Credit foto: gazali marimbo | Unsplash
În pericopa Toldot pe care o citim în acest Șabat există un verset aparent extrem de simplu și clar. La o privire mai atentă însă, acest verset ascunde în el o lecție profundă despre natura rugăciunii și despre modul în care Dumnezeu interacționează cu noi și Se declară dornic de a ne fi aproape.
Ne spune Tora astfel: “Și Isaac l-a implorat pe Domnul în legătură cu soția sa, căci era stearpă” (Geneza 25:21). Pentru conformitate însă – și deosebit de relevant pentru tema eseului nostru – ebraica este un pic mai nuanțată decât această traducere. Versetul spune că Isaac s-a rugat לנכח אשתו (lenohah ișto). Rădăcina נוכח înseamnă ”față în față”, ”în prezența” sau chiar ”în confruntare”, o nuanță care – vom vedea imediat – se potrivește surprinzător de bine temei pe care am ales-o pentru acest eseu.
Traducerea pe care am inclus-o ca fiind principală în humașul ”Tora și Haftarot” urmează opinia lui Rașbam și a majorității comentatorilor. Rași însă oferă și o altă interpretare, bazată pe midraș (Bereșit Raba 63:5): ”Isaac l-a implorat pe Domnul vizavi de soția sa”, cu sensul că s-a rugat împreună cu soția lui, el într-un colț al cortului și Rebeca în celălalt colț. (Ca fapt divers, Talmudul propune și o a treia interpretare, și anume că amândoi erau sterpi.)
În orice caz, să punem acest detaliu deoparte pentru un moment și să revenim la structura versetului nostru. La prima vedere, ordinea pare normală: Rebeca nu putea să aibă copii, deci Isaac s-a rugat pentru ea (sau cu ea).
În comentariul său asupra acestui verset însă, Rabeinu Behaiei observă un detaliu interesant: versetul este, de fapt, ”inversat”. Ar fi trebuit să scrie: “Rebeca era stearpă și de aceea Isaac s-a rugat.” De ce Tora alege această construcție neobișnuită? Pentru că, în realitate, nu faptul că Rebeca era stearpă a cauzat rugăciunea, ci dimpotrivă, rugăciunea a cauzat faptul că Rebeca era stearpă.
Aceasta este o idee radicală și stranie, iar Rabeinu Behaiei ne invită să o citim nu în sens simplist, ca și cum Dumnezeu ar provoca oamenilor suferință sau lipsuri, ci în sens matur: uneori Dumnezeu creează un spațiu al lipsei tocmai pentru a deschide o cale de întâlnire. Un fel de ”tăcere” în care vocea omului se poate în sfârșit ridica.
În Talmud (Ievamot 64a), Rabi Ițhak oferă următoarea idee: ”De ce era Rebeca stearpă? Pentru că Atotsfântul, binecuvântat fie El, Își dorește rugăciunea celor drepți.” Rugăciunea celor drepți – în acest caz, rugăciunea patriarhilor și matriarhelor, cei de la care a debutat întreg poporul lui Israel – nu numai că le aduce lor merit și bunăvoință divină, ci devine un fundament spiritual pentru copiii care rezultă din această rugăciune. Așa cum Creația începe prin cuvântul lui Dumnezeu, tot așa și istoria lui Israel începe prin cuvintele oamenilor către Dumnezeu.
Această idee este dezvoltată și în alte surse, deopotrivă clasice și moderne.
În hasidut ni se spune, spre exemplu, că noțiunea de a fi sterp/stearpă nu este ceva ce ține (doar) de biologie. Accentul nu este atât pe impedimentul fizic, ci pe un anumit blocaj spiritual, o disfuncționalitate a relației cu Dumnezeu. Uneori, Dumnezeu Își ascunde uneori lumina tocmai pentru ca omul să o caute, deoarece însăși căutarea are capacitatea să purifice inima.
În epoca modernă, rabini precum Joseph B. Soloveitchik exprimă această idee și din perspectivă psihologică: omul nu se roagă doar pentru că are nevoie de ceva, ci pentru că este, în esență, o ființă care îl caută pe Dumnezeu. Rugăciunea este astfel unul dintre modurile prin care noi ca oameni ne recunoaștem vulnerabilitatea și dependența de Creator, transformând aceste aparente ”neajunsuri” ale condiției umane într-o întâlnire cu infinitul.
Și relația este reciprocă. Îmi aduc aminte de o conversație pe care am avut-o în urmă cu ani cu tatăl meu (z”l), în care am formulat prima idee (cea exprimată de Rav Soloveitchik) în termeni mult mai simpli: nu Dumnezeu are nevoie de rugăciunea noastră, ci noi avem nevoie de El. Rugăciunea nu are doar potențialul să schimbe realitatea, ci – poate chiar mai important – are potențialul să-l schimbe pe cel care se roagă.
Însă acea poză este incompletă, pentru că aici trebuie să amintim din nou și cuvintele Talmudului: ”Atotsfântul, binecuvântat fie El, Își dorește rugăciunea celor drepți”. Și El o dorește, și noi o dorim.
Aplicând această interpretare, descoperim că există multe situații în care fie Dumnezeu ne pare distant și mut, fie noi ne simțim îndepărtați de El. Există multe situații care par blocaje absolute, imposibilități de comunicare, ruperi de relație. Cum să mă rog? Ce să-I spun? Ce să cer? Oare ascultă cineva?
Acele ”blocaje” și ”absențe” sunt de fapt spații goale pe care Dumnezeu le pregătește pentru a fi umplute cu conversația noastră. Acele ”tăceri” sunt o invitație să vorbim. Acele încercări sunt moduri prin care El ne spune: ”Mi-e dor de tine… Vino, vorbește cu Mine! Te vreau aproape.”
Există o celebră poveste hasidică care ilustrează perfect această idee. Se spune despre rabinul Dov Ber ben Avraham din Mezeritch (al doilea conducător al mișcării Chabad) că a întâlnit odată un copil care plângea. „De ce plângi?”, l-a întrebat rabinul. ”Mă jucam de v-ați ascunselea cu prietenul meu. A venit rândul meu să mă ascund, dar după ce am făcut-o, prietenul meu a plecat și nimeni n-a venit să mă caute”, i-a răspuns copilul. Așa este și cu Dumnezeu – a explicat rabinul Dov Ber – uneori Dumnezeu Își ascunde fața de noi și așteaptă să fie căutat…
În paginile pericopei noastre, în rugăciunea lor înaintea lui Dumnezeu, Isaac și Rebeca nu sunt numai personaje biblice. Ei sunt modele ale unei relații cu Dumnezeu care trebuie zidită și cultivată nu doar în momentele de abundență, ci și în cele de lipsă. Iar dacă întreaga istorie a poporului evreu începe prin rugăciunile lor, poate că și viețile noastre ca evrei, urmași ai lor, încep cu adevărat în clipa în care ridicăm ochii către cer și spunem: ”Doamne, sunt aici. Hai să vorbim.”
Blocajele fizice sau spirituale, situațiile limită sau – cum le numește tot Talmudul – ”sabia pe gât” din anumite momente ale istoriei noastre individuale sau naționale, antice sau moderne, nu sunt doar semne ale distanței față de Dumnezeu, ci și ale dorinței Lui de a veni mai aproape. Există un aforism extraordinar care condensează această idee, deși mărturisesc că nu am găsit nicio sursă clară pentru el, în ciuda unor atribuiri ambigue, obscure și probabil eronate către figuri religioase (evreiești sau creștine) din secolul XIX. Ne spune acest aforism astfel: ”Scrisorile pe care Dumnezeu ni le trimite se numesc încercări, iar plicul în care le primim se numește dificultate”.
קול דודי דופק (kol dodi dofek) – ”Un sunet! Iubitul meu ciocăne”, citim în Cântarea Cântărilor 5:2. Același ”bătut la ușă” care a deschis viața lui Isaac și Rebeca deschide și viețile noastre astăzi. Fiecare greutate, fiecare problemă, la fel ca și fiecare reușită sunt încercările pe care Dumnezeu le face pentru a ciocăni la ușa inimii noastre. Iar întrebările pe care versetul pericopei noastre le pune cu adevărat nu sunt ”De să deschid ușa? De ce să mă rog?”, ci ”Ce pierd oare dacă n-o deschid? Ce relație vrea Dumnezeu să construiască cu mine prin această rugăciune?”
Șabat Șalom!
Poate e târziu și în unele părți ale globului sunt persoane care au început să se pregătească pt ziua de Shabat.
Cred ca fiecare om are un destin, încercări, sarcini și poveri. Dar Dumnezeu lasă fiecărui om posibilitatea de a alege binele. Iar dacă alegi calea binelui vor veni și binecuvântările atât pt tine, pt familia ta, cât și pt cei care vin dupa tine. Nu există predestinare, alegerile făcute modifica viitorul.
Tb sa te temi de Dumnezeu. Iar cel mai simplu mod in a-i arăta lui Dumnezeu ca te temi de el este prin rugăciune.
Rugăciunea nu înseamnă numai cereri adresate lui Dumnezeu. Înseamnă întâi să mulțumești pt tot ce ai tu și cei apropiați ție, pt toate binecuvântările care le-ai auzit, le-ai văzut, le-ai mirosit și le-ai gustat, pt ca toate le-ai primit prin îndurarea lui Dumnezeu. Pt ca omul nu trăiește numai cu mâncare ci cu orice Cuvânt al lui Dumnezeu.
Rebeca face o greșeală apropiată de cea a Sarei. Sara se îndoiește de posibilitatea ca ea să mai poată procrea și îi solicită lui Avraham să se culce cu roaba ei ca să aibă urmași.
Rebeca știe ca Iacov va primii binecuvântarea conform voinței lui Dumnezeu, dar se gândește că ea îl poate ajuta pe Iacov să obțină mai repede binecuvântarea. Ori binecuvântarea vine prin voia lui Dumnezeu. Iar binecuvântarea lui Dumnezeu vine atunci când trebuie, moment ce este cel mai bine apreciat de Dumnezeu.
Atunci când te încrezi prea mult în gândirea ta și simțurile tale ajungi, de fapt, să negi supremația lui Dumnezeu.
Daca adaugi beția la sete și blestemul la binecuvântare atunci mergi pe un drum greșit.
Isac se teme de Dumnezeu și îl roagă să îi dea urmași prin soția sa. Conform rugăciunii lui Isac soția sa a rămas însărcinată cu gemeni. Rebeca este nemulțumită ca este însărcinată cu gemeni, are și o sarcină grea, și nu știe ce să facă.
În traducerea Genezei după textul ebraic apărută la Editura Humanitas 2017, apar următoarele vorbe atribuite Rebecăi : “daca-i așa de ce tocmai mie ?” sau în note “de ce aceasta eu”. În aceiași traducere Rebeca s-ar fi dus să-l întrebe pe Dumnezeu – în notele la traducere apare o glosă la targumuri : “s-a dus să întrebe la casa de învățătură a marelui Șem”. Pe când toate vin prin îndurarea și mila lui Dumnezeu
Ferește-te de rău și fă binele. Caută pacea și o urmează pe ea.
cred ca este o greeala de tipar,era vorba in pericopa da Sarai ultrior Sara care era stearpa si in urma tugaciunii a ramas insarcinata cu Itzhak
Nu, în pericopa Toldot este în mod cert vorba despre Rivka/Rebeca care era stearpă și i-a născut pe Iacov și pe Esav – v. Geneza 5:21.
Într-adevăr însă, și Sara a fost stearpă, dar acel miracol și nașterea lui Ițhak sunt descrise în pericopa Vaera, în Geneza cap. 18 și 21.
Există un ”șablon” care le afectează pe matriarhe: Sara, Rebeca, Rahel, care au toate dificultăți în a avea copii. Totul se leagă chiar de ideea pe care am amintit-o, și anume că ”Atotputernicul Își dorește rugăciunea celor drepți” (Talmud, Ievamot 64a).