Imi amintesc, de parca ar fi fost ieri, de ziua de 5 iulie a acestui an, 19 Tamuz 5767, cand fiul nostru Ariel Moshe a fost circumcis. O zi ca oricare alta altfel, insa o zi mare pentru intreaga noastra familie si, cu siguranta, pentru Ariel. Desi nu a inteles probabil mare lucru din acea zi, poate in afara durerii care cu siguranta a existat, Ariel a facut un pas urias pe 5 iulie: a devenit parte din legamantul lui Avraham, parte din comunitatea evreiasca…

Imi amintesc de cum m-am simtit si ce am gandit… Desi mohel-ul era, stiam, deosebit de priceput, cu multe sute, poate chiar mii de circumcizii la activ, desi asistasem la alte brit-uri (circumcizii) ale copiilor prietenilor si cunoscutilor nostri de aici — tin minte ca mi-a tremurat sufletul. Era copilul meu de data aceasta! Si misiunea mea, dupa ce il incredintasem sandek-ului (cel care tine copilul pe genunchi la circumcizie), un minunat om si prieten de-al nostru, misiunea mea, asadar, era sa rostesc o binecuvantare: “Baruh Ata Hashem Elokeinu Meleh Haolam Asher Kideshanu Bemitzvotav Vetzivanu Le’hachniso Bivrito Shel Avraham Avinu.” (“Binecuvantat fii Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele Universului, care ne-ai sfintit prin poruncile Sale si ne-ai poruncit sa il aducem [pe acest baiat] in legamantul parintelui nostru Avraham.”)

Iar mohel-ul, simplu si sigur, asa cum mai facuse si de toate celelalte sute sau mii de ori cu alti copii, a efectuat circumcizia. O operatie simpla, constand (pe foarte scurt) in indepartarea preputului (in ebraica: orla), a pielii care acopera glandul penisului.

Nu m-am gandit prea mult la ce inseamna orla… Cine se gandeste, de altfel? Este in fond doar o bucata de piele care trebuie indepartata pentru ca Dumnezeu a poruncit asa in Tora, nu?

Ei bine, in pericopa pe care o citim in aceasta saptamana, un verset m-a facut sa imi schimb parerea… Moshe le vorbeste evreilor inainte sa moara si are multe sa le spuna. Iar unul dintre indemnurile pe care li le da este urmatorul:

U’maltem et orlat levavhem veorphem lo takshu od. — Sa va circumcideti inimile si sa nu va mai intariti grumazul. — Deuteronomul 10:16

Am inteles aproape imediat dupa ce am citit ce inseamna “sa nu va mai intariti grumazul”. Evreii sunt numiti in repetate randuri in Tora “am k’shei oref”, “un popor cu grumazul tare” sau, mai simplu, un popor incapatanat. Indemnul este ca evreii sa renunte la incapatanare…

Insa oare ce vrea Moshe sa spuna prin “circumciderea inimii”? In ebraica, cele doua cuvinte cheie folosite sunt chiar acelea pentru circumcizie: “u’maltem”, provenind de la “mila” (Brit Mila) – “circumcizie” si “orla” “preput”, pielea care trebuie indepartata la circumcizie. Insa inima nu are preput! Cum adica sa ne “circumcidem inima”? Ce sa taiem? Iar daca versetul contine un indemn simbolic, care este simbolistica acestui act de “circumcidere a inimii”?

Una din explicatiile pe care le ofera comentatorii vorbeste despre “dorintele inimii” si despre infranarea acestora. La fel ca in cazul dorintelor sexuale (simbolizate de penis, a carui orla este indepartata) care trebuie limitate la un cadrul al decentei si moralitatii, tot la fel si “dorintele inimii”, ceea ce in mod normal ravnim sau am vrea sa avem trebuie sa aiba limite. Pentru Ibn Ezra, spre exemplu, aceasta este explicatia sintagmei “circumciderea inimii”.

Rashi si Ramban pornesc in explicatia lor catre o alta directie… Pentru ei, “orla” inseamna bariera, ceea ce este de fapt intelesul de baza al acestui cuvant in ebraica. Indepartarea acestei “orla” din jurul inimii inseamna deschiderea acesteia catre bine, adevar si dreptate. Pentru a putea tinde catre toate aceste valori, pentru a Il putea cauta pe Dumnezeu chiar, inima unui om trebuie sa fie “circumcisa”, adica sa fie libera de “barierele” pe care le are in jurul ei. Adesea, sunt bariere pe care le cream noi insine: lacomie, invidie, incapatanare, ura… Iar uneori sunt bariere pe care le preluam si impotriva carora nu luptam asa cum ar trebui: comoditate, delasare, anturaj prost, pesimism…

Ceea ce este deosebit de interesant este ca acelasi cuvant, “orla”, apare in viata lui Moshe (vorbitorul pericopei noastre) de cel putin inca doua ori, in Cartea Exodului… Prima data, in Exodul 4:24-25, atunci cand Tzipora il circumcide pe Ghershom, fiul lui Moshe, salvandu-l pe acesta din urma de pedeapsa divina pentru nesocotirea poruncii circumciziei: “Si s-a intamplat pe drum, la popas, ca Dumnezeu l-a intalnit si a cautat sa il ucida [pe Moshe]. Atunci Tzipora a luat o piatra si a taiat preputul fiului ei si l-a aruncat la picioarele [lui Moshe] si a spus: ‘Tu imi esti un mire de sange!'”

A doua oara, in Exodul 6:12, cand Moshe Ii vorbeste lui Dumnezeu despre piedicile, barierele in calea numirii lui ca salvator al evreilor: “Iata, copiii lui Israel nu m-au ascultat, cum ma va asculta oare atunci Faraonul, pe mine, care am buze necircumcise?” (in ebraica: “arel sfataim”)…

De fiecare data, “orla” inseamna “bariera” pentru Moshe. De fiecare data cand “orla” este inlaturata, drumul poate continua, viata poate merge inainte, usile se deschid…

Si ar mai fi si “orla” in afara vietii lui Moshe… In Leviticul 19:23-25, Tora ne vorbeste despre o “bariera”, o interdictie de a consuma fructele copacilor in primii trei ani de rod: “Cand veti veni in Tara si veti planta tot felul de pomi fructiferi, roadele lor sa le priviti ca necircumcise; timp de trei ani sa fie necircumcise pentru voi, sa nu mancati din ele. Iar in al patrulea an, toate roadele sa fie inchinate lui Dumnezeu, pentru slava Lui.” Din nou un episod in care odata ce dispare “orla”, odata inlaturara “bariera”, un nou episod incepe. Barierele din jurul inimilor noastre, poate mult mai mult decat “bariera” preputului, ne pot opri de la multe lucruri minunate. Nu este niciodata usor insa sa le indepartam, nu este usor sa “ne circumcidem inima” si sa o eliberam de oprelisti, deschizandu-i in fata posibilitati uimitoare.

Poate ca tocmai de aceea nu mi-a fost nici mie, si stiu ca nici Liviei, sotia mea, usor sa asistam la brit-ul lui Ariel. Dincolo de durere (care exista, fara doar si poate), dincolo de teama si de cele cateva zile mai grele, de recuperare si vindecare, poate ca greutatea a provenit tocmai din aceasta “circumcidere a inimii” de care, speram, Ariel a avut parte odata cu circumcizia. Poate si sper ca ea s-a reflectat macar un pic si asupra noastra, celor care am asistat. Poate ca orice “circumcidere a inimii” se reflecta si asupra celorlalti, a celor din jur, care sunt martori, facandu-i si pe ei mai buni, mai drepti, mai liberi, mai deschisi catre posibilitati… Poate…

Tot ce va pot spune este ca ma rog sa am dreptate in aceasta privinta.

Shabat Shalom!

Share This