Există două versete în pericopa Noah care pun un pic de probleme cunoscătorului de limbă ebraică… Mai întâi, versetul din Geneza 8:10, în care ni se spune că, după Potop, Noah a aşteptat (vaiahel) încă şapte zile după ce porumbelul s-a întors cu o ramură de măslin în cioc. Şi, două versete mai încolo, când Tora ne spune de asemenea că Noah a aşteptat (vai’iahel) din nou şapte zile şi a trimis porumbelul care nu s-a mai întors de această dată.

În limba ebraică, diferenţa dintre cele două forme ale verbului “a aştepta” este evidentă, ba chiar comportă şi o nuanţă de traducere, conform comentariului lui Rashi. În primul caz, Noah “a aşteptat”, în cel de-al doilea Noah “s-a făcut pe sine însuşi să aştepte”. Care este diferenţa?

După o aşteptare atât de lungă în arcă, lui Noah îi vine greu să continue să aştepte. La fel ca un om care aşteaptă un moment special să vină (poate fi o aniversare, un termen limită, o sărbătoare), Noah aproape că a numărat zilele până la sosirea momentului decis de Dumnezeu ca fiind potrivit pentru părăsirea arcăi şi revenirea în lume.

Putem de altfel observa această nerăbdare a lui Noah chiar din acţiunile lui… Noah tocmai trimisese porumbelul, care se întorsese cu ramura de măslin în cioc — dovadă a faptului că apele s-au retras de pe pământ. A trimite porumbelul a doua oară, imediat după prima întoarcere, ar fi fost un gest inutil, căci, evident, apele nu se retrăseseră suficient de mult (ci, probabil, ajunseseră doar până mai jos de vârful copacilor). Şi totuşi, ne spune Tora cumva printre rânduri, lui Noah i-a venit foarte greu să mai aştepte. În acest moment, aşa cum ne spune şi versetul 12, el s-a făcut pe sine însuşi să aştepte.

De ce ne pune însă Tora accentul asupra acestui lucru? În primul rând, pentru a ne vorbi despre caracterul lui Noah. Deşi îşi dorea foarte mult să se reîntoarcă în lume, el şi-a dat seama că momentul de revenire trebuia hotărât numai de Dumnezeu. Potopul trebuia să dureze o anumită perioadă, iar revenirea la viaţă a lumii avea şi ea ordinea sa, pe care numai Dumnezeu putea şi trebuia să o decidă. Noah a înţeles, în timpul Potopului, că arca pe care o construise nu era doar un simplu obiect care îl ajuta, pe el şi însoţitorii săi, să rămână la suprafaţa apelor. În fond, Dumnezeu ar fi putut alege orice alt mijloc pentru a-l salva. Dându-şi seama că Dumnezeu îl dorea în arcă încă şapte zile, Noah nu a părăsit-o şi a aşteptat până când, în versetele 15-16, când Dumnezeu îi vorbeşte şi îi porunceşte explicit să iasă din arcă.

În al doilea rând, Tora ne vorbeşte aici despre aşteptare în general. A fi nerăbdători este un lucru natural, însă trebuie avute în vedere de fiecare dată circumstanţele. Dorinţa noastră, de multe ori îndreptăţită, poate fi în contradicţie cu ritmul natural de desfăşurare a evenimentelor, cu factori care nu ne stau în putere sau cu dorinţa lui Dumnezeu. În toate aceste cazuri, a ne educa să fim înţelegători şi răbdători este un deziderat foarte important.

Două lecţii simple şi utile pentru toată lumea, sunt convins…

Şabat Şalom!

Share This