din cauza soţiei (ex: infidelitate).

Aşadar, în opinia lui Maimonide, “aventura” lui Iehuda cu Tamar era perfect normală şi în conformitate cu practica vremii.

Tot bazat pe practica vremii şi pe faptul că acţiunea poveştii se produce înainte de Primirea Torei este şi răspunsul la cea de-a doua întrebare: de ce relaţia lui Tamar cu Iehuda nu era problematică, în condiţiile în care Tamar era practic promisă conform obligaţiei leviratului fiului lui Iehuda, Şela, şi nu lui Iehuda însuşi?

Şi aici, comentatorii — printre care Ramban (Nahmanide), Hizkuni şi Avraham fiul lui Rambam — explică faptul că obligaţia leviratului menţionată în Deuteronom avea la bază un obicei mult mai vechi, practicat într-o manieră similară, însă nu identică, de popoarele antice. În antichitate, în zona geografică în care se desfăşoară naraţiunea biblică, popoarele aveau obiceiul ca atunci când un bărbat căsătorit murea fără a lăsa urmaşi, soţia lui să se căsătorească cu un alt bărbat din familie (însă nu obligatoriu cu fratele decedatului, aşa cum este stipulat în porunca din Deuteronom). În fapt, dacă privim chiar în capitolul 4 din Cartea lui Rut, Boaz o ia de soţie pe Rut în cadrul instituţiei leviratului, după ce un alt bărbat din familie o refuză, în condiţiile în care nici Boaz şi nici acel bărbat neidentificat nominal nu sunt fraţi ai fostului soţ (decedat) al lui Rut, ci doar rude îndepărtate ale acestuia.

Aşadar, şi aici, practica vremii salvează situaţia. Tamar nu este vinovată de infidelitate, deoarece practic orice bărbat din familia fostului ei soţ, putea îndeplini obligaţia leviratului. Deci, inclusiv Iehuda. (Desigur, odată ce un bărbat o lua de soţie, ea devenea interzisă tuturor celorlalţi bărbaţi din familie.)

A treia întrebare legată de motivul exact al acestei “întreruperi” biblice este una mult mai simplu de rezolvat. Motivul este acela al asumării responsabilităţii. Ca moștenitor al lui Iaacov, Iehuda are o imensă răspundere. Cu numai un singur capitol în urmă, în versetele 37:26-27, Iehuda este cel care vine cu ideea vânzării lui Iosef:

Iehuda a spus fraţilor săi: “Ce vom câştiga dacă îl omorâm pe fratele nostru şi îi ascundem sângele? Haideţi să-l vindem işmaeliţilor, dar să nu ridicăm mâna asupra lui, căci el este fratele nostru, carnea noastră.” Şi fraţii au ascultat.

Deşi creditat cu salvarea lui Iosef de la moarte, Iehuda nu merge însă până la capăt în acest proces de salvare. El propune o soluţie aparent aproape la fel de proastă, aceea de a-l vinde pe Iosef în robie, şi — mai important — pare să facă această propunere pentru un paradoxal şi meschin interes financiar.

În debutul pericopei Vaigaş, în capitolul 44, Iehuda îşi răscumpără complet această greşeală, el fiind cel care apare, din proprie iniţiativă, înaintea lui Iosef (încă nedesconspirat în postura sa de vice-Faraon al Egiptului) şi oferindu-se pe sine în locul lui Beniamin:

Şi acum, dacă vin înaintea slujitorului tău, tatăl meu, şi băiatul nu este cu noi — pentru că sufletului lui este legat cu sufletul băiatului — când tatăl meu va vedea că băiatul nu mai este va muri şi slujitorii tău vor coborî cu durere în mormânt bătrâneţile tatălui meu. […] Permite, aşadar, să rămân eu în locul băiatului, ca slujitor al stăpânului meu, şi lasă băiatul să meargă cu fraţii lui. Căci cum aş putea eu să merg la tatăl meu dacă baiatul nu este cu mine? (Geneza 44:30-34)

Iar episodul din capitolul 38 este exact momentul de tranziţie între aceste două atitudini! Cuvintele cu care Tamar îi prezintă gajul sunt identice cu cele folosite pentru a-i aduce lui Iaacov haina însângerată a lui Iosef ca “dovadă” (fabricată) a morţii sale: “haker na — identifică, te rog” (Geneza 37:32 şi 38:25). Iar Iehuda cel nehotărât din capitolul 37 îşi găseşte tăria de caracter şi se ridică pentru a îşi asuma răspunderea, spunând: “[Tamar] are dreptate. Al meu este, pentru că nu i-am dat pe fiul meu Şela. Şi nu a mai avut relaţii cu ea.” (Geneza 44:26)

Răspunderea asumată a lui Iehuda este, de altfel, prezentată şi de către însăşi Tamar. Ea nu acuză direct, spune doar “identifică, te rog”, acceptând chiar posibilitatea execuţiei (deşi era absolut nevinovată), tocmai pentru a nu-l face pe Iehuda de ruşine.

Iată aşadar o scurtă lecţie de istorie a obiceiurilor vremii şi a modului în care ele au evoluat din perioada patriarhilor şi până după primirea Torei. Şi, desigur, o lecţie şi mai valoroasă despre asumarea răspunderii şi despre cum acest fat poate salva vieţi nevinovate şi poate conduce către consecinţe total nebănuite, culminând chiar cu îndeplinirea scopului final al Creaţiei — venirea lui Maşiah şi reîntoarcerea întregii omeniri pe calea recunoaşterii lui Dumnezeu ca Rege absolut al Universului.

Şabat Şalom!

 

Share This