Dragi prieteni,
Înainte de orice, doresc să îi mulțumesc din suflet domnului Prim-Rabin al FCER Rafael Shaffer, atât pentru invitația pe care mi-a adresat-o să scriu acest articol (publicat și pe pagina Facebook a Cancelariei Rabinice a FCER), cât și pentru toată activitatea și efortul pe care le depune constant în cadrul Cancelariei Rabinice a Federației Comunităților Evreiești din România pentru bunul mers și îndrumarea spirituală a evreilor din București și din România.
În urmă cu puțin timp, am scris un articol pe proaspăt înființatul site j-nutshell.ro, în legătură cu perioada de timp pe care o parcurgem în aceste zile și mai precis cu ziua de Tișa BeAv. Una dintre ideile pe care le-am menționat acolo este aceea a semnificației zilei de Tișa BeAv în lumea modernă, în zilele noastre, la aproape două mii de ani de la distrugerea Celui De-Al Doilea Templu din Ierusalim. Aș vrea în cele ce urmează să continui această idee…
O poveste transmisă din generație în generație îl surprinde pe împăratul Napoleon al Franței trecând într-o zi prin ghetto-ul evreiesc din Paris. Auzind plânsetele și gemetele evreilor adunați într-o sinagogă, împăratul s-a oprit și a întrebat ce se întâmplă. Unul dintre cei din suită s-a interesat și i-a răspuns: ”Evreii jelesc distrugerea Templului din Ierusalim.” ”Cine și când le-a distrus Templul?”, a întrebat Napoleon. ”Romanii l-au distrus, cu aproximativ 1700 de ani în urmă.” Uimit și șocat de acest răspuns, împăratul Napoleon se zice că ar fi exclamat, parafrazând cuvintele pe care Talmudul le consemnează în tratatul Taanit 30b: ”Un popor care este capabil să jelească distrugerea Templului lor timp de 1700 de ani este destinat să îl vadă reconstruit în toată gloria sa!”
Desigur, povestea este probabil o legendă urbană, neexistând dovezi istorice că Napoleon ar fi avut această conversație cu suita sa și nici această remarcă (profetică?) despre destinul evreilor. Însă povestea ne spune foarte multe despre noi ca popor evreu și despre modul în care percepem evenimentele prin care trecem.
Ca evrei, noi nu avem practic istorie. Noi avem memorie. Ceea ce trăim și reținem nu devine exponat de muzeu sau o glosă într-o carte uitată pe un raft. Pentru evrei, istoria este vie, rememorată, retrăită, repusă în scenă. De Pesah, nu evocăm doar exodul din Egipt, ci îl recreăm în beneficiul copiilor noștri, la masa de Seder. De Sucot, nu ne amintim doar de protecția pe care Dumnezeu ne-a dat-o în deșert, ci ne mutăm în sucot (colibe), ca să retrăim momentul și să-l aducem în actualitate. De Șavuot, nu citim doar despre Revelația de la Sinai, ci studiem Tora toată noaptea, pentru a ne simți din nou aproape de Sursa care ne-a dat învățătura pe Muntele Sinai.
Tișa BeAv nu face excepție de la regulă. În fiecare an, de 9 Av stăm pe jos, în doliu și post, citim Eicha, Plângerile profetului Ieremiahu, și ne amintim în termeni vii – chiar prea vii și prea duri uneori – de asediul Ierusalimului, de durerea mamelor care și-au văzut copiii morți de foame în timpul asediului, de teama și deznădejdea prin care am trecut ca popor când a început exilul și în mulții ani în care el a continuat.
Însă cu toate acestea, Tișa BeAv și perioada care îl precede nu sunt doar o ocazie de doliu. La modul ideal, dincolo de toate lucrurile plăcute de la care ne abținem în acestă perioadă (ex: mâncat carne și băut vin, spălat și înot din plăcere, oficierea căsătoriilor, purtatul hainelor noi, construirea unei case noi, tunsul părului, reducerea activităților de afaceri etc), zile premergătoare Tișa BeAv și ziua de Tișa BeAv în sine ar trebui să fie și un prilej de introspecție și o ocazie de creștere și perpetuare a spiritualității iudaice. Oricât de grele sau stranii ne-ar părea, ritualurile asociate doliului de Tișa BeAv există ca să ne ajute, să ne împingă pe calea înțelegerii, deschiderii sufletului, conștientizării misiunii pe care o avem.
Într-o conversație consemnată de Talmud, comemorării Templului din Ierusalim i se conferă un nou și extrem de important sens:
Când Templul a fost distrus a doua oară, a existat o creștere a numărului de asceți între evrei, oameni care nu mâncau carne și nu beau vin [în semn de doliu pentru Ierusalim]. Rabinul Iehoșua a venit la ei și le-a spus: ”Fiii mei, care este motivul pentru care nu mâncați carne și nu beți vin?” Ei i-au răspuns: ”Putem oare să mâncăm carne, care era adusă ca ofrandă pe altar, acum că altarul nu mai există? Putem oare să bem vin, care era turnat ca libație pe altar, acum când altarul nu mai există?
Rabinul Iehoșua le-a spus: ”Dacă este așa, haideți să nu mâncăm nici pâine, căci și ofrandele de mâncare [din făină cu ulei] au încetat să mai existe”. Ei au răspuns: ”Ai dreptate, putem trăi doar cu roadele pământului.” El le-a spus: ”Nici din roadele pământului nu ar trebui să mâncăm, căci și ofranda primelor roade a încetat [odată cu distrugerea Templului].” Ei au spus: ”Ai dreptate, putem trăi doar cu alte produse comestibile.” El le-a spus: ”Dacă este așa, atunci haideți să nu bem nici apă, căci și libațiile de apă pe altar au încetat.” Și ei au tăcut, [pentru că și-au dat seama că nu se poate trăi fără apă].
Rabinul Iehoșua le-a spus: ”Fiii mei, veniți și vă voi spune ce să faceți: Să nu jelim deloc este imposibil, căci decretul a fost dat deja [și Templul a fost distrus]. Dar să jelim prea mult este de asemenea imposibil, pentru că înțelepții nu dau un decret decât atunci când el poate fi urmat de majoritatea obștii.” – Talmud, Bava Batra 60b
Sugestia rabinului Iehoșua este una revoluționară: ritualul este un echilibru între necesitate și posibilitate, între dorința de a păstra amintirile și limita ființei umane de a conține și a da curs respectivelor amintiri. Și – poate chiar mai important – ritualul are un scop foarte precis: acela de a ne păstra conștiința trează, cu un mesaj accesibil și posibil de urmat de către oameni în particularitatea lor și de către obște în ansamblul ei.
Ca oameni moderni, trăitori în secolul 21, ne este probabil foarte greu uneori să ne identificăm complet cu ritualuri și concepte pe care tradiția iudaică le-a stabilit în urmă cu sute și mii de ani. Uneori poate, iudaismul ni se pare depășit în practica sa, prea greu sau prea străin. Poate ni se pare că este o religie all-or-nothing, un sistem de valori și ritualuri la care fie aderăm în proporție de 100%, în toate detaliile lui, fie îl ignorăm complet sau îl folosim eventual doar atunci când avem chef sau nevoie.
Desigur, mulți dintre noi suntem capabili să postim de Tișa BeAv, să înfruntăm discomfortul acelei zile și chiar să îi dăm un sens aparte, retrăind într-o oarecare măsură drama prin care au trecut înaintașii noștri într-un oraș asediat, pe care Dumnezeu îl lăsase invadatorilor ca pedeapsă pentru păcatele poporului. Pentru alții însă – în special persoane mai în vârstă sau suferinde de diverse afecțiuni medicale – postul este imposibil sau deosebit de dificil. (Decizia medicului personal trebuie urmată în acest caz.) Și pentru unii, și pentru alții, ceea ce contează este echilibrul în a păstra treaz caracterul zilei de Tișa BeAv.
Tișa BeAv nu este menită a fi doar o zi de post. Tișa BeAv nu este un ritual sec, de suferință și jale dictată de halaha pentru ca, Doamne ferește, oamenii să sufere. Ea este o zi în care spiritul nostru, conștiința noastră trebuie trezită și pusă la treabă. Este o zi în care ar trebui să ne oprim din goana zilnică și să ne punem întrebări…
Ce înseamnă pentru noi, personal, distrugerea Ierusalimului și a Templului? Ce înseamnă pierderea parțială a apropierii de Dumnezeu? Cum ne identificăm cu tragedia națională a distrugerii Ierusalimului? Cum percepem exilul și ce facem pentru a-i minimiza consecințele? Cum rămânem evrei? Ce înseamnă pentru noi Israelul? Ce facem pentru a susține tradiția iudaică și pentru a ne încuraja copiii să rămână evrei? Ce facem pentru ca memoria, vie și activă, să nu regreseze în simplă istorie, uitată într-o carte pe un raft?
În fiecare an, de Tișa BeAv, eu unul am obiceiul personal să revăd filmul ”Lista lui Schindler”, regizat de Steven Spielberg, o adevărată capodoperă cinematografică, documentar-istorică și de trezire a conștiinței umane. Desigur, filmul nu are ca temă distrugerea Ierusalimului ci Holocaustul, dar efectul pe care îl are asupra mea este palpabil, readucându-mi în prim-plan toate tragediile și toată suferința îndurate de poporul evreu în decursul veacurilor. Plâng în fiecare an, absolut fără greș, atunci când moare fetița în palton roșu. Plâng când Oskar Schindler îi spune lui Itzhak Stern că speră să bea cu el un pahar de băutură după ce războiul se va fi terminat, iar Itzak Stern îi replică: ”I think I’d better have that drink now.” (”Cred că mai bine beau paharul acela acum.”) Plâng când Schindler scapă pe jos inelul oferit de evreii recunoscători la final, jelind și lamentându-se că nu a mai putut salva măcar încă o viață umană.
Anul acesta, pentru prima dată, voi vedea acest film și cu doi dintre copiii mei, Shiri (15 ani) și Ariel (13 ani). Au învățat destul la școală, despre Holocaust, discriminare, suferință, istoria evreilor, Tișa BeAv, ca să poată vedea cu mine acest film. Și mă aștept să plângă și ei, alături de mine, transformând istoria în memorie.
Acesta este ritualul meu de Tișa BeAv, desigur alături de cele pe care le facem împreună, conform halahăi, la sinagogă sau acasă. Acesta este modul meu de a fi parte din istoria evreilor și din amintirea colectivă a poporului lui Avraam. Predând mai departe ce am primit de la cei de dinaintea mea, făcându-mi copiii să gândească și să simtă, oferindu-le o lecție – pe cât de dură și dificilă va fi ea – despre cine suntem ca popor.
Sunt convins că fiecare dintre voi poate găsi un ritual similar, un declanșator de conștiință, ceva care să vă ajute să treceți prin ziua de Tișa BeAv într-un mod mai plin de semnificații și mai util pentru propria conștiință și propriul suflet.
Vă doresc o zi de post ușoară dar plină de semnificații! Să dea Dumnezeu să merităm profeția Talmudului și a lui Napoleon, să revedem Templul din Ierusalim reconstruit degrabă, în zilele noastre, și să ne bucurăm în el cu o simchat olam, cu o bucurie eternă!
Rabin Șlomo Sorin Rosen
Montreal, Canada – 22 iulie 2020 / Roș Hodeș Av 5780
Opinii recente