Atunci când subiectul de bază al unei dispute este egalitatea între oameni, toți cei implicați ar trebui să devină brusc atenți. În fond, mai ales în ziua de astăzi, egalitatea este un concept foarte adesea discutat, disputat și analizat. Egalitate între oameni, egalitate în drepturi, egalitatea șanselor etc…

În pericopa Korah, tema pe care protagonistul ei o aduce în prim-plan este într-adevăr egalitatea. Iată ce le spune Korah lui Moșe și lui Aaron:

Ați mers prea departe! Toată obștea este sfântă, fiecare individ din ea, și Dumnezeu este cu ei. De ce v-ați ridicat voi mai presus de obștea lui Dumnezeu? — Numeri 16:3

Toți oamenii sunt într-adevăr egali și acesta este un principiu inclus în Declarația Drepturilor Omului, în Declarația de Independență a Statelor Unite, precum și într-o sumedenie de alte documente și declarații. Este principiul pe baza căruia funcționează societatea modernă, sau cel puțin pe baza căruia ar trebui ea să funcționeze.

Desigur, există și modele sociale nedrepte și inegale. Există și modele care doar propovăduiesc egalitatea, o simulează, dar în care, practic, abuzează de idee. Există societăți în care anumiți oameni sunt (încă) considerați inferiori sau dispensabili sau neimportanți,  precum și modele în care — după cum scria George Orwell în ”Ferma animalelor” — ”toți sunt egali, însă unii sunt mai egali decât alții”.

Așa că întrebarea de bază, la care ar trebui să răspundem când citim pericopa Korah este următoarea: provocarea pe care o lansează Korah din ce categorie face ea parte? Este Korah un apărător real al egalității sociale (așa cum pare să se înțeleagă din întrebarea sa) sau este provocarea sa doar un simplu pretext pentru revoltă și ceartă?

În Midraș Tanhuma, rabinii oferă un excelent comentariu pe marginea poveștii lui Korah. Midrașul spune că după ce și-a adunat ceata de rebeli, Korah a venit înaintea lui Moșe și a lui Aaron nu cu un atac direct, violent, ci — surprinzător! — cu o întrebare halahică, de lege mozaică:

Korah a spus: ”O haină făcută în întregime din fire albastre mai are nevoie de țițit (ciucuri) în care — conform Torei — unul din fire trebuie să fie albastru?” Moșe i-a răspuns: ”Da, are nevoie de ciucuri.” Korah și oamenii lui au început să râdă atunci de el, spunând: ”Se poate oare ca pentru o altă haină, făcută din fire de altă culoare, obligația de a pune ciucuri în colțurile ei să fie îndeplinită cu doar un singur fir albastru, în timp ce această haină, făcută complet din fire albastre, să aibă totuși nevoie de încă un fir (la ciucuri) pentru ca obligația să fie îndeplinită?!?” — Tanhuma, Korah 4

Explicația Midrașului face de fapt două lucruri:

  1. Creează o legătură între episodul imediat anterior pericopei Korah, care vorbește chiar despre țițit (ciucurii care trebuie purtați în colțurile veșmintelor) și povestea lui Korah; și
  2. Folosește țițit-ul ca o parabolă, o metaforă, pentru poporul evreu: dacă toți evreii sunt sfinți, dacă toți sunt parte din obștea ”de preoți” a lui Dumnezeu, de ce mai este oare necesar ca această obște să aibă lideri? Faptul că toți sunt speciali ar trebui să facă inutilă și chiar ridicolă ideea unei persoane speciale (conducătorul) care să guverneze asupra obștii, nu-i așa?

Întrebarea lui Korah pare plină de miez. Dacă toți suntem speciali, de ce sunteți voi (Moșe și Aaron) mai speciali? Unde este egalitatea?

Și totuși, în Tora și în toată literatura rabinică, provocarea lui Korah este privită cu ochi răi. Deznodământul poveștii este tragic: Korah și ceata sa sunt înghițiți de pământ și se pierd în istorie. Noțiunea de leadership, de conducere a adunării sfinte a evreilor rămâne în  vigoare și continuă în întrega istorie a poporului evreu. În timpul anilor din deșert, pozițiile de lider au fost ocupate de către Moșe și Aaron. După intrarea în Israel, Iehoșua a condus poporul, apoi bătrânii lui Israel, profeții, judecătorii, regii, rabinii etc. Niciodată poporul evreu nu a fost o obște fără conducători.

Unde a greșit așadar Korah?

Răspunsul este simplu: în chiar modul în care a înțeles noțiunea de conducător.

Ce este așadar un conducător? Este într-adevăr el un om special pus ”deasupra obștii”? Sau este mai curând un om care doar îndeplinește o funcție anume în cadrul societății, aceea de a călăuzi, de a dirija poporul către idealurile pe care și le propune, fără ca acest lucru să însemne că este ”mai presus” de cineva?

Ei bine, conducătorul în iudaism poate fi asemuit cu un dirijor, un regizor sau un căpitan de echipă. El nu este inerent mai bun decât alții, superior altora. Un conducător este doar cel sau cea căruia / căreia i s-a încredințat misiunea, funcția, responsabilitatea de a dirija acțiunea. El / ea răspunde pentru îndeplinirea obiectivelor, el /ea are rolul de a distribui sarcinile, de a supraveghea și verifica acțiunile celorlalți, cu care — la modul ideal — muncește și conlucrează de la egal la egal.

În  iudaism, conducătorul nu este un supraom. Conducătorul este doar cel numit sau ales pentru sarcina de a conduce, nicidecum de pe o poziție de superioritate, ci dimpotrivă, ca un slujitor umil și devotat al intereselor obștii, ca un reprezentant al acesteia în relațiile cu alții și un membru al ei care are menirea să o ajute să meargă înainte.

În iudaism, noțiunea de conducător nu derivă din popularitate și nici din dorința de a guverna. La modul ideal, conducătorii nu ar trebui să vrea să ”acceadă” într-o funcție de conducere, ci dimpotrivă, ar trebui să înțeleagă că funcția pe care urmează să o ocupe atrage după sine responsabilitate și necesitatea sacrificiului de sine. Unul din marii rabini ai antichității, Raban Gamliel, a surprins această ultimă idee în discursul său adresat unor înțelepti pe care urma să îi numească lideri în comunitățile lor:

Credeți că vă ofer o poziție de conducere? Vă ofer doar șansa de a sluji obștea și pe Dumnezeu!” — Talmud, Horaiot 10a-b

În iudaism, liderii sunt chemați așadar să își slujească obștea, și nicidecum să se ridice mai presus de ea. Și aici a greșit Korah în interpretarea sa, crezând că Moșe și Aaron se înscriau în cea de-a doua categorie, și nu în prima. Din acest motiv, pentru această greșeală, Korah a plătit cu viața, în timp ce noi am dobândit ocazia să învățăm din greșeala  lui și să sintetizăm criterii corecte pentru alegerea unui conducător.

Iar singura întrebare care mai rămâne este cea legată de modernitate: oare liderii de astăzi, cei care ne conduc și ne călăuzesc destinele, din ce categorie fac parte?

Șabat Șalom!

Share This