În fiecare an, a vorbi despre Roş Haşana înseamnă a vorbi despre lucruri ce sunt întotdeauna „la modă”, pentru că oamenii întotdeauna au nevoie de ele în relaţiile pe care le au unii cu alţii şi fiecare cu Părintele lor ceresc…

În primul rând, Roş Haşana ne vorbeşte despre începuturi. Roş Haşana – Capul Anului, un nou debut şi o nouă filă din istoria noastră personală. O aniversare a zilei de naştere a omenirii, a zilei din urmă cu 5771 de ani când toate erau pregătite în această lume – mări şi oceane, soare şi lună, plante şi animale – pentru a primi în mijlocul lor coroana Creaţiei divine, Adam Harişon, primul om şi soţia sa, Eva. Roş Haşana ne aduce aminte că avem întotdeauna nevoie de zile de aniversare, de zile de naştere, pentru a marca momentele semnificative ale existenţei noastre. Avem nevoie de jaloane şi de graniţe, avem nevoie să trăim sentimentul încheierii unui capitol din viaţa noastră şi cel al unui nou început. Avem nevoie de promisiuni, chiar dacă ştim că nu toate vor putea fi respectate, şi avem nevoie de bilanţuri, chiar dacă ştim că nu toate vor fi neapărat pozitive… Roş Haşana este Capul Anului, iar o vorbă românească veche ne spune că „unde nu e cap, vai de picioare”. Este felul înţelepciunii populare de a ne îndemna să utilizăm această zi pentru a deveni mai buni şi să nu o lăsăm să treacă pur şi simplu.

Roş Haşana ne vorbeşte apoi despre şofar. Sunete prelungi asemenea plânsului, sunete sacadate asemenea sughiţurilor, sunete sparte sau complete – tuturor le dăm glas de Anul Nou Iudaic. Deşi Tora ne vorbeşte doar despre terua, Talmudul transformă acest sunet al şofarului într-un mare mister, pentru că, în fapt, nimeni astăzi (şi nici în timpul marilor rabini ai Mişnei şi Ghemarei) nu mai ştie cum sună exact acest terua. Unii spun că este ghinuhei gona, un suspin. Alţii spun că este yalilei yalil, un strigăt, iar alţii spun că de fapt însuşi cuvântul terua, provenind în ebraică de la rădăcina roa sau ra, însemnând „rău”, ar trebui să ne dea profund de gândit. Şi asta pentru că de obicei ne bucurăm atunci când vorbim despre aniversarea zilei noastre de naştere, chiar la 5771 de ani de viaţă… Şi totuşi, sunetul şofarului este un plânset, pentru că suntem permanent conştienţi de faptul că lumea aceasta creată, lumea noastră, în care trăim şi iubim, este o lume a imperfecţiunii, o lume în care răul coexistă cu binele şi durerea cu bucuria. De fapt, şofarul ne aminteşte despre faptul că Dumnezeu ne-a creat acum 5771 de ani ca „parteneri” şi că trebuie cu toţii să ne implicăm în perfecţionarea spaţiului în care trăim.

În ziua de dinainte de Roş Haşana nu suflăm din şofar, deşi am făcut-o timp de o lună întreagă, toată luna Elul. Iar în ajun, de Erev Roş Haşana, luăm o pauză „kedei learvev et haSatan”, pentru a îl încurca pe Satan Acuzatorul, pentru a descuraja toate relele şi intrigile din lume şi a le face să nu-şi mai găsească o cale către noi. Aproape ca într-un joc de copii, însă un joc foarte serios…

De Roş Haşana vorbim şi despre teşuva. Căinţa, îndreptarea, calea noastră repavată către Cartea Vieţii în care cu toţii dorim să ne regăsim numele – sunt teme centrale ale zilei pe care o începem acum. Nu este de mirare că rădăcina cuvântului şofar este leşaper, însemnând „a decora” sau „a înfrumuseţa”. Revenirea pe calea spiritualităţii ne face oameni mai frumoşi, ne dă mai mult timp pentru reflecţie, pentru noi înşine, pentru familiile noastre. Ne dă mai mult timp – în vârtejul în care trăim cu toţii în lumea de astăzi – să ne oprim şi să admirăm, să reformăm din când în când numărul de telefon al sufletului nostru, să intrăm pe chat cu identitatea noastră şi să trimitem un email umanităţii noastre. De Roş Haşana, mai mult decât oricând, ne aşteptăm la un răspuns şi nu la un ton de ocupat, la un buzz şi nu la o pictogramă „Disconnected”, la o confirmare de primire a mesajului şi nu la o revenire a acestuia fără a putea fi livrat la destinaţie… Ne aşteptăm, ne dorim, ne rugăm de Roş Haşana, ca porţile reîntoarcerii noastre către Dumnezeu şi către noi înşine să rămână deschise. Chiar dacă avem păcate, chiar dacă avem neajunsuri, dorim să fim mai buni şi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să devenim mai buni: „Avinu Malkeinu, choneinu v’aneinu ki ein banu maasim. Ase imanu ţedaka va’chesed ve’hoshieinu. / „Părinte şi Rege al nostru, fie-Ţi milă de noi şi răspunde-de, căci nu avem fapte bune de partea noastră. Fă-Ţi pomană cu noi şi fii milostiv şi salvează-ne, Doamne, salvează-ne!”

Şi, în final, Roş Haşana ne vorbeşte despre simboluri. Măr cu miere, rodii, cap de peşte sau morcov – toate sunt aici pentru a ne aminti de iudaism şi tradiţiile noastre de sute şi mii de ani. Aşa cum avem torturi şi lumânări la zilele de naştere, simbolurile de Roş Haşana ne dau ocazia să ne punem dorinţe şi să Îl rugăm pe Dumnezeu să le transforme în realitate. Să avem un an bun şi dulce, să facem fapte bune multe precum seminţele de rodie, să fie şterse toate decretele rele care ne stau împotrivă… Roş Haşana ne aduce în prezent istoria, pe Avraham, Iţhak şi Iaacov (despre care vorbim şi citim din Tora în timpul sărbătorii), dulceaţa mierii şi mirosul merelor coapte, acelaşi miros pe care generaţii şi generaţii de părinţi şi bunici le-au simţit în jurul meselor lor de Anul Nou…

Începuturi, sunete de şofar, teşuva şi simboluri. Patru componente fără de care Roş Haşana nu este Roş Haşana, patru componente care ne construiesc o ocazie minunată pentru a adăuga o filă a istoriei noastre personale, în Cartea Vieţii şi a Binelui. Acum două sute şi mai bine de ani, în Polonia, rabi Menachem Mendel Morgensztern din Kotzk, cunoscut în întreaga lume sub titlul de Kotzker Rebbe, le spunea discipolilor săi aşa: “Ştiţi voi cât de departe este estul de vest? Nur ein klein drei – doar o simplă întoarcere. Dacă mergeţi către est, întoarceţi-vă şi mergeţi către vest. Iar dacă drumul spre est este cel bun, întoarceţi-vă iarăşi şi porniţi spre est.”

Roş Haşana este ocazia noastră, ca indivizi şi comunitate, de a ne regăsi rădăcinile şi de a le da mai departe, prin noi, copiilor noştri. Trebuie doar să începem din nou să luptăm, să ascultăm cu atenţie, să pornim pe calea cea bună şi să nu uităm niciodată simbolurile trecutului nostru.

În anul 2010, la fel ca acum 200 sau 1000 de ani, Roş Haşana vine la noi cu rugămintea de a nu-l uita şi de a nu-l lăsa să se scurgă nefolosit. Veniţi în sinagogă, respectaţi şi urmaţi tradiţia iudaică, vorbiţi cu Dumnezeu, vorbiţi cu semenii voştri şi simţiţi alături de ei, învăţaţi în fiecare zi, imaginaţi-vă o comunitate aşa cum v-o doriţi, construiţi-o şi nu vă opriţi niciodată din construcţie, rămâneţi întotdeauna, pentru cei de dinainte, pentru voi şi pentru copiii voştri, evrei şi oameni!

Şi „dacă toate-acestea fi-vor învăţate”, aşa cum ne spunea odată într-o poezie Nicolae Labiş, atunci vom putea cu adevărat avea un an 5771 şi ani mulţi de aici înainte ca Şanim Tovot U’Metukot, ani buni şi dulci, ai de fericire şi bogăţie, de prosperitate, spiritualitate şi identitate, ani ai viitorului iudaic pentru fiecare dintre noi şi pentru comunitatea evreiască din România în ansamblu.

Fie rugăciunile şi cererile noastre auzite şi ascultate înaintea lui Dumnezeu, Ktiva ve’chatima tova, o înscriere şi o semnătură bună în Cartea Vieţii pentru toţi şi fie ca toate visele noastre să se transforme în realitate.

Şana Tova le’kulam!

Share This