Credit foto: Marek Studzinski | Unsplash
Pericopa Emor pe care o citim în acest Șabat este una foarte bogată în mițvot. Pe lângă legi legate de kohanim (preoți) și korbanot (jertfe), Tora ne prezintă și un deja celebru capitol 23 din Cartea Leviticului, în care apar legi legate de Șabat și sărbătorile iudaice. Din acest capitol, o poruncă foarte importantă, relevantă în special în această perioadă a anului iudaic, este cea numită Sefirat Haomer, numărătoarea Omerului, pe care o practicăm chiar în aceste zile.
În decursul timpului, am scris mai multe articole pe tema dată, în special pentru că el a fost un subiect de dispută între rabinii primelor secole ale erei actuale și alte grupări de evrei din acea vreme, care insistau că Tora trebuie înțeleasă exclusiv bazându-ne pe textul scris, ignorând așadar Tora Orală (Tora șebeal pe). Nu vreau să relansez aici acea dispută, ci vă invit mai curând să revedeți detaliile despre ea în articolele postate în anii trecuți pe site, cu precădere acest articol, dar și – pentru cei interesați de toată disputa talmudică și contextul ei istoric – acest articol în limba engleză, în care co-autor este un fost coleg de-al meu de ieșiva, rabinul Zev Farber. Sunt convins că acele articole vă vor oferi o imagine mai clară asupra subiectului.
Și dacă tot sunt la capitolul invitații, înainte de a trece la subiectul propriu-zis din acest articol, mai adresez o invitație, aceea de a citi articolul despre pericopa Emor postat de bunul meu prieten, domnul Prim Rabin Rafael Shaffer. În ciuda dimensiunii sale reduse, mesajul pe care domnia sa îl aduce în prim-plan, legat de scopul libertății, mi se pare unul deosebit de relevant pentru zilele noastre.
* * *
Ce vreau să fac în continuare este o trecere în revistă a celor mai importante detalii despre Sefirat Haomer, numărătoarea Omerului, această perioadă pe care o parcurgem chiar acum, între Pesah și Șavuot.
Ce este Sefirat HaOmer?
Sefirat HaOmer (numărătoarea Omerului) este o poruncă pe care o îndeplinim în perioada care leagă sărbătorile de Pesah (Paștele Evreiesc) și Șavuot (Sărbătoarea Săptămânilor). În această perioadă, conform legii mozaice, avem obligația să numărăm patruzeci și nouă de zile, șapte săptămâni, începând de la a doua noapte de Pesah și până în ajun de Șavuot, cu prima zi de Șavuot fiind a cincizecea zi.
De ce facem această numărătoare?
În Tora, Vaikra/Leviticul 23:15-16 spune următoarele:
Și să numărați pentru voi (וספרתם לכם – usefartem lahem), din ziua de după ziua de odihnă (ממחורת השבת – mimahorat hașabat), din ziua în care aduceți snopul legănat, șapte săptămâni complete să fie (שבע שבתות תמימת תהיינה – șeva șabatot temimot tihiena). Până în ziua următoare celei de-a șaptea săptămâni să numărați cincizeci de zile [...]
Am inclus mai sus, în text, originalul ebraic și transliterarea fragmentelor relevante, deoarece de la ele sunt deduse multe din legile urmate în iudaism și religia mozaică în legătură cu această numărătoare.
Când începem să numărăm?
Numărătoarea începe în a doua noapte de Pesah. (Repet invitația de a reciti articolele anterioare pentru detalii despre cum este înțeleasă în iudaism expresia ממחורת השבת (mimahorat hașabat). Modul în care legea mozaică impune numărătoarea este cel consemnat în Talmud, conform preceptelor Legii Orale și deciziilor rabinice.) Numărătoarea continuă în fiecare seară, după lăsarea întunericului, până în noaptea de dinainte de Șavuot. Fiecare zi numărată reprezintă un alt ”pas” dinspre eliberarea fizică din robie până la primirea Torei de Șavuot.
În ce moment al zilei numărăm?
Numărătoarea se face noaptea, imediat după căderea întunericului, în conformitate cu versetele biblice din Geneza care definesc noțiunea de ”zi” în calendarul iudaic ca fiind ”o seară și o dimineață” (Geneza 1:5 etc.) Conform principiului iudaic care afirmă că זריזים מקדימים למצוות (zerizim makdimim lemițvot), avem o obligație de a îndeplini orice poruncă divină cât mai aproape de momentul în care obligația apare. În acest caz, deși porunca de a număra Omerul poate fi îndeplinită toată noaptea și ziua următoare, momentul optim pentru îndeplinirea ei este imediat după căderea nopții, adică exact atunci când o nouă zi începe în calendarul iudaic. Multe surse halahice consideră că nu avem voie să începem o masă propriu-zisă cu aproximativ o jumătate de oră înainte de căderea nopții, pentru a nu uita cumva să numărăm. (O gustare și continuarea unei mese începute anterior sunt permise.)
Cum numărăm?
Numărătoarea se face verbal, cu voce tare. Cineva care numără în gând nu își îndeplinește obligația. Fiecare persoană în parte are obligația să numere. La foarte multe porunci care implică o exprimare verbală, legea mozaică aplică un principiu numit שומע כעונה (șomea keone) – ”cel care ascultă este la fel cu cel care rostește”. Ne folosim de acest principiu, spre exemplu, pentru porunca de a citi Meghilat Ester de Purim sau cea de a rosti Kiduș de Șabat, când toți cei prezenți ascultă rostirea unui oficiant și, prin acest act de ascultare (însoțit de intenție, desigur), își îndeplinesc și ei obligația de a îndeplini acea poruncă.
Principiul șomea keone nu funcționează însă pentru Sefirat Haomer. De ce? Pentru că Tora oferă un detaliu important în versetele sale: ”să numărați pentru voi (וספרתם לכם – usefartem lahem)”. Din acest cuvânt לכם (lahem) deducem că obligația numărării cade în sarcina fiecărui om în parte și nu poate fi îndeplinită ascultând numărătoarea altcuiva. Trebuie să rostim noi înșine și nu ne putem baza pe numărătoarea altcuiva. De altfel, nici Sanhedrinul din Ierusalim, autoritatea supremă iudaică din vremurile antice, nu putea îndeplini această sarcină de a număra Omerul în numele întregului popor; fiecare evreu avea datoria de a face acest lucru pentru sine.
De notat că există și opinii halahice (ex: Rașba) care sugerează că principiul de șomea keone poate fi aplicat și aici, însă majoritatea autorităților halahice (Rași, Ramban) sugerează că acest principiu nu funcționează aici și că nu ne putem baza pe numărătoarea altcuiva, ci trebuie să numărăm singuri. (În particular pentru binecuvântare ne putem totuși baza pe rostirea altcuiva, dacă este necesar – cf. Mișna Berura 489:5).
Acest detaliu este în mod particular relevant atunci când cineva numără omerul la sinagogă, în cadrul rugăciunii de seară (maariv), unde există obiceiul ca rabinul să spună binecuvântarea și să numere mai întâi, și apoi cei prezenți să repete binecuvântarea și să numere pentru sine. Pentru a evita orice dubiu, este bine să răspundem baruh hu uvaruh șemo (”binecuvântat este El și binecuvântat este numele Lui”) când auzim numele divin în binecuvântare și să avem intenția să nu ne îndeplim obligația ascultând numărătoarea rabinului. Numărăm apoi, fiecare pentru sine, cu binecuvântare.
Zile și săptămâni
În numărătoare, trebuie să amintim atât zilele, cât și săptămânile. De exemplu, în a noua zi din Omer, spunem: „Astăzi sunt nouă zile, adică o săptămână și două zile din Omer”. În a paisprezecea zi, spunem: „Astăzi sunt paisprezece zile, adică două săptămâni din Omer”. Acest model continuă pentru toate cele patruzeci și nouă de zile.
De ce? Din nou, datorită unui detaliu prezent în textul Torei: ”șapte săptămâni complete să fie” (שבע שבתות תמימת תהיינה – șeva șabatot temimot tihiena). De multe ori, accentul în acest fragment este pus pe semnificația cuvântului תמימת (temimot) – ”complete”, însă trebuie remarcat că Tora vorbește aici explicit și despre săptămâni. În plus față de faptul că ni se vorbește despre zile, ni se vorbește și despre săptămâni, și de aceea legea mozaică impune ca numărătoarea să amintească ambele unități de măsură a timpului: zile și săptămâni.
Binecuvântare și poziție
Înainte de a număra, la fel cum se întâmplă pentru multe alte mițvot, rostim o binecuvântare: ברוך אתה ה' אלוקינו מלך העולם אשר קדשנו במצותיו וצונו על ספירת העומר – Baruh ata Hașem Elokeinu meleh haolam așer kideșanu bemițvotav vețivanu al sefirat haomer. Traducerea: ”Binecuvântat ești Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Regele Universului, care ne-a sfințit prin poruncile Sale și ne-a poruncit în legătură cu numărarea omerului.”
Conform Șulhan Aruh 489:1 și Mișna Berura (ad loc), trebuie să rostim binecuvântarea și numărătoarea în picioare, ca și cum am depune mărturie în fața unui tribunal. Dacă însă cineva numără stând jos sau culcat, obligația este considerată totuși îndeplinită, post facto.
Ce se întâmplă dacă cineva a uitat să numere?
Dacă cineva uită să numere într-o anumită noapte, poate număra în ziua următoare, dar fără a rosti binecuvântarea. Dacă cineva omite să numere o noapte și o zi întreagă, poate continua să numere în nopțile următoare, dar fără a recita binecuvântarea pentru restul perioadei de Omer din acel an. Această lege este în conformitate cu ideea că porunca de a număra Omerul este una globală, în sensul că există o mițva de a număra zilele dintr-un total de 49 de zile. Cel puțin din punct de vedere al binecuvântării (care este impusă rabinic), dacă numărătoarea dintr-una din zile a fost compromisă, întreaga numărătoare este consideră a fi fost compromisă și de aceea nu se mai poate rosti binecuvântarea.
Numărarea bein hașemașot
Există numeroase complicații care pot să apară atunci când cineva numără o zi în perioada dintre apusul soarelui și ivirea stelelor (adică între amurg și căderea nopții), o perioadă numită în iudaism bein hașemașot, al cărei statut halahic este în dispută: posibil ca acea perioadă să fie considerată zi, posibil să fie considerată noapte. Cineva care a ratat o zi din numărătoare și își amintește bein hașemașot, el poate număra respectiva zi și apoi poate continua cu numărătoarea următoarei zile (cu binecuvântare), imediat după căderea nopții, însă în acest caz trebuie avut grijă cum numărăm în continuare pentru a evita contradicții halahice. Legile aplicabile într-o astfel de situație sunt foarte complexe și recomandarea este ca persoana să consulte un rabin pentru a determina cel mai bun și corect mod de a continua numărătoarea.
Dacă cineva a uitat să numere într-o zi de vineri și a făcut deja rugăciunea de seară (maariv) pentru Șabat și/sau a acceptat deja sfințenia Șabatului, chiar dacă Șabatul nu a început încă propriu-zis pentru că soarele nu a apus încă, atunci poate totuși număra acea zi fără binecuvântare și apoi continuă cu binecuvântare din noaptea următoare.
Obiceiuri sefarde și așkenaze
În multe comunități sefarde, se obișnuiește ca fiecare să numere Omerul fără binecuvântare și la rugăciunea de dimineață (șaharit). Comunitățile așkenaze nu au încetățenit au acest obicei, însă personal l-am văzut practicat și în unele comunități așkenaze, pentru a oferi tuturor o șansă suplimentară de a nu rata complet o zi din numărătoare.
Cum răspundem la o întrebare despre numărătoare?
Dacă cineva ne întreabă în ce zi a Omerului suntem, trebuie să nu răspundem direct dacă nu am numărat deja ziua respectivă. Răspunsul potrivit este ceva de genul „Ieri a fost ziua X din Omer...”, indicând așadar numărul zilei precedente. În acest mod, evităm situația în care ratăm posibilitatea de a rosti binecuvântarea pentru că am numărat deja ziua de Omer (chiar involuntar) în răspunsul oferit altcuiva. Dacă primim o întrebare legată de numărătoare și răspundem că ”Mâine va fi ziua Y din Omer…”, adică indicând numărul zilei următoare, putem totuși continua să numărăm Omerul cu binecuvântare.
Numărarea Omerului de către femei, copii, prozeliți
De regulă, femeile sunt scutite de poruncile pozitive ale Torei care au o durată fixată de timp pentru îndeplinirea lor (מצוות עשה שהזמן גרמא – mițvot ase șehazeman grama). În cazul Omerului, multe autorități halahice consideră că femeile sunt scutite de obligație, însă și-o pot asuma dacă doresc, numărând chiar cu binecuvântare. Există numeroase discuții halahice pe această temă, în special pe marginea încadrării exacte a acestei porunci în categoria poruncilor fixate în timp.
Un copil (sub vârsta de 13 ani) nu este obligat să îndeplinească mițvot, însă părintele său are totuși obligația să-l educe în legătură cu mițvot, așa că poate număra rostind binecuvântare. Un băiat care devine Bar Mițva (a împlinit 13 ani) în perioada de Omer trebuie să continue să numere Omerul. Conform tradiției sefarde (Rav Ovadia Yosef), el continuă fără binecuvântare, însă în tradiția așkenază el poate continua cu binecuvântare.
Cineva care a trecut la iudaism în perioada de Omer numără fără binecuvântare din ziua convertirii. (Evident, în anul următor, atunci când poate număra întregul ciclu de Omer, numărătoarea se va face cu binecuvântare.)
Interdicții în perioada de Omer
În amintirea celor 24.000 de discipoli ai lui Rabi Akiva care au murit în cadrul unei molime, această perioadă este marcată de numeroase obiceiuri de semi-doliu. În primele 33 de zile de Omer, adică până la Lag BaOmer, nu se fac căsătorii (logodnele și ceremoniile de Bar/Bat Mițva sunt permise, însă fără muzică și dans), bărbații nu se tund și nu se bărbieresc și nu iau parte la ocazii festive. Legile exacte legate de aceste activități sunt multe și complexe, iar în caz de dubiu soluția corectă este de a consulta un rabin.
Un Lag BaOmer cu bucurie și Șabat Șalom!






Opinii recente