Pericopa Korah este probabil una din cele mai tragice din întreaga Tora.

În primul rând, episodul ei principal este oferit ca exemplu negativ de către Mișna din Pirkei Avot 5:17: ”Care este un exemplu de o dispută cu finalitate negativă: disputa lui Korah și a cetei lui.” (Textul exact nu utilizează sintagma ”cu finalitate negativă”, ci לא לשם שמים, “lo le’șem șamaim” — în traducere ad literam ”nu în numele Cerului.”)

În al doilea rând, pentru că în această pericopă două sute cinci zeci de oameni mor pentru păcatul de a se fi asociat cu răscoala lui Korah împotriva lui Moșe și a ordinii stabilite de Dumnezeu. Pornită aparent în numele unui ideal nobil (desființarea ierarhiilor sociale), răscoala lui Korah are la bază de fapt o luptă pentru putere și o tentativă de răsturnare a ordinii sociale existente, în esență descriind o încercare de lovitură de stat. Și tocmai în contextul acestei manevre, atunci când soarta poporului evreu părea să fie în cumpănă, Moșe propune un test menit să stabilească adevărul prin intervenție divină și, implicit, să consfințească în ochii tuturor pe conducătorul de drept al evreilor. Ne spune Tora în versetele 16:5-7 din Cartea Numeri:

[Moșe] a vorbit lui Korah și întregii adunări, spunând: ”Mâine dimineață, Dumnezeu va face cunoscut cine este al Lui și cine este sfânt, cine Îi este apropiat și pe cine va alege. Faceți asta: Luați pentru voi tigăi — Korah și întreaga adunare — și puneți foc în ele și puneți deasupra mirodenii înaintea lui Dumnezeu mâine. Și acel om pe care Dumnezeu îl va alege, el este cel sfânt. V-am spus multe, fii ai lui Levi!

Deznodământul testului este tragic: în dimineața următoare, când oamenii ieșiseră cu tigăile lor cu mirodenii, pământul se deschide în mod miraculos și întreaga ceată a lui Korah, cei două sute cincizeci de oameni, împreună cu casele și lucrurile lor, sunt înghițite în întregime.

Comentând asupra episodului, Rași își pune în primul rând întrebarea cum a putut un om atât de inteligent precum Korah să fie de acord cu un astfel de test. În fond, în cel mai favorabil scenariu, 249 de oameni din 250 urmau să moară. Șansa de reușită a lui Korah era de 1 din 250, adică 0.4%. Desigur, o șansă mai mare decât cea de a câștiga la loterie, însă în acest caz miza era moartea. (Ca și exemplu, prin contrast, la ruleta rusească, șansele de a rămâne în viață sunt de 5 din 6, adică 83%.)

Răspunsul lui Rași face aluzie la o profeție pe care Korah a avut-o înainte de acest episod, o profeție în care i s-a arătat că unui din urmașii lui era menit să fie însuși profetul Șmuel (Samuel). Cu un asemenea ”as pe mânecă”, Korah a considerat că nimic rău nu i se poate întâmpla. Cu siguranță nu se putea ca el să moară împreună cu întreaga familie, nu-i așa, având în vedere că în viitor urma să aibe nepoți și strănepoți atât de importanți?

Eroarea lui Korah în interpretarea acestei profeții este explicată în versetul 26:11 din Numeri care ne spune simplu: ”Fiii lui Korah nu au murit.” De altfel, există în Psalmi mai multe capitole (ex: 42, 44, 45, 46 etc.) scrise chiar de fiii lui Korah, care s-au salvat în ultimul moment făcând teșuva (căindu-se) și dezicându-se de acțiunea tatălui lor.

Iar Korah a murit, înghițit de viu de pământ, lăsând în urma lui doar niște fii care au mers pe un alt drum (cel bun) și un exemplu pe care Mișna ne îndeamnă să nu îl urmăm…

Însă povestea lui Korah și a cetei lui nu se oprește aici… pentru că mai există un episod în pericopa noastră care conduce lucrurile într-o cu totul altă direcție. În capitolul 17 din Numeri, Tora ne oferă continuarea acestui episod:

Dumnezeu i-a vorbit lui Moșe, spunând: ”Spune-i lui Elazar fiul lui Aaron HaKohen să ia tigăile din mijlocul focului — și să mute focul — pentru că [tigăile] au devenit sfinte. Și tigăile celor care au păcătuit împotriva sufletului lor — să le facă o folie subțire cu care să fie acoperit Altarul, căci [oamenii aceia] le-au adus ca ofrandă înaintea lui Dumnezeu, așa că au devenit sfinte. Să fie asta un semn pentru copiii lui Israel. (Numeri 17:1-3)

Câteva lecții importante se pot învăța de aici…

În primul rând, faptul că putem învăța din evenimente pozitive, dar și din evenimente negative. În mod normal, cuvântul אות (”ot”), însemnând ”semn”, are o conotație pozitivă. Tora îl folosește spre exemplu când ne vorbește despre Șabat, despre tefilin (filacterii), despre brit mila (circumcizie) sau despre curcubeul pe care Dumnezeu i l-a arătat lui Noah. În cazul de față însă, ”semnul” este al unei distrugeri, este ”semnul” morții a 250 de oameni.

Însă simbolistica aici este aceea de a educa oamenii să-și amintească și lucrurile negative sau dureroase și să le folosească în mod pozitiv. Spre exemplu, acest ”semn” ne poate aminti de potențialele consecințe ale revoltei împotriva ordinii lui Dumnezeu, de potențialele consecințe ale dorinței de anarhie sau ale goanei după putere. Sau, ne poate oferi o reamintire legată de ce se întâmplă atunci când nu știm să interpretăm corect mesajul lui Dumnezeu (a se vedea greșeala de interpretare a profeției lui Korah). Sau ce dezastru pot provoca oamenii care se asociază cu alții pentru a face ceva rău. Semnificațiile potențiale sunt infinite…

În al doilea rând, o lecție pe care o putem învăța este aceea a sfințeniei dobândite și conferite oamenilor și obiectelor prin simpla apropiere de Dumnezeu. Pentru toată perioada în care a funcționat, Altarul din Tabernacol a fost acoperit cu o folie de cupru făcută din tigăi pe care 250 de oameni le-au adus — ”ca ofrandă”, ne spune Tora — înaintea lui Dumnezeu. Ceata lui Korah a dispărut, însă o mică parte, un obiect din povestea lor a continuat să existe ca parte din însuși Altarul Tabernacolului… Poate tocmai pentru că intenția acelor oameni a fost, măcar parțial, aceea de a se apropia de Dumnezeu și spiritualitate. De altfel, această idee este amintită în comentariul său și de un mare rabin și comentator al Torei din secolul 19, rabinul Naftali Zvi Yehuda Berlin, cunoscut și sub numele de Nețiv.

Iar în al treilea rând, o idee venită de la fostul Șef-Rabin Așkenaz al Israelului în perioada Mandatului Britanic, rabinul Avraham Isaac Kook (1865 – 1935). Ne spune Rav Kook într-o notă de subsol în volumul ”Eț Haim — Tora și Comentariu” apărut sub îngrijirea lui David Lieber (New York, 2001):

Sfințenia tigăilor de cupru simbolizează rolul absolut necesar al scepticilor și criticilor în menținerea integrității religiei. Provocările aduse tradiției sunt necesare pentru că ele servesc ca un memento permanent că religia se poate uneori scufunda în corupție și decădere. Acoperirea altarului cu folia de cupru făcută din tigăile rebelilor este un act menit să ne amintească de legitimitatea și, uneori chiar sfințenia impulsului pe care fiecare îl avem împotriva stagnării care poate afecta uneori religia.

Trei lecții valoroase, pornite aparent dintr-o dramă menită a fi dată uitării. Trei idei provenite din continuarea pe care Tora o oferă unui episod aparent total negativ, în care își găsesc moartea două sute cincizeci de oameni. Trei mesaje valabile și pentru omenirea zilelor noastre: de a rămâne alertă și a desluși ”semnele” apropierii de Dumnezeu, de a își asculta impulsul către această apropiere și de a milita permanent pentru o spiritualitate dinamică și mereu nouă.

Șabat Șalom!

Share This