În urmă cu doar câteva zile, calendarul iudaic a consemnat o zi importantă. 7 Adar (căci despre această zi este vorba) reprezintă, conform tradiției, ziua nașterii și totodată ziua morții lui Moise (Moșe). Foarte interesant este că practic în fiecare an, această zi cade în săptămâna în care în sinagogi se citește pericopa Tețave, însă această pericopă conține, în relație cu Moise, o particularitate foarte stranie. Dintre toate pericopele de la începutul Cărții Exodului (atunci când Moise se naște) și până la finalul Cărții Numeri (atunci când evreii se află, după patruzeci de ani, la hotarul Israelului), pericopa Tețave este singura în care numele lui Moise nu este deloc menționat. O particularitate foarte stranie desigur și un și mai straniu ”cadou” la aniversare…

De ce oare Moise nu este menționat pe nume în pericopa Tețave? Explicațiile, adunate din diverse surse pe care le-am găsit online, sunt foarte interesante și sper să vă placă. Creditul pentru ideile exprimate revine desigur respectivelor surse, de la rabinul Shlomo Katz al cărui articol l-am citit pe site-ul Torah.org și până la o prelegere video a rabinului Aaron Raskin pe care am găsit-o pe site-ul Chabad.org.

Însă înainte de a trece la explicații, este necesar să mai consemnăm ceva inedit. La finalul fiecărei pericope a Torei, multe humaș-uri (pentateuhuri) menționează numărul de versete pe care le conține pericopa, precum și un ”cuvânt” pe care tradiția iudaică îl asociază acestui număr, pentru a servi la o mai ușoară memorare. În cazul pericopei Tețave, acest ”cuvânt” este de fapt un nume: מיכא”ל (Michael), numele celui mai cunoscuți dintre arhangheli.

Legătura acestui nume cu pericopa noastră comportă mai multe explicații:

În primul rând, pericopa vorbește pe larg despre Marele Preot și despre veșmintele pe care acesta trebuia să le îmbrace în cadrul ritualului. Conform scrierilor rabinului David Feinstein, arhanghelul Michael este comparat cu Marele Preot, ambii îndeplinind din poziții ierarhice similare serviciul divin, unul în ceruri și celălalt pe pământ.

În al doilea rând, numele de Michael este asociat pericopei Tețave deoarece acesta conține 101 versete, iar valoarea numerică (ghematria) a numelui Michael este… ați ghicit… 101.

Care să fie însă legătura între Michael și Moise?

Și aici, există mai multe explicații:

În primul rând, conform tradiției, Michael este îngerul pe care Dumnezeu intenționa să-l trimită pentru a-i însoți pe evrei în călătoriile lor prin deșert. În pericopa săptămânii viitoare, imediat după episodul venerării Vițelului de Aur, Dumnezeu îi spune lui Moise:

Iată, îngerul Meu va merge înaintea ta și în ziua în care voi face socoteala, le voi socoti păcatul împotriva lor. — Exodul 32:33

În mod clar și explicit, prin intermediul acestui verset, îngerul Michael este asociat de către Dumnezeu cu pedeapsa pe care evreii o meritau după venerarea idolului în deșert. Desigur, tot îngerul Michael este asociat și cu intrarea în Țara Canaanului, așa cum indică Tora doar câteva versete mai încolo:

Voi trimite un înger înaintea ta și voi alunga canaaniții, emoriții și ḥitiții, periziții, ḥiviții și iebusiții. [Mergi] către o țară în care curge lapte și miere, căci Eu nu voi urca în mijlocul tău, pentru că tu ești un popor cu grumazul tare, ca nu cumva să te mistui pe drum. — Exodul 33:2-3

Chiar și aici, noțiunea de pedeapsă este menținută, în ciuda conotației aparent (mai) pozitive a versetelor, deoarece deși îngerul urma să îi însoțească pe evrei către Canaan, acest lucru însemna că Dumnezeu nu urma să mai meargă împreună cu ei.

Și aici intervine Moise!

Acest scenariu ipotetic al pedepsirii drastice a poporului — fie în ”ziua socotelii”, fie prin absența lui Dumnezeu din mijlocul evreilor — este împiedicat să aibă loc tocmai de către Moise. Într-o formidabilă pledoarie din pericopa săptămânii viitoare, Moise obține trei lucruri care fac legătura între practic toate ideile pe care le-am menționat anterior:

  1. Poporul nu mai este pedepsit cu distrugerea totală.
  2. Îngerul Michael nu mai urmează să îi însoțească în călătoria lor prin deșert.
  3. În schimb, Dumnezeu Însuși urmează să revină în mijlocul evreilor, călăuzindu-i și fiindu-le aproape.

În esență, nota masoretică din finalul pericopei Tețave, cea care îl indică pe arhanghelul Michael ca ”simbol” numeric al pericopei noastre, face aluzie la toate aceste evenimente.

Hanukat HaTora, un comentariu asupra Torei realizat în secolul al 16-lea de către rabinul Avraham Yehoshua Heschel din Cracovia, menționează totodată că, într-un fel, Moise a fost înlocuitorul îngerului Michael în anii de peregrinări prin deșert. Desigur, evreii L-au avut pe Dumnezeu aproape, însă Moise a fost cel care a pedepsit efectiv, împreună cu leviții, pe cei care veneraseră Vițelul (Exodul 32:26-29), el a fost cel care i-a condus pe evrei timp de patruzeci de ani și tot el — după cum am ilustrat mai sus — a fost cel care a obținut de la Dumnezeu promisiunea că Acesta va reveni în mijlocul obștii.

Fără a fi menționat explicit așadar, Moise este prezent în pericopa noastră datorită faptului că îl înlocuiește pe arhanghelul Michael, cel care, în nota masoretică de la final, ”totalizează” simbolic toate versetele pericopei.

* * *

Dar explicațiile interesante nu se opresc aici…

În chiar primul cuvânt al pericopei Tețave, Tora ne spune următoarele:

ואתה תצוה את בני ישראל — ”Veata tețeve et bnei Israel” — ”Tu să le poruncești copiilor lui Israel” — Exodul 27:20

Cine este acel ”tu” care urma să transmită poporului porunca lui Dumnezeu? Moise.

Explică rabinul Aaron Riskin în numele unuia dintre liderii mișcării Chabad, rabinul Schneur Zalman din Liadi (1745-1812): un nume este practic un simplu apelativ, o formulă prin care un om este identificat de către alții. Esența a ceea ce este un om nu stă însă în numele său. Dacă pe pământ ar exista un singur om, acel om nu ar avea nume, deoarece nu ar fi nevoie ca el să fie identificat. (În Geneza, Adam își primește numele mult după ce este creat, abia în versetul 3:17, până atunci Tora referindu-se la el prin substantivul comun האדם — ”haadam””omul”.)

Pronumele אתה (”ata”) — ”tu”, pe care pericopa îl folosește în debutul său, surprinde mult mai bine decât un nume esența propriu-zisă a lui Moise. ”Tu” este ceea ce Moise este cu adevărat, și nu felul în care alții îl văd sau îl apelează. Altfel, spus, pericopa îl amintește pe Moise la un nivel atât de intim și detaliat încât simpla menționare pe nume nu ar fi fost suficientă.

Ceea ce ne conduce către ultima idee din acest articol, una la fel de inedită și fenomenală…

Această ultimă idee vine tot din sfera hasidismului, anume din scrierile lui Baal Șem Tov, unul din marii fondatori ai mișcării hasidice:

Atunci când un evreu poartă un veșmânt cu patru colțuri, Tora poruncește să punem țițit (ciucuri) în fiecare colț. Porunca este menționată și elucidată în Numeri 15:37-41 și preluată ca atare de legea mozaică. În nenumărate pagini explicative, comentatorii și rabinii Talmudului subliniază faptul că Tora asociază acei ciucuri cu ”rememorarea tuturor poruncilor Domnului”, în special ținând seama că valoarea numerică a cuvântului ציצית — ”țițit” conduce către valoarea 613, numărul total al poruncilor din Tora (a se vedea și acest articol).

În scrierile lui Baal Șem Tov, cele patru colțuri împodobite de țițit sunt asociate terestru cu cele patru puncte cardinale, iar celest cu cei patru arhangheli pe care tradiția iudaică îi plasează ierarhic deasupra tuturor îngerilor: Michael, Gavriel, Uriel și Refael. Dintre acești îngeri, cel mai important, Michael, ar fi dispus — explică Baal Șem Tov — să renunțe la locul său în panoplia arhanghelilor dacă ar putea coborî chiar și o singură dată la nivelul oamenilor, pentru a pune și el țițit în colțurile veșmintelor sale!

Straniu, nu-i așa? De ce oare ar fi Michael (îngerul asociat pericopei noastre) dispus să își sacrifice poziția în ceruri pentru o simplă poruncă de a pune țițit?

Pentru că orice poruncă divină îndeplinită voluntar este un tip de conexiune cu Dumnezeu accesibilă doar oamenilor, însă nu și îngerilor! Desigur, îngerii îndeplinesc și ei poruncile divine, însă o fac deoarece sunt ”programați” să o facă, ei fiind practic un fel de proiecții ale voinței lui Dumnezeu. Prin contrast, oamenii fac acest lucru pentru că aleg să o facă, pentru că își folosesc liberul arbitru să respecte poruncile lui Dumnezeu. Iar prin această alegere, ei se află într-un tip de conexiune cu Divinitatea la care îngerii nu au acces.

* * *

Și astfel revenim în cerc complet, la ideea că Moise este prezent în pericopa asociată zilei nașterii și morții sale, chiar dacă numele său lipsește din paginile acesteia.

Pentru că Moise este cel care debutează pericopa cu noțiunea de poruncă: ”Tu să poruncești copiilor lui Israel”. Ceea ce Michael nu poate obține niciodată — faptul de a respecta o poruncă divină de bunăvoie — Moise are ocazia să facă chiar și când este aparent absent din paginile pericopei!

Fiind capabil să împlinească de bună voie poruncile lui Dumnezeu, conducând și instruind evreii timp de patruzeci de ani să le respecte și ocupând, din perspectivă umană, poziția care inițial urma să îi revină lui Michael, Moise îl depășește pe înger în conexiunea pe care o realizează cu Divinitatea.

Fără a fi menționat pe nume în pericopa acestei săptămâni, Moise este așadar extrem de prezent, ba chiar și capabil să își demonstreze superioritatea asupra unui înger. Un adevărat cadou de zi de naștere (și moarte), pe care Dumnezeu și tradiția iudaică i-l fac celui mai mare conducător și învățător pe care l-a avut poporul evreu în întreaga sa istorie!

Șabat Șalom și Purim Sameah!

Share This