În urmă cu ani, într-un comentariu la această pericopă, am elucidat împreună sensul unui fragment de verset care ne vorbea despre Avraam. În acel comentariu, am oferit mai multe interpretări pentru cuvântul בכל (”bacol”) din versetul 24:1: ”Și Avraam era bătrân, înaintat în zile, și Domnul îl binecuvântase pe Avraam בכל, în toate.”

O problemă rămasă neelucidată sau, mai precis, trecută cu vederea în acel comentariu este însă prima parte a versetului, acolo unde Tora ne spune că Avraam era ”bătrân, înaintat în zile”. Expresia ebraică este mult mai poetică și tocmai la ea aș vrea să fac referire în acest eseu: אברהם זקן בא בימים (”Avraam zaken, ba baiamim”). Tradus ad literram, acest fragment ar putea fi redat aproximativ prin ”Avraam era bătrân, venind în zile”, ceea ce desigur necesită explicații suplimentare.

Am avut privilegiul să ascult azi dimineață o scurtă explicație oferită de rabinul Eliyahu Gateno, conducătorul Kolel Torah Mitzion din Montreal, un centru educațional și spiritual pentru toate vârstele și afiliațiile.

Multe traduceri redau expresia זקן בא בימים prin ”foarte bătrân”, traducând primul termen ca atare și apoi interpretând partea a doua a sintagmei (acel ”ba baiamim””venind în zile”) doar ca o indicație de superlativ. Problema cu această interpretare este că, din păcate, cronologia biblică nu o susține…

Haideți să facem împreună un mic exercițiu matematic. La nașterea lui Isaac, Avraam avea 100 de ani (Geneza 21:5). Conform tradiției iudaice, Isaac a fost adus ca ofrandă pe Muntele Moria la vârsta de 37 de ani. La trei ani după acest episod, când Isaac avea 40 de ani, citim versetele pericopei noastre în care Avraam își trimite slujitorul, pe Eliezer, să îi caute o soție lui Isaac. Așadar, în acel moment, Avraam avea 140 de ani, ceea ce nu este deloc problematic, deoarece — cred că putem fi cu toții de acord — un om în vârstă de 140 de ani poate fi fără îndoială numit ”foarte bătrân”.

Însă scrierile iudaice folosesc exact aceeași expresie, בא בימים (”ba baiamim”), și în alte două ipostaze, în care vârsta personajelor este radical diferită. În Geneza 18:11, ni se spune despre Avraam și Sara că erau  זקנים באים בימים (”zkenim, baim baiamim”) și asta cu un an înainte de nașterea lui Isaac, când Avraam avea 99 de ani și Sara avea 89. Și, chiar și mai problematic, în Haftara din această săptămână, textul biblic ne spune despre regele David că era זקן בא בימים (”zaken ba baiamim”) aproape de vârsta la care a murit, respectiv cu puțin timp înainte de 70 de ani (a se vedea Regi I 1:1 și Samuel II 5:4)

În mod evident, expresia are o conotație mai nuanțată decât simpla idee de ”foarte bătrân”, deoarece ea este folosită atât la aproximativ 70 de ani, cât și la aproximativ 90 de ani și la 140 de ani.

O explicație foarte interesantă este propusă de Ramban (Nahmanide), care susține că expresia marchează intrarea lui Avraam în vârsta senectuții. Conform acestei explicații — susținute și de alți comentatori cum ar fi Radak sau Rabeinu Bahia — Avraam ajunsese la vârsta la care începea să se teamă pentru continuitatea moștenirii sale spirituale. În primul rând, în Geneza 18:11, Avraam realizează, acut și dureros, că nu are copii și că viața sa începe să își piardă sensul. Apoi, patruzeci de ani mai târziu, el își dă seama că deși are copii, nu are nepoți care să îi calce pe urme, deoarece Isaac este necăsătorit.

Conform acestei explicații, Tora surprinde prin această sintagmă teama unui om care a moștenit o tradiție și se întreabă dacă ea va merge mai departe. ”Sunt bătrân”, își spune Avraam. ”Voi trăi oare să-mi văd copiii la casele lor? Dar nepoții? Pe ce cale vor merge aceștia?” Dacă analizăm, este teama fiecărui părinte atunci când, uitându-se în oglindă, vede primele riduri. Este teama și celor care nu au copii și care se întreabă atunci când își conștientizează vârsta și mortalitatea, dacă viața lor a însemnat cu adevărat ceva…

Însă expresia בא בימים mai are și o altă conotație. După cum am tradus-o ad literram mai sus, ea înseamnă ”[Avraam] a venit în zile” sau ”a venit cu zile”. O interpretare extraordinară oferită de Zohar îl prezintă pe Avraam ca fiind capabil să vină înaintea lui Dumnezeu, la finalul vieții sale, cu fiecare zi pe care a trăit-o!

Câți dintre noi putem spune același lucru? Atunci când vor fi puși să dăm socoteală pentru fiecare moment al existenței noastre, când fiecare secundă va fi analizată în fața Tronului Gloriei, oare vom putea justifica tot timpul care ne-a fost alocat? Despre Avraam, rabinii spun că a fost capabil să facă exact acest lucru: să vină ”cu zilele în mână”, explicând cum și-a petrecut-o pe fiecare, cu ce a umplut-o, câte mițvot a fost capabil să facă și în ce mod a înțeles să nu irosească nimic.

Azi dimineață, rabinul Gateno a oferit un exemplu foarte interesant pentru ilustrarea acestui concept…

Un profesor a venit la elevii săi cu un sac cu pietre mari. Le-a luat și le-a pus într-o cutie de plastic și i-a întrebat pe elevi: ”Este cutia plină?” Răspunsul a fost în mod evident negativ, deoarece printre pietre existau și numeroase goluri. A pus apoi în cutie pietre mici și a pus aceeași întrebare: ”Este cutia plină?” Și în acest caz, elevii au remarcat că pietrele nu se aliniază perfect una cu cealaltă și că între ele rămân așadar numeroase goluri. O a treia tentativă de umplere a fost cu nisip și o a patra cu apă. Abia în ultimul caz, cel al umplerii cu apă, elevii s-au declarat convinși că într-adevăr cutia este plină. ”Vedeți?”, le-a spus profesorul. ”Contează mult cu ce umplem cutia. Numai când o putem umple complet, fără goluri, putem afirma cu adevărat că ea este plină.”

Și la fel se întâmplă și în viața noastră, așa cum s-a întâmplat și în viețile lui Avraam, a Sarei sau a regelui David: dacă țintim către o utilizare maximă a timpului de care dispunem, trebuie să fim atenți cu ce ne umplem viața.

Însă mai există o morală care nu trebuie nicidecum trecută cu vederea… Pietrele mari simbolizează lucrurile importante din viața noastră, în timp ce nisipul sau apa simbolizează lucrurile mai mărunte, mai neimportante, mai ”curgătoare”. Ca să putem spune cu adevărat că ne-am trăit viața la maxim, trebuie să începem cu ”pietrele mari”! Dacă cutia este umplută doar cu ”apă”, deși științific suntem mai aproape de noțiunea de plin, metafizic și spiritual suntem departe. Numai atunci când ne concentrăm cu precădere asupra lucrurilor importante din viața noastră și abia apoi continuăm cu cele mai mărunte ne atingem cu adevărat potențialul.

Personal, am fost inspirat de explicația acestui verset, la fel cum am fost inspirat și de povestea rabinului Gateno. Sper ca metaforele pe care le-a generat să vă inspire și pe voi, ajutându-ne să ne sortăm prioritățile și să ne folosim viața la maxim.

Șabat Șalom!

Share This