“Korah, fiul lui Itehar, fiul lui Kehat, fiul lui Levi, s-a rasculat impreuna cu Datan si Aviram, fiii lui Eliav, si On, fiul lui Pelet, fiii lui Reuven. S-au rasculat impotriva lui Moshe, impreuna cu 250 de oameni din copiii lui Israel, din fruntasii adunarii, din cei ce erau chemati la sfat si care erau oameni cu nume. Ei s-au adunat impotriva lui Moshe si Aaron si le-au zis: «Destul! Caci toata adunarea, toti sunt sfinti si Dumnezeu este in mijlocul lor. Pentru ce va ridicati voi mai presus de adunarea Domnului?» Cand a auzit Moshe lucrul acesta, a cazut cu fata la pamant.” [Numeri 16:1-4]

“Fiii lui Korah nu au murit.” [Numeri 26:11]

 In pericopa din aceasta saptamana, autoritatea lui Moshe este pusa sub semnul intrebarii. Pe “puntea corabiei”, in cadrul poporului evreu, are loc o revolta. “Capitanul”, Moshe, este atacat de catre 250 de oameni, care, sub conducerea lui Korah, Datan si Aviram, doresc sa preia puterea. Pericopa descrie cu lux de amanunte intreaga disputa, punctand atitudinile tuturor celor implicati, detaliind evenimentele si oferind indemnuri valabile pentru toate generatiile.

Insa unul din amanuntele esentiale legate de conflictul din pericopa pe care o citim in aceasta saptamana este continut intr-un text talmudic, care ne prezinta povestea intr-o lumina noua. In Pirkei Avot (Invataturile Parintilor) 5:17, Mishna se intreaba: “Care este o disputa pentru numele Cerului? Disputa dintre Hilel si Shamai. Si care este o disputa ce nu este pentru numele Cerului? Disputa lui Korah si a cetei sale.”

[Ca o paranteza, cateva detalii legate de Hilel si Shamai… Cei doi, mari invatati ai vremii lor, au reprezentat doua tipuri diferite de oameni si de evrei. Desi ambii cunosteau Tora si o predau cu dragoste, avand numerosi discipoli, Shamai era mai impulsiv (ca tip uman) si mai strict in aplicarea legii. Hilel era mai temperat, iar deciziile sale halahice (de lege iudaica) erau mai permisive si mai usor de urmat de catre marea masa a poporului evreu. In ceea ce priveste relatiile dintre ei si dintre discipolii lor, acestea au fost intotdeauna bune, desi disputele legate de Tora pe care le aveau erau uneori interminabile.]

Ceea ce este foarte interesant insa este modul in care Mishna in Pirkei Avot formuleaza distinctia dintre disputele “pentru numele Cerului” si cele “care nu sunt pentru numele Cerului”. Atunci cand prezinta disputele dintre Hilel si Shamai, Mishna spune ca ele aveau loc intre Hilel si Shamai (evident!). Insa atunci cand se prezinta cealalta categorie de dispute, observam ca exemplul oferit este unul in care apare numai o singura latura combativa: “Korah si ceata sa”. Cu alte cuvinte, Mishna sugereaza ca, Korah nu a avut practic in fata un oponent cu care sa poarte o disputa, ci s-a luptat cu sine insusi.

Midrash Shmuel (un comentariu la Pirkei Avot), explica faptul ca in cazul disputelor din Hilel si Shamai, motivatia ambelor parti era aceeasi. In cazul lui Korah, motivatia sa era una pur “certareata”, dorind conflict de dragul conflictului, pe cand Moshe si Aaron aveau cele mai pure intentii, acelea de a stopa conflictul. Aparent, pentru un observator extern, conflictul dintre Korah si Moshe poate aparea foarte usor ca o lupta pentru putere, insa este evident din reactia sa ca Moshe nu a dorit conflictul.

Una dintre lectiile de invatat din aceasta poveste este valabila astazi mai mult decat oricand… Asistam adesea la conflicte pe care le banuim ca fiind generate de ambele parti implicate. Ni se pare ca daca exista o disputa intre doua parti si daca aceasta disputa nu se termina, ambele parti sunt vinovate pentru continuare. Dar oare este intotdeauna asa? Oare toate conflictele au doua parti implicate?

In zilele noastre, un zid de demarcatie, din beton si otel, se construieste de-a lungul granitei Israelului cu teritorii aflate sub control palestinian. Iar intre cele doua parti, intre israelieni si arabi, disputa dureaza deja de peste 50 de ani. In presa si la posturi de radio si televiziune, la reuniuni la nivel inalt intre sefi de state si de guverne, Israelul este acuzat ca “intretine conflictul”. Oare este drept sa spunem ca ambele parti doresc acest conflict? Nu este oare un zid de demarcatie un argument suficient de clar ca una dintre parti (Israelul) nu doreste conflictul?

Revenind insa la pericopa din aceasta saptamana, sa vedem care a fost mecanismul din spatele unui conflict cu un singur protagonist. Inteleptii explica faptul ca, vazand intr-o profetie faptul ca urmasii sai vor da nastere peste generatii profetului Shmuel (Samuel) si altor figuri reprezentative ale istoriei evreilor, Korah a crezut ca lui, stramosul atator personalitati, i se cuvine o pozitie mai inalta. Viziunea profetica a lui Korah s-a implinit, insa numai pentru ca, asa cum ne spune versetul din Numeri 26:11, “fiii lui Korah nu au murit”. Midrash-ul ne spune ca in ultimul moment, chiar inainte de deznodamantul tragic al intregii povesti (pamantul s-a deschis si l-a inghitit pe Korah), fiii sai s-au cait si s-au dezis de atitudinea parintelui lor. Ei au facut sincer teshuva (intoarcere catre Dumnezeu) si au meritat astfel sa dea nastere, peste generatii, profetului Shmuel.

Korah insa a vrut puterea! El a reusit sa mascheze dorinta sa in forma unei cereri aparent indeptatite: “Toata adunarea, toti sunt sfinti si Dumnezeu este in mijlocul lor! Pentru ce va ridicati voi mai presus de adunarea Domnului?” Midrash-ul povesteste ca, in deradere, Korah si-a imbracat cei 250 de adepti in vestminte de culoare albastra (thelet), culoarea pe care Tora, chiar la sfarsitul pericopei de saptamana trecuta, o prescrie pentru tzitzit (ciucurii din colturile hainelor). Imbracati astfel, Korah si oamenii sai au venit la Moshe si l-au intrebat: “Daca o haina este in intregime colorata in thelet, mai trebuie ea sa aiba in cele patru colturi ciucuri de culoare thelet?”

Evident, intrebarea a fost pusa cu scopul de a cauta cearta. Semnificatia tzitzit-ului, poruncit de Dumnezeu pentru orice haina cu patru colturi, depaseste cu mult cea a culorii thelet. Exista o intreaga simbolistica a ciucurilor din colturile vestmintelor, provenind din modul de impletire si din semnificatiile pe care ghematria (numerologia iudaica) le confera acestor impletituri.

Asupra a doua semnificatii pentru tzitzit (“marul discordiei” din conflictul lui Korah) as dori insa sa ma opresc… In primul rand, dupa cum am auzit in urma cu cativa ani de la rabinul Menachem Hacohen, tzitzit-ul simbolizeaza modestia. Ciucurii din colturile hainelor sunt orientati in jos, catre pamant, amintind celui care ii poarta ca una din cele mai importante calitati ale unei persoane este anava (modestia). Aceasta calitate, proprie lui Moshe (“Moshe a fost cel mai modest om de pe pamant” – Numeri 12:3), ii lipsea lui Korah. El a dorit pozitie sociala inalta, a dorit sa fie mai sus decat i se cuvenea, si pentru aceasta a “atacat” semnificatia tzitzit-ului.

O a doua posibila explicatie a vestmantului cu tzitzit din povestea lui Korah este aceea ca vestmantul simbolizeaza poporul evreu, iar ciucurii sunt de fapt liderii acestuia. Conform lui Dumnezeu (“Sa fiti pentru Mine un popor de koheni, o natiune sfanta!” – Exodul 19:6) si chiar si conform lui Korah (“Toti sunt sfinti si Dumnezeu este in mijlocul lor” – pericopa din aceasta saptamana), poporul evreu este sfant si la un nivel spiritual ridicat. Toti sunt “de culoare thelet” (culoare care aminteste, conform Talmudului, de Tronul Gloriei Divine)… Insa liderii poporului evreu, “ciucurii din colturile vestmintelor” sunt necesari chiar si in aceste conditii, pentru ca un popor fara lideri nu poate exista!

Se vorbeste adesea in zilele noastre de cat de reprezentativi sunt liderii pe care ii avem. Sunt (cei mai) buni presedintii, primarii, conducatorii spirituali sau sefii pe care ii avem? Problema se pune constant, iar relatiile dintre oameni depind de raspunsul pe care dorim sa il dam…

Este foarte important sa intelegem insa doua lucruri: primul, ca ne aflam intr-o mare criza, in care problemele nu au solutii simple. Iar al doilea, ca suntem datori sa ne sustinem liderii pe care ni i-am ales. De multe ori suntem tentati sa ne supraapreciem faptele si sa le subapreciem pe ale altora. (“Daca as fi fost eu pus sa rezolv problema asta, o rezolvam atat de bine…”)

Din povestea lui Korah trebuie sa invatam sa eliminam “scanteile de cearta”. A critica este deosebit de usor, a cere kavod (onoare), pozitie sociala si avantaje (adesea necuvenite) este inca si mai usor…

Pacea si intelegerea intre oameni provin insa din mult mai mult. Asa dupa cum spunea odata un rabin, “pacea este mult mai mult decat simpla absenta a conflictului”. In ebraica, substantivul pace (shalom) este derivat din radacina “shalem” care inseamna “complet”. Amida, rugaciunea care se spune la sinagoga de trei ori pe zi, se termina cu substantivul “shalom”. Birkat Hamazon (Rugaciunea de dupa masa) se termina cu “shalom”. Birkat Kohanim (Binecuvantarea kohenilor) se termina cu “shalom”. Intregul Talmud se termina tot cu “shalom”. Si Shalom este unul din numele lui Dumnezeu.

Pacea presupune sa intelegem si sa aplicam ceea ce ne spune Hilel in Pirkei Avot 1:12 despre al treilea protagonist al disputei lui Korah, fratele lui Moshe, Aaron: “Sa fii dintre discipolii lui Aaron, iubind pacea, alergand dupa pace, iubind pe oameni si apropiindu-i de Tora”.

Cand vom intelege asta, lumea va fi pentru toti mult mai buna…

Shabat Shalom!

Share This